Era cu mine când nu putea vorbi cu tine

Cel care acum e cumințenia satului. Și sfrijitul cu care nu te-ai fi văzut măcar stând cu degetele în aceeași cutie cu popcorn, la Cineplex. Și cel macho cu-n vocabular bogat care scrie pe site despre adevărata bărbăție. Poate și femeia aceea frumoasă pe care-ai întâlnit-o sau cu care te-ai împrietenit în urmă cu două săptămâni.
Da, te-am auzit și astăzi în troleu cu vocea scrijelită de durere, de mine mi-ai adus aminte, de el-ul meu care nu putea vorbi pentru că era la ea. Sunasem în momentul inoportun. La douăzeciuri, de când libertatea e confundată cu libertinajul, moda e adesea invitația de-a dezgoli iar buzele s-au umplut de sărutări și s-au golit de cuvinte, atunci suferi cel mai tare, atunci percepi moartea ca fiind eliberare de durere. Că oricum Moartea, la vârsta ta, e doar un cuvânt, o întâmplare despre care ai citit undeva. A dispărut unul, aha.
Dar tu mori în tine, simți, Iubi nu e la Andrei, nu e la fotbal, nu, el e la mine. La cealaltă.
Atunci tu nu ai multe apărări și nici n-ai învățat destule: nu știi pansa ca să nu te simți atât de schingiuită și nu știi compensa sunându-l pe bunul tău prieten. Numai o femeie ușoară ar face asta. Numai că au și femeile ușoare virtuțile lor.
De multe ori, au fost și ei la tine, i-am sunat, am simțit imediat în voce, am auzit în aer chicoteala, tremurul iubitului care învață să-și mintă chiar și instinctele. Credeam că are una ce-i lipsește celeilalte, așa-l scoteam pe el curat mânjindu-ne pe noi.
Facem la fel, da, noi două. Ne-am comportat exact așa.  Crezi că numai tu, tânăra fată ostracizată ai pășit cu stângul în modernismul lumii cosmopolite care te macină? Îți oferă de toate ca să vezi că nu-ți permiți nimic!

Până am învățat amândouă proba grea a maturității, ia uite, nu-ți imaginezi o zi fără el dar el îți spune că nu mai vrea să fiți împreună. Și se abate înspre tine o părere, cum că atunci începe nesiguranța ta, crezi că asta-ți alterează însușirea de femeie specială. Când de fapt, după ce el a fost la mine când îl sunai, te poți rupe de un simplu desfrâu carnal care nici măcar nu era croit anume pentru măsurile tale.
Oricum ai fi. Oricum ai arăta.

Nu-ți mai dă like la orice prostie de pe facebook și atunci tu te întrebi ce s-a rupt. Nu mai răspunde la mesaje ca înainte. Nu apucai să scrii ultima literă și el te suna. Cum se poate pierde așa ceva în două săptămâni? Tu erai sigură c-aveți o relație, că ești doar geloasă fără motiv.

Treizeci și numeri.
Ai bifat tipurile de suferință, deja platonismul îți apare mai dulce ca o palpabilă și tăioasă aventură cu bărbatul vieții tale, cu femeia vieții tale.
N-ai învățat cum să-l ții, n-am învățat cum să rămân și atunci… atunci se nasc versurile în care te-ai mutat în gândul de taină al altui bărbat. Și ți-e bine acolo. Și lui îi e bine, știe că te gândești la el.

Douăzeciul doare. Da, era la oricare alta când ai sunat tu frumoasă, dulce fată din troleu. Simți că mori azi dar uite, n-o să mori, iar mai târziu când maturitatea îți va aduce alte modele de răni necerute, n-o să mai mergi acasă la ora 19 cu lacrimi în ochi. Nu din cauza celui care nu putea vorbi.

Într-o zi o să te muți și tu și el în altă inimă. Din păcate nu veți locui împreună. Poate în casă. Poate sunt eu prăpăstioasă iar tu -norocoasă. Ți se pare imposibil acum, urât și chiar sinistru.

Dar nu-i chiar așa de rău. Să știi că sunt părți bune. Zâmbești des uneori. E mai bine să locuiești în mintea băiatului drăguț care livrează pizza decât să ții legătura prin telefon cu Făt Frumos al tău. Când toate beepurile de peste zi nu de la tine vin, e semn că vei pleca și tu curând. În altă garsonieră sau în alt suflet care să aibă grija ta chiar dacă nu te mai poate vedea vreodată.
Și mai sunt cei care trăiesc fericiți până la adânci ateroscleroze. Dar eu nu-i cunosc.