Eu , panica, vaca si baletul

Am avut (si eu) cateva atacuri de panica în existența-mi Primul a fost cand am facut sex prima dată .Mi-as fi dorit cu intensitate sa fie adevarată povestea cu barza si sa nu optăm pentru acrobații crăcănate toata viața, în caz ca ostilitatile s-ar fi desfasurat la fel de neapetisant pe cat începuseră.
Urmatoarea panicare de care-mi amintesc am avut-o la o autopsie. Era un eveniment stiintific la care nu era musai sa particip dar în virtutea eventualei meserii de atunci , am dat pe gât 50 de vodcă si m-am avântat zâmbareață în sală pipăindu-mă superfluu sa fiu sigură că-s vie si că n-am încurcat Stalinskaia cu formolul.

Mă panicam din motive absolut stupide. Am constatat ca atunci cand se intampla ceva important,si lumea din jur se pierdea, eram absolut trează si concentrată, de parcă ședeam pe-un supozitor cu adrenalină.

Anul trecut, în avion .La geam era o doamnă,langa ea- partenerul meu. Eu-pe margine. Brusc doamnei i se bulbucă ochii ca la lemuri, începe sa respire cu dificultate si își duce mana la piept, înclinându-se în față. Al meu, era sa sară peste scaune de spaimă si repeta într-una „hai aici si fă ceva“. Am luat-o de mană si-am întrebat-o daca are astm, mi-a făcut semn că da si încerca să-si deschidă geanta. Al meu încerca să-si deschida centura, parașuta, habar n-am . Am luat geanta doamnei ,i-am dat spray-ul i-am adus apă si apoi am îndemnat-o sa facă pipi ca nu se miscase de pe scaun 4 ore jumate, empatizam cu vezica dânsei .

Mi-am tratat odată un vecin- nitroglicerina , șezut în fund, luat tensiune, puls- linistit verbal, până a sosit salvarea. Bănuiam ca facuse infarct. A decedat imediat ce-a ajuns la spital, dar măcar n-a fost singur nicio clipă.

Cu alte cuvinte sunt omul pe care-ai vrea sa îl ai în preajmă daca se întamplă ceva neplăcut. Stiu să resuscitez, să spun rugaciuni si să recit din Scrisoare/a treia

Dar cand vine vorba de propria persoană ,lucrurile stau diferit.Nu pot sa respir în marile magazine pline ochi cu clienți. Nu-mi place ca un străin să se holbeze la mine , ma simt extraordinar de inconfortabil (nu vi s-a întâmplat în metrou, tren, bus etc?). Desi înot bine si fac scuba -diving am o neliniste inexplicabila în apele adanci ale mării . Când vad cate-un peștiuc micuț si colorat reactionez de parc-ar fi Rechinus Crocodilicus.

Uneori ma panichez la gandul ca s-ar putea întâmpla ceva cu vreunul din oamenii dragi mie.
Intepenesc cand văd paianjeni
Iar cand mi-a intrat un liliac în dormitor era sa sar pe window de la etajul 1 .

Ce frici sau temeri (eventual nejustificate)aveti?

96 thoughts on “Eu , panica, vaca si baletul

    • January 25, 2012 at 2:40 pm
      Permalink

      Vai Tudor, femeile cu ace- ar trebui sa te simti in siguranta in preajma lor.
      Femeile pisaloage si cicalitoare – sunt cele care at trebui sa-ti provoace panica….

      Reply
      • January 26, 2012 at 10:05 am
        Permalink

        Mi-e frica de necunoscut:) Stiu sa combat o femeie pisaloaga si cicalitoare. Ar fi mai greu daca ar fi femeie, pisaloaga, cicalitoare si cu un ac 🙂

        Reply
      • January 26, 2012 at 10:30 am
        Permalink

        Pisaloaga, cicalitoare cu un ac si nevasta pe deasupra 🙂
        Ii ziceam mai jos lui Alicee ca am vazut Bridesmaides. Daca iti plac comediile, s-ar putea sa te amuze filmul. Are o regie foarte buna. Nu e o comedie de duzina

        Reply
  • January 25, 2012 at 2:09 pm
    Permalink

    Hai ca m-ai facut sa rad. Rau de tot.Frici multe. Cand eram mai tanara nu aveam niciun fel de frica dar cu varsta am inceput, si fara sa-mi dau seama ca am frica de inaltime am facut o adevarata criza acum 2 ani in telesacaun, nu mai zic de avion (am scirs si o postare pe tema asta), criza in mina la Cacica, acolo a fost cel mai urat, cred ca o sa-mi fie frica si de mine in curand.

