Am fost îndragostită de iubire
Am fost. Am fost atat de îndragostita la 18 ani încat am avut sentimentul c-as muri din iubire pentru el.
Atat de fermecata la 20 încat nu realizam că *chiar l-am uitat pe primul
Atat de dor mi-a fost de ultimul părăsit încat am crezut ca daca mi-ar cădea soarele pe umeri si m-as topi în arsita lui si m-as usca nu m-ar durea mai tare. Si gandul ca nu mă va mai atinge niciodata mi-a sfâsiat maruntaiele în mijlocul noptilor de iarna. In timp ce plecam si el ramanea. In timp ce număram kilometri dintre noi. In timp ce el nu putea să se schimbe iar eu nu puteam sa mai rămân tânără
Am fost atat de înrobită de iubire încat nu am crezut ca o s-ajung sa mi-o fac aliată. Eram sclava ei. Am iubit cativa nătângi si câtiva zei cu care am rămas prietenă.
Am fost atat de rănita încat am învatat sa-i tratez pe altii.
Sa le spun ca nu iubirile îi aleg pe ei ci EI aleg iubirile. Omul nepotrivit , femeia nepotrivita, anturajul nepotrivit. Primele semne sunt acolo, mereu, de la început! Nimicnicia sau mariminia, umarul pe care plangi sau usa trantita in nas, ifosele sau lacrimile, sensibilitatile, santajul emotional, personalitătile care nu se potrivesc nicicum, nelinistile pe care nu ai curaj să i le spui
Nu, nu ne trezim dupa 5 ani ca ne-am schimbat nici noi , nici ei.
Realizam ca nu ne mai place de fapt cadoul pe care ni l-am ales. C-am vrea altul. C-au aparut modele noi. Parcă daca le-am fi testat ni s-ar fi potrivit mai bine. Că în mâna altora sunt nemaipomenite
Iubirile se degradează. Oriunde si oricum. Eu nu sunt idealistă să vă povestesc ca o sa ramaneti vesnic îndragostiti . Asta puteti citi pe alte bloguri.
Caracterul nu subtiază ca o panza, nu se destramă.In el se oglindeste spiritul.
Barbatul , femeia, prietenul , prietena, sotul, sotia cu un caracter frumos – vin la un moment dat în viata noastra. Nu îi alegem noi. Nu îi cautam luni de zile si apoi „îi agățam“. Nu îi furăm de la altii.
Existența noastra atrage prezența lor. Dupa împerechere fluturii monarh/masculi, mor epuizati . Cunosc perechi de oameni care se sinucid si se însingurează traind impreuna. A cui soartă e mai cruda?
Cumva, simtim ca nu putem iubi decat atunci cand ajungem la sufletul omului. Atunci se întrepătrund niste sfere care nu pot fi ucise cu o cearta, cu un repros cu o deziluzie.
Cred că suntem o specie programată să fie dependentă de iubire. O căutăm, uneori acolo unde nu trebuie, o transformăm, o reinventăm, uităm, sperăm, suferim sau plutim în nouălea cer. O luăm de la capăt de fiecare dată cu același avânt și cu parcă mai multă energie.
Suntem condamnați să iubim, iar trecerea anilor nu schimbă lucrul ăsta. Se schimbă doar felul în care o facem. Categoric nu suntem veșnic îndrăgostiți. Dar cine nu iubește este doar un mort viu.
Da, suntem dependenti de iubire- la orice varsta.
Postare extrem de complicată. Densă.
Plină de întrebări fără răspuns universal valabil.
Întrebări pur omeneşti, întrebările neliniştilor noastre care ne macină indiferent cît curaj am avut – sau poate nu – de a o lua de la început atunci cînd (poate) numai ni se pare că în viaţa noastră se instalează, falsul. Sau poate doar obişnuinţa. Plictisul. Neconcordanţa.
Important este să fim sinceri în primul rînd, cu noi.
Nu spun mai mult pentru că vreau să văd şi alte păreri.
