Cea mai (ne)bună prietenă. Once upon a time….

Nu (mai) am o cea -mai buna prietena. Poate ca nici nu merit, nici nu as ști cum să mă port cu ea. Cum să mă fac înțeleasă …..comparati prieteniile mele cu Vodafon-ul. Am mereu mai multe optiuni dar pe cand s-o gasesc pe cea mai potrivita, e retrasa din oferta sau nu mai poate fi accesata luna aia.
Le invidiez sincer pe femeile care pot sa se mandreasca peste zeci de ani cu o „cea mai buna“ prietenă. Ale mele s-au mutat în alte tari si incet, sporovăielile si amintirile tăhui s-au dus pe aripile WizzAir-ului.

Prima prietenă era o fiinta haioasa si frumoasa, un amestec de zăpăceala si inteligență cu ochi albastrii si idei trăznite. Ea a fost martora primelor mele înamoreli , a biletelor cu inimioare si a notelor umilitoare la matematică. Aveam pulovere cu buline si geci rosii de fâs, iegari si cizme la fel.Ne placea aceeasi muzica, aceiasi profesori dar aveam gusturi diferite la baieti.Ne-am pierdut prin liceu……..Si nu mai cunosc persoana de acum si nici ea nu mă mai cunoaște, dar atunci, demult, ea era dubla mea personalitate si fata în pielea careia aș fi vrut sa fiu

A doua cea mai bună prietenă , era evident, activă, desteaptă, optimistă. In timp ce alte colege petreceau pauzele în bănci discutand despre weekendul petrecut cu parintii, eu si Ana puneam la punct noi metode de copiat, boicotam vreun curs sau comandam carfofi prajiti la restaurantul din colt, cu bani împrumutati. Sigur ca relatia noastra nu se baza doar pe aceste abilităti practice, eram un fel de prietene-suflete -pereche cuminti si devreme-dimineata acasa. Dupa-amiezele în care nu eram ocupate cu vopsitul unghiilor sau cu alungarea șogoritzelor din perimetru, făceam teme si învățam pentru olimpiadă. Tot WizzAirul mai întregeste si acum măcar odata pe an prietenia noastra

In perioada în care am auzit c-ar fi cainele cel mai bun prieten al omului, am cumparat-o împreuna cu o vecina pe Carla, o ciobanita nemtoaica , alba ca un fulg si cu ochii azurii.Dar cand i-am povestit Carlei că m-a agresat o domnisoara pentru ca tipul pe care-l iubea, îmi lăsa mie bilete în poștă, ea a vomat pe covor si apoi s-a dus sa se culce. Cum nu eram adepta prieteniei neconditionate, Carla a dormit în seara aia la vecina.

In facultate , cand lucram, am avut parte de doi foarte buni prieteni. Un el si o ea. Eram colegi toti trei si daca privesc înapoi, în acei ani de cariera horror-jurnalistico-falimentara, relatia noastra a fost ca o carte science-fiction. Ne povesteam dramele, ne urmaream unii altora iubitii sau iubitele ca sa aflam adevăruri despre care nu vroiam sa stim, ieseam în cluburi, ne sprijineam în momentele grele si ne promiteam să ne calugarim în masă la următorul eșec

Cea mai buna prietena mi-a fost răpită de low costuri. Cel mai bun prieten a fost înhățat de o gagică sexy care nu pricepea ce-ar putea el vorbi cu mine si cu ea nu……….

Cele mai bune prietene pe care le-as fi dorit eu la oferta aveau deja locul ocupat, ca doar nu se născusera ieri. Altele m-au uitat hipnotizate în momentul în care preotul le-a recitat refrenul ăla cu „se cununa roaba lui Dumnezeu“. Pe altele, poate le-am neglijat eu, n-am mai sunat si n-am mai fost atentă la nevoile lor.

In mediul virtual e foarte greu sa-ti pastrezi prietenii . Pana si virgula poate fi înteleasa gresit iar exprimarea lasa de dorit.Sentimentele nu se vad si nu pot fi explicate. Pledez pentru prietenia reala, bazata macar pe un ceai si o iesire veselă la sfarsit de săptămâna.

Am prieteni buni. Putini. Pentru ca vin si plec des, nu pot cere mai mult timp, mai multa atentie, mai multa încredere. Iar superlativul îl las deoparte, pentru ca nu îl pot atasa. Nimanui.

Ma întreb cate prietenii de genul Cristina si Meredith (Anatomia lui Grey) există. Cati dintre noi ne putem iubi prietenii chiar si atunci cand acesti gandesc simt si spun cu totul altceva decat gandim , simtim si spunem noi. Aceasta este o întrebare retorică

Despre condiționarea iubirii, o sa vorbesc….singură….altădată 🙂