    Reply
    • January 25, 2012 at 2:48 pm
      Permalink

      Minoki, nici eu nu aveam temeri in adolescenta……E ciudat cum ne coplesesc la un moment dat
      Si apropo de panica ta din Cacica (stiu,denumirea vine de la rata care face mac mac in alta limba) -eu am experimentat asa ceva la Turda la Salina. Nici daca fac fabrica de ciocolata , eu nu mai merg acolo

      Reply
    • January 25, 2012 at 2:47 pm
      Permalink

      Am dat like la temerile tale :)))
      Ma amuza oarecum frica asta de morti.Ar trebui sa vezi si tu o autopsie 🙂

      Reply
  • January 25, 2012 at 2:40 pm
    Permalink

    Frica sa nu raman singura pe lume, fara sot si copii. Azi noapte am avut un vis urat, m-am trezit din el cu senzatia aceea groaznica, cum ca e real…se facea ca disparusera amandoua fetele mele, nu stia nimeni cum dar nu mai venisera acasa. Trecusera deja cateva zile, nopti si eu innebuneam incet…cumplit. E singura frica pe care o am…

    Ba nu, gresesc…mi-e frica de soareci sau sobolani. Brrrrr….

    Reply
    • January 25, 2012 at 2:54 pm
      Permalink

      Salmi- iti multumesc pentru sinceritate 🙂
      Am auzit sotii + mamici vorbind despre aceasta temere si am citit despre ea…..

      Reply
  • January 25, 2012 at 3:28 pm
    Permalink

    … cred ca am o problema cu gandacii mari – mai ales cei de bucatarie (ii consider scarbosi). Si culmea… intr-o oarecare masura imi plac paianjenii – nu pentru aspect, ci pentru ca sunt buni vanatori.
    Am o chestie cu a-mi vedea propriul sange atunci cand imi ranesc mainile (cu mainile lucrez zi de zi) – imi amplifica senzatia ca nu le pot folosi cum trebuie. Cred ca n-as fi atat de deranjat de aspect daca as avea o rana de glonte sau de cutit/sabie in umar/piept, etc…
    🙂
    Si pentru ca sunt putin (sau putin mai mult) ciudat… am o oarecare teama ca sunt inteles gresit – chiar si de catre cei apropiati. Faza care s-a si intamplat, de altfel… destul de recent 😐
    Lucru de care mi-e teama… e batranetea, neputinta. Cand n-am sa mai pot sa-mi port singur de grija… pa!… campille vesnic verzi ma asteapta! Un alt lucru caruia ii dau multa importanta… e sa-mi pierd controlul cand sunt baut – de asta nici nu mi s-a “rupt filmul” vreodata. Din pacate treaba asta vine cu ceva “la pachet” – faptul ca nu reusesc sa ma deconectez, sa-mi dau “reset’ asa cum o fac alti oameni.
    Referitor la ce spuneai tu…
    Imi pastrez cumpatul in situatii in care altii isi pierd capetele… si ma agit in altele mult mai putin importante. Uneori ma surprinde si pe mine cat de rece pot fi. S-a intamplat odata sa se impuste/injunghie niste tipi (rafuiala bar-amanet… nu mai stiu ce) – s-a lasat cu sange mult, tipete, politie – tipa la care eram intrase in criza, iar eu… blank… nimic. Nada. Stone cold.
    Mi-am pus intrebarea daca n-am probleme cu capul… la un moment dat. Pana la urma mi-am dat seama ca asa sunt construit, si ca in privinta unora sunt cam nepasator. Si nah… cred ca e mai bine sa am capul limpede decat sa inghet cand se intampla ceva.

    Reply
    • January 26, 2012 at 9:14 am
      Permalink

      Probabil ca faza cu “batranetea” o avem toti….Sau cei care au familie si copii, nu o au, nu stiu. Ma refer la un certificat de casatorie si embrioni din resursele proprii 🙂
      Foarte interesanta povestea cu amanetul. Probabil daca traiai in america mai petreceai si 24 de ore dupa gratii. Groaznic 😀

      Reply
      • January 26, 2012 at 10:37 am
        Permalink

        Nu stiu de unde venisera aia… amanet, bar (who cares).. am inteles ceva mai tarziu din spusele tipei ca era o rafuiala veche, ceva “smecheri de cartier”. Faza se petrecea jos (noi eram la etajul 2). Prima oara s-au auzit focuri de arma, apoi (daca am inteles eu bine) l-au injunghiat pe unul in picior sau ceva de genul. Ma rog… fiecare oras cu cretinii lui. De asta probabil nici n-am simtit nimic.
        Aaa… nu stiu / nu inteleg care-i faza cu America.

