Noapte bună, Paris

le figaroDimineață văd că e supărat și întreb dacă n-a dormit bine, ba da dar s-a trezit ca de obicei, pe la 4 și-au fost știrile acestea îngrozitoare…
Citesc, citesc și mă întristez, după douazeci de minute timp în care stăm amândoi tăcuți la masă, trage de mine sa ieșim să ne plimbăm că altfel „îti irosesti energia asta buna pe care-o ai.“
„N-am nicio energie in ultimele zile.“
Ba da si daca esti trista sau bolnava, daca te lasi absorbita de lucrurile negative nu te mai poti ajuta pe tine si implicit pe cei dragi. Sa ne uitam la pozele din Paris.“
Da, sa ne uitam!“
„Nu scrii nimic pe blog?
Nu exist pe blog. Sunt doar părerile mele acolo. Acum nu simt nevoia sa le împărtășesc. Nu ma simt acasa, ca înainte. E doar o fază. Dar nu am poftă de blog. Sau de feisbuc.“
„Uite, astea din 2012, tu le mai ai?“

Ma uit la poze si de undeva, un puf de entuziasm, o scanteie de viață revine si zambesc larg.
„Priveste aici, stii cand am intrat iar si iar pe straduta aceea pe care locuiau multi tigani ca sa faci tu poze?“
Stiu, pana la urma am stat cu o tigancusa la povesti, fetita ne-a spus ca ii e tare dor de satul ei de langa Arad, c-acolo are bunic si doi pisoi si caine si de toate. Nu stiu ce-o fi insemnand de toate dar copila s-a luminat, apoi s-a stins din nou povestind ca acasa mai stau doi frati si ea a trebuit sa vina la munca.
Atunci m-am involburat eu, mai ales ca cineva a aruncat si c-o piatra inspre masina.
Dar ne-am bucurat de toate si inspre seara cand am tras spre hotelul Ibis, am oprit sa luam shaorma la farfurie. Cu falafel si salata si bulgur de la un tunisian batran care imi tragea cu ochiul si care isi intindea siragul de dinti de-argint cat timp stateam in imbiss-ul lui. Radea cu gura pana la urechi, priveam de dincolo de geamuri c-ajungeam seara si observam ca nu-i tocmai firea lui sa se hilizeasca asa. Era un mustacios cu păr alb, sprancene negre si mustata parca-i era lipita in joaca asa cu fire tuciurii mai lungi. Nu vorbea nimic cu mine, eu mergeam singura sa comand, n-aveam unde lasa masina pe-acolo. Eram in Le Bourget. Le spunea baietilor cât si cum sa puna iar daca avea alt client se asigura ca observ c-a avut o contributie la bunăstarea cinei mele celei fără taine. Ani de zile mi-a zambit domnul mustăcios si-a tinut minte ca nu-mi place sa pună harissa direct pe carne. Si-mi aminteam de-o zâmbire personală, cu drag,  lăsam un euro cincizeci pentru el si băieți.  Insotitorul ma apostrofa că nu-i cazul să las atât, dacă-i 80 de cenți și un surâs, ei se bucură.


Cred, doar și eu mă desfătam cu-n zâmbet sincer și-o mâncare delicioasa.
Sper că e bine nenea respectiv și poate n-are timp de facebook, nu de alta dar cu siguranța l-ar întrista rautatea oamenilor și-ar fi păcat să-i șteargă cu totul zambetul acela care semăna măcar amuzament momentan dacă nu respect pentru bătrânul plăcut, harnic, gospodar în curtea lui și-n țara frumoasă care l-a primit sau l-a asimilat.
Bine, nici prin Montmartre nu mi-a placut, am dormit odata intr-un hotel care pe booking avea 3 stele iar la fata locului am strans din fund amandoi, nici usa nu se inchidea bine iar fereastra dădea înspre un zid. Toata noaptea a fost un treapăd si-o galagie pe scari. Le prochain jour am si sunat la „vechiul nostru Ibis de unde-o fi, dormim mai bine si e acelasi pret. Oferta auzi.“

