Unde ne sunt croitoresele grozave, coafezele bune și cizmarii pricepuți? Cine ne mai repară televizorul?

framintare aluat Merg destul de frecvent pe lângă niște chioșcuri lipite între ele. Unele din sticlă mată, veche, groasă și spartă pe-alocuri, altele cu uși termopan, uși ce par a fi uitate de prin 90, de la înființare, cu folie pe ele. Mai e și Panemar tot acolo – ciudat că-n mod normal brandul pare atent și dichisit, cu locațiile îngrijite – au un chioșc amărât și murdar pe dinafară. Apoi văd coaforul de sub bloc și câteva anunțuri: Reparații. Reparații telecomenzi, televizoare, mașini de spălat. Scris cu litere din acelea care precedă vârsta abecedarului și-mi amintesc de copilărie. M-apucă nostalgia tinereții observând combinația lucrului de mântuială de dinafară, disproporțiile. Nu c-ar fi singura porțiune de acest fel din cartier, dar mă fascinează oarecum câteva ateliere de reparații.

Cum telecomanda și-a revenit singură, după ce-am scăpat dulapul pe ea când am mutat mobila, n-am ce să repar.

Televizorul, nu-l mai stimulează nici Lia Olga când apare cu decolteu, tot purici tot colorat chicios, deh, pân-oi avea casa mea nu investesc.

Mi-amintesc cum râdeam noi, deșteptele de la Liceul Teoretic de-ăștia de la profesională.

Ni se lipise ca brusturele-ntre bretele ideea că profesională e-un soi de cort cu tăntălăi veniți de la țară, incapabili să buchisească tabla înmulțirii și că asta e ceva de rău augur. Când ne-amenințau părinții pe sub mustăți cu profesionala, ceream subtil să ne sacrifice pe malul Someșului.

Cofetăriile -cele mai bune prăjituri
Se sparge și lanțul concepțiilor proaste dacă lași mintea deschisă. Cum, necum, am descoperit cele mai bune prăjituri din oraș. La Profesională, cei care terminau cofetar-patiser, făceau obligatoriu practică la cofetăria școlii câteva luni. Și s-au pus într-o zi tinerii și profesorii pe-aranjat, au tocmit niște zilieri care-au montat băncuțe, mese, frigidere, fetele au șters geamurile și vitrinele și le-au împodobit. Oaw!
Cele mai bune savarine și indiene le mâncam acolo, la jumatate de preț față de singura cofetărie-cafenea din oraș, cu prăjituri vechi și lingurițe destul de unsuroase. Dar n-am știut asta până n-am dat de cofetăria școlii profesionale. Era curat și aerisit, nu se fuma,  luceau tacâmurile, primeam șervețele iar elevii de vârsta noastră ne vorbeau ca unor oameni maturi! Adică nu erau golani și săraci cu duhul și nespălați, cum vorbeam și cum credeam noi despre ei, nu erau proști, că prostul n-ar fi știut să ne trateze cu așa bună-cuviință! Că pe-atunci cunoșteam numai diferența prost-deștept, Caracterul era un cuvânt dintr-o limbă străină.
Fruco, muzică în surdină, localul preferat.

Până  a murit profesorul de la clasa care a avut ideea cu mica afacere-practică – din care mai luau și copiii un bacșis. Și s-a închis cofetăria.

Croitorese -doar pentru mirese
Dai un ochi pe internet și observi cu ușurință că nu mai există Croitorese cum nu mai există bărbați care să poarte butoniere când tastează pe aifoane în metrou. În metrou sunt corporatiști, bugetari, pensionați anticipat (ăștia-s veseli și-au un rucsac), pensionați de viață (acrii, indispuși sau nepăsători). Iar pe internet sunt gagici care fac hote0cutur sau design vestimentar. Adică, dacă mergi să-ți strâmteze fusta ele-ți explică de ce e necesar să mute cusătura de la spate în dreapta, jos. Sau de ce-ar trebui să-nceapă cercurile concentrice dedesubtul rochiei, în spirală, mai jos de coapsă. Ceea ce e foarte greu de realizat și în felul acesta pricepi de-ndată că jumatate de salariu e-un mizilic, pentru avans.

Doamne, mi-e dor de meseriași! Îmi pare rău că n-am învățat și eu o îndeletnicire de-asta. Să cos curele și genți ca Părintele acela drăguțel – poate le-aș vinde și eu cu o mie de euro, poate s-ar duce cu adevărat depresia de la o spovadă la alta. Să țes costume populare, zadii, să fac cipcă în loc de sex. Să croșetez adevărate cardigane pentru miniprix. Să bat cuie-n talpă, să dau cu lac mobila (mereu nimeresc peretele). Să gătesc, să particip la cuțite cu șefii, nerv am.

Unde-s meseriile de-altădată? Vouă nu vă lipsesc? Unde vă raiați combinezonul, unde mai coaseți un nasture și mai ales, la cine să te mai duci acum să-ți potrivească fermoarul? 🙁

Acum toți sunt taximetriști, portari, fata de la casă, fata de la masaj, băiatul de la shaormeria turcalețului.