La manichiură în centru

Câteva luni s-a ocupat de unghiile mele o prietenă. Și au arătat splendid.
Apoi am vrut să dau jos gelul și să rămân cu unghii sănătoase și naturale pe când depun icrele. Deși nu cred că unghiile sau țâțele false fac din femeie o mami mai nevrednică.
M-am programat la manichiură undeva în centru ca să fie aproape de birou. Poate am noroc și găsesc pe cineva care mi se potrivește. Prețul bun, salon mare, curat. 35 roni mani, 40 e pedi. Clasice.
Intră burta, intru eu, mnă ziua, am venit, scot sticla cu ceai, m-așez comod în fotoliu, pun lăbuțele pe masă. Simt că bebe se ridică și el în picioare, stomacul mi se lipeste de esofag și vezica pâlpâie nefericită la locul ei.
– Mă scuzați, am nevoie la toaletă.
– Lilianoooo, nu intra la baie c-are o urgență clienta meaaa!
(wtf?)
Mă înroșesc toată, ce stupizenie, vorbe de grădiniță. Liliana mă privește sceptică, așa cum privești o clientă sau o pacientă nouă despre care nu știi va mai reveni la tine sau nu? Că dacă nu, n-are rost să dai energie să te porti frumos. În plus, nu mă scap pe mine doar pentru că-s gravidă. În orice caz, nu acum.
Revin la măsuță. Fata care-mi face manichiura manevrează ustensilele dur, prin smuciri. Îmi apasă stratul cornos și împinge cuticulele puternic și repede, disconfortul apare imediat. Jur că eu curăț cartofii mai blând, cum să scrijelești așa niște unghii?
Încerc să mă relaxez, ceea ce mi se pare deja o problemă. Până acum manichiura, pedichiura și orice pas în salonul cosmetic erau echivalentele unui fel de spa. Mani-spa, pedi-spa, sado-maso-spatulacuceară. Mă relaxam și mai schimbam o vorbă.
Muțenie. O melodie din anii 90 cu un refren banal și vesel ca o acadea topită vara pe o bancă rulează de douăzeci de minute. Fac o remarcă, în șoaptă. S-a prins banda la pick up, zic, hi, hi.
– Liliano, ce muzică ne-ai pus, clientei mele nu-i place.
Cu asta m-a dat gata. Disconfort maxim, deja transpir și-mi număr pielițele căzute. Nu-mi place deloc să mi se taie pielițele dar sunt atât de bleagă în chestiuni aparent banale dar pe banii mei totuși încât n-am curaj să spun: doamnă, nu-mi tăiați pielițele. Și majoritatea manichiuristelor le taie în ciuda propagandei cu îndepărtarea și hidratarea lor. S-arate bine unghiile chiar după mani și să țină 2-4 zile ca să revină clienta.
– Doamna, am spus doar așa, ca o glumă (căscai și io gura să conversez, nu mă deranja de fapt muzica) nu e cazul să…
Liliana săraca oprește oprește melodia nevricoasă și-n salon se lasă muțenia.
După 3 minute aflu despre ultimul control, ascult small talk ul patroanei care vorbește de la distanță cu fiecare angajată. Dintr-o dată mă simt ca și cum aș sta la coadă la hipermarket. Aș fi putut foarte bine să-mi fac cumpărături la buticu din colț. Nu termină odată? Dacă nu m-ar mai tăia…
Plusuri: cred că în 35 min am fost gata. Arată bine deși cred că a curățat prea mult, or fi cliente cărora așa le place??
Imi pare rău că nu m-am dus la nailart-studio.
Și când te gândești că azi am pedichiură…
Asa e, mani si pedi trebuie sa fie relaxare, intr-un loc curat, cu o persoana de incredere. Recunosc ca merg la o tipa de 5 ani, insa daca ea ar pleca din tara, eu as ramane fara unghii facute, nu stiu daca as avea incredere sa merg la altcineva, nu stiu daca cineva s-ar obisnui cu tabieturile mele 😀
Parcă m-a durut pe mine experienţa, iar eu nici măcar n-am fost acolo. O singură dată am păţit să plec de la manichiură cu dureri de unghii. Mi le pilise de nici nu puteam să apăs pe ele câteva zile. Mă simţeam de parcă fusesem la tortură, nu la răsfăţ la salon. Mie chiar îmi pare rău că se-ntâmplă asta fix cu saloane care sunt “în buricul târgului”. De la ele chiar am pretenţii.
Marturisesc ca niciodata nu am fost la un astfel de salon, cosmetic adica. Nici nu stiu daca as incerca vreodata. Prefer sa ma torturez singura. 😉
Dar la salon de coafura am fost. La acelasi de destul de multi ani.