Presa. Ne-am cunoscut? Niciodata cu adevarat
Ca aproape orice absolventă de liceu- tânără, sensibila si credulă, dotată cu una bucata iubit care tăia în carne vie si nu lucra la abator, mi-am dorit sa devin medic.
Numai că eram lenesă ca o ceapă verde , si în stratul meu era cald, frumos , nu se foloseau pesticide, asadar nu trebuia sa dau examen din bio-chimie.
Una bucată iubit , m-a însoțit la Babes Bolyai dupa ce-am încercat si alte mări cu dejtu si mi-a zis asa: uite, asta parca sună……tralala. Ce-o fi? Intereseaza-te. Tu înspre ce ai înclinatie?
(spre nimic- era cam nasol sa devii om matur si sa te porți ca atare )
Ah, comunicare, pablic relations, strategii nu stiu de care , fundițe, cosițe, bulinuțe. Intr-o Românie în care aveau mare succes firmele de constructii, speculantii de pe piata imobiliara si bișnitarii din mijlocul Clujului, eu am aruncat unghita în balta cu cărăsei si puiet.
Dat examen, intrat, bifat 5 ani, cu tot cu specializare, luat diploma, lucrat în „presă” tot timpul ăsta .
Prietenul mă presa să o las mai moale , trăiam ca huhurezu în scorbură, lucram mult, câștigam puțin si era frustrant să le aud pe colege povestind despre pantofii pe care eu nu mi-i permiteam si despre nu stiu ce seminar la nu stiu ce terasa si de clubul ăla nou care s-a deschis .
Mama mă presa sa-i aduc odată diploma acasă , să vadă si taică-meu (pe atunci functional) ce desteapta-s eu si ce bine-mi sta poza sub 5 stampile de la UBB .
Sefa de la studioul la care lucram a fost o femeie de treaba, probabil printre putinele pe care le-am întalnit eu în breaslă .Lucrurile stau cam asa: ori esti omul bun la toate ori esti altceva si atunci nu contezi, nu existi iar cand e petrecerea lu cutare cameraman se întreabă unu pe altu „cum o cheama pe-aia ce redactează stiri?”
Omul bun la toate e individu care stie sa redacteze, sa transmita de pe teren, sa zica mereu DA producatorului -, sa aiba destule contacte – treaba lui cum le face, sa ajunga primul la eveniment indiferent ca e 3 noaptea sau tocmai au bătut clopotele în ajunu Craciunului, sa-l stie pe directoru de la spital, pe ăla de la posta, de la salvare si să îi răspunda la telefon purtatoru de cuvant al primariei. Să se înteleaga bine cu cameramanu, sa fie obraznic si acid când trebuie sa obtina ceva, sa smulgă o stire, o noutate, sa faca peștele sa vorbească.Si să lase la o parte jumate din normele de moralitate. Sa mintă ca sa obtina adevarul. Să mimeze. Că-i place pe “cei buni” si că luptă împotriva “celor răi”.Mos Craciun îi spune clar care-s buni si care-s răi. Iar cateodată, daca e cuminte si rezistă cativa ani în căruță fără să înceapă să dea dintr-o ureche, are voie să-si expună opinia personală- la sectiunea …editorial.
Presa este moartă pentru mine, oricat ar încerca altii s-o îmbălsămeze frumos si s-o expuna în vitrine ca pe-o regină trădată. Am fost prea pură pentru ea? A fost ea prea parsiva pentru mine?Nu are importanta .Asa cum o cunosc, asa cum amvazut-o – urata , rea si nemachiata, agresiva si hapsână – nu m-ar fi acaparat niciodata.
Daca mi-a adus satisfactii? Prea puține.
Umilințe? O grămadă.
Cloșca de aur locuia în alt cuibar iar eu am fost puiul care n-a mai găsit-o?
Din fericire!
Ii felicit pe cei putini – oamenii care ajung în pozitia din care pot sa spuna lucrurilor pe nume. Sa fie jurnalisti fara sa-si încalce principiile.Si sa poata trăi decent din asta.
