Există răceală și în timpul pandemiei de Covid 19, nu numai în relații!

Într-o dimineață m-am trezit cu o parte a corpului rece și cu impresia că am 3 amigdale. Am alergat la oglinda din baie să văd dacă nu mi-a migrat  dintele reconstruit pe mandibulă –  în gât.

Culmea, amigdalele mele erau mici cât boabele de năut. Da ușor răntălite, așa, nu-mi plăcea cum îmi stătea cu ele.

Eram în concediu, așa că m-am dus urgent la spital pentru că  brusc, crocodilul mic din familie, nu putea respira eficient. S-au recoltat probele a venit și iubita fostului meu iubit de când doamne tineri mai eram. Să-mi recolteze exudat pentru Covizi. Musai să fi fost ea în tură.  A  zâmbit cu empatie. Mi-a șters și canalul lacrimal, 2 zile mi-am umezit ochii cu ser fiziologic, eu care  pân-atunci plângeam toamna cu lacrimi amare, alergie intensă la toată toamna.

(acesta e un pamflet, recoltarea nasofaringiană nu doare)

În a treia dimineață de la începutul relatării, aveam vocea lui Byork, nasul înfundat și eram surdă. În ziua aia, m-am certat cu singurii 3 omeni din afara familiei cu care (am timp să) (și mai am chef să) vorbesc. Pentru c-am strigat la toți.

Mi-am mai făcut un test covid.  Revăd scena autorecoltării: Uitându-mă-n  oglindă, cu bățu-ntre degețele, mi-am amintit cum a urlat senatoarea aia, că s-au descoperit copii fără organe-n ei și nici măcar nu erau infectați cu covid. Ca să-mi păstrez organele, identitatea națională și rata la CEC trebuia să-l introduc! Noroc că m-a sunat un medic. Mi-a spus să mă calmez, să ridic bărbia cât s-ar putea vedea ușor o escoriație dedesubt, să țin gâtul drept și să respir adânc, apoi să introduc încet bețișorul în nas până simt rezistență. Și să șterg pe-acolo cu el. Negativ

În dimineața în care merg la serviciu, încă plină de secrete, pardon secreții nazale, mai fac un test. NEGATIV, sunt șoșoaca covidului 19. Trec totuși și pe la medic să-i povestesc simptomele.

Medicul mă primește, mă privește îngrijorat ascultându-mă (ce vorbesc adică)

– da de ce vorbești așa încet? Și simți că ți-a intrat ceva în cap? Și pe toate testele ai o singură linie roșie? Ai un copil acasă care plânge când încerci să cânți?

În timp ce-mi scrie rețeta – probabil pentru schizofrenie, plec și eu la lucru.

Sun un prieten.

– Ești răcită. Dacă au trecut 6 zile te poți duce.Oricum e masca obligatorie. Senzația de zbor la 10 mii de metri? Surdă dar fericită? Nu lua dragă nimic decât tantrum verde și miere că după ce ți se desfundă sinusurile, ți-a ieși fericirea prin urechea internă. De curios.  Intri pe facebook și te întreabă robotu ăla cum te simți. Ce ai răspunde azi?

– ăăă. Înfiorată. Aseară am gasit în poștă și digi și apa și eonu și pe mail era oranju.

– ești sigură că nu vrei să împarți greutățile în doi, două, fracții? Știu un prieten divor…

– lasă-l pe om să se bucure de viață.  Înfiorarea nu ține până la scadență.

– Poți să rămâi cu vocea asta ruginită cam 3 săptămâni. Nu are valoare de diagnostic. mai cânți? Mai plânge copilul?

– Nope. Eu sunt răgușită iar el pe jumătate surd, de la otita seroasă.

– A, bine, sers. Sers. Zi ușoară.

Plec acasă. E târziu. Doamne ferește, dacă am nevoie de-o butelie??

Stau la coadă. Aproape că se-mbrâncesc. Sunt agitați. Unii respiră greu prin măști.

Arăt cu degetu – aia roșie. Cabernet, da.