A ajuta

Principiul ajutorului între oameni ar trebui să aibă o temelie în instinct, așa, ca la animale. Lupii dintr-o haită, prădătoare carnivore aparent foarte feroce, își ling rănile unul altuia. Un lup sănătos, va apăra lupul care este atacat, rănit și sângerează. Îi aduce mâncare, îl încălzește adică îi satisface niște nevoi pe care cel nenorocit nu le mai poate face singur!

Am observat că foarte mulți oameni nu știu de fapt ce înseamnă să ajuți. Nici eu nu am știut multă vreme, mai uit și acum, apoi ajungem să spunem că a face bine e un lucru rău și că uite, s-a întors împotriva noastră.

Când cineva îți cere ajutorul, tu ai nevoie de două lucruri:
– putința, a fi în măsură să oferi ceva.
– vrerea, dorința de-a o face.
Că nu-ți va cere vreun om apropiat să-i dai bani dacă tu nu ai bani, să-i traduci din greacă în română dacă tu știi să traduci doar din spaniolă în română. Nu te va ruga să-i faci un serviciu pe care tu nu-l stăpânești ori n-ai cum să-l oferi.

O nebunie care n-are a face cu ajutorul

Este următoarea: să crezi că ajuți condiționând actul. Dacă tu-mi ceri masa din sufragerie că știi că am două, nu-ți voi oferi scaunele ca să-mi las mie mesele. Hei, uite, eu te ajut, de scaune ai tu nevoie! Sau îmi ceri să-ți cumpăr un lapte Dorna pentru că pe acela-l preferi tu iar eu, dintre toate, aleg Zuzu sau Napolact deși vitrina frigorifică are Dorna! Uite, laptele tău, e mai bun decât ce ți-ai dorit!

Decât să îți dovedești o nejustificată amploare a sinelui, mai bine vezi-ți de treabă, mai de ajutor ești așa! Nu pot acum sau nu pot sunt mai oneste și apoi când ajuți nu sta să faci o analiză a de ce-urilor că pierzi esența. Din start n-o face dacă știi că rupi de la gura ta sau a familiei și asta te va măcina, din start, vezi de ale tale, că n-o să înceapă nimeni să te întrebe: dar de ce nu poti, de ce nu vrei, care sunt motivele? Doar romii care cerșesc în fața marilor catedrale poate fac așa, din nerușinare mai mult, nu din disperare. Pe cel care stă pe-o ladă cu mâna întinsă ori ba, îl întrebi dacă-și dă banii pe alcool sau țigări? Mai bine nu-i da decât să faci așa. Că nu-i totuna cu a mustra o țigancă ce-și ține sugarul 7 ore în soarele arzător ca să li se facă altora milă, că ei nu îi este!
Că nu știi tu cum a pierdut acel om o casă, de ce a ajuns acolo, ce boli are și de ce preferă să stea ca o statuetă stricată, să mai strângă bani de-o bere sau un pachet de țigări, în loc să dea fuga cu cei doi lei pe care-n măriminia i-ai dat, să-și cumpere un iaurt danone.

Când ajungi cu o rană, o tăietură adâncă la medicul chirurg, te aștepti ca acesta să te coase și să îngrijească rana. Cum ar fi să zică: deschide gura, eu am să-ți badijonez amigdalele, nu cred că rana e o problemă! Câte cazuri ar fi acestea și câți ați sta pe masă cu rana supurând în timp ce medicul chirurg generalist v-ar da cu dezinfectant în gât? N-ați pleca de acolo gândind că e nebun?

Oricine știe că nu poți da ce nu ai și oricine ar trebui să știe că nu e ajutor lucrul pe care dorești tu să-l oferi.

Decât eventual în situații de catastrofe și inundații, eu mă refer la situații zilnice.

Dacă ai avut puterea si ai zis: intră la evenimentul acesta fără să plătești, sunt gazda, m-ai ajutat! Dacă am scris ceva și ți-am trimis fără pretenții, te-am ajutat, dacă mi-ai oferit abonamentul tău (pup) la înot m-ai ajutat, dacă ai dat bani ăluia care cerșește, l-ai ajutat. Când nu mai poți, nu mai ajuți, spui și încerci eventual să menții un echilibru. Îți dau asta însă acum am și eu nevoie de cutare! Vei fi uimit să vezi că omul poate chiar pricepe și se pliază cât poate și iarăși e un ajutor reciproc!