        Reply
      • January 26, 2012 at 10:45 am
        Permalink

        Ah… si-am uitat cutremurele. Am locuit de la 4 ani si ceva pana la 30 de ani – la etajul 10, deci cred ca e de inteles ca ma sperii ca dracu de ele:). E unul dintre lucrurile pe care nu le pot controla.

        Reply
      • January 26, 2012 at 4:08 pm
        Permalink

        Faza cu America – ma gandeam ca daca s-au tras focuri de arma nu scapau cei implicati fara cateva ore dupa gratii 🙂 Dar la noi e diferit………:)

        Reply
      • January 26, 2012 at 9:34 pm
        Permalink

        … da… pai… au aparut intr-un tarziu si de-alde “Militia”… si unul dintre ei de destept ce era, a pus mana pe un cartus gol… FARA manusa. Deci… suntem protejati de “profesionisti”, da?
        Nu stiu ce s-a ales de caz… dar nu m-ar mira ca aia sa fi scapat basma curata.

        Reply
  • January 25, 2012 at 3:29 pm
    Permalink

    Nu mi-e teama de paianjeni ,sobolani…pot spune insa ca incremenesc la vederea unui sarpe,mi-e frica de avioane,de apa,de morti,mi-e teama sa nu li se intample ceva celor dragi,mi-e frica de oamenii cu doua fetze…sincer,vad ca sunt grozav de fricoasa …si incerc sa ma tratez de frici de multa vreme… 🙂

    Reply
    • January 26, 2012 at 9:16 am
      Permalink

      Ciudat ca nu avem aceste frici cand suntem foarte tineri -majoritatea dintre noi.
      Cu cat capatam experienta si “evoluam” ne alegem cu astfel de frici atasate

      Reply
  • January 25, 2012 at 3:40 pm
    Permalink

    Mie mi-e frica de moarte. Da stiu total aiurea si in neconcordanta cu crezurile mele cum ca iti omori doar corpul nu si sufletul, dar tot mi-e frica. Si mai ales sa raman fara cineva drag! Mi-e frica in avion de mor! foarteee rar ma relaxez. Si ma streseaza gandul zile in sir. Si cand calatoresc apropiatii mei si cand calatoresc eu. Deci toate vacantele sunt aiurea si sunt stresata ca mereu stiu ca trebuie sa ma si intorc …
    Mi-e frica, sau ma rog mi-e urat sa vad animale in preajma mea. Nu imi place! Si la un micut soricel sunt in varful patului si urlu. Nu am in schimb nimic cu insectele, paianjenii etcc ..
    Nu imi place sa vb in public. Gen sustinut proiecte, licenta etccc. Horror! Ma pierd, ma fac rosu-verde-picatele, mi se pune un nod in gat, nasol.

    Reply
    • January 26, 2012 at 9:19 am
      Permalink

      Nu mi-as fi imaginat ca ti-e frica sa zbori cu avionul -la cat calatoresti tu. Ia ceva inainte, un anxiolitic usor.
      De moarte – tuturor ne e frica in anumite momente. By the way, ziceai ca esti in perioada de “filme” Iti recomand Bridesmaids , o sa razi cu pofta si o sa te puna pe ganduri

      Reply
  • January 25, 2012 at 4:33 pm
    Permalink

    Dacă aș vedea un șarpe lângă mine, cred că mi-ar sta inima pe loc. Este cea mai mare frică a mea.

    Reply
    • January 26, 2012 at 9:20 am
      Permalink

      Mda, serpii nu sunt foarte aratosi dar ii consider mai estetici decat gandacii de bucatarie………

      Reply
  • January 25, 2012 at 4:35 pm
    Permalink

    De cand eram mica, am avut cele mai ciudate temeri. Nu ma speria bau-bau, lupul cel rau sau mai stiu eu ce aratare … in schimb, ma inspaimanta la maxim camera de langa dormitorul meu de atunci(prea multe oglinzi, aer inchis, si se auzeau sunete ciudate de la vecini), umbrelele (m-am lovit rau cu una) si brazii (prima data l-am prins cu mana si l-am strans si m-am intepat, a doua oara, cand am vrut sa fur o bomboana din el si cum inca imi era frica am apucat bomboana si cand am vrut sa fug cu ea bradul a cazut pe mine). Cum stau la casa, niciodata nu am avut probleme cu cainii sau cu animalele, pentru ca le vedeam pe strada in fiecare zi si erau ok pentru mine.
    Acum, singurul lucru care ma poate speria e intunericul. Inteleg ca nu e mare lucru, dar pur si simplu nu imi place ideea de a nu vedea ce e langa mine sau ce mi se intampla. Recent, am mai patit cate ceva la o colega acasa. E un fel de “prezenta” ciudata la ea in camera care ma-nspaimanta de-a binelea. Am dormit acolo de vreo 6-7 ori si de fiecare data a fost la fel de terifiant. O data, cand am dormit mai multi ni s-a intamplat sa avem acelasi vis si de atunci evit pe cat posibil sa-mi mai petrec noaptea acolo.

