Sa mergi la terapie AZI sau pe vremea lui Freud
Astăzi, să mergi la psihiatru și să stai de vorbă, e un fel de redecorare a sufletului.
Unde mai pui că de obicei, după 2-3 ședințe, poți să-ți cunoști diagnosticul și să te tratezi. Adică nu e ca pe vremea lui Freud, fie-I cenușa ușoară. Nu știți cum era?
Păi, eu de exemplu, aș fi ajuns săptămana trecută, cu isterie la el, ca Ida Bauer. Pe tipesa asta săraca, a adus-o tat-su că a făcut laringită. Pe bune. Fata a răgușit, afonie (își pierdea vocea), tușea și avea… ganduri care mai de care. Pe unele I le-a spus lu tat-su care-și înșela nevasta cu ceva amică, cum e normal (gîngurit). Mulțumesc lui Dumnezeu, ganduri de-astea n-am avut desi mi-a fost tare greu, dar Bauerită am avut.

Ida a devenit fără să știe și probabil fără să vrea, rădăcina dezmățului pe care se baza pe atunci psihanaliza. Citea lecturi licențioase și avea fantezii. Iar fanteziile ei nu erau despre lingurile și polonicele de la cantina din colț. Femeii îi mergea mintea și gata, lucru care-a amuțit-o. In vremea aia, ca și pe acum în unele cercuri nu era normal să afli că organelle tale genitale reacționează la diversi stimuli. Ele erau mai mult pentru conjugare, începea la naștere
– ist ein Junge!
- ist eine Madchen! (un fel de medicin pentru Junge, cam așa s-ar traduce).
Mă rog, ceva trebuia să se întample ca să aibă psihanaliza un Părinte. Adică e ca și Patriarhia. Înainte să săriți pe mine că mvai, e blasfemie, să știți că e-n afara BOR oarecum, e o entitate distinctă.
Ideea e că pînă și curentul și renașterea și psihanaliza și amigdalita au avut un tată. Și nah, dacă nu ai unul și te vorbește lumea te duci azi la… psihiatru. Și repet, e bine.
Astăzi te întreabă asistenta: vrei un ceai? Să lase geamul deschis? Pot să țin pernița asta-n mană cît timp aberez aici și dv nu mă judecați? Poți, ești pe banii tăi. Și nici măcar nu-ți spune dacă ești isterică pentru că știe terapeutul că nu mai vii. Borderline cu coroniță sună mai bine.
Deci mergeți cu încredere, n-o să mai simțiți nevoia să scrieți pe peretii altora:
- ești urîtă ca prima mea prietenă care m-a părăsit!
- ești îmbrăcată ca o pupăză de care oricum n-am văzut la viața meu!
- trebuie să faceți EX, suntețți o tută. Offff viașa mea!
- sper să ori trei ori patru împărțit la șaptesprezece, taci tu nu mai țipa draq fă temele-nm liniste cu ăla micu că lucrez la mine acasă la feizbuc. Te bat de nu te vez. Așa acuma, unde eram, aici la digital creator.
Deși Freud ăsta era căpăcit rău, unora nu le-ar strica să ajungă la el. Mă refer dacă ar trăi, știi.
I s-a pus lui pata să scoată ideile din tărtăcuța altora cu pipeta, așa și să le mute-n alți lobi, să vadă în cât timp prind rădăcini.
Măi, un pacient de-ăsta care-a nimerit bine, e un vienez care m-a impresionat pe mine, îl port în toate anxietățile desi nu-l cunosc. Pacientul ăsta nu s-a dus la Freud că-l durea capul și spatele, a zis clar: el era cu sechele de cand o văzuse pe mă-sa dezbrăcată, acu 25 de ani.
Credeți că lucrurile s-au schimbat în creierii omului de azi? Noooo. Păi uitați-vă la cateva suferințe, nimeni, da NIMENI nu suferă că a făcut ceva greșit sau se simte vinovat și știe. Adică măi, am făcut o tampenie, io-s de vină! Nuuu
Taică-meu!!! Bea.
Mama. Mama sforăia. Mama mă înscria la sporturi. Mă exploata. Mă lăsa singur în casă. SAU Nu mă lăsa singură deloc, venea cu mine pană la ușa vestiarului de la școală, că dacă nu, eu intram direct în cancelarie.
Mama mare. Umbla cu tot satul, a început de la CAP (CeAPe)
Șefu. Vecina. Cumnata. Fratele lu noru-mea. Oameni care mă terorizau.
Acu, eu nu spun că nu-s și oameni bătuți de soartă din cauza altora da dacă suferi 25 de ani c-ai văzut-o pe maică-ta dezbrăcată, e o opțiune, uite, azi apeși Chat gipiti și zici: instalează tiktoce, dezinstalează imagine cu mama.
Eu de cand am citit de cazul vienezului, mă gandesc să-I fac programare lu fii-meu peste 17 ani, la psihiatru știi, dacă a văzut vreodată un sfert de pectoral, pardon implant pe când făceam sport? Știți cum mă înfășor când ies din baie de cand am citit? Numa folie mată nu-mi pun, de-aia ca atunci cand te face cu peroxide în cap, în rest, trei prosoape, halatul, o pătură, mai bine să creadă că-s doar grasă.
Mi se pare că oricum, orice am face, precum mergem noi azi, o să meargă și ai noștri. Asta e partea BU-NĂ. Și știi de ce? Că mai bine să-I povestească lu domn. Dr decat să facă podcasturi cu neferirirea lui pentru că din cauza mea, doar pentru c-a inventat Freud psihanaliza și…
măi, ăla cu maică-sa cică s-a simțit vinovat toată viața, da i-a dat Freud de capăt și pan la urmă i-o fi spus să-și vadă de casă și nevastă, că viața-I grea și te face să te simți în toate felurile.
Că ai tată, mama, muma pădurii, tot găsești pe cineva să te plangi, sfatul e să nu rămai acolo blocat, să-ți revii, să zici, da măi, îs eu de vină că mă tot gandesc la X lucru, obsedat posedat și compulsiv ce sunt, ia să-mi fac o programare că în ziua de azi nu se mai fac lobotomii. Și-mi place poate să beau sau să iau pastile, să mă joc cu mintea mea și nu am voința să le las, că dă-le naibii, n-a murit pe bune nimeni lăsandu-le. Da-mi plac de-aia, nu că de vină-I tanti Aglaia.
Nevasta, mama, tata, mătușile, prietenii și ce mai ai tu prin preajmă, sunt circumstanțele externe în care exiști tu temporar și oamenii care într-adevăr te pot face să treci prin multe stări. Dar tu, tu ce rol joci în viața ta și cat de asumat(ă) poți să fii?
Cu sau fără studii, durerea lovește oricum pe fiecare. Numai locurile și timpurile sunt diferite.
P.S Da, pot să sufăr 8 luni, 1 an, cinci că am fost condamnată pe nedrept de exemplu. Pot să sufăr 10 ani că un frate mai mare nu l-a căutat pe un frate mai mic. Că mă deranjează perpetuu o persoană. Sau pot să-mi fac o programare și să discut despre mine ca să înțeleg de ce simt că e momentul să ies din terapia veșnică a lui Freud și să pășesc în cea modernă: lucrul cel mai concret și însuflețit pe care-l pot îmbunătăți sunt Eu.