Tunisianul, oamenii negri îmbrăcați ciudat și colorat, oamenii albi îmbrăcați ciudat și colorat, bărbatul care m-a înjurat în fata hotelului pentru ca fumam, agentul care-a ieșit din hotel și i-a făcut vânt, eu care m-am oripilat ca doar i-a făcut vânt (nu știu ce-aveam în cap, voiam să-l bată live?) muzeele pe la care mai prindeam o oferta, micile piese muzicale sau de teatru care ni se asterneau ad hoc, mallurile plăcute iarna și terasele racoroase sau parcurile prin care rataceam vara vorbind câte-n soare, luminile de pe Elysee și obscuritatea din Le Bourget, arhitectura savuroasa din La Defence și stadiul aparent sărac sau șters din multe cartiere -toate, pentru toate astea iubim noi Parisul. Pentru tot ce vedeam_simțeam în oraș și pentru croissantele cu unt. Pentru dreptul fiecaruia de-a fi oarecum alfel, așa cum suntem și împreuna. Diferiți. Dar mai buni.

Dimineața mi-a fost oarecum să dau like unei cesti de cafea din cauza ca parea arabeasca și implicit trezea ura în „prieteni“ nevazuți cu suflete ușoare. Prietenii mei frumoși de altă religie sunt tăcuți acum. Așa că tac și eu. Cu trei zile în urmă eram provocată subtil să-mi apar credința. Credința mea e asimilată conducatorului BOR, apoi lui Dumnezeu -caruia diversi protestatari online i se adresează cu bah, hai incoacesa vezi ce-ai făcut, apoi cu… Dar cei invocati nu ascultă, eu plec ochii, îmi spun că e greu în zilele noastre să fii diferit deși culmea, exact pentru aceasta incredibilă posibilitate am luptat. Ei, există o framantare continuă, personală, de a modela oarecum plăcut lumea în jur fără a interactiona cu voia altora. E mai greu decât să-i dai dai în cap omului pentru ce a ales să fie. Dar noua ne place.
Așa că mă uit iar la poze.
Mi-am documentat și opririle de pe autostrada: opream în Valenciennes scurt sa cumpăr cafea și un sandwich cu 4 euro, înainte s-ajungem la periferia Parisului opream pentru macaronsurile de la Paul.
O s-o sun și pe mama să-i amintesc de Parisul în care ploua când a fost ea, să-i aduc aminte de ziua în care a trebuit sa cumpăram umbrela preventiv deși cazusera doar câțiva stropi, de domnul din China cu care ea a vorbit romaneste în lift.

Nu știu dacă există un scop anume pe care-l avem de bifat aici și oriunde ne mișcam, în jur dar aș vrea sa nu vină ziua în care frica, ura sau furia o să-și lase urmele asupra mea și implicit peste cei dragi sau cunoscuți mie. Cred ca am și eu partea mea urată dar cât timp înțeleg, citesc, ma informez nu simt nevoia de-a radia porunci către alții. Și drumurile pe care le-avem de făcut, noi (eu si el) n-o să le închidem cu porțile fricii. Cred c-asa aratam fiecare ce valori apăram sau delimitam pe întreg continentul.

Iar rolul guvernelor este acela de-a decide fiecare în bună cunostintă dacă anumite persoane care n-au nimic de aparat, mai stau pe la ei sau nu. Indiferent de etnie, religie, rasă(soi). Indiferent de muzica, de sex, de culoare. Indiferent de buletin, carte de identitate sau viză.

P.S A fost trist sa vad ca unii scriu Jos Merkel sau Jos Hollande la comentarii destul de pertinente si de bun simt- aceia chiar nu stiu de ce e atat de aparat Presedintele in timpul unei crize, in timpul unui atac desi cu siguranta au vazut dus la extrem in filme, aceia nu au nici un alt raspuns impotriva fricii decat perpetuarea unei stari de anarhie din mersul vântului si de dorul populist al lelii. Nici macar #josdadupacemascotidincriza
Câțiva, cum am spus au #strigatlaDumnezeu că ei nu cred în nimic de ce nu vine EL să-i tune și să-i trazneasca online dar Dumnezeu, Jahve, Allah sau God era ocupat sa primeasca îngeri și peste postarile lor s-a mai așezat câte un gând bun.
Și cei mai patetici mi-au părut cei câțiva peste care închid geana mancand un croissant și zburând cu inima și c-o rugăciune de suflet în Paris -cei din care frica, aceasta angoasa nici măcar reala a scos doar atât #chiarundesaparatoriiastoracumigratia
Pentru ca ei așa stiau și simteau ca dacă se cearta online durerea și moartea din ultimele zile s-ar putea muta în pustie, oricati oameni ar fi acolo și-n oricare alta parte și-i va ocoli pe ei.