    Reply
    • January 26, 2012 at 9:22 am
      Permalink

      Dar e cool. Colega voastra isi poate face pensiune. Or sa fie o gramada de entuziasmati care-ar dormi intr-un loc cu o incarcatura energetica puternica 🙂

      Reply
  • January 25, 2012 at 4:53 pm
    Permalink

    -soareci,sobolani…mor
    -frica sa stau in multime…am fost la film, era cam goala sala,dar tot am respirat greu…
    -dorm cu veioza aprinsa daca-s singura…

    Reply
  • January 25, 2012 at 4:56 pm
    Permalink

    nu cred ca am asa ceva. Am auzit ceva mai sus cu sobolani. Eu fac ca toti dracii la gindaci. Dar asta nu cred ca este nejustificata :))

    Reply
  • January 25, 2012 at 5:23 pm
    Permalink

    hehe…am si eu cateva 🙂
    as indrazni sa zic si eu ca si tine…cu altii stiu sa ma port. as suna la serviciu sa zic ca nu mai pot sa ajung, pentru ca a lesinat cineva pe strada si il duc la spital si dupa acasa. si am sa mai stau si sa vad de ce a lesinat. e trist? hai sa spunem bancuri 🙂 esti bolnav..hai ca ma uit in agenda sa vedem…poate stiu vreun doctor.
    Dar, cand e vorba de mine…nu stiu cum sa fac. Cum sa ma adun. Cel mai adesea…rad de mine 🙂 deja placa cu “sunt blonda” am inceput s-o folosesc si cand zac pe podea din cauza lipsei de calciu. Desi sincer nu are nicio relevanta.
    In fine…aglomeratia ma sufoca. Puloverele pe gat. Lamele. Insectele, orice fel. Berbecii, cocosii. Tunetele si fulgerele. Lista e cam lunga, dar am s-o scurtez pe zi ce trece.
    Apropo: de ce se uita blondele zambind, catre cer cand fulgera?
    Au impresia ca li se fac foto cu blitz. 🙂

    Reply
  • January 25, 2012 at 7:58 pm
    Permalink

    Eu nu prea am temeri. Singura frica e aceea de a nu ma imbolnavi cumva. Asa nu ar mai avea cine sa se ingrijeasca de oamenii care depind de mine. Cam atat. 🙂

    Reply
  • January 25, 2012 at 9:19 pm
    Permalink

    Mi-e frica de moarte si sa nu pateasca cei dragi ceva rau. Incerc totusi sa ma controlez, dar imi fac filme-n cap si nu zic la nimeni :).

    Reply
  • January 25, 2012 at 9:22 pm
    Permalink

    ma panichez cand cineva din jurul meu se simte rau si nu stiu ce sa fac… in rest ca toata lumea, mi-e frica de insecte, uneori de inaltimi….vorbitul in public…dar la asta in ultima vreme am mai progresat:)

    Reply
    • January 26, 2012 at 9:52 am
      Permalink

      In primul rand ii spui sa respire adanc, ca sa-i captezi atentia- oamenii in soc respira superficial si se hipoventileaza de multe ori. Macar atat poti sa faci- sa ii mentii atentia treaza ca sa nu se concentreze la durere, spaima, etc 🙂

      Reply
  • January 25, 2012 at 9:39 pm
    Permalink

    🙂 Desi ai scris despre lucruri serioase si nu se cade, am ras cu lacrimi…
    Mi-a intrat si mie odata un liliac in camera. Nu stiu cum s-a intamplat, era seara, cald, geamul deschis, mergea doar televizorul pe post de veioza. Si deodata un vant negru, fornait si catifelat mi-a taiat fata, ecranul, camera in lung si-n lat, de vreo cateva ori, pana s-a agatat de-o jaluzea cu capul in jos. N-am mai miscat…dimineata nu mai era 🙂
    E o senzatie foarte ciudata, te crispezi, te mananca pielea capului, te scutura frigurile…
    Lemurii sunt taare expresivi :))

