Hapi și un om al străzii

Bărbatul are cam vârsta mea. E slab și politicos și într-o seară, când veneam cu fii-meu de la sport, l-am trimis pe copil să-i dea niște bani omului de pe stradă. Era ca și cum ne-am fi cunoscut demult, numai că el nu mă saluta, așadar nici eu. Eu nu prea salut și nu prea dau like-uri pe FB.  Dar nu m-am gandit mvai, că ăsta a ajuns pe stradă și Ioan dintr-a unșpea C are BMW și a doua nevastă și lucră nu știu unde. Ioan e negru la mațe, vorbește cu grandoare și patimă despre sine și-mi displace. Are un umor precum Moartea lu Socrate în pictura lu Jaques David. În sfarsit. Nu locu face omu.

 Omul ăsta de pe stradă nu-mi displace. Are bun simț. Nici nu cerșește. Dar trăiește în rușine, de parcă duce pe umeri înjurăturile din tot orașul.

N-a luat banii de la copil, vina mea, trebuia să-mi dau seama. I-a zis copilului să-și cumpere ceva dulce. Lu kint i-au dat lacrimile că l-a refuzat omu. N-are noțiunea de a cerși și nici nu cerșea persoana aia.

M-am dus la omul străzii și i-am zis că-l rog să-l ia, că era ceva sărbătoare și poate îi fac bine, că uite, azi am și eu bani mai mulți, altădată n-am.

Omul i-a luat dar a menționat ceva de genul – că ce greutăți sau griji poate avea o femeie ca mine. Nu a fost mean sau obraznic, pur și simplu, i s-a părut din unghiul lui că eu sunt ceva mai deosebit.

Am fost de partea în care am avut bani destui, ba chiar foarte mulți și cine nu știe, ar putea afirma că nu erau ai mei, ba erau, nu aveam neapărat o limită, doar că-mi puneam eu. Viața mea era o perpetuă vacanță când doream. Eram angajată pe firma fostului iubit așa că nu făceam lenea și nici nu consumam alcooale prin mallorca, aveam alte slăbiciuni. Vreau să zic că pot să tratez oamenii și precum ăl cu bani și precum romanu care o duce de pe o lună pe alta și că acestea sunt doar niște ETAPE. Viața are sensuri mai profunde și de-aia-i bine să vezi dincolo de aparențe.

Știu cum e să-ți trăiești viața fara copii și cu un partener – pan la 37 si cu copil și fără partener – după 37.

Am fost ca și căsătorită, noi nu am stat despărțiți timp de 8 ani nicio zi și-o noapte. Lipsea certificatul ca să-mi poți spune doamnă? Ce să zic, bloody hell.

Am greutăti, viața e grea în felul ei, cu dedicație pentru fiecare. Dar aveam greutăți și ganduri și nefericire și în perioada cu bani. Nu, nu era din vina partenerului meu, că era urat, că era moș sau că se purta urat. Astea sunt bârfe. Cred că a fost printre puținii parteneri non-toxici. Eu mă purtam urat mai ales în ultimul timp. Nu stai 9 ani cu un bărbat dacă nu ai sentimente pentru el.

Fiecare etapă și-a avut bătăliile ei. Ce e cel mai greu acum? Păi la o mamă singură predomină ideea că n-ai făcut ceva bine, dacă ceva nu iese cum trebuie – te învinuiești că puteai face altfel, zici că ești la life-review în NDE. Dacă e trist copilul, ai ratat tu ceva, nu l-ai dat la pian sau nu ți-ai permis să-i diversifici viața socială la 4 ani cu o sesiune de baby spa la Hotel President Felix.

De-asta trebuie să te echilibrezi în toate când ai copii și se spune că e greu că-i life changing pentru că orice ai face – că iese bine, că nu iese – tu ai impresia că-i afectezi și pe ei. Deși de cele mai multe ori nu e așa, copiii simt bineînteles cum te simți tu.

Poate că n-o să citești asta, omule de pe stradă, dar Ioan sucks în continuare. Diferența dintre mine și tine e că eu am o locuință a mea, vreo 22 de obligații (maternale, conjugale, profesionale și musai financiare) de care tu te-ai debarasat – nu pentru că așa ai vrut ci pentru că nu le-ai mai putut duce. Tu mai bei câte-un schnaps, eu mai servesc un calmant de la mama dar stigmatele noi ni le punem.

Vinovația, anxietatea și faptul că luăm prea în serios toate măștile pe care le purtăm.

Am scris asta pentru că dintre toți oamenii cu care mă văd zi de zi (inevitabil și fără să vreau cu unii) – omul străzii nu m-a deranjat/supărat, nu m-a bârfit și nu mi-a spus niciodată un cuvânt urât deși bănuiesc că viața l-a învățat destule. Așa că nu mă interesează absolut deloc pe ce-și dă el banii, țigări, vinars sau prosecco ori păcănele. Un asfel de om se poate ridica oricând. Este jos de tot – nu mai poate decât să urce în viață. Și unii reușesc!