Cum v-ati “cunoscut ” actualul loc de munca? L-ati parasi maine daca ati putea? De de?De ce nu?
Eram in clasa a zecea – Liceul Sanitar si am facut practica si la orfelinat. Acolo s-a intamplat ceva cu mine, ceva ce m-a zguduit tare de tot; mi-am zis ca intr-un fel sau altul o sa ajung acolo. Na, si-am ajuns 🙂
Daca as pleca ? Da. Am vrut sa plec de vreo mie de ori si de tot atatea ori m-am razgandit. Motivul nu sunt copiii – din cauza lor inca raman, ci sistemul, un sistem din cauza caruia imi vine sa-mi smulg parul/ petalele din cap cel putin o data pe zi. Dar vad ca, in ciuda tuturor, coafura rezista 🙂
Oarecand am semanat mult noi doua
De data asta nu l-aş mai părăsi, deşi până acum n-am avut nicio reţinere să-mi dau demisia din locuri de unde alţii n-ar fi făcut-o pentru nimic în lume. Întotdeauna însă situaţia se vede mult mai roz de afară decât lucrând concret în jobul respectiv.
Am încercat să fac ce-mi place (deşi, la început, am îndurat multe mizerii în primul meu job). N-au fost întotdeauna alegeri fericite, dar laptele şi mierea nu curge nicăieri. Ăia care spun că nu-i aşa mint! Oricine e bun cât timp produce.
Absolut valabile ultimele afirmatii. Cred ca robinetele alea nici nu exista
Ambitie de copil tembel de 14 ani care vrea sa-si socheze parintii care o trimit la mate-fizica dar ea se duce la sanitar,sa se faca doctor si cand ma-sa o vede doctor ea se vrea securista sau macar ghid in lumea larga dar tot da cu batul in balta, se leneveste si ramane acolo unde a apucat, adica intr-un spital de provincie , controlor de trafic pentru berze… Da, as pleca, simt ca e timpul sa schimb de drum dar… rutina, lipsa de curaj, lipsa de perspectiva, simt al ridicolului sa devin “debutanta” in ceva la aproape juma de secol… Poate ar trebui sa plec vreun an voluntar in Africa, sa-mi iasa gargaunii din cap! 🙂
Sa stii ca la o disparitie regulamentara (adica asa, de voluntariat) m-am gandit si eu adesea.
Si in rest, ma regasesc in cateva din gandurile tale
Si eu am avut o tentativa cu presa si am zis ca no way! trebuie sa faci prea multe compromisuri, sa renunti la principiile tale, sa calci pe cadavre daca e neboie, iar eu nu sunt pregatita pentru asa ceva.
In prezent, nu muncesc ceea ce as fi visat, dar de fapt eu am visat sa fiu profesoara si nu a vrut sa ma lase nimeni. Mai bine asa :P.
Cand o sa-mi dau seama ce vreau sa fac… probabil o sa scriu pe blog :)))
Eu cateodata cred ca muncesc ce imi doresc si altadata ma cuprinde frica- c-as fi gresit. Dar daca nu e cale de intoarcere, sigur gasesc un pasaj sa virez.Oricum,pe cont propriu fiind , merg pana la capat. Nu conteaza cum arata sau cat de greu e.
Eu am ajuns sa fac exact ceea ce-mi place…sa predau. Cand am inceput eu sa ma pregatesc pentru asta, adica dupa ce am terminat liceul, scoala nu era pe ultimul loc, pe parinti ii mai interesa ce invata si cat invata copiii lor, pe copii ii interesa ce vor face in viata si modelele de urmat nu erau tampitii de pe micul ecran de acum. Am crezut ca voi avea elevi, studenti asa cum am fost si eu si colegii mei, care isi respecta profesorul si care sorb din priviri orice informatie li se preda, care se bucura la ‘tricks’ explicate de professor si care nu sunt in carte…Am crezut atatea incat acum sunt dezamagita in fiecare zi. Si da! Vreau sa imi schimb serviciul, acum nu pot insa astept cu nerabdare ziua in care- nu voi renunta la pasiunea mea, aceea de a preda, ci voi cauta o scoala unde pot sa imi “share” experienta si cunostintele cu elevi/student interesati si unde frustrarea nu este cuvantul care caracterizeaza elevii si indiferenta nu e cuvantul care caracterizeaza profesorii.