    Reply
    • January 26, 2012 at 9:55 am
      Permalink

      M-am amuzat si eu cand mi-am amintit faza cu avionul, era in decembrie deci a trecut abia o luna de….anul trecut:) Initial m-am temut ca doamna sa nu faca un infarct dar apoi am vazut ca are dificultati sa traga aer in piept si mi-am dat seama ca e astm. Dar al meu, era paralizat de spaima 🙂

      In seara in care mi-a intrat liliacul am dormit c-un prosop in cap.
      Iti dai seama ca a doua zi nu l-am mai gasit……..M-am rugat sa nu -mi fi decedat si sa mi se împută undeva in casa 🙂

      Reply
  • January 25, 2012 at 9:57 pm
    Permalink

    Eu o să vorbesc doar de panică, pentru că nu fac o corelare puternică panică/teamă. Una e teama când dârdâie pe mine chiloții și în mine inima când mă gândesc că o să cad, o să mă lovesc cu botul de trepte și îmi nenorocesc dinții, și alta e să se întâmple ceva nasol efectiv și să mă panichez/cvasi-atac-de-panică manifestat prin blocare într-un colț dârdâind din încheieturi.

    La mine cea mai mare panică e când li se întâmple ceva mai mult sau mai puțin grav persoanelor dragi. Spune-mi că a pățit cineva ceva și gata… m-ai blocat. Dacă se întâmplă de față cu mine, să le ureze cineva succes, că eu devin mai blocată și incapabilă decât cei care au pățit într-adevăr ciudat.
    Și e ca la faza cu cearta, pe bune că dacă altcineva ar păți în fața mea ceva aș putea ajuta (cred).
    Panica efectivă la mine se declanșează la chestii personale. Deși țin minte că eram bravă când eram prin primară-generală și când puneam masa la prânz mai tăiam și câte un degețel puțin. 😀 Dar numai că și-a prin sora mea mână în ușă puțin mă ia cu leșin.

    Așa teamă… teamă mi-era și azi că îmi cade în cap o cracă de la furtuna asta, dar tot am mers până acasă. 😆 Dacă într-adevăr cădea una în fața mea, lemn rămâneam și eu dacă nu mă atingea.

    Nu e vorba că sunt chiar așa fricoasă, că probabil stăteam la ora asta în viață la mama după sobă, dar am o imaginație bogată la chestii negative și chiar nu reacționez așa bine în primele clipe. Am nevoie de timp să îmi revin, mai mult decât majoritatea.

    Reply
    • January 26, 2012 at 9:57 am
      Permalink

      Da, ai dreptate , e o diferenta intre panica si teama, nu m-am exprimat foarte clar
      Si eu am o imagie bogata cand vine vorba de chestii negative : recunosc si patternul cu cazutul pe scari, ruptul dintilor, creanga cazuta din copac etc 🙂
      Ah…si mai e chestiunea cu fulgerele si tunetele cand ma aflu in masina .

      Reply
  • January 25, 2012 at 11:03 pm
    Permalink

    Mă panichez la cutremur,când simt că se înteţeşte, în loc să se potolească.Ca şi mulţi dintre voi, mă panichez atunci când aud o veste proastă despre cineva drag. Pur şi simplu mi se taie picioarele şi mă aşez pe podea. Vreo cinci minute nu sunt transportabilă,apoi îmi revin şi încep să caut soluţii. Cu cei străini sunt foarte promptă din prima secundă şi nu mă pierd. Mi-e frică de haitele de ultraşi când ies după meci, mi se par imprevizibili. Dar cea mai mare frică a mea este de ….terorişti în metrou. Da. 😉 Am căpătat-o, după ce fie-mea a fost acum ceva timp într-o excursie la Moscova cu colegii şi când să iasă ei din metrou a bubuit la câteva vagoane mai încolo …. noroc că ieşiseră printre primii şi, fiind tineri şi iuţi de picior au ajuns imediat la barierele de la ieşre, pe care le-au sărit ca pe garduri. Panica a fost imensă. Ulterior au fost instruiţi, cum să se comporte în caz de explozie în metrou. Aşa am aflat şi eu că prima chestie pe care trebuie s-o faci când într-un spaţiu cu ieşirea blocată ceva arde, este să-ţi torni lichide pe cap, pe o haină şi să respiri prin ea, apoi….. să-ţi scoţi dresul.
    Lycra din ciorapi la topire se lipeşte de piele precum smoala şi provoacă răni extrem de grave . Vă imaginaţi cum m-am simţit, când am aflat în ce pericol a fost copchilul meu şi aşa am rămas cu fobia. Acu, dacă văd în metrou vre-o musulmancă cu baticul pe cap şi, Doamne feri, cu vreo sacoşă în mână, sunt cu ochii pe ea ca pe butelie, ca să prind momentul,când aruncă sacoşa pe jos şi o ia la fugă,strigând Allah Akbar! 😀
    Iar dacă vi se întâmplă vreo dată să fţi într-un metrou plin când acesta,din varii motive opreşte între staţii, şi imediat după asta vedeţi o blondă ce începe să-şi toarne Cola-n cap, după care să-şi dea rapid jos dresul şi chiloţii cu lycra, nu vă speriaţi – eu sunt aia! 😆