Măcar Iisus a trimis diavolii în porci. Voi unde vă mutați gândurile urate și ce faceți dacă într-o zi, extremisti săraci cu duhul dar mai manipulatori decât voi, vă laudă instrumentul urii și v-ar spune că-l puteți folosi ca și pe sabia lu Excalibur pentru a crea o lume care să se potrivească dorintei și zbuciumului care arde-n voi?

Știu, strigati tare, orice, oricum sau îl taguiti cu #astanuscrieperfectromânăecretin.

Noapte buna oameni, aveti grija unii de altii. Nu lasati frica in calea ratiunii.
#noapteblândăParis…..

21 thoughts on “Noapte bună, Paris

  • November 14, 2015 at 9:37 pm
    Permalink

    de nu s ar strecura frica si fara sa o chemam… ganduri bune sa vina ca alta cale nu e …

    Reply
    • November 23, 2015 at 9:43 pm
      Permalink

      Tot ne prinde la un moment dat pe fiecare, motivele diferă, atât.

      Reply
  • November 14, 2015 at 9:46 pm
    Permalink

    Azi mi-ai fost duș rece, deși acum ceva timp aș fi zis că n-am nevoie de el. Am greșit, așa cum greșesc mereu când nu gândesc, când mă grăbesc să judec, când sunt ipocrita. Azi m-am rușinat, aici la tine și mă scutur de frici, de temeri, de păreri. Azi mi-aș dori să înțeleg mai mult și să vorbesc mai puțin. Dar tot iți spun mulțumesc.

    Reply
    • November 23, 2015 at 9:44 pm
      Permalink

      Eu îti multumesc pentru feedback.

      Reply
  • November 15, 2015 at 12:06 am
    Permalink

    Eu nu mai văd rolul unui guvern. Nu mai văd rolul granițelor, banilor, limbilor! Nu mai văd rolul în general. Dar văd cum unii decid pentru alții. Văd cum unii îi omoară pe alții și nu mai simt ce sunt eu. Mă înfurii, îmi vine să le crăp capul ălora care pot ucide. Apoi mă sperii de mine, de gândul meu, de furia mea și încerc să-mi rămân mie. Nopțile nu mai sunt pentru somn. L-a înlocuit veghea.

    Reply
    • November 23, 2015 at 9:46 pm
      Permalink

      Eu de-abia acum incep să dorm, cum spuneam, doar motivul diferă, frica pare a fi acolo in noi, permanent. Alma, caută partea bună in jurul tău, oamenii care emana energie pozitiva sunt cele mai bune arme contra fricii si a furiei. Cele din urmă nu aduc nimic bun, nici pe moment.

      Reply
  • Pingback: Nu vreau să număr | Înşiră-te mărgăritare

  • November 15, 2015 at 1:48 pm
    Permalink

    Din pacate cred ca am pornit pe un drum fara intoarcere si n-avem ce face, suntem obligati sa traim vremurile tulburi care vor veni. E greu sa stii ca altii viseaza razboaie si carnagii, in timp ce tu vrei doar sa te bucuri un pic de viata in pace. Realitatea este ca in lumea asta larga exista un puhoi de oameni care vor razboi si dovada stau conflictele de peste tot. Si daca exista destui care vor sa traiasca in teroare si conflicte, atunci ne vor trage dupa ei, indiferent ce doreste cealalta jumatate a globului.

    Reply
    • November 23, 2015 at 9:50 pm
      Permalink

      Subscriu la gandurile tale dar nu ma gandesc nici un moment ca nu vom ramane in lumina. Jumatatea buna va triumfa, jumatatea potenta spiritual, jumatatea care pare ca are acum mainile goale.

      Reply
  • November 15, 2015 at 1:49 pm
    Permalink

    Simt că încep să obosesc. Sunt prea multe evenimente ilogice, rasa asta omenească parcă nu ar vrea altceva decât să se autodistrugă.