Cristina, sunt convinsa c-o sa gasesti ce ti se potriveste. Sunt atatea scoli oarecum atipice dar mult mai NORMALE decat cele de duzina.
Pentru ca intuiesc ce-ti lipseste si de ce iti dispare entuziasmul. Mi s-ar intampla la fel in locul tau.
Am citit La Medeleni pe la 11 ani si da, avocatura este la fel de aiurea in realitate cum e descrisa acolo, dar ma incapatanez sa nu plec 🙂
Nu pleca. Mi-ar placea sa stiu ce fel de avocata esti.
Ce mai conteaza? S-ar putea sa ma lase locul de munca pe mine, cam asa arata ultimul horoscop.
Adica seful tau nu mai asculta radio romania actualitati- cultural si ….nu mai tine pasul cu capitalismul?
Dar tu te vei descurca, nu-i asa?
Actualul loc de munca?! Dupa jobul din Romania, in Belgia am inceput sa lucrez in recrutari. Dupa vreun an asa mi-am dat seama ca nu-mi place, dar am perseverat ca dadea bine la mandria rudelor ramase in tara. Bani putini, munca plictisitoare, atitudine de rechini in breasla consultantilor. Pana mi-a facut un bine un sef de rahat si s-a trezit paranoia in el (looooong story :D) si a intrerupt contractul cu mine. Apoi, cum aveam nevoie de un job, m-am hotarat sa ma fac secretara ca, in minte mea, parea jobul cel mai relaxant. Primul job pentru care am aplicat mi l-am si facut al meu, iar de doi ani sunt un mandru Office Manager. Adica omul bun la toate: care poate desfunda o chiuveta, dar si curata un calculator pe dinauntru, ala care stie sa-ti faca o cafea smechera, dar si care poate negocia un contract de asigurari. Event organizer etc. Unele din rudele mele nu par impacate cu situatia, dar eu nu mi-as schimba jobul. 😀
Si cum te descurci cu oamenii, clientii? Mie mi s-a parut asa de neplacut faptul ca unii vorbesc NUMAI flamanda aia flămandă din care nu pricepeam nimic, altii franceza plus olandeza, rar de tot germana si ….si nu vorbesc multi engleza!
Eu fac ce imi place insa momentan nu am curaj sa fac mai mult. Cu timpul probabil se vor aseza lucrurile mai bine si in gradina mea. Momentan ma bucur ca pot sa imi petrec timpul cu familia si pot calatori cat doresc. De la anul insa voi aplica pentru ceva permanent
Tu nu ai curaj? Cred ca esti una dintre cele mai curajoase bloggeritze de pe aici.
Eu mi-am cunoscut locul de munca din intamplare. Aveau un alt post temporar (freelance) pentru care ma dusesem la interviu si m-au intrebat daca nu-s interesata de acesta si am zis ca da. Imi place foarte mult ceea ce fac si nu, nu l-as parasi prea curand.