    Reply
    • January 26, 2012 at 10:25 am
      Permalink

      Nu esti normala, blondo :))))
      Deci sa recapitulam : daca vedem o blonda in metroul din Moscova ca incepe sa-si scoata dresurile, sa -si toarne apa in cap si sa alerge prin vagon strigand Alahhu Akbar trebuie sa ne facem mici si sa ne acoperim capetele , in plus sarespiram prin piele daca se poate, doar cateva minute pana la urmatoarea statie

      Reply
  • January 25, 2012 at 11:07 pm
    Permalink

    Am si eu ceva temeri, am scris recent despre ele, teama de a ramane fara loc de munca e mereu actuala, teama de a zbura cu avionul(parca s-a mai diminuat lately), iar ultima e o fobie ceva mai neobisnuita, teama de calculatoare (logizomecanofobia). 😛 E teama de a nu fi in stare sa tin pasul cu tehnologia, cu noul. Sunt un dezastru la capitolul asta, iar lumea e in continua schimbare. Simt ca nu fac fata…

    Reply
    • January 26, 2012 at 10:26 am
      Permalink

      Pai nici eu nu fac fata , Nice, dar vorba aia…mi se rupe :)) Teama de calculatoare, auzi 🙂

      Reply
  • January 26, 2012 at 8:57 am
    Permalink

    gandacii si soarecii, in prim plan. apoi, uneori intunericul imi da o stare de disconfort, nu suport jaluzelele, trebuie sa vad prin casa noaptea. m-am obisnuit sa traiesc cu frica de moartea celor dragi si incerc sa nu ma gandesc prea intens la asta. din cand in cand subconstientul ma tradeaza si visez, de ma trezesc bolnava si-mi trebuie timp sa-mi revin. in momente de criza sunt tare, insa dupa ce-i rezolv pe toti, intru in stare de soc o vreme 😀

    Reply
    • January 26, 2012 at 10:27 am
      Permalink

      Interesanta chestia cu jaluzelele. Nu te-ai gandit la o lumina de veghe, o lampa mica precum acelea din biserici care lasa doar o luminita stearsa?

      Reply
  • January 26, 2012 at 9:58 am
    Permalink

    Mi-e frica de esec. Mi-e teama sa-i dezamagesc pe cei din jur, atat de teama incat de multe ori prefer sa fac ceva ce nu-mi place, ce nu vreau, doar ca sa nu se supere mama/tata.
    Ma nelinisteste aglomeratia. Am descoperit ca mi-e teama si sa raman blocata in lift – am patit acum cateva luni sa raman vreo 15 secunde in lift si m-am panicat rau de tot.
    Imi mai este frica de sustinerea examenelor orale, de vorbitul in public.

    Reply
    • January 26, 2012 at 10:28 am
      Permalink

      Si mie mi-e frica de lift dar…daca am ceva dulce si eventual apa la mine , teama se reduce. Foarte ciudat, stiu. Ideea e ca am mereu o sticla cu apa plata in geanta

      Reply
  • January 26, 2012 at 1:36 pm
    Permalink

    :)) ce-mi plac posturile tale. ai un stil super funny.
    cat priveste intrebarea ta… si pe mine ma terorizeaza ideea ca as putea sa-i pierd pe cei dragi mie. astea imi sunt cele mai urate cosmaruri si cand se intampla intotdeauna ma trezesc plangand.
    cat despre nejustificate… detest si eu paianjenii ca tot omul normal (desi daca nu am de ales le aplic cate un papuc in cap :D) si gandacii de bucatarie. tin minte o data ca am vazut unu in baie si am fugit de nebuna in hol zbierand de am trezit toata casa :)).
    in rest ma panichez destul de greu si pot spune ca doar o haita de caini care ma latra ma pune pe fuga (in afara de gandaci :)) )

    Reply
    • January 26, 2012 at 5:03 pm
      Permalink

      Multumesc Andra 🙂
      Observ ca multa lume are temerea asta : sa nu se intample ceva cu cei dragi

      Reply
  • January 26, 2012 at 2:35 pm
    Permalink

    Inca nu am avut momente de panica si nici nu stiu cum m-as descurca si reactiona.

