Bolnav in Romania

Pentru mine vizitele regulate la stomatolog intr-o clinica privata, au insemnat „la spital“ in Romania. Cabinetul ortodontului cu secretara frumoasa si amabila. O vizita la un Prof pentru niste „bubite“ pe gat.

Eram in tara prin decembrie inainte de sarbatori si ma suna o prietena foarte buna. O sa ii spun Luiza . Venise acasa de la mare distanta pentru ca tatal ei fusese operat de urgenta – cancer. O sa incerc sa strecor un strop de umor dar va asigur ca povestea e tragica, nicidecum comica.

Sar intr-un taxi si ma infiintez la Mc Donald sa ii iau ceva de mancare.Dupa ce era trista si amarata, saraca de ea, nu doream sa ii provoc si indigestii cu alimente gatite personal. Imi spusese la telefon ca sta o zi intreaga cu tatal ei pe terapie iar noaptea tarziu merge la somn. Dimineata o ia de la capat. Eu n-am prea inteles ce-i cu obiceiul asta…..In Germania stai o jumatate de ora cu un bolnav si pleci- il lasi pe maini bune.

Am uitat sa mentionez ca prietena mea are deja o experienta vasta in ingrijirea bolnavilor.

Spitalul- o renumita institutie chirurgicala din Cluj. Intru si ma binoclez atenta dupa vreun semn care sa imi indice….unde ma aflu si incotro s-o apuc. Un lift huruie ca trenul in gara si pe langa mine trec cadre si pacienti. Toti grabiti, cu gandurile lor….Numai eu cu tocuri de 10 si plasuta de la MC nu stiu incotro sa merg.Imi mai apelez odata prietena si pana la urma gasesc Terapia. Intru pe un hol albastru si am impresia ca sunt in tunelul timpului. O banca e asezata undeva la mijloc. Goala. Ferestre si usi. Nici un numar, nici o placuta deasupra usilor.Nu m-as fi mirat sa apara un inger sa ma intrebe ce caut acolo. In sfarsit vine Luiza , ne imbratisam si stam pe bancuta la povesti. Incerc sa ii ridic moralul dar mi-l darama ea pe al meu….

Ma crucesc cand aud cat a costat operatia. Cumpara zilnic tratamentul pentru tatal ei. Baga in buzunare ce trebuie, cui trebuie.

„Dar tatal tau nu a platit o viata intreaga asigurarea lu peste?“

„Pai, si?“

Acum as vrea sa ma inteleaga acele proas(pe)te asistente -sper ca o minoritate, care au iesit recent de pe bancile scolii si au vazut ca nu isi permit nicio manichiura pe luna din salariu.Pe majoritatea oamenilor NU o deranjeaza faptul ca da bani. Vorbesc serios. Ci faptul ca , dupa ce da bani, voi va comportati cu atata sictir si lehamite incat mai adaugati suferinte la afectiunea initiala. Omul intins pe pat nu e de vina ca voi aveti salarii mici , conditii proaste sau ca sunteti suprasolicitate..


Dar sa revin la povestea mea. La cateva zile dupa OP , trebuie facuta o radiografie. Numai ca pacientul are contraindicatie pt mobilizare. Trebuie mutat de infirmieri pe un pat-targa

Asistenta din ziua respectiva are alte idei . E proaspata intoarsa din concediu si vrea sa il puna pe om scaunul cu rotile . Luiza face ochii cat cepele si ii spune de interdictie. Asistenta se mira de asa tupeu si croncane ca nu are cine sa il mute pe targa.

„Tu si cu mine“ spune Luiza.

Tu esti aici ca sa il ingrijesti si eu la fel.

Noi doua

„Nu are cine“ a disparut si s-au ivit brancardierii .

Luiza a dat bani la inceput, apoi a tipat, apoi a facut reclamatii. Apoi a fost draguta, a zambit la vreo doua vrajitoare care ar fi scos-o in suturi de pe terapie (numai ca nu puteau, era asistenta si obtinuse permisiunea de a -si ingriji tatal).

Intr-o dimineata zgriburlie de decembre cand Luiza ii tine tatalui plosca, o infirmiera cotcodaceste ca lumea sa iasa afara, da repede, ca ea curata pe jos. Luiza nu se clatina, nici nu avea cum pana nu termina operatiunea. Si infirmiera mai lanseaza un apel, de parca era la microfonul unei conferinte NASA. Acum ,zic si eu ca proasta, fiind vorba de un salon cu 6-8 paturi ingramadite ca vai de ele ca tanti cu matura zburatoare putea sa isi miste curu slab langa Luiza si sa spuna:

Va rog sa iesiti DUPA CE terminati aici , ca sa fac curat.

Cand esti bolnav si e vai de capul tau, felul in care ti se adreseaza cineva este foarte important. Si nu tine de pregatire universitara ci de bun simt. Banuiesc ca spitalele romanesti n-au ajuns sa angajeze oligofreni din lipsa de profesionisti. Si atunci, de ce se intampla asa ceva?Iar cand esti apartinator, esti la fel de sensibil si numai cei care au trecut prin asa ceva stiu despre ce vorbesc

Luiza iese si usile de la terapie se inchid. O ora, doua, doua ore jumate.