Sa fie cu noroc
a fost o recomandare din partea cuiva. la interviul cu directorul am fost un fel de marfa la raft, sefa de departament m-a placut si m-a luat, in martie sunt 6 ani. am zile in care as pleca, am zile in care nu. m-am obisnuit cu toata nebunia acestui job dar se poate ca pe viitor sa fac o schimbare. nu-s asa ambitioasa cum ar trebui sa fiu, planuri pe anul asta am, sunt curioasa daca o sa-mi iasa. sper ca imi doresc mult unele lucruri sa se intample.
sper sa ma ambitionez si sa fac sa fie bine 🙂
Eh,nici eu nu eram asa ambitioasa cum ar fi trebuit sa fiu. Tu esti mai tanara, poti deveni 😉
Am ajuns in locul pentru care facusem facultate, adica nu e ca nuca in perete fata de ce am invatat. Dar sunt functionar public si perspectivele sunt tare cetoase, nu e capat de tunel, e doar un culoar alb pe care mergi la nesfarsit si ai senzatia ca ai nimerit in spitalul de glumeti. Nu stiu daca as pleca, poate doar sa apara oferta perfecta.
Pentru ca….indraznesc sa spun ca te-ai resemnat oarecum?
iubitor matematica terminat liceu 89= examen politehnica=cazut cu brio la fizica=campul muncii= revolutia=90 reinfintat scoli tehnice=examen =ghinion cazut la 0,01 de ultimul intrat=noroc cineva se retrage=intrat scola tehnica proiectant incaltaminte=absolvit cu 10=creatie si proiectare la o cooperativa=perioada excelenta creatie,proiectare.productie=adevarata scoala=investitori straini=trecut in productie definitiv.
in tunisia sunt pentru ca cei cu care am lucrat in trecut au ramas cu bune impresii sau or fi disperati 🙂 . imi place dar as schimba locatia ceva mai aproape de casa ( trei avioane pe dus si trei pe intors).
a, cei doi ani de studii economice si patru de drept au fost mofturi si nu m-am gandit ca as putea profesa in domeniul respectiv.
Dar acolo unde esti ai o recompensa pe masura? Ai avea-o in Ro?
Nu stiu cum sa raspund adecvat intrebarilor tale deosebit de pertinente…cred ca mai trebuie sa reflectez, mi se par cam dificile…intre timp te invit la o leapsa mai simpla off topic, despre calatorii de vacanta. Desigur, RSVP nu e obligatoriu.
Multumesc Rudolph dar nu (prea) preiau lepse.
Insa lecitesc pe unele
Si-ti multumesc ca faci efortul de a-ti sintetiza gandurile in comentarii mai scurte si mai clare
in US fiind, am aplicat sa vin in Germania, mi-au placut colegii, imi place jobul care ca fisa a postului este in linii mari acelasi de 10 ani de zile. Singurul “of” este lungimea contractului cu repercursiuni asupra sigurantei in general 🙂
Nu inteleg, acum tu te afli in US sau in Germ? Nu ca mi-ar fi lene sa ma uit la IP 😛
Well, indiferent ce faceti tu si el sau invers- e clar ca sunteti descurcareti.
Inca nu lucrez, acum la 21 de ani nici nu stiu sa fac nimic ca sa am curajul sa-mi depun un CV undeva.Astept sa termin facultatea iar dupa om mai vedea 😀
Succes Bianca
Hapi, draga mea, problema serioasa asta pe care o ridici tu acum. Nu voi scrie aici raspunsul pentru ca…asa simt eu acum! Nu-ti promit ca ma voi gandi la aceste aspecte caci fac asta deja de mai mult timp!
Numai bine, Hapi!
Ilda
Lavender Thoughts
Ilda, te inteleg oarecum prin prisma altor comentarii.
Si daca esti ca mine, etern nehotarata si nu ai nici o inclinatie, sau cel putin nu esti constient/a ca ai ave asa ceva?
Eu am picat intr-un domeniu care nu e de mine, munca de birou, ma simt blocata si as vrea sa gasesc azi ceva nou de facut…doar ca nu se iveste nimic, desi caut…cu disperare…
La un moment dat o sa gasesti Alina. O sa afli scopul, o sa iti apara provocarea si numai tu veidecide daca o accepti sau nu
Vroiam sa fiu invatatoare…insa am devenit destul de timida intr-o perioada a vietii mele si-am facut alte alegeri…de care nu-mi pare rau.Am acasa o diploma de Inginer Horticol, iar de cativa ani lucrez in departamentul financiar contabil,totaaal diferit de ce credeam eu ca sunt pregatita sa fac.Insa imi place ce fac,n-as schimba deocamdata nimic!Important este sa invatam din toate,atata cat se poate 🙂
Si eu care credeam c-o sa gasesc multe fete care si-ar fi dorit sa devina medici. O femeie inginera – contabila! Bravo tie 🙂
eu mi-s freelancer. un vis declarat în urmă cu ceva ani, împlinit. cam greu să-mi părăsesc visul. 🙂 totuşi, până astăzi, multe viraje am făcut şi suficiente demisii am semnat. şi nu regret.
PSI,am vazut ca esti dedicata si cred ca-ti vei atinge scopul. Greu sau usor, nu conteaza cum.Viraje facem toti. Ametim,uneori ele sunt dureros de suportat, important e sa ne revenim si sa nu ne fie frica sa incercam din nou
Dupa citiva ani de lucru intr-o banca canadiana, in IT, am avansat la post de manager. M-a gidilat orgoliul ca am fost aleasa si mi s-a dat o sansa. Dar am fost si foarte naiva – munca este mult prea politica, responsabilitati mari, budget, echipa mare si diversa. Mi-au trebuit citiva ani sa ma adaptez. Si totusi n-am plecat, desi ma gindesc de multe ori ce viata fara griji as fi avut in continuare in IT. Ce ma tine? Echipa… Asta a fost total neasteptat, de la o munca relativ solitara sa iubesc sa conduc o echipa de oameni.
Hapi, te citesc cu drag de ceva timp, multumesc pentru umorul tau!
DGC multumesc pentru prezenta si feedback.
Inteleg ca si la voi , intr-o institutie privata de exemplu – interfereaza oamenii politici cu specialistii, evident primii trecand peste opiniile celor care intr-adevar stiu ce se intampla acolo si directiile in care evolueaza piata? Se simte intruziunea unor persoane care doresc beneficii dar nu sunt la curent cu politicile interne ale institutiei?
Ai un plus: echipa. Cat de mult conteaza!
Mda, e greu sa fii un jurnalist vertical, mai ales in ziua de azi. Singurii jurnalisti ‘de succes’ sunt cei de can-can sau lingaii.
Nu mi-as parasi jobul – imi place serviciul meu, chiar vin cu placere la lucru. Imi place interactiunea cu oamenii, imi plac (aproape toti) colegii, ma inteleg bine cu sefii si imi place ca am si zile libere sa ma ocup de casa sau hobby. Salariul ar putea sa mai creasca, dar nu le pot avea chiar pe toate, nu?
Nu, nu le poti avea pe toate . Dar cred c-ai avut noroc cu jobul asta si imi imaginez ca esti foarte potrivita.
Salariile din cate stiu sunt mici in domeniul in care lucrezi tu. Si poti sa ma intrebi pe privat de niste salarii prin Cluj, pe domeniul tau.Daca te intereseaza
actualul loc? il parasesc peste 3 zile, pe 3 ianuarie cand am venit din conced…mi-am zis ca nu mai pot suporta mutra belicoasa a sefului si mi-am dat demisia fara sa mi fac socoteli…mai am 3 zile din preaviz :)…apoi…vad eu! da’…m-am racorit!!!
Bravo Coco! U re the best so….fuck the rest pentru moment. Ia o pauza si apoi vezi tu ce vei face.Din cate stiu nu esti intr-o situatie care te-ar arde prea mult la buzunare
Sunt pe dinafara… Asta legat de intrebari.
Cat despre presa, ai zugravit exact impresia pe care o am si eu foarte clar stabilita cu mult timp in urma…
Uneori ma intreb daca mai demult , cand am vazut cum se “lucreaza” eram naiva cu toate studiile in spate sau pe bune-proasta 🙂
Nici mie nu-mi place presa din ziua de azi. Poate presa de peste 50 de ani o să-mi placă.