    Reply
  • January 26, 2012 at 8:19 pm
    Permalink

    “Cu alte cuvinte sunt omul pe care-ai vrea sa îl ai în preajmă daca se întamplă ceva neplăcut. Stiu să resuscitez, să spun rugaciuni si să recit din Scrisoare/a treia”
    hahaha :)) buna asta cu scrioarea a3a. dar sa fim sseriosi, sper ca e varianta originala..nu vreuna adaptata :))! O seara buna iti doresc !

    Reply
    • January 27, 2012 at 10:24 am
      Permalink

      Multumesc Idrille. Ai un nume dragut, de stiuca. Adica pestoaica
      Eu sunt Hapi. Dar nu Happy din aia care sta cu acu in vena ci Hapi cu A 🙂
      Scrisoarea a treia e originala , cu certificat european.
      Sa mai vii pe la mine 🙂

      Reply
  • January 27, 2012 at 5:10 am
    Permalink

    De două lucruri mă tem şi eu. Primul ar fi rămasul într-o zonă pustie, sălbatică, departe de civilizaţie. Nu la vreo cabană, ci în plin… câmp sau munte.
    Al doilea ar fi cutremurul. L-am prins pe cel din ’77 la etajul 7 şi am auzeam cum trozneşte blocul din toate încheieturile, în afara “valsului”… Apoi a fost cel din ’84, apoi cel din ’90… Şi acum mai am vise în care se produce câte un cutremur şi mă trezesc lac de apă.

    Reply
      • January 27, 2012 at 5:58 pm
        Permalink

        Printre cei mai tinerei nu, că nu prea ştiu ce e cutremurul, probabil că cei mai mulţi colegi de-ai noştri din blogosferă n-au văzut blocuri dărâmate de cutremur decât în fotografii. Dar îţi spun că nu este deloc pplăcut să treci prin aşa ceva. Atunci am pierdut şi cel mai bun prieten, îngropat sub câteva etaje.

        Reply
  • January 27, 2012 at 10:11 am
    Permalink

    E asa de placut diminiata zambetul copiilor mei ,la o cafea imi place mult sa citesc ceea ce scrii 🙂 imi incep ziua cu zambet…deci cred ca am ajuns sa-mi fie teama sa nu mi se strice telefonul sau pc :))) ,aparte gluma cred ca de mica nu prea am avut frica de ceva anume doar pt simplul fapt ca nu eram constienta de pericol,gandaci din bucatarie erau deja parte din familie…si mama inarmata cu tot felul de spray incerca sa le spuna ca avem bucate cu ratia si nu era cazul sa locuiasca cu noi,nu cred ca ne era frica doar scarba!
    Cand eram mica si ma ducea mama la analize lesinam de fiecare data cand imi luau sange,de cativa ani am devenit donatoare deci am superat frica de ace.
    Acum singura frica e de necunoscut dar nu pt mine ,al copiilor mei,,innebunesc la gandul ca ar putea sa li se intample ceva ,,,dar cum se spune : de ce fugi in spate duci !! incerc sa alung gandurile rele si sa las loc la tot ceea ce e bun si frumos!!! hapi te pup 🙂

    Reply
    • January 27, 2012 at 10:31 am
      Permalink

      Crina, bine ai venit 🙂 Ma bucur si eu sa te intalnesc aici.
      Cred ca am mers la aceeasi policlinica pentru analizele de sange 🙂 Si eu am ramas cu sechele. Odata am incercat sa-mi fac singura Vitamina C intravenos. O prietena imi tinea mana sa nu fuga vena si eu am intrat.Operatiunea a fost corect executata , totusi, mi-au tremurat dejtele pe seringa si am dat pe langa .Doare crunt Vitamina C paravenos :)))
      N.am nici o probleme cu acele, nici nu ma deranjeaza sa vad sange. Ba chiar am scapat total de frica de dentist. Cred ca iti amintesti ce anestezii se faceau in urma cu 10-15 ani……….
      Frica de a nu pierde pe cineva din familie – vad ca toti o avem , adica aproape, dupa cum am citit mai sus.

