Compunere: parcul botanic din orașul nostrum

carucior strada gherla centruCa să ajungi în parcul botanic, ideal de vizitat cu copii mici sau cu iubi (dacă ești antrenat hormonal, rezisti mai bine), trebuie să treci întai de borna km 18 Bin Ih Ma (bine, măh) și ajungi pe pista Ah Ja Orb Estem (aia vorbește?). Orașul e poliglot. Se vorbește română, aromână, latina pesedium, ortoengleză, aramaică și, pe sub plopii fără soț – după cum veți vedea mai jos- maghiară.
Concetățenii mei se cam feresc să vorbească maghiară, din cauză că românii îi acuză că soții pleoapelor (pleoapa e soața plopului) ar fi dispărut din cauza lor.

Câteva cuvinte despre oraș

Când eram eu mică am aflat, mai bine zis am auzit la piață când mă trimitea mama să caut ridichi (rapanus sativus), că aici, în orașul meu natal, au fost descoperite cele mai multe topoare. Un topor și-un corn de cerb lângă podețul Someșului, un topor din piatră sub Perii Pădureți, un topor din neolitic pe lângă pârăul Fizeș. Având în vedere c-a trecut multă vreme de atunci și nu s-au găsit și hemoglobine aglutinate, vă spun cu mâna pe inimă că mai buni, mai înțelegători, mai blânzi și mai drăguței oameni ca-n orașul nostru nu estem. Decat specia invidiosum cronicus, ocrotită prin lege, precum ciorile.

Se mai găsesc si astăzi piese litice precum paloșul ardelenesc, deocamdată nerevendicat.

palos ardelenesc

Ciorile ocrotite prin lege

Pe când nu eram bătrână, păsărele mici, colorate, vrăbiuțe și porumbei albi ca vata veneau să pape din cornul meu primit la școală. Sau al prietenului, depinde cu cine mă plimbam. Acum nu mai vezi gheară de pasăre. E plin de Corvus și de puii lor căcăcioși (mă scuzați, am să redau imaginile). Se spune că sunt pe cale de dispariție, ei bine, tot pe această cale vreau să anunț autoritățile să stea li-niș-ti-te, fix ca până acum. Toate ciorile din toate subspeciile neenumerate sunt în parcul botanic din orașul meu! Cu pui, cu covrigi, cu păstăi furate dracu știe de unde, cu neveste (initial am crezut că le protejăm noi, ortodocșii, că-s monogame).

Ciorile au o importanță deosebită pentru ecou și stema orașului. Adică pentru ecosistem. Dacă mai auzeai înainte gângurit de porumbei sau ciripit de păsărele, vei observa, de la intrarea în parc, că se ascund și rațele când apar protejatele. Ba chiar am auzit că se pregătește evacuarea rațelor de pe Canalul Morii pentru c-ar intimida ciorile.

Cra-cra-craci

Nu are importanță că vii acasă cu cămașa ușor răhățită și pe pantalonul negru de parcă ai pitiriazis. Adu-ți aminte că un domn de la o universitate din Cluj a declarat că în cuibul ciorilor clocesc și puiesc ciuful de pădure şi vânturelul roşu – care este crem. Acu, dacă îmi arată cineva un ciuf de pădure în parc la noi, îi arăt și eu unul. Dar din lemn!

ciuf din lemnbanca in parcbancaVă rog să nu vă lăsați induși în eroare de aparenta lipsa de etică, sunt doar un blogger cu diploma-n sertar, acestea sunt mici aspecte și nu ar trebui să vă pesede ele, vă asigur că sunt suficiente motive să vizitați acest parc. Numai aici mai crește o anumita specie de ginko biloba (care stagneaza de mulți ani), și în cutiile de la farmacie. ca să-l vezi pe primul nu trebuie să plătești nimic! Mai ales dacă ajungi cu bine la el după ce-ai trecut de musuroaiele scobite de popândăi. E posibil să avem și termite, v-am spus, parcul e unicat. Revenind la ciori, am aflat numai de bine:

  • Edgar Alan Poe și-a numit poemul The Raven (Corbul) pentru că pe prietena studentului din actul dramatic ar fi chemat-o Lenore Crow (cioara). Altfel, Cioara ar fi fost protagonista.
  • Toamna rândunelele pleacă. Rămân ciorile, copleşite de răspundere, zice Valeriu Butulescu în Stepa memoriei.