Ştiu eu de ce te iubesc. 🙂 Felicitări pentru felul tău de a fi, dragă Hapi!!!
Tiberiu, ma coplesesti 🙂
Multumesc
Cand nu mai suntem capabili sa iubim…cred ca nu mai suntem nimic.Probabil ca nimic nu e intamplator,adica ai fost atat de ranita incat ai invatat sa-i tratezi pe altii,asta pentru ca poti,stii cum sa alini, stii cum sa-ti alegi cuvintele,stii unde trebuie sa le asezi pentru ca ele sa-si faca treaba asa cum se cuvine!
Nu vom fi vesnic indragostiti, vom fi vesnic iubiti de cineva si vom iubi in acelasi timp!
Foarte frumos ai spus-o 🙂
Oarecum a spus Tibi mai sus cam ce-mi trece şi mie prin cap.
Viaţa e ceva complicat. Relaţiile construite de-a lungul vieţii sunt şi mai complicate uneori. Nu există manuale, nu există “experienţă” pentru că niciodată două situaţii nu vor fi la fel. Totul e un fel de “văzând şi făcând”. Unii sunt norocoşi, alţii mai puţin.
Părerea mea.
Nu crezi ca sunt “norocosi” dupa cum isi aleg norocul?
Adica …nu vorbim de copiii din Africa ci de adultii care pot si stiu sa faca alegeri
Treaba cu alesul e tare relativă. Cu mintea de acum îmi aduc aminte de alegerea pe care am făcut-o la 24 de ani. Acum zic că am fost norocos, dar atunci eram în mod sigur cu capul în nori! 🙂
Paradigma iubirii a explicat-o cel mai bine Rebreanu (parerea mea) “Iubirea nu este un targ, este o certitudine.Nu te iubesc pentru ca ma iubesti, te iubesc pentru ca te iubesc”
E bine sa ne amintim periodic
Max… viata nu e complicata, noi ne-o complicam inutil in alergarea nostra dupa perfectiune, idealism, romantism si ce naiba mai exista.
Hapi, ne dorim ce nu putem avea, tanjim dupa iubiri imposibile, iubim…suntem raniti..pansam pe altii, ne lasam pansati.
Da, nu exista certitudini ci doar incercari permanente sau nu. Unele ne ies, altele….
nu sunt de acord ca se degradeaza. as spune ca evolueaza, se sedimenteaza, dupa o vreme nu mai este efervescenta, dar este “matura”. Cind suntem (foarte) tineri vrem efervescenta si atunci tot cautam altceva, cu timpul vrem stabilitate si atunci pretuim altfel ce avem.
asa … pe scurt 🙂
Hapi…nu stiu cum e la altii dar la mine e… ca la mine. Am avut si eu iubiri de-o seara, de-o vara sau de mai multe. Si despartiri, evident. Dar intotdeauna dupa eram tot eu. Ultima poveste m-a schimbat complet. Pe omul ala nu-l pot uita chiar daca mi-a facut doar rau. Nu mai pot trece peste. Partea adversa nu mai exista… si multe alte lucruri. Am tot povestit pe blog… Nimic nu e minciuna. Exagerare nici atat… Nu e usor. Nu mi-e usor… Si urasc vorbele mari.
Iarasi intreb- cat timp a trecut de cand a plecat?
Prea mult….mai e putin si se fac 2 ani…
Cel mai apasator si mai dureros este atunci cand te indragostesti de persoana nepotrivita. Si iubirea aia pe care tu in mintea ta ai hranit-o cu mii de posibilitati in care voi doi erati impreuna, te sfasie de aproape 10 ani. Si stii ca totul e doar in mintea ta dar n-o poti opri.
Ana Q, ma bucur ca nu sunt singura.
Hapi, iubesc iubirea si acum, si nu regret nimic. Chiar daca mi-am dat seama in timp ca nu sunt cum credeam ca sunt. Ca nu sunt chiar printesa inimilor, ci mai degraba rebela nisipurilor :))
Ce-ai hapi? Suferi din dragoste?