      Reply
      • January 27, 2012 at 12:00 pm
        Permalink

        oho dentist ? , cred ca il cunosti bine pe un domn dentist care inainte-a nunti mele mi-a tratat maselele traiam doar cu antibiotice si cu somnifere ..concluzia e ca in luna de miere am dormit non stop ..cum zice moldoveanu unaintruna …nu en de mirare daca am ajuns ..la divort !!!,, nu e vina lui saracu doctor ,, dar dupa o anestezie eram off 3 zile !!! :)))

        Reply
      • January 27, 2012 at 12:15 pm
        Permalink

        Oi fi eu curajoasa dar sa-mi fac singura o injectie prefer sa mor !!! Oricum faza ce-a mai tare dupa ce m-a chinuit vre-o 3 saptamani la sfarsit scoate o perie de dinti tip oral b, si zice ca imi curata dinti !! Peria parca era iesita din masina de uscat !!! I-am spus iti platesc tot am suportat tot dar chestia asta nu o vreau !!!! hapi cred ca am vazut destule in viata mea dar crede-ma doctorul asta e teribil !!!

        Reply
      • January 27, 2012 at 3:03 pm
        Permalink

        Crina, cred ca stiu despre cine vorbesti, desigur ca s-ar putea sa ma insel. Iti recomand sa mergi la Cluj pentru orice trece de-o plomba (cand esti in tara)
        S-ar putea ca interventiile lui sa duca la divort, am mai auzit cazuri :)))

        Reply
  • January 27, 2012 at 11:40 am
    Permalink

    Am avut o experienta terifianta in copilarie, aflat pe atunci infundat in scaunul dentistei de la cabinetul comunal. Mi-a scos un nerv asa pe viu, ca deh, pe ea nu o durea. In acel moment mi s-a declansat o oroare legata de cabinetele stomatologice. Mi-au trebuit ani buni sa-mi treaca…
    O alta experienta neplacuta am avut-o la un unchi, in momentul in care am deschis frigiderul. Era in preajma Pastelui si din frigider ma privea insistent un cap de miel, crud, jupuit, neambalat, asezat doar intr-o farfurie. A fost un sentiment groaznic. Au trecut ceva ani de atunci, mi-a mai trecut insa nici acum nu ma simt confortabil in preajma unei capatani proaspat jupuite.
    In urma cu mai multi ani am inceput sa practic mountainbike. Si am cazut in cele mai variate moduri si pozitii, Kama Sutra e doar o lucrare de amatori comparativ cu schemele dezvoltate de mine in picaj. Asa am ajuns sa dezvolt o frica pe care o am si acum, si de care nu cred ca am sa scap. Mi-e frica de un accident in urma caruia sa raman cu handicap. De asta mi-e frica. Mi-e frica sa nu ajung povara celor din jur, mi-e frica sa nu stric viata partenerei, a familiei mele. Si mi-e frica de cancer, tatal meu a murit de asta.

    In general, in situatii critice reactionez foarte normal, fara panica, pana se rezolva evenimentul. Pe urma, de obicei seara cand ajung in pat si ma gandesc la cele intamplate, apar efectele nedorite. Cred ca abia atunci constientizez cele intamplate si pericolul pe care l-am infruntat. Mi s-a intamplat asta la accidentele de masina, cand am acordat primul ajutor , cand mi-am rupt “noada” pe gheata (cocisul, pardon!), cand era sa ma prinda un camion intre el si parapet, eu fiind pe bicicleta…multe situatii…

    Reply
    • January 27, 2012 at 3:05 pm
      Permalink

      George, copy paste la ce spui tu. Exact asa am patit eu cu nervul. Eram copila..Iti dai seama ca am fost terorizata. In viata mea nu mi-as fi putut imagina asemenea durere.
      Din pacate dupa aceasta experienta m-am neglijat cativa ani. Abia dupa ce-am implinit vreo…..27 m-am reintors pe scaunul dentistului. Numai eu stiu cate aparate am purtat, cati bani am dat, cate interventii am facut. Nu imi pare rau acum dar…….daca as fi tratat problemele mai devreme, erau evident mai mici!
      Insa mi-a fost FRICA!
      Dupa 3 ani de tratamente si 3-4 interventii chirurgicale am ajuns sa am o dantura sanatoasa …Si costisitoare

      Subscriu si la chestia cu capatana de miel numai ca eu nu am vazut-o in frigider ci altundeva

      Reply
  • January 27, 2012 at 5:20 pm
    Permalink

    🙂 Tu esti o comoara la casa omului! … cat despre temeri nejustificate, ti-o impartasesc pe cea cu inotatul in apele adanci ale marii… dar asta nu inseamna ca nu ma avant in larg. Nici eu nu ma inteleg…

    Reply
  