Noapte bună, Paris

le figaroDimineață văd că e supărat și întreb dacă n-a dormit bine, ba da dar s-a trezit ca de obicei, pe la 4 și-au fost știrile acestea îngrozitoare…
Citesc, citesc și mă întristez, după douazeci de minute timp în care stăm amândoi tăcuți la masă, trage de mine sa ieșim să ne plimbăm că altfel „îti irosesti energia asta buna pe care-o ai.“
„N-am nicio energie in ultimele zile.“
Ba da si daca esti trista sau bolnava, daca te lasi absorbita de lucrurile negative nu te mai poti ajuta pe tine si implicit pe cei dragi. Sa ne uitam la pozele din Paris.“
Da, sa ne uitam!“
„Nu scrii nimic pe blog?
Nu exist pe blog. Sunt doar părerile mele acolo. Acum nu simt nevoia sa le împărtășesc. Nu ma simt acasa, ca înainte. E doar o fază. Dar nu am poftă de blog. Sau de feisbuc.“
„Uite, astea din 2012, tu le mai ai?“

Ma uit la poze si de undeva, un puf de entuziasm, o scanteie de viață revine si zambesc larg.
„Priveste aici, stii cand am intrat iar si iar pe straduta aceea pe care locuiau multi tigani ca sa faci tu poze?“
Stiu, pana la urma am stat cu o tigancusa la povesti, fetita ne-a spus ca ii e tare dor de satul ei de langa Arad, c-acolo are bunic si doi pisoi si caine si de toate. Nu stiu ce-o fi insemnand de toate dar copila s-a luminat, apoi s-a stins din nou povestind ca acasa mai stau doi frati si ea a trebuit sa vina la munca.
Atunci m-am involburat eu, mai ales ca cineva a aruncat si c-o piatra inspre masina.
Dar ne-am bucurat de toate si inspre seara cand am tras spre hotelul Ibis, am oprit sa luam shaorma la farfurie. Cu falafel si salata si bulgur de la un tunisian batran care imi tragea cu ochiul si care isi intindea siragul de dinti de-argint cat timp stateam in imbiss-ul lui. Radea cu gura pana la urechi, priveam de dincolo de geamuri c-ajungeam seara si observam ca nu-i tocmai firea lui sa se hilizeasca asa. Era un mustacios cu păr alb, sprancene negre si mustata parca-i era lipita in joaca asa cu fire tuciurii mai lungi. Nu vorbea nimic cu mine, eu mergeam singura sa comand, n-aveam unde lasa masina pe-acolo. Eram in Le Bourget. Le spunea baietilor cât si cum sa puna iar daca avea alt client se asigura ca observ c-a avut o contributie la bunăstarea cinei mele celei fără taine. Ani de zile mi-a zambit domnul mustăcios si-a tinut minte ca nu-mi place sa pună harissa direct pe carne. Si-mi aminteam de-o zâmbire personală, cu drag,  lăsam un euro cincizeci pentru el si băieți.  Insotitorul ma apostrofa că nu-i cazul să las atât, dacă-i 80 de cenți și un surâs, ei se bucură.


Cred, doar și eu mă desfătam cu-n zâmbet sincer și-o mâncare delicioasa.
Sper că e bine nenea respectiv și poate n-are timp de facebook, nu de alta dar cu siguranța l-ar întrista rautatea oamenilor și-ar fi păcat să-i șteargă cu totul zambetul acela care semăna măcar amuzament momentan dacă nu respect pentru bătrânul plăcut, harnic, gospodar în curtea lui și-n țara frumoasă care l-a primit sau l-a asimilat.
Bine, nici prin Montmartre nu mi-a placut, am dormit odata intr-un hotel care pe booking avea 3 stele iar la fata locului am strans din fund amandoi, nici usa nu se inchidea bine iar fereastra dădea înspre un zid. Toata noaptea a fost un treapăd si-o galagie pe scari. Le prochain jour am si sunat la „vechiul nostru Ibis de unde-o fi, dormim mai bine si e acelasi pret. Oferta auzi.“

Tunisianul, oamenii negri îmbrăcați ciudat și colorat, oamenii albi îmbrăcați ciudat și colorat, bărbatul care m-a înjurat în fata hotelului pentru ca fumam, agentul care-a ieșit din hotel și i-a făcut vânt, eu care m-am oripilat ca doar i-a făcut vânt (nu știu ce-aveam în cap, voiam să-l bată live?) muzeele pe la care mai prindeam o oferta, micile piese muzicale sau de teatru care ni se asterneau ad hoc, mallurile plăcute iarna și terasele racoroase sau parcurile prin care rataceam vara vorbind câte-n soare, luminile de pe Elysee și obscuritatea din Le Bourget, arhitectura savuroasa din La Defence și stadiul aparent sărac sau șters din multe cartiere -toate, pentru toate astea iubim noi Parisul. Pentru tot ce vedeam_simțeam în oraș și pentru croissantele cu unt. Pentru dreptul fiecaruia de-a fi oarecum alfel, așa cum suntem și împreuna. Diferiți. Dar mai buni.

