Cum să faci fericit un necunoscut – umple-i coșul!

E atât de simplu!

@ Dacă vrei să fii fericit o viață întreagă, ajută pe cineva, transcede Albert Camus. Că doar nu era să lase pe blog doar ofertele de Black Friday la ceaiuri. Mă certam pe vremuri cu fata asta că ea era vegană și voia ca toată lumea să fie la fel. Acu n-o acuz că visa de pe-atunci să… ceaiul fiert e vegan? Să vândă nuci. La cât de scumpe sunt toate acum, aș vinde și eu, orice, mai ales ciorapi folosiți sau desperecheați, românii cumpără la disperare.

I am the living proof. Bo-hoo-hoo.

Am stabilit deja că-n orașele mici Toți îi cunosc pe Ceilalți. Ceilalții@ sunt un grup mic care se cam învârt-n jurul axei si nu au aflat despre Toți.

În orașele mici, în general, fiecare e Cineva. Nu semănă. Nu sunt oameni, sunt Cioara, Mioara care-a fost cu Doru dar mai ales aia care s- a culcat (și) cu Ăla. Ăla e fratele lu Coastă care vinde biciclete. În orașele mici oamenii sunt mult mai somnoroși iar seara vine mai repede așa că se culcă mai des și mai mult.

În orașele mici, Toți se supără pe ceilalți că nu salută. Toți gândesc că Ceilalți trebuie să salute primii.

Și aici mi-am găsit eu norocosul, îmi intră bonurile pe card. Numai bine că-mi termin lucrul și haț cu 340 pe belet într-un supermarket. De puțin timp – respectiv de 5 ani – încerc să mă autoeduc financiar și să respect cu sfințenie lista cu care intru-n magazin și pe care o scriu ca pe o rugăciune cu trei zile înainte. Și încep: pun în coș cartofii că nu poți trăi fără cartofi, nu? Sau fără orez. Bine, poți găti cu Camolino de-ăla dar eu am luat basmati că oi fi săracă dar nu-mi plac boabele de orez lipite de cerul gurii.

– tampoane every day, vopsea de păr musai că se vede că-s deodată cu algocalminu și cu polidinu pe piață.

– sfeclă roșie, mai tai vreo 3 produse de bază și bag curmale, caise uscate, sâmburi, alune nuci caju amestecate si merișoare, sirop de agave. Am luat si două cutii mari se tăiței supă de-ăia de studenți cu-n kil de sare. Și Ariel. Și biscuiți anume cu caruba. Și niște ciocolățică. Și zăhărel brun, că ăla alb se depune mai repede pe deja-eventuale-ateroscleroze.Am luat destule!

Cred că am apucat să pun și prăjitura semipreparată cu care mă prefac în câte-o sâmbătă dimineața că-s gospodină. Pentru că fii-meu a povestit la grădiniță că mă-sa nu face nimic de mâncare că nu prea știe iar de bunică nu s-a auzit prin grădinițele noastre. Sunt numai tăticuți.

Și umplu coșu cu fel de fel de bunătăți exagerat de scumpe dar să recunoaștem – cu booster caloric. Las coșu și fug să cumpăr niște salam nemțesc made in Pakistan, feliat cu care m-am obișnuit eu să strâmb din nas în vremuri de neisprăvită bogăție. Pentru sandvișuri la serviciu.

Apoi îmi amintesc repede că CHIAR avem nevoie de pâine, cașcaval afumat, ceva legume, iaurt, ouă. Le trântesc în coș, lecția mi-am făcut-o, zbor spre casa de marcat. Aș mai fi cumpărat până mă trezeam la casă că depășesc suma și rușinată, aș fi renunțat la câte ceva dar mă aștepta cineva să mă ducă cu mașina. La ditamai plăsoiul…

La casă, are fata una bucată de cașcaval și paine. Un pachet de-ăla de legume pentru supă, iaurt și ouă. Făină și… Da stai că n-am luat io făină de-asta și… ce dra…

Am luat alt coș. Eu, întruchiparea dragonului și-a diavolului tasmanian din desene între o pauză la serviciu și-o datorie de făcut pe-acasă. Măi frate, da știu că i-am umplut unui necunoscut coșul cu tâmpenii, probabil era parte din Toți și mă pomenește și astăzi. M-am mirat cum de nu m-a văzut să mă oprească, chiar așa în viteză am fost? M-aș fi întors înapoi da mi-a fost rușine. Le-am scanat repede p-astea că nucșoara și conservele nu-mi trebuiau și-am plecat.

Deodată cu mine, un nene transpirat și nervos, trăgea după el un căruț cu produsele azvârlite de mine. „Păi tu femeie, da nu tu ai scris-o? Mă făcem amu de mninune că ai zâs că nu-i mai mult de 200 de lei și mi-am gătat tăț banii. D-apoi prăjâtură congelată ne lipsește nouă?“

Omu asuda, vorbea, trăgea povara, eu cu plăsuța spre mirarea celui care mă aștepta: mă fată, te pomenești că te-ai ținut și tu o dată de listă…

– Spune-mi te rog, cum ți se pare domnu de acolo?

– Nu e genul tău. Mi se pare cel mai necăjit om din lume…