Incotro merge binele?

Prima o pregatesti cu saptamani inainte, atunci nu ai sentimentul că „pleci“. 35 de kile, uf, cafeaua decofeinizata care-ti place, bijuteriile, hainele pe care nu le mai porti acum (si ce daca ti se îmbâcsesc, oricum ti-e îmbâcsita viata pe moment). Cizmele, sandalele pe care le iubesti. Nu le mai porti „aici“. Le vei purta „acolo“ asa ca le pui in valiza.

La a doua e mai greu. Intai trebuie sa scoti din ea trecutul, pare ca tocmai te-ai întors din el și alții spun – ce bine i-a fost. Ca si cum ar fi calatorit ei, în timp, in viata ta. Esti vulnerabil.

Cartela „oficiala“ de la telefon ti se demagnetizeaza, cel mai bun gust il au tigarile pe care in mod normal nu le-ai fi fumat decat rarisim iar pe trepte, prin casa, ti se pare ca pasesc fantome. Tu ești o fantomă când urci și cobori.

Te duci sa-ti scoti alti pantofi din cutii. Dar in momentul acela, cutiile care pana atunci ti se pareau banale si le deschideai de zeci de ori, au un sunet straniu, e ca si cum ai ridica piatra de pe o inima zdrobita. Iti infunzi castile in urechi. Si pui mp3-ul la maxim si poate ca nu e piesa potrivita, insa o fredonezi.
Incotro se duce binele?

Pe care ne doare mai mult? Pe cei care plecam? Sau pe cei ce raman? Pe noi toti care credeam ca numai altora li se intampla?
Gasesti sandalele pe care le-ai purtat cand ai fost la piramide, iti amintesti si unde ai ciobit belerinii albi. Mai are rost sa iei cu tine ceva ciobit? Poate gasesti belerini noi si ieftini cand intra reducerile.

Cineva vine si-ti aduce doua pungi mari din ciocolata preferata fara sa stie ca tu faci al doilea bagaj. Si nu pricepi de ce acum, hei, mai am cateva zile….
Oricum pleci , lasa-le la tine. Iti pune totul pe masa. Cum i-ai pus si tu cand a avut nevoie.

Cel parasit de un suflet rebel va crede intotdeauna ca il parasesti egoist. Nu stie ca pentru el pleci. Ca fara sa vrea ti-a deschis usa.
„Ai nevoie de ceva“ ? Mereu. Lumea te intreaba desi ii vine sa tacă.
„Am nevoie sa treaca timpul“ iti spui în gând.
Si cei din jur vor sa treaca pentru ca stiu demult ca te-ai transformat in dragon, ai crescut dar ai ramas bland si energia negativă o poti redirectiona. Si Viata alege pentru tine.

Asculti piesa de 2 ori si cand impachetezi cele trei rochii simti nevoia sa dansezi ori sa plangi.
Ti-ai sunat prietena de 10 ori azi si ti-a raspuns de fiecare data.
Acum simti nevoia sa il suni pe prietenul bun, ideal, perfect, care-a ajuns sus pentru ca e de fier. E ca si Cristina Yang.

Ii trimiti un sms, „hei, cand poti vorbi da-mi un mesaj eventual“.
„Pot“
Te miri ca poate, iti iei repede o tigara, te duci pe terasa- unde liliacul s-a scuturat de tot si-acum nici n-ai mai stii ce copac e.
Il suni, incerci sa pari joviala initial.
Si apoi il intrebi cum face sa ramana de fier. Cum a ajuns atat de sus. Pentru ca tie ti-e greu si nu intelegi de ce timpul se taraste.
Si-ti spune exact ce trebuie. Ca nu e de fier dar asa cum  e sigur ca ai facut tu- iei o decizie, o analizezi, o respecti. Esti consecvent. Tai rapid. Doare. Si pe urma doare mai putin. Incerci sa nu te smiorcai ca ti-a spus exact ce trebuia sa-ti spuna. Lasi lacrimile sa curga in tacere si-i mai asculti putin vocea. Stii ca vorbeste ca sa te faca sa te simti mai bine si ca fiecare cuvintel e real. Sa-ti dea din forta lui. Stii că crede in tine si atunci iti smulge un zambet si un multumesc.

Poti impacheta rochiile mai departe.

Dragii mei, binele merge acolo unde este trimis. Sa îndrepte ce au strambat altii. Sa fie alaturi de cel care-l asteapta. Nu paraseste pe nimeni. Nu incape in 2 si nici in 8 valize.

Binele ramane mereu prin inimile prin care a trecut. Si răul rămane dar poti invata sa-l strunesti.

Ciprian L– astazi ti-am trimis pachetul castigat – suvenirul din Essaouira. Am ales o esarfa marocana si un sapun natural din argan, este minunat. Sper ca partenera ta sa se bucure de esarfa, e facuta in Maroc, tesuta acolo, la atelier. Nu e perfecta la cusaturi dar nici nu se observa 🙂

Simona Catrina iau cu mine una dintre primele tale carti. S-o recitesc. O sa ma inveseleasca. Si ramane cum am stabilit. O sa ma gandesc la voi maine si o sa va felicit cand revin online. Asa de mult ma bucur pentru tine….

Nu plec de fapt dar as vrea sa tac putin. Sa vad care-i notiunea lui putin sau mult. Departe sau aproape…
Ce-o sa-mi incapa in valiza pana la urma?

Pentru ca atunci cand o redeschid trebuie s-o scot si pe Hapi oarecum. Nu stiu unde- aici, pe Ralix. Si toate taxele pentru zambete o sa le suport eu 😉