Dimineața mi-a fost oarecum să dau like unei cesti de cafea din cauza ca parea arabeasca și implicit trezea ura în „prieteni“ nevazuți cu suflete ușoare. Prietenii mei frumoși de altă religie sunt tăcuți acum. Așa că tac și eu. Cu trei zile în urmă eram provocată subtil să-mi apar credința. Credința mea e asimilată conducatorului BOR, apoi lui Dumnezeu -caruia diversi protestatari online i se adresează cu bah, hai incoacesa vezi ce-ai făcut, apoi cu… Dar cei invocati nu ascultă, eu plec ochii, îmi spun că e greu în zilele noastre să fii diferit deși culmea, exact pentru aceasta incredibilă posibilitate am luptat. Ei, există o framantare continuă, personală, de a modela oarecum plăcut lumea în jur fără a interactiona cu voia altora. E mai greu decât să-i dai dai în cap omului pentru ce a ales să fie. Dar noua ne place.
Așa că mă uit iar la poze.
Mi-am documentat și opririle de pe autostrada: opream în Valenciennes scurt sa cumpăr cafea și un sandwich cu 4 euro, înainte s-ajungem la periferia Parisului opream pentru macaronsurile de la Paul.
O s-o sun și pe mama să-i amintesc de Parisul în care ploua când a fost ea, să-i aduc aminte de ziua în care a trebuit sa cumpăram umbrela preventiv deși cazusera doar câțiva stropi, de domnul din China cu care ea a vorbit romaneste în lift.

Nu știu dacă există un scop anume pe care-l avem de bifat aici și oriunde ne mișcam, în jur dar aș vrea sa nu vină ziua în care frica, ura sau furia o să-și lase urmele asupra mea și implicit peste cei dragi sau cunoscuți mie. Cred ca am și eu partea mea urată dar cât timp înțeleg, citesc, ma informez nu simt nevoia de-a radia porunci către alții. Și drumurile pe care le-avem de făcut, noi (eu si el) n-o să le închidem cu porțile fricii. Cred c-asa aratam fiecare ce valori apăram sau delimitam pe întreg continentul.

Iar rolul guvernelor este acela de-a decide fiecare în bună cunostintă dacă anumite persoane care n-au nimic de aparat, mai stau pe la ei sau nu. Indiferent de etnie, religie, rasă(soi). Indiferent de muzica, de sex, de culoare. Indiferent de buletin, carte de identitate sau viză.

P.S A fost trist sa vad ca unii scriu Jos Merkel sau Jos Hollande la comentarii destul de pertinente si de bun simt- aceia chiar nu stiu de ce e atat de aparat Presedintele in timpul unei crize, in timpul unui atac desi cu siguranta au vazut dus la extrem in filme, aceia nu au nici un alt raspuns impotriva fricii decat perpetuarea unei stari de anarhie din mersul vântului si de dorul populist al lelii. Nici macar #josdadupacemascotidincriza
Câțiva, cum am spus au #strigatlaDumnezeu că ei nu cred în nimic de ce nu vine EL să-i tune și să-i trazneasca online dar Dumnezeu, Jahve, Allah sau God era ocupat sa primeasca îngeri și peste postarile lor s-a mai așezat câte un gând bun.
Și cei mai patetici mi-au părut cei câțiva peste care închid geana mancand un croissant și zburând cu inima și c-o rugăciune de suflet în Paris -cei din care frica, aceasta angoasa nici măcar reala a scos doar atât #chiarundesaparatoriiastoracumigratia
Pentru ca ei așa stiau și simteau ca dacă se cearta online durerea și moartea din ultimele zile s-ar putea muta în pustie, oricati oameni ar fi acolo și-n oricare alta parte și-i va ocoli pe ei.

Măcar Iisus a trimis diavolii în porci. Voi unde vă mutați gândurile urate și ce faceți dacă într-o zi, extremisti săraci cu duhul dar mai manipulatori decât voi, vă laudă instrumentul urii și v-ar spune că-l puteți folosi ca și pe sabia lu Excalibur pentru a crea o lume care să se potrivească dorintei și zbuciumului care arde-n voi?

Știu, strigati tare, orice, oricum sau îl taguiti cu #astanuscrieperfectromânăecretin.

Noapte buna oameni, aveti grija unii de altii. Nu lasati frica in calea ratiunii.
#noapteblândăParis…..