La început a fost Cuvantul

Și acum e la fel. În cazul meu.

La început era Cuvântul și Cuvântul era la mama și mama era Cuvântul. Totul era negru și nu se zărea nimic încă.

-Îmi tot apare TEMU pe telefon! Nu pot face nimic. Trezește-te!

Deschid un ochi. Cel mai greu e dimineața când tocmai visez și în loc să arunce cu perna spre mine, mama vorbește. Dar dacă ceva nu-i mergea pe telefonul touchscreen la 6 fără 20 de dimineață, comportamentul era absolut întemeiat.

Apropo de Cuvânt: visam.

Visam că vorbeam cu un bărbat frumos al cărui chip nu-l vedeam și ăla era foarte trist că eu nu mai voiam să răman, atat de trist că a plecat el din visul meu și eu am vorbit într-una. Apoi a apărut o femeia cu păr lung, ondulat și bust gol și aia a vorbit cu mine și am vorbit detaliat despre sucul de mere și despre Egipt, apoi am vorbit cu un vânzător și evident că nu aveam cum să-mi dau seama că visez din moment ce, în viața reală, dacă nu mă întrebi nimic, nu prea ai șanse să vorbesc (vreodată cu tine).

Iar dacă mă întrebi ce mai fac, riști să-ți petreci jumătate de zi cu urechile belite și în 7 minute afli că:

• am comandat a doua oară în viață de pe Temu pentru că 15 bucăți de bijuterii de-astea lela, au costat 100 lei, în timp ce la Meli Melo costă 45 de lei o pereche de cercei care tot de pe Temu sunt comandați probabil, c-am văzut că seamănă.
• pentru că nesimțita aia de grecoaică mi-a dat returnare la produs pe Vinted și a pozat doi cartofi în loc de bluza faină pe care i-am trimis-o risc să-mi pierd o mică dar importantă sursă de venit. Și nu, nu am cum să mă uit la produsele pe care ți le-ai comandat tu pentru că trebuie să fug la sport cu fii-meu iar programul didactic de la clasa a doua mi se pare gîndit și pus în pagină de alte 18 persoane ca mine. Și nu, nu-mi place varza a la Cluj, în plus sunt balonată mai des la 45 de ani decat eram la 35 și nu, nu merg la colindat nici anul ăsta și nici nu ne putem întalni pentru că nu știu să-mi organizez timpul.

Nu e ca și cum ai mai vrea să mă întalnești după ce vorbesc 10 minute!!

Adică sunt var-ză. Dar măcar eu știu ce fel de varză sunt. De-aia bună, murată, care stă…

E dimineață și știu că mama a făcut cafea bună, a pus-o n cană și tot ce tre să fac e să îmi bag ochii-n telefonul ei să dezactivez reclamele de la Temu. Dar pana nu sorb două guri de cafea și după caz, nu-mi iau pastila, nu prea ai ce vorbi cu mine.

Și-n dimineața aia chiar am simțit c-o să fie o zi grea pentru o grow up woman cu ADHD.

• Mamă, vorbește mai încet, am mormăit.
• Da n-am zis nimic, îs la baie! Ce-i aia, TEMU??
• E prescurtarea de la TEMUlțumești cu puțin.

Am băut cafea, am dezactivat setările. E important să scriu că am luat Concerta pentru că mulți părinți din orașul meu cred că e ceva drog pentru copii cu handicap, deficiențe, neputințe și agresivi urlători. Relax, e pentru ADHD și la foarte mulți chiar funcționează. Iar Iqul meu nu e tocmai din orbul găinii, pe bune și pe teste. Așa.

Mă trezesc mai dimineață ca să apuc să fac 10 minute stretching de pe telefon, cu muzica-n surdină, să-mi încep ziua zen.

Bine, pînă am ajuns dintr-o cameră-n alta mi s-a blocat o articulație, am simțit că ceafa e cam lemnoasă (fără miros de santal  RI TU ALS) și că deplasarea a devenit, de câteva zile incomodă. Mă simt greoaie, parcă mi-au crescut oasele și mi s-a micșorat o fesă, cel puțin. Ruginesc în interior, trebuie să comand cartilaj de cel puțin 300 de lei și ulei de pește sau pește de Crăciun, să vedem. Mă dor amigdalele, parcă una a alunecat în jos puțin! Eu nu eram așa, la 30 eram NE MU RI TOA RE. Acum doar știu să despart în silabe. Am 45 de ani și fac toate bolile bătrâneții dacă nu iau urgent măsuri! O să mor înainte să-l văd mire sau dictator pe ăsta micu!!! Plus c-o să-mi cadă dinții de la paradontoză, noroc cu medicii de la Clinica Rotar. Bun, pe partea dințată, mai am o șansă, c-am dat de oameni mari. Cred că domnul Profesor a acceptat să mă trateze pentru că TAC atunci când lucrează dânsul.