Asta ai inteles tu? 🙂
Ehhh, nu chiar dar pe mine cand ma luau astfel de ganduri si imi aduceam aminte de Georgel de acum 10 ani si de nu-mai-stiu ce iubire veche, era clar ca sufeream ;)).
Draga Hapi,
te citesc de mult zilnic, intru de cateva ori pe zi, imi place stilul tau, articolele etc..tot…citesc mult de pe telefon, in metrou, indiferent unde sunt…dar..de cand ti-ai schimbat site-ul…vad partial textul…pe telefon, ultimile cuvantinte pe rand, in stanga nu se vad si pace, apare o coloana ingusta, lungaaa cu text….maresc, degeaba.. asa ca te rog daca poti sa faci ceva in acest sens…:-) ca ma seaca rau ca nu pot sa citesc tot tot..mai mult intuiesc fraza cap coada..uneori nu reusesc si ma enerveaza groaznic:-))
te pup si spor,
K
Draga K- multumesc pentru sinceritate, cuvintele de lauda- nu le merit intru totul pentru ca de fapt jumatate din tot ce e aici- faceti voi cei care ma cititi. Na, a sunat a poezie.
Stiu ca mai sunt cateva neajunsuri cu siteul dar incerc sa le remediez cat de repede- avand in vedere ca eu nu ma pricep deloc la IT si depind de cineva care ma ajuta neconditionat 🙂 Sper ca in 2-3 zile sa gasim niste fonturi care suporta diacriticele
La cum sufăr acum, iubirea e ultimul sentiment pe care m-aș putea concentra zilele astea 🙁
Mixy, imi pare rau s-aud asta. can we help?
nu stiu de ce se intampla ca macar odata in viata sa simti ca mori din iubire ca te poti sacrifica in numele ei, ajungi sa ti se para normal sa suferi in numele iubirii, singura explicatie care am gasit-o e aceea ca asa trebuie sa fie, ca asemenea iubire te maturizeaza, ca doar asa poti ajunge sa ai un echilibru in viata. poate voi aveti experienta mai multa si raspunsuri mai bune 🙂
eu am observat ca mereu iubim, uneori un barbat, alteori un copil, sau o floare, un animal, daca avem un suflet bun si nu ne lasam intunecati de probleme sigur simtim iubirea in sufletul nostru 🙂 si….iubirea invinge totul 🙂
Aici poate s-ar cuveni să faci niște precizări, aștept un articol viitor cu tema „bărbatul ideal în concepția lui Hapi”, poate fi un factor motivațional în plus pentru unii… nătângi. 😆
Eu cred 🙂 ca dragostea adevarata apare o data in viata. Poate pentru ca pana acum asa am simtit, asa am trait? da, mai cred ca ne raportam mult la experienta de viata. Eu nu pot spune ca exista mai multe iubiri daca am trait numai una. Asa cum cei care au trait mai multe ma vor contrazice, fara sa ma contrazica defapt, ci doar sa isi spuna trairea :). Sa fii iubita Hapi! Si sa iubesti la randul tau. 😉
Si eu cred ca suntem indragostiti de multe ori de ideea de iubire. De-asta nu vedem neajunsurile persoanei spre care ne indreptam afectiunea. Pur si simplu ne place senzatia de plutire pe care iubirea o da. Cei mai norocosi dintre noi insa gasesc o persoana care chiar sa merite iubirea oferita. Altii, in schimb, isi petrec viata iubind persoanele nepotrivite, dar nu se feresc sa-si dea inima din nou si din nou, doar pentru o doza de iubire :)).
Da, dependenti de moliile din stomac 🙂
Am fost, sunt si voi ramane un vesnic indragostit. Nu imi concep viata altfel, iar daca asta imi va fi si finalul, asa sa fie. Nu dau pe nimic sentimentul de iubire 🙂
Esti tanar, domle, esti tanar 🙂
Ca bine graiesti 🙂 Da, ai perfecta dreptate cand spui ca primele semne apar de la bun inceput.