Cand i se permite accesul in sfarsit, isi gaseste tatal cu febra si plin de urina. Pe moment nu stie care dintre strategii sa o aplice. Sa tipe, sa ceara explicatii, sa intrebe frumos ce se intampla ?

O intreaba pe asistenta daca a observat ca tatal ei are temperatura si…eventual cat? (lucru extrem de important nu numai la operati) Asistenta ii suiera printre dintii fatetati ca „imediat“ incepe tratamentul si vor vedea atunci. Luiza vede negru in fata ochilor si simte ca se prabuseste in vizuina iepurelui. Numai ca ea nu-i Alice, e departe de sotul ei, obosita, nemancata si in inima poarta frica mortii parintelui drag

Nu Imediat. ACUM. Reuseste Luiza sa spuna incet dar ferm. „Ai auzit?Da-mi termometrul ACUM“

Asistenta ia termometrul si i-l da.O sa le povesteasca mai tarziu, ea, colegelor si medicului cat de nesimtita si nebuna e apartinatoarea asta care o hartuieste din cauza unei rani infectate si a unor grade celsius. Probabil cafeaua i se racise pe masuta de langa pupinelul vechi…..de pe vremea in care oamenii erau oameni

Luiza isi spala tatal si ii ia temperatura. 39.A doua zi trebuie schimbat tratamentul. Doctorul e de treaba si discutiile cu el sunt prolifice . Macar atat

Seara , Luiza verifica plaga sa vada daca sunt modificari. Nu. O intreaba pe asistenta daca ii vor schimba curand pansamentul. Da.

Bine, ea pleaca acasa in cazul asta

Dimineata, Luiza verifica pansamentul. E acelasi,pe rana infectata. I se spune ca nu a fost schimbat ca….nu necesita. Luiza intreaba daca indicatiile pt o rana infectata nu sunt printre altele schimbarea pansamentului dimineata si seara?

Ia condica de reclamatii si scrie

Doua, trei zile este zgripturoaica de pe sectie si „fetele“ se uita la ea cum s-ar uita Osama la un lider Al Quaeda. Terorista rea care a venit dintr-o tara straina sa le invete pe ele medicina.

Important e ca tatal ei traieste si se simte mai bine.

Ma duc si eu sa il vad. Dau de priviri agasate si neprietenoase. Parca as fi intrat la sediul Hugo Boss scarpinandu-ma intr-o ureche. Nu este paranoia. Iti dai seama cand esti ignorat, criticat din priviri sau …..doar privit.

Si cand esti „mancat din ochi“ iti dai seama. Eu insoteam terorista asa ca eram persoana non grata.

Omul slab, intins pe pat imi zambeste. Plin de tuburi ,ace si cu un aparat care-l hraneste. Incerc sa par voioasa si ii spun ca are mare noroc cu Luiza

„Este jumatatea mea de viata“ ofteaza omul. Si zambeste in continuare

M-a impresionat foarte tare.

Pentru o clipa am simtit pareri de rau pentru toti cei inchisi acolo, in „tunel“ cu perdele despartitoare si aparate piuitoare. Si m-am intrebat ce se poate intampla ca sa iti pierzi omenia?

O pierzi cand ti se taie din salar? Cand vezi „moartea cu ochii“`? Cand ai o zi proasta…..? Ce anume te face sa devii indiferent la suferinta?Sa uiti ca imbatranesti si ca in orice clipa poti fi tu sau mama, tata, fiul….pe patul ala, intr-un……….tunel?Inconjurat de chipuri neprietenoase si sictirite. Rugandu-te sa treaca tura si ziua. Sa iti fie frica sa spui ce te doare ca sa nu fi mustrat, certat, apostrofat?

Fetelor cand va pierdeti compasiunea nu mai aveti ce cauta in meseria asta. In alta tara europeana, cu un caracter de cacao, nu valorati doi bani. Nu v-a obligat nimeni sa intrati in domeniul asta. Daca nu sunteti capabile sa fiti umane, lasati-o balta nu va faceti de rusine colegele si breasla.

Pentru ca nimeni nu stie cat costa in Romania o vorba buna, fiecare da cat poate. Si nu uitati ca roata se intoarce, incet dar sigur..

Sa nu se inteleaga cumva ca acest articol e o critica la adresa oricarei institutii medicale de stat din Ro. Sau a cadrelor medicale in general. Nu. Stiu ca exista asistente foarte bune si medici extrem de bine pregatiti, am prieteni printre ei. Pentru acestia ma inclin si imi pare rau ca muncesc in conditii grele, in cladiri vechi si pe bani putini. Le multumesc ca nu au plecat din Ro si ca mai au rabdare…….

Dar despre ei o sa scriu mai tarziu