Foto: prietenie cu taifas
În ziua în care a venit Sorana m-am adunat ca de obicei, pe bucăți: un picior, ăl lalt mi-a paralizat de durerea veșnicului cârcel de dimineață, o mână o simțeam, ai laltă cu pișcături și furnicuțe. Tensiune mică, musculițe-n spatele ochiului, lene mare.
Sorana Bordaș era printre blogherițele “mele” îndrăgite în urmă cu câțiva ani când mi-am creat cerculețul de prieteni din online. Ca acum: un mănunchi de necunoscute cu câte un jurnal. Scriam gânduri și întâmplări, ba mai și cream întâmplările. Apoi Sorana s-a supărat pe oarece sau pe oarecine și s-a retras brusc. Eu am rămas dar mi s-a decolorat cerneala. Nu mai aveam răbdare să citesc darmite să comentez, nu mai am răbdare să scriu pentru că mi se pare că-i mai bine să aflu lucruri, să citesc mai multe cărți, să ies, să mă readaptez chiar la noutatea existenței mele.
Nu am închis blogul pentru că este un proiect drag chiar dacă nu produce bani. Cred că o să pot să-l readuc la viață cândva.
Sorana este așadar în spatele aparatului foto, se pare că ea și-a găsit adevărata pasiune. Mi-a povestit despre seria klimt, indoor, outdoor, candid și alte noțiuni pe care eu nu le-am procesat absolut deloc. Eu i-am vorbit despre nopțile mele nedormite, despre visele mele dospite și despre o mulțime de frici.
Apoi am vizitat-o pe prietena mea C și las aici câteva mostre.
Și mașina e frumoasă dar prietena mea…
O să mai împart cu voi poze dacă vă plac. Pentru mine sunt deja, de pe o zi pe alta amintiri fără preț. Zilele astea m-am bucurat de fiecare zâmbet, de fiecare plimbare (da, pentru că mă mișc tot mai greu și dacă sunt chemată undeva pur și simplu refuz pentru că… sunt apatică!). Sorana m-a @tras după ea sus la Belvedere, o să postez dovezile. Și în parc și la Cafe Mozart.
Fotografiile “cu burta” îmi plac mult în ciuda faptului că eu n-am considerat niciodată că un trup de femeie însărcinată poate fi și altfel decât foarte amuzant. De bună seamă, asta e un motiv să râd măcar cu mama mea când mi se pare că alte cauze ar lipsi. Arată ea către buricul târgului și comentează ceva. Da, o burtă cu-n bebeluș care sughite e cel mult haioasă dar cu siguranță poate căpăta farmec în fotografii.
Esti foarte frumoasa! Si tu si prietena ta.
Ti-as pune o intrebare dar mi-e ca te enervez si chiar nu vreau :)).
Dar totusi…cate kg ai luat? Sunt curioasa, am tendinta sa fac comparatie. Eu am fost elefantel si am impresia ca doar eu am fost :)).
24 kile Fede :))) Mult
Mai conteaza kilogramele? Eu luasem 33 :)))
Păi la starea de spirit conteaza, nu atat ca ma percep grasa, sincer nu-mi prea pasă, o sa le dau jos dar sunt greu de dus mai ales daca ai fost asa slaba cum eram eu
Dacă Sorana nu s-ar fi lăsat de blogărit, poate că nu s-ar fi apucat de pozat. Și nu știa nici ea ce pierde, darămite noi!? 🙂
Ai dreptate Alma!
cum sa nu ne placa pozele? ssunt de revista. iar tu infloresti, asa cum ar trebui sa facca orice femeie insarcinata. ma bucur ca ai asemenea dovezi ale perioadei astea, atat de si atat de …:).
Multumesc, Sorana mi-a facut o mare bucurie !
Faine poze 🙂 Trebuie sa-mi mai fac si eu, mai am putin pana imi intalnesc baietelul, numai ca mi-e lene sa ma gletuiesc corespunzator, sunt plina de bube pe fata de la inceputul sarcinii. Plus ca sunt cat o duba, inainte sa raman insarcinata eram super inalta si slabanoaga, subponderala, ma batea vantul, acum sunt cat usa! Daca ar indrazni cineva sa ma intrebe cat m-am ingrasat, l-as plezni 🙂 Sunt foarte sensibila la capitolul asta. Baietelul meu vine pe lume in maxim 10 zile si incep sa-mi pierd rabdarea, parca sunt gravida de o eternitate.
Eu nu sunt sensibilă, până la urmă e o etapa de viața, doar ca sunt mai greu de dus kilogramele adunate în cateva luni și fizic intervin si alte neplaceri. Ei, sanatoși să fie.