Eu as adauga ca noi femeile, mai avem si prostul obicei de a crede ca-i schimbam pe ei si ii acceptam cu fel de fel de..sechele. Iar cand realizam ca ala imatur nu devine matur iar ala afemeiat o sa ramana asa pe veci, apare dragedia.
Da, toate femeile isi imagineaza la un moment dat ca pot schimba un barbat.
Iubirea? Hm. Am iubit si eu crezand ca lumea se sfarseste daca nu-l mai vad pe el. Am crezut si eu candva ca daruind iubire voi primi iubire,ca nu exista altul ca el, etc. Intre timp am invatat ca poti iubi fara sa fi iubit, ca poti fi iubit fara sa iubesti, ca poti iubi pe cineva care la randul lui sa te iubeasca dar sa fi constient ca relatia ta e imposibila si fara viitor, ca in iubire e nevoie de doi, ca e nevoie de incredere, ca iubirea se sfarseste in 99% din cazuri (uneori prost) si ramane altceva, ceva ce pe unii ii multumeste iar pe altii nu, ca oamenii chiar pot evolua diferit in timp si sa se trezeasca la un moment dat ca nu mai au aceleasi vise/planuri de viitor, ca sunt doi straini, etc. Si glumind putin care e iubirea: sa nu poti trai fara o persoana sau sa poti trai langa acea persoana? Da, am devenit sceptica. Asta nu inseamna ca nu iubesc, si inca mai cred ca e minunat sa iubesti indiferent de varsta sau orice altceva. Cu perspectivele am eu o problema :).
Cu perspectivele si eu am probleme. Si noi toti, daca e sa ne gandim la ele.
Probabil trebuie sa iubim in fiecare zi fara sa ne gandim la consecinte, la finaluri, la plecari, la dezamagiri
Greu cu dragostea, dar mai greu fără ea.
Nu-mi prea place sa recunosc/ sa admit, dar ai dreptate!
In schimb, concluzia m-a linistit…:)
Te pup, Hapi!
Ilda
Lavender Thoughts
N-aș putea să trăiesc fără să iubesc ceva în fiecare zi. Mi-ar fi imposibil! Măcar cafeaua de dimineață! 🙂 Nu toate iubirile se degradează și dacă numai pentru faptul că de n-ar fi excepții, vai și-amar de reguli. 🙂
hmmm, banuiesc ca fac parte dintre cei care s-au luat la tranta cu iubirea asta, de mai multe ori si au fost invinsi. si de aceea consider ca vulpea cu strugurii, ca nu exista sau ca nu dureaza si ca oamenii sunt mai mult ghidati de interese si porniri de moment, decat de sentimente. dar e posibil sa fiu doar invidioasa 🙂
iti fac o confesiune. Imi place la nebunie sa te citesc. Pentru ca esti sincera, vorbesti direct si uneori ironic de dur. Nu pentru ca asa iti propui, ci pentru ca asa iti iese. De asta imi place sa te citesc. Sunt multe articole faine care m-au pus pe ganduri dupa ce ti-am inchis pagina blogului, dar asta e preferatul meu.
Nu simt nevoia sa comentez pe subiect, simt ca ai spus totul. Te imbratisez.
Un dependent de iubire și aici 🙂 de orice fel de iubire, mai puțin de cea distructivă și nu știu cine sau cum, m-a ferit de ea până acum… sau să mă fi ferit totuși eu, singură, singurică? Să fi avut capacitatea asta? Hmm… mi-ai dat de gândit acum când mi-ai zis că nu iubirile ne aleg pe noi, căci pentru a nu ma responsabiliza prea tare eu așa mi-aș fi dorit să cred 😀
Hapi…mereu ma dai gata!!! :*
Oh iubirea, mai dulce ca ciocolata 🙂
Da….cateodata mai dulce ca ciocolata aia- bitter