Deci nu vă fie teamă, parcul ne e toamnă!

De curând au fost sădite câteva specimene unicat din trunchius lemnosus (trunchi lemnos pitic). Este foarte important unghiul din care îl privești ca să pricepi unicitatea acestei specii de… carpeni, stejari, aluni sau bețe, ce-or fi. De altfel, suntem invitați și la controale oftalmologice, mulți pacienți din oraș sunt pensionari sau nu și-au luat carnetul de șofer -ca mine.

123

Noul simbol din faimoasa fantana arteziana cu trei doamne

Am revăzut-o a cincea oară, pentru a opta impresie. Copilul a vrut jos din căruț, suspinând după apă, apă, care țâșnea odată precum faima din cedrii Libanului. Dar, după ce mi-a pușcat copilul una peste ochelarii Accesorize – când i-am spus că nu ne dăm jos la matracuca aia că se topește dacă dau ăștia drumul la apă, am schimbat unghiul. E un lemn care-a suferit o mișcare tectonică când a fost mutat de pe o placă pe… alta. O rodie ca o floare. O… pe care n-ai voie s-o atingi (nici dacă m-ai ruga-n genunchi la foișor, noaptea la 12)

simbol oras gherlaDa pot eu să fac ceva mai frumos? Nu pot domle! E… Să vedeți ce lac habemus!

Din păcate, momentan lacul nostru s-a revărsat când a apărut Sirius pe bolta cerească, adică s-a vărsat înăuntru, ca în spirala lui Arhimede. Totuși a rămas malul verde, puful și iz-ul mediteranean, aluminiul olivei și rocile sedimentare. Iarna se poate patina! Vara, când vine musonul, avem și o barcă!

Copilul meu, încă neplătitor de taxe nu pricepe de ce nu îi mai arăt broscuțele, chiar dacă-s moarte. De rațe și ciori s=a săturat.

aluglac gherla parcLocuri ezoterice

Papanașii Doamnei reprezintă un soi de pietre magice și se presupune că ar fi locul ideal pentru yoga. Oricum în parc nu ai unde să te întinzi iar dacă o faci în centru, vine salvarea și te ia. Așa că te sfătuiesc, călătorule, să testezi pietrele magice despre care se spune c-au origini copte. Până și găinații picați din cer le ocolesc!

pietre magiceDacă totuși, preferi ceva mai moale, câțiva pași mai încolo se află Movila Craiului, celelalte fiind doar mici fudulii.

movila trunchiMă mândresc cu faptul că în parcul din orașul meu se află o faimoasă rădăcină care deține Secretul doctorului Honigberger și pe care ar fi șezut însuși Eliade când își scria opera. Sau ședea doctorul Honig… când opera, pentru o lipsă de ambiguitate trebuie întrebat administratorul parcului.

radacina imensaCam atât despre parcul botanic din oraș, vă invit cu drag să-l vizitați. Pe lângă el, un ciuf de tulpinițe și niște straturi îngrijite lângă blocul meu, reprezintă de-a dreptul grădinile Majorelle!

gradina

 

P S Acesta este un pamflet pentru care draga mea prof. Flavia Zegrean (cunoscătorii înteleg) m-ar îmbrățișa.

One thought on “Compunere: parcul botanic din orașul nostrum

  • March 25, 2019 at 7:49 am
    Permalink

    Ce zapacita esti dar ai dreptate

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *