Mă mușcă câinele, nicio problemă!
Nu mai îmi aduc aminte chiar acum dacă am scris-o aici ori în altă parte, poate că-i de râs dar eu, până n-am avut porcușorii nici nu băgam de seamă că există iarbă. Sigur, o vedeam, era verde și frumoasă dar de câteva luni, aplecându-mă zi de zi să iau firele lungi care le plac lor, m-a trăznit bucuria ierbii și-am contemplat-o cu atâta drag, cum se uită alții la sakura prin kyoto. În sfârșit, fâșăi punga în casă, astea două reptiliene cu blană încep să sfârăie ca uleiul încins apoi să strige uiiiiii, cum am strigat eu prima dată când mi s-a scos nervul fără anestezie, pe clasa a unșpea.
În sfârșit, ies cu Hani, printre altele, ne oprim lângă un gard verde, el rămâne pe-o alee dintr-un spațiu de joacă pentru copii, eu văzusem fire înalte nuștiuude, parcă sunt lalele olandeze, așa aleg acum firele de iarbă.
Am observat tătăișa cu 3 căței mici și galbeni liberi și lătrători, știam și despre frica lui de câini dar, să fim serioși…
Mă reped după gard și-mi prind șiretul de la o gheată în niște fiare, și-ngenunchez brusc de parcă trecuse pe lângă mine statuia lu Ștefan cel Mare.
Îl aud că vorbește ceva, dar nu văd nimic, mă gândeam că-i un vecin curios care-i dă bună zua.
– Haniii, hai încoace! strig eu
Acu, era prea simplu ca să urlu de după gard în germană, atâta înțelege.
– Ma mușchilaaaa!, Ma a muschila, zice el oarecum șoptit, eu imobilizată într-un fel de sfoară laterală, chiar mă enervasem, uite c-amu-l apucă să glăsuiască-n arabă.
Comut pe germană, c-araba n-o știu decât la botu calului. Între timp aud o tanti care strigă că nu-i voie sau râde sau fuge sau le face pe toate, căței alergând și lătrând. Țipă mai tare porcuții mei decât cartofii ăștia umblători, gândesc eu.
– Hani, hai ajută-mă că mi-am prins gheata!
– Ma muschilahhh *nicio problemă în lb. arabă
Pe scurt: cel mai mic câine din lume dar nu pui, alergase spre el și bag seama voia să se joace, așa că blugii lui au fost numa buni de hărțuit. Acu, îți spune voi că hi, hi, ce drăguț, că doară nu-l mânca, dar fobiile sunt înnăscute, știți? Dacă-ți urcă o tarantulă pe linia ciorapului, ce drăguț arată, gotic, ca un tatu!
Dacă-ți planează liliacu-n cap și dacă-ți fuge șoricelu de sub mașină, ce, nu tot suflețele sunt, ce vină au ele? A, ești pe betablocante sau o să fii, n-a reușit nici un psiholog să te scape de traumele din alte vieți? Doară nu te mâncă, îmi spunea și mie bunu, când alergam ca bezmetica prin toată curtea pentru că aveam impresia că-s urmărită de clubul albinelor criminale…
Cumva, îmi rup șiretu și ies de-acolo că mi se părea mie că-i ciudat că-mi spunea a treia oară că nu-i nicio problemă. C-a treia a fost cu țipuit oarecum…
Când am văzut potaia blocată-n tivul blugilor și pe măicuță-sa râzând și strigând că nu-i voie, pe-al meu albăstrui de frică și p-ăilalți doi lătrând împrejur și sărind ca popcornu în microvele, zău că mi-a venit să-i spun două mămițicii. M-am dus și i-am desprins lu Hani câinele, că acu ajunsese la șosete și i l-am pus ăleia-n brațe.
S-a cam uitat câș la mine femeiușca.
– Doamnă, vă temeți de ceva? Pentru că el se teme foarte tare de câini.
– A… dar nu fac nimiiiic! Sunt mici, doar se juca!
Apucă-te și spune-i amu cum funcționează sistemul limbic, că-i mic sau mare, tot dinozaur pare…
– Doamnă, altădată luați-vă câinele dacă vedeți că omul dă din picior și strigă, e clar că nu-și dorește să se joace.
Tot io nervoasă către Hani:
– Ai strigat în română me mușche ăla?? De unde dracu să știu că tu zici că TE MUȘCĂ ĂLA? Tot auzeam că nu-i nicio problemă!
– De la șoche nu a venit altceva in cap.
Era culmea să…
În sfârșit, mă uit acasă, niște urme de zgârieturi cât să sângereze puțin. În sun pe Mihai, mă hilizesc. Hani era pe conopei, tremura încă conopeiul cu el. Înțeleg fobiile, am și eu.
– N-are rost să faci antirabic tu, probabil era vaccinat agresoru, ha, ha, spală și dă cu betadină.
– Am dat. Xanax nu vrea să ia. El nu ia medicamente, știi tu. Tremură ca piftia. Hai c-amu nu râd că se supără.
Hani nu înțelege decât foarte puțin din convorbirile telefonice și de obicei nu stă s-asculte ce povestesc eu chiar dacă e în apropiere. Are el alte bube.
– Auzi, tu spune-i la Hani că nu-i pericol să turbeze dacă nu a făcut-o până acum, stând cu tine.
Ha ha. În liniște.
*am scris cam cum se aude în arabă cu termeni latini ma mușchilah=nicio problemă, ceva gen.
S-ar crede că oamenii nu au fobie de câini, pisici… e total greșit. E un răspuns neurovegetativ necontrolat, ca un atac de panică. Se pare că nu ne alegem fobiile. Ceea ce nu înseamnă că aceste persoane detestă animalele respective ci stau la distanță. Cum stau eu când văd un cărăbuș.
Poți să-mi pui un șarpe pe picior dar nu un cărăbuș. Odată m-am dezbrăcat în sutien în mijlocul stațiunii Sovata, că-mi intrase o bâzdâganie prin cămașa albă și sexy. De-aveam rochie, mă dezbrăcam în fundu gol, toat-o trăgeam de pe mine fără să gândesc, exact în piațetă, cu Hani la volan, ușa de la mașină deschisă, mama și mătușa în spate.
Mama a zis că-s nebună și Hani n-a mai vorbit cu mine, che așia nu se face. Acu trebuia să-i aduc aminte che o discuție cu chețel poate agiută la el, nu se face să dai din picioare.
Ei, dupa ce tragi o data o spaima, ziua e ratata! Fiica mea are o spaima de ganganii, musculite mici…dragalase si inofensive. Mergeam spre MANASTIRE si toate musculitele se puneau pe ea, probabil pe costumasul TICLAM, le placea culoarea si ea tipa ca din gura de sarpe de creadea lumea ca o strang de gat. Asa ca trebuie intelese…FRICILE!
Așa e Ioana, nu ne putem controla fobiile.
Nu-ţi mai vizitez blogul, că mor în faţa monitorului, mi-au înţepenit intercostalii din stânga şi mi-au dat lacrimile (a mea doamnă a zis că-i gata infarctu’!). 😀 😀 😀
Ma bucur că ți-am adus zâmbetul pe buze. Sunt în perioada aceea, cunoscută tututuror, în care nu aș scrie, nu găsesc timp să trec pe la voi deși teoretic ar trebui să mă adun, nu mai știu cum să-mi mențin blogul.
Cred c-ar trebui să învăț și eu niște lucruri noi dacă mai continui cu scrisul pe blog.
mici sau mari, tot nu e de joaca. uite, daca ditamai omul s a speriat asa, de copiii din parc ce sa mai zici. eu m am bucurat ca am vz prin oras in ultima vreme tot felul de panouri cu avertismente ptr proprietarii de caini mari sa ii scoata cu botnita. si am vz si in practica treaba. nu am nimic cu animalele, dar cu oamenii de i coorodoneaza da. multi sunt niste pusti teribilisti si nu e de joaca un caine agresiv in mainile lor. eu il inteleg pe Hani al tau, si eu am teama de colti si latraturi.
Oamenii se poartă cu câinii lor exact ca și cu copiii. Nu generalizez, dar unii așa fac pur și simplu! Dar în general pe ceilalți nu trebuie să-i protejezi de-un prunc.
Uită că animalul are totuși colți, poate răni, se poate simți amenințat oricât de blând ar fi.
Doamne, cat am ras :)))) Dar asa este, unii au obrazul mai gros decat stratul de asfalt, plus niste probleme grave la mansarda, de acolo si patrupedul turmentat, caci asa caine, asa stapan 😉
Nu-ti inchipui cum am vazut toata scena, cu niste lighioane minuscule torturandu-l pe-al tau, ditamai omul…am ras pe ruptelea. Dar sa stii ca-i inteleg fobia, a mea e cu gandacii negri de bucatarie, vorba ta, de sarpe nu mi-e frica.
De gândaci mă dezbrăcai și eu 😛
Aveau aripi :))
ha ha ha ha :))
si cum nu scriu? ca ieri am scris? ma sperii…nu se vad postarile??? ca mi-ai comentat la o postare de acu un an…aoileoooo…asta ultima cu cafeu????
de ciupit, m-a ciupit…plec dupa fluturi :))
e ceva in neregula, vad ca daca dau pe coco te duce nicaieri :(((
Ma simt slaba si mi-e rusine de fiecare data cand traversez ca vad un caine. Sunt in stare sa traversez si sa o tin numa’ in zig zag asa, daca sunt caini pe ambele trotuare catre casa. Si lumea ma tot ia peste picior, si eu umblu cu spray paralizant in buzunarul de la geaca… si mi-e ca o sa imi fie frica sa il scot din buzunar daca se da vreun caine la mine. Dar ma simt totusi mai curajoasa cu el in buzunar, decat as fi fara el. E ciudat. Mai ales cand vad ca multi oameni trec nestingheriti pe langa cainii comunitari. As vrea si eu sa fiu ca ei 🙁
eu râd, dar aveam și eu o prietenă în copilărie, făcea ce făcea și o capsa pechinezu bunică-mii, care pechinez în 275% din cazuri nici să latre nu se obosea, darămite să se ridice de pe pernuța lui simandicoasă. dar pe ea, fetița asta speriată, o simțea mereu și o capsa de câte ori intra în curte.
Hani a dat din picior…eu eram deja cocotata in capul femeii. La mine faza cu cainii e la fel de grava, ma blochez, ma ,,scurg” toata si e posibil si sa ma p..s pe mine din cauza panicii…