Despre Moartea…
Ai auzit de…?
Normal c-am auzit. Am văzut. Am simțit. Am fost șocată. Indurerata într-un moment în care-aveam de plâns, pe-ale mele și pe-ale altora.
Mortile pe care le-am văzut eu venind, Vesnicia care s-a desprins dintr-o iubire mare pe care-am ținut-o în brațe când murea, aveau o mare demnitate. Poți sa vezi cum se cutremura o țară când se schimbă, poți sa tremuri când auzi avioane de război, poți sa fi exaltat sau sa crezi ca ești -atunci când reușești să faci din travaliul altora- o pânza de artificii care bucură pe moment ochii zecilor de mii de oameni.
Dar dacă o percepi pe Ea odată, transformarea supremă -unică sau Colectivă- atunci când e lângă tine, dacă îți permite sa rămâi atunci când îl ia pe Omul pe care-l ții de mână, e doar… un proces spiritual de-o intensitate chinuitoare. Extrem de intima, o impresie de trup greu care rămâne și Lumina care pleacă.
E solemna. Nu poți flutura intre tine și Ea un steag alb, lași batista jos și pleci ochii, aștepți. Te rogi.
E puternica. Te paralizeaza, poți sa stai acolo și eventual sa speri sa treacă dacă nu-i pentru tine, are-n ea forța miliardelor de ani pe care-o numim „timp”.
E desavarsita. Fiind singura garantatie a vieții, cutremura realitatea palpabila și pe cei care-i supravietuiesc, dar nu-l mai supăra cu nimic pe cel Ales.
E socanta. Rezonanța ei iti tulbura procesele gandirii iar la nivelul maselor, nu poti ghici ce impact are. Unii ajung „refugiati“, altii pur si simplu reactioneaza la comanda „lupta sau fugi“ desi e falsa, n-a strigat nimeni. Din pacate, foarte greu poti vedea ce-i in spatele panicii. Pana se linistesc apele si viata isi gaseste curgerea ei. Din aceleasi izvoare.
E INTIMA. Nu are legătura cu sensibilitatile personale ale altora.
De aceea nu pot face marsuri online. Pot sa dau un „like”rar si tăcut, atât pot și vreau sa fac, în rest, eu nu știu cum să mă comport în fata morții decât cu lacrimi și rugăciuni. Nu am nevoie sa fiu trasa de mâneca, sa mi se spună cum sunt acești morți fata de alții și nici cum ar fi rugăciunile mele vazute de intelectualii din țara mea.
Nu pot s-asimilez Moartea, altor schimbari și nici s-o doresc cuiva, nu pot sa dansez pe marginea ei gandind ca se schimba de-acum lumea în care mai raman. Doar ca sa nu fiu marginalizata de un grup, n-o sa strig și n-o sa scuip online și n-o sa scurm… în scrum. Dacă nu pot decât sa îmi plec ochii cu durere în fata Morții, înseamnă atât: respect orice Trecere, de orice vârsta și nu pot să fac altceva când „se moare.”
Decât sa ajut dacă sunt acolo sau sa tac și sa le fac pe-ale mele pana când trece vijelia. Eu nu știu sa schimb guverne în fata Morții și nici pe la spatele ei, ma pot uita la voi și ma pot ruga să ne fie mai bine.
Nu sunt inerta. M-am mișcat pe cararea mea. Nu suficient cât sa creez mici revolutii. Nici n-ar fi bine sa fim toți la fel de „angajati”. Numai ca nu sunt atât de sigură ca de mâine țara va funcționa altfel și merita sa renunț la luptele mele pentru a intra în razboiul altora. Și-apoi, acolo unde e mult orgoliu și multă moarte, de ce sa mai sadesc un gând rău?
După ce te întâlnești odată cu Ea, după ce-ți ia pe cineva, o să-ți dai seama cât de corecta este – nu te uita, poate doar te ingaduie- și nu-ți mai vin altele în minte decât sa lupți cu armele pe care ți le-a dat viața, sa Crezi în Dumnezeul tău personal așa cum îl dorești- sau nu, sa trăiești frumos, pentru tine și pentru alții. Sa nu-ti lasi inima orbita de rautate.
Sa încerci măcar. Altfel chiar o să te crezi un computer programat, care face switch off într-o zi. Și e greu sa trăiești așa, cred eu. Și nu, nu sunt într-o bula roz, nici nu știu ce culoare are „bula mea” dar roz nu s-a mai colorat demult.
People are people. Dar sa avem putin respect pentru ce e Dincolo. Aici stim ca-i timp, alergat, durere si momente de extaz. Dincolo? Poate ca e Intregul si-n intregul acela ne-asteapta cei care-au plecat inaintea nostra si-o Iubire mare, mare de tot, cum nu va exista niciodata pe Pamant.
Pentru voi- “tineri si batrani” care-ati ramas sau care ati trecut cate putin, cu altii.
Where did we come from?
Why are we here?
Where do we go when we die?
What lies beyond
And what lay before?
Is anything certain in life?
They say, “Life is too short”,
“The here and the now”
And “You’re only given one shot”
But could there be more,
Have I lived before,
Or could this be all that we’ve got?
If I die tomorrow
I’d be all right
Because I believe
That after we’re gone
The spirit carries on.
https://www.youtube.com/watch?v=eqi7tFv84z4
Chiar ca mi-au dat lacrimile.
Suscriu in totalitate! Nu am invatat sa fim decenti in prezenta mortii si nici sa respectam sentimentele familiilor care trec prin asa ceva. In ciuda criticilor, nu ne vom dezbara niciodata de babele care viziteaza zilnic bisericile ca sa vada cine si cum este inmormantat. Iar scenariul si manifestatia de aseara au fost la fel de “spontane” ca si evenimentele de la revolutie. Pacat ca evenimente atat de tragice sunt in continuare manipulate iar noi, ca prostii, continuam sa cadem in aceeasi capcana.
Am ales sa tac, ca si tine. Am remarcat ca sunt(em) printre putinii. Cred ca nu a adus nimic bun “efervescenta” din zilele acestea. Daca era total spontana si dezinteresata…poate n-o tastam cu ghilimele.
Consider ca in fata mortii, vorbele sunt de prisos. Nu sunt deloc insensibila dar nu am dorit sa-mi exteriorizez sentimentele relativ la aceasta extrem de trista imprejurare.
Am plans tot weekendul. Am plans pentru toti oamenii aia, care sunt orice, dar nu satanisti, am plans pentru ca ar fi trebuit sa fim acolo. Noroc ca a lucrat E. Noroc pentru noi, ghinion pentru multi. Sunt trista, inima imi plange …
Frumos spus ce ne asteapta “Dincolo”.
Sleeping with ghost imi aminteste de cineva…
Si cand te gandesti ca… la mai putin de o saptamana de la nefericitul eveniment a avut loc o explozie in Brasov, la fabrica Vel Pitar. 5 raniti initial, apoi s-a descoperit ca alti 10 erau sub daramaturi…
Pe mine m-au lasat cu un gust amar justificarile pe care le-au gasit unii oameni, ba ca era de vina halloween-ul, ba ca muzica rock, ba ca oamenii respectivi erau satanisti… Mi-e ciuda ca nu stim sa fim uniti, sau macar sa ne tinem gura, in astfel de circumstante.
Foarte bun materialul tau, Hapi. Te pup
Da, ne împărțim viața cu alții dar moartea e o problema personală
si alegerea mea a fost sa tac! nu pot comenta pe fapte atat de grave, si nici cuvinte nu mai am…