Cum să-ți faci partenerul de locuit să se simtă foarte prost. Prost de tot
- Spune-i măcar odată pe săptămana: serios? iar n-ai luat pâine cu maia? Era singura mea bucurie!!! (săptămanal schimbă bucuria)
- Pe ce naiba ai dat atâția bani, că iar nu ne ajung până la salariu!
(texte vechi mereu actuale)
La momentul potrivit, Buni mersese la biserică. E ceva sărbătoare creștină azi.
În dimineața aceasta, mai bine zis în dimineața cu pricina, m-am trezit ca o maimuță înfierbântată și cu brațele amorțite. Înfierbantarea mea n-are-a face cu oareșce dorințe nebune ori carnale ci cu situația prin care trec unele femei la 44 de ani.
Măi și ies și-l anunț pe Ares (zeul războiului) că stau în pat încă o oră pentru că nu mă simt bine și fiind weekend, știam că mă așteaptă o săptămana grea. Ares, cel mai ascultător dintre copii, hrănit doar cu lapte, miere și ambrozie pînă la varsta de 6 ani, își făcea cazemată, cum stă bine unui războinic. Ca să trec peste detalii, orice i-aș fi spus copilului meu, părea surd ca un calamar. Mă n-o da foc la casă, asta este, am zis de 14 ori
-nu lua toate pernele
-nu arunca păturile pe jos
– nu pune degetele pe (sub) televizor
-nu pune apa pe marginea de la cazemată
Și dacă am văzut că-s invizibilă, m-am trantit în pat.
Ares vine după 20 de minute și țipă
- Am umplut de apă toate găurile din aragaz! Murim?
Venisem recent de la mare și mai aveam apă într-o ureche. Asta plus durerile de burtă și starea mea de clocot interior, au trezit bestia pe care-o țineam legată. M-am dus în bucătărie, am urlat, m-am rugat, am strigat, m-am hiperventilat. El se uita la televizor. Moment în care-am aruncat cu o rechizită colțuroasă fix în colțu televizorului, de s-a umplut de saduchei mici și stele verzi.
Dragul meu prieten, eu de-astea n-am mai făcut. Să sparg televizoare. A început să-mi coboare ceața de pe creier dar era prea tarziu.
Pentru că nu bifasem de 3 luni revizia obligatorie la centrală și la aragaz, când am văzut ce-i acolo, mi-am și închipuit c-o să sărim în aer și că asta-i o moarte stupidă. N-am fost readusă acu 12 ani dintr-un stop cardiac ca să mor în Minecraft – într-un oraș cât două penthouse-uri din capitală. Apoi, exact cum s-a întamplat, o vedeam pe buni, cand o da drumul la televizor:
- Ce s-a întamplat? Asta era siiiiingura mea bucurie!!! Nu pot să cred (aici înmulțește cu 8 sentimentul de vinovăție pe care-l aveam deja că m-am purtat… omenește. Că normalul e deja luat. )
Și avea dreptate. După biserică și facebook, serile cu Suleiman magnificul erau singura ei bucurie. Apropo. Dacă disprețuiești pe cineva și vrei să-l nenorocești, amintește-i tot la 3 zile care e singura ta bucurie – evident tu nu te numeri printre ele. Și vezi ca bucuriile astea să fie diferite de fiecare dată.
Altfel, eu cu Buni facem cea mai bună echipă de parenting și n-aș schimba nimic.
Ea știe că eu scriu și ăsta e umorul meu, da asta cu singura mea bucurie sigur o mai trăiți și voi din cand în cand.
Salut, dacă ai ajuns până aici și consideri amuzant să mă citești din cand în cand, dă un like paginii de Facebook Hapi.Riverwoman si un folow zăpăcitei de pe instagram adhd_plus_zambete Nu te costă nimic dar eu pot să cresc încet o comunitate în care vorbesc deschis despre servicii medicale de care am beneficiat și pe care nu mi le-aș fi permis fără ajutorul unor persoane extraordinare.
De asemenea, îmi încurajezi latura cu umor care-mi dă curajul să scriu. Nu am lăsat link, pentru că dacă vrei, mă găsești.
Apoi, numărul trei cand vrei să faci pe cineva să se simtă prost: ai scris despre X subiect, mi-am schimbat părerea despre tine. Dacă voiai o clonă, acum nu erai aici.