    Reply
    • November 23, 2015 at 9:51 pm
      Permalink

      A fost de-a dreptul obositoare cohorta de întâmplări…

      Reply
  • November 16, 2015 at 11:12 pm
    Permalink

    Noaptea aceea de cosmar a lasat Orasul Luminilor sa planga cu lacrimi de sange…moarte, frica si teroare printre semenii nostri .
    who benefits?”cui bono”
    dar asa e cum spui:”drumurile nu se inchid cu portile fricii”.
    Sa ne rugam pentru noi si intreaga lume.

    Reply
    • November 23, 2015 at 9:51 pm
      Permalink

      Sa ne rugam, Magda

      Reply
  • November 17, 2015 at 1:37 pm
    Permalink

    Ce ma perplexeaza pe mine personal este ca atunci cand mor zeci sau sute de oameni la ordinea zilei in atacuri teroriste sau macelariti de ISIS in Orientul Mijlociu, faptul este reportat la stiri cu detasament si ca o banalitate a zilei, dupa care se trece la starea vremii si stiri din sport. Tragedii precum cea din Paris sunt mediatizate complet diferit, sunt transformate in tragedii globale de proportii si impact colosal. De ce ? Cu ce e mai tragica moartea a 128 de civili in occident fata de moartea a sute de civili in OM ? Chibzuiesc ca oamenii sunt total desensibilizati la suferinta sau moartea altora care se afla departe undeva in lume, care nu sunt “de ai lor”, total desensibilizati la razboaie care se petrec departe de casa si nu-i afecteaza. Well, de data asta din pacate razboiul a venit in batatura lor.
    Ma gandeam ca poate din tragedia asta va veni o sensibilizare catre suferinta umana in general, nu numai cea a “alor nostrii” dar nu stau cu sufletul la gura asteptand metamorfoza. Ce va rezulta este si mai multa ura si retaliere contra refugiatior, contra unei comunitati etnice si religioase a carui nume nu e necesar sa fie mentionat. Se intelege de la sine…

    Reply
    • November 25, 2015 at 4:06 pm
      Permalink

      Din pacate doar ce aflam in online repede, repede, aia “ne misca”. Nu cred c-are neaparat legatura cu religia sau politica dar din pacate sunt inca multi oameni care pun etichete pe morti. Moral, ei nu sunt foarte diferiti de “teroristi”.

      Reply
  • November 17, 2015 at 9:01 pm
    Permalink

    Mie mi se pare ca suntem manipulati la nivel global. Ca urmam ca orbii niste linii directoare impuse de un grup mic si ne grabim sa uram si sa ucidem si sa murim pentru interese meschine, in loc sa vorbim doar, sa incercam sa facem ceea ce predicam, sa fim mai buni si mai toleranti.
    Din pacate, mai nou se aplica din ce in ce mai bine lozica ”Am prostit poporul cu televizorul!” doar ca acum suntem un popor global. Si, culmea, din ce in ce mai prosti!

    Reply
    • November 25, 2015 at 4:10 pm
      Permalink

      Intr-o mare conspiratie nu cred, mai ales ca evenimentele sunt relativ usor de urmarit insa intr-adevar masele in general sunt manipulate. Si pana la urma multimile vor fi “majoritatea” pe care orice guvern isi sprijina deciziile.

      Reply
  • November 19, 2015 at 10:07 am
    Permalink

    vremuri grele bat la usa, din pacate 🙁

    Reply
    • November 25, 2015 at 4:10 pm
      Permalink

      Asa pare, Coco.

      Reply
  • November 22, 2015 at 7:09 pm
    Permalink

    “Nu lasati frica in calea ratiunii.” E perfect spus.
    Imi pare ca in lume nimic nu s-a schimbat, si nu de ieri, de alaltaieri ci de cand e lumea. Isi mai aminteste cineva de atentatul din Spania, din 2004? Revendicat de Al-Qaida. Cred ca FB inca nu se nascuse sau daca da, era in scutece, acasa la parintele lui. Viata din spatiul virtual, la fel, era in stadiul de nou-nascut…
    Nu vorbesc cu detasare. Am o ruda f.f. apropiata care traieste si munceste in chiar inima Parisului. Deci… Noapte buna, Paris.

    Reply
    • November 25, 2015 at 4:12 pm
      Permalink

      Imi amintesc bine de majoritatea atentatelor, pe atunci incepea sa ma intereseze politica externa, citeam mult.Acum aflam evenimentele in timp real, probabil de aceea si teama colectiva e mai vizibila.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *