Când pleacă un prieten crezi întotdeauna că e ceva personal, legat de tine?

Ai un prieten. O prietenă. Vă știți din gimnaziu, din liceu sau de pe net, împărtășiți cam aceleași conceptii despre viață, vă distrați bine împreună sau chiar ați petrecut ani buni în care v-ați văzut des. Poate ați fost și în concediu. Nu v-ați certat, nu s-a întâmplat nimic extraordinar între voi dar brusc, observi că amicul tău dispare încet din viața ta.

El sună tot mai rar. Tu suni poate sau trimiti mesaje la fel de des, ai acelasi stil prietenesc si apropiat. Dar el sau ea nu-ți mai răspunde asa. E lacunar, e grăbit

Când îi povestesti ceva ce stii că l-ar entuziasma, îți lasă impresia că nu se mai bucură, nu mai vibrează ca tine. Încet, te simti dat(a) la o parte. Și tot încet, treci prin cele trei faze:

– furie – eventual începi să-l barfesti putin, ce ai făcut tu să meriti asta? Ei bine, de acum, nici pe tine nu te mai intereseaza ce face.

– curiozitate: mai încerci să tatonezi terenul nestiindu-te vinovat cu ceva anume sau îți ceri scuze pentru lucruri imaginare,despre care el sau ea nici n-a băgat de seamă. Mai suni, mai întrebi, dar răspunsurile sunt mai reci, evazive: parcă încearcă să scape de tine. Sigur, a găsit alți amici mult mai interesanți și tu acum, nu mai însemni nimic.

– acceptare. Nu îl mai suni, nu îl mai cauți, ba chiar, de sarbatori, stai in expectativa sa vezi daca mai spune ceva. Un La multi ani. Nu mai scrii nici tu mailuri.

Recitind mai sus, totul e despre tine, nu despre cel care lipseste o vreme sau va lipsi de acum înainte din viața ta.

Uneori chiar nu ni se schimbă sentimentele față de vechi prieteni dar ni se schimbă radical viețile. Si nu mai putem funcționa la fel. Nu suntem robotei nici fizic nici sentimental.

Exemplul personal e cel mai bun

În anii în care am locuit cu Hani si cu familia lui, timpul meu liber, munca mea, deplasările, îmi permiteau și de fapt îmi impuneau o viață total diferită. Așa a trebuit să trăiesc atunci ca să prețuiesc clipa de acum.

Nu vreau să spun că din motive financiare eram mai căutată, sunată sau că din cauza misterului în care-mi învăluiam blogul și călătoriile aveam tangență – absolut virtual si rar face to face –cu mai multa lume. Hani era un tip gelos, asa că îmi plăcea să flirtrez incognito, cât să mai simt si eu forța de atractie. Apoi, aveam timp si îmi făcea plăcere să-i ajut sau să țin legătura cu cei de acasă, cu oameni la care țineam, oameni cu care aveam legături chiar stranse pe atunci. Aveam energie de dat si de luat, sfaturi pe care le puteam plasa usor pentru că eu însămi nu trebuia să le urmez. Iar virtual chiar m-am atașat de câteva persoane.

Sunt absolut convinsă că ei sau ele cred că eu nu mai dau doi bani pe vremurile duse, dar nu-i așa deloc.

Schimbarea priorităților si panta inevitabilă – ascendentă sau descendentă.

Ea apare la un moment dat în viața fiecărui om. Simțeam deja de vreun an  că traiul meu e despre altceva, nu despre o mie si una de nopți, dar habar nu aveam ce cusături, tricotaje, curbe si sărit cu parapanta mi se vor oferi. Adică nu aveam o perspectivă clară pentru că-n afară de gelozia care-a cauzat toata ruptura si restul necazurilor, n-aveam ce-i reproșa lu Hani. Vârsta nicidecum nu era o problemă pentru mine ci pentru alții, care își proiectau nefericirea personala spre existența mea.