(ca să înțelegeți în mică parte, toată povestea de mai sus e gandită zilnic, dimineața de un ADHD brain matur, un fel de dialog interior, al cărui scop ar fi de a prioritiza ce are de făcut ființa mergătoare, dar care nu reușește pana la urmă decat cu mari eforturi)

Intru-n cameră, dau drumul la muzica soft, mă uit la Grace cum se întinde pe-un picior, în față, mă întind și eu până sub pat de-mi alungesc ceafa așa cum indică acolo și așa răman. Mă doare, parcă m-a pocnit ceva. Aha, deci aici îmi erau șosetele cu girafă, de cand am încercat să-mi pun moațe, acu 1 lună și apoi a trebuit să sun la serviciu să spun că întarzii, că e trafic (eu sunt pieton, apropo, dar merg prin trafic, vă pot arăta poze, că mașinile-s la noi și pe trotuar și lipite de poarta școlii și pe stradă și pe trecerea de pietoni). Până la urmă, să fim corecți. Nu contează că-s eu pieton sau dacă mi-ar fi ciudă sau nu șofez, că nu plătesc rovinete și nu poluez și io și ăla pe care l-aș putea găsi da nu vreau. Că-s dificilă. Și vorbesc mult, vorbesc până fugi dacă nu-s în timpul serviciului. Și atunci fac pozne!

Ideea e că nu ne mai gandim unii la ceilalți deloc, da deloc. Și atunci mai bine sunt superfluă cu cine vreau să dispară și oricum, răman doar cei care mă plac așa cum sunt.

Cei de la care am învățat cand să tac. În fața lor tac, privesc, învăț, îi caut, dar cam fără să-și dea seama.

Revin – am rămas la exerciții dimineața – Iau șosetele, mai încerc să fac două exerciții dar mor de curiozitate dacă am pierdut ultimii 14 lei de pe aplicația de pariuri la fotbal – am jurat că folosesc numai precum îmi luam țigări înainte. Nah, e ca la împrumut pana acum, n-am caștigat deloc mai mult decat am pus, deci cumva e ca un împrumut: eu împrumut betano, ei pe mine de 2 ori pe lună, ceea ce e ok că oricum, eu toc banii ca grăunțele la moară. De ce nu m-am născut zgarcităăăă?

Aud pași, doamne și păzește să vadă copilul aplicația să creadă că mă-sa joacă la păcănele, că-mi tai capilarele cu firu de păr! Adevărul e că pariez cand joacă Barcelona sau Germania și culmea, mă uit și la meci dacă apuc. Numai și numai pe meciurile astea. Și pe scor fix. La finalul lunii pun 100 și scot 110. 10 lei e taxa. Să se desființeze jocurile de noroc zic!  (am o obsesie pentru Lamine Yamal și pasele lui)

Cele 10 minute s-au terminat și ies mai relaxată din cameră, nu pentru că am făcut sport ci pentru că m-am tot întins: după șosete, după lego de sub mobilă, merg cu telefonul în mana și intru pe vinted.

Aia a fost lovitura de grație. Grecoaica căreia i-am trimis o bluză frumoasă a raportat articol necorespunzător. Și nu oricum ci pozand o pereche de ochelari murdari si niște cipici în locul bluzei. Pentru 20 de lei. Jeguri!

De acolo nu mi-a mai mers ziua bine. De parcă începuse altfel…

Cineva trece nervos pe langa mine cu 20 lei: bine că tre să-mi iau din pușculiță, că dacă nu, nu mă pot baza pe tine, e pentru film!

Înainte să fac un AVC, să ies repede pe ușă. Ăsta, pe clasa a doua, m-a înregistrat ca și Kevin din singur acasă. Nu se poate baza pe mine auzi, io care car și bani și 2 baxuri de apă și știu să desfund wc-ul. Nerecunoscători…

(va urma)