Nu poți fi mama Teresa dar insist, este o nebunie să zici și chiar să persiști în propria-ți zăpăceală: “te-am ajutat” când tu ți-ai făcut rânduielile insistând că nu de masă am nevoie ci de scaune, nu e bun pentru mine laptele acela, e bun ăla care-l alegi tu. Știu că nu-ți place deloc la sală dar eu insist să mergi, ba chiar “te ajut” pentru că așa consider că ti-e bine! Când tu m-ai întrebat dacă nu m-aș putea plimba cu tine prin parc de vreo două ori pe săptămână și eu vin cu 10 zile de “bine” unde ție nu-ți place, n-ai vrea să-mi cam dai în cap? Ba eu cred că da. (vă rog nu mai interpretați literaL ce scriu, că nici asta nu e de folos cuiva 🙂

A ajuta este simplu. O faci atunci când poți, când îți spune inima, când te lasă sau chiar te îndeamnă sufletul. Cel mai mare avânt în viață și cel mai mult folos l-am avut de la oamenii care au spus: bine, hai că pot să te ajut eu cu asta. Încercăm.

Restul poveștilor sunt zadarnice și de aceea ajungem de multe ori să spunem: eu l-am ajutat și uite ce răsplată am. Sigur că sunt excepții, sunt oameni răuvoitori care vor vinde pâinea pe care le-ai dat-o și-și vor cumpăra un cuțit.

Nu confundați Ajutorul cu sistemul barter de împărțire a unor bunuri, servicii, intenții și sentimente. Dacă fratele, tatăl ori mama ta îți cere 500 euro să-și plătească rata iar tu poți (și vrei) să-i dai acești bani, dă-i, nu te duce tu să plătești rata și nu întreba de ce o are și la care bancă. Cel mai probabil nu vă va cere nimeni nimic dacă știe că NU AVEȚI.

( zilele trecute am văzut în părculeț un copil, zăcând și plângand, un adolescent. Cam ciufulit, neglijent dar… nu-i vedeam fața. Nu-l băga nimeni în seamă, nu  l-aș fi băgat nici eu însă nu mă grăbeam nicăieri și eram curioasă, de ce poate fi așa dărâmat de n-a mers la cineva sau undeva și stă acolo și plânge cu rucsacul lângă el? Am sărit gărdulețul, m-am apropiat încet, aveam la mine doar țigări și-mi cumpărasem niște covrigi, ieșisem să mă plimb. Am zis rușinată: pot să te ajut cu ceva? cu ce să-l ajut, dacă vrea bani sau îi e foame, trebuie să mă duc până acasă, am doar covrigi și țigări…

Pleacă de aici! a strigat o voce de femeie. Isterică. Disperată. Volum maxim. Fără să ridice capul. A început să se legene ușor. (atenție la istericele controlate, acelea sunt adevăratele nebune, ușor sociopate. Nu e cazul de față)

Văzând că nu e un tânăr rebel cu  probleme ci o făptură amărâtă care cu siguranță n-avea să-mi sară în cap și nici să-mi taie jugulara, am insistat, altcineva ar fi plecat.

Un chip frumos, niște ochi albaștri, păr burzulit… s-a uitat întâi la adidașii mei apoi a ridicat privirea în sus. Calmă, a zâmbit.

Cu ce crezi că poți să mă ajuți?

Ăăăă… am râs. Sincer, habar n-am. Bani nu am la mine. Poate vrei să vorbești cu cineva? Sunt o necunoscută, oricum n-o să mă mai vezi.

Și-am stat o jumătate de oră cu femeia frumoasă care-și pierduse casa și copilul și soțul; pentru o femeie care avea același nume cu al tău, avea să-mi reproșeze ea plăpând și indirect și-n care s-a declanșat mai apoi o anumită psihoză. Și-am ascultat și-a fost curioasă (tu ce faci, ei acum? scriu, da, mai mult scriu, asta fac) și a râs de mai multe ori. La plecare mi-a făcut cu mâna. Și-a cerut scuze că a țipat dar oamenii fugeau de ea pentru că uneori nu se putea abține să nu facă crize chiar dacă ia medicamente.

Nu-i nimic, nu m-ai speriat, i-am spus. Aș țipa și eu câteodată da-mi crește pulsul și mă tem să nu mor.

Iarăși a râs. A spus că are unde dormi, la un loc cu alții, are și unde mânca dar nu are… cu cine vorbi.

Ce credeți, ar fi trebuit să-i cumpăr niște pantofi cu sclipici de la Veronesse și să m-aștept să devină balerină?)

Pentru cine are un folos pozitiv a fost istorioara.