Nici nu mi-am dat seama când am lăsat în urmă amici si nici nu mi-am dat seama cand am fost eu lăsată în urmă!

Au fost câteva persoane cu care mai țineam legătura – având eventual aceleași povești  sau chiar probleme– de care m-am distanțat fără nicio intenție. Pur si simplu se schimbase totul în viața mea și nu mai doream sa-mi spun odiseea de 10 ori. Nu mai voiam să retrăiesc decât anumite momente si eventual să le scriu, ca să se regăsească și alți oameni.

Nu mai răspundeam uneori la telefon. A fost si perioada depresivă între despărțire si începerea noii vieți, repet, total diferită! Grea, plină de provocări, propriul meu Exatlon, n-aveam de ales decat să îmi prelungesc si înfrumusetez linia de finiș si_sau să nu mă gândesc la ea. Luptam fara nicio ezitare! Acolo m-am rupt de cativa oameni. Nu mai raspunzi când te sun, nu-mi răspunzi la sms, nu mai zici nimic, ce parere ai despre faptul că Diana s-a îngrășat și se culcă cu Origene?

Păi nu am nicio părere pentru că: când tu-mi trimiti sms, eu introduc fișe sau fac naveta sau fac cumpărături ori mă joc cu fii-meu. Cand tu mă sunai, poate eu eram la spital cu mama sau la tribunal cu copilul în marsupiu. Cand tu sunai iar insistent si-mi scriai mailuri, eu trebuia sa decid la ce gradi îl inscriu, cu cine ramane cand merg la munca, de unde iau medicamentele (ne)compensate si sa caut pe emag cearsafuri impermeabile. Sa aleg, sa decid, sa platesc facturi. Să mă mobilizez si să merg  acolo unde trebuie să rezolv ceva. Să fac tot posibilul ca intre un spălat de haine sau dat cu aspiratorul si un dus dupa masa, sa-mi fac timp să mă joc, absolut prezentă, fără gadgeturi.

Să lucrez în timpul liber ce pot, pe net ca sa mai castig niste bani. Sa mai scriu pe blog sau sa fac yoga, sa ma uit 15 minute la filmul ala cu Red Reddington, asa ca nu, nu-mi pasa nici dacă Diana s-a măritat cu 2 bărbați deodată, cu atât mai puțin cât cântărește.

Ulterior, mi-am făcut si eu maximum 2 probleme, observand că vreo 2 oameni apropiați nu au mai vorbit cu mine de-o vreme.

Ei bine, am trecut si eu prin cele 3 faze si apoi am realizat ca este exact natura umană, că și ei trecuseră prin odiseea lor, că timpii de mari schimbări în viață nu coincid, asa că nu m-a părăsit nimeni si n-am supărat pe nimeni. Si că, atunci când va veni momentul, cei care contează cu adevărat, vor fi iarăși acolo chiar si după 3 ani, ca si cum ne-am fi despărțit ieri.

Prieteniile adevărate nu se sting doar pentru că le eclipsează niște amiciții. Restul, fum de țigară și nu trebuia s-alergi după el. Doar pentru că în viața ta nu sunt mari modificări acum, nu înseamnă că ele nu vor veni, și-atunci, pe cine vei avea aproape?

Pentru că singură nu am fost. Adică aparent pierzi prieteni, cunostinte sau rude dar daca te uiti cu atenție în jur, vezi ființele pe care ți le-a dat Dumnezeu ca sa te treacă anumite praguri.

Nu uit că fiecare om apare în viața mea să mă învețe ceva si unii oameni, au menirea de-a nu sta mult.

Adevăratul test pentru orice om este acesta: când vei cădea la vreun necaz, care din cei mai apropiați oameni ai tăi te vor întreba: eu cum pot să te ajut? Și care se vor preface osteniți, obositi si vor decreta ca ți-ai facut-o singur? Și cât ai făcut tu pentru alții ca să meriți loialitatea unui singur om?

Nimic nu e personal. Nici măcar viața, mereu se mixează cu a altora, in bine și-n rele.