Sovata- Pensiunea Contesa

Era necesar sa bifez si Pensiunea Contesa din Sovata pentru ca a fost locul cel mai placut din punct de vedere al asezarii.

Langa padure, acolo unde vin caprioarele, acolo unde gradina pentru eventuali oaspeti galagiosi e destul de departe de pensiune,  sa nu deranjeze daca unii vor sa petreaca si altii vor sa doarma, locul de joaca pentru copii, felul in care este ingradit perimetrul si tabloul naturii per ansamblu, striga toate “vacantaaa”.

In fiecare parte se observa ca intreaga “gospodarie” este bine intretinuta- de la camerele impecabile pana la florile plantate in trunchii de copac, aleile pietruite, gradina de vara, micuta casa de oaspeti- bucatarie. Si parcarea afara, bineinteles. De aici pana la Lacul Ursu sunt cam 7-8 minute si nu treci prin statiunea galagioasa ci printre brazii inalti si cele cateva vile din apropiere.
O afacere de familie in care  s-a pus suflet si s-au investit bani multi. Raportul calitate/pret este foarte bun. Doamna casei este pe bune “Stapana” peste toate, se descurca la receptie, are-o diplomatie si-un rafinament subtil, toate invelite asa, intr-o doza buna de modestie.

Afara pe terasa sunt disponibile mereu sucuri, bere, cafea, e un loc in care am scris in liniste (nu, nu pe blog) si m-am bucurat de cele 56 de kile ale mele, echivalentul a trei copilasi care si-ar face de cap in interiorul trambulinei pentru sarit. Nadia Comanici eram- lesinata de oboseala in opt minute. Padure, munte, libertate, un catel pufos si un mic dejun excelent. Sincer, nici n-am mai avut chef sa iesim la plimbare, mai ales ca vremea n-a fost neaparat sclipitoare in ziua aceea si deja am pus pe lista si Lacul Ursu, in ziua precedenta.

Camerele, interior:

Cand scriu ca am pus pe lista  (re-re)mentionez ca nu sunt turistul tipic care “merge sa spuna c-a fost acolo, dus-venit-bifat”. Ma refer strict la prezentarile personale de pe blog pentru ca fiecare sa-si faca o impresie mai detaliata despre locul vizitat si despre cum m-am simtit, ce mi-a placut si ce m-a deranjat, ba chiar ce m-a oripilat.
Am facut la fel cand eram in Maroc, Egipt, Liban, Tunis si nu voi ezita sa desfasor propriile impresii si trairi numai pentru ca ii deranjeaza pe altii sau considera ca “nu sunt multumita de nimic”. Impresia ca nu ma bucur este falsa. Sa nu va imaginati ca stau botita o zi ca nu mi-a placut salata de lapturi sau salteaua. Ma infoi pe loc, trec 5 minute in care vociferez,  apoi astern pe hartie, linistita ca un Xanax scapat in apa sarata.

Sunt multumita cand respectul si bunul simt nu trebuie cumparate cu bani. Si asa cum am mai subliniat, prezentari in limbaj de lemn, 2 cuvinte si 8 poze, gasiti peste tot. Aici e Hapi cu toanele ei.

M-am gandit la un moment dat ca tipa din centru deseneaza foarte bine, in drum spre lac si i-am sugerat consortului sa… dar a zis ca…

Eu sunt prea unica si n-ar suporta doua la fel, nici macar in imagini 😛

Despre Lacul Ursu, altadata pentru ca imi par cam banale postarile din categoria turism si daca nu bag piciorul cu umor in ele, nu imi place sa le lungesc.

Vad ca mi-am tot propus: ba sa scriu despre lucrurile mici care ma fac fericita- dar dup-aia m-am enervat.

Ba sa scriu despre depresii- dar am primit 3 mailuri care nu respecta nici subiectul nici macar putin din “formatul de post” si am sugerat sa fie introduse undeva, la comentarii.

De fapt, modul in care POT sa scriu este haotic :). Nu va bucurati, stil am si io, poate un fel de vino-incoa, c-altfel n-as avea trafic, asa dragutel si smerit, cum e el.

Scriu despre ceea ce ma inspira in momentul in care decid sa adaug o postare pe blog. Altfel, nu cred c-am un ritm. Motivatie? Voi. Faptul ca unora le pasa ce dracu mai face Hapi, ce ascute, ce ascunde, ce mofturi are, ce i s-o fi intamplat sau ce si-ar mai fi imaginat.

Imi este clar, dupa aproape 5 ani ca m-as fi oprit demult daca nu eram citita. Neah, cu doua sensuri. Sa moara aia care nu incap de spațierea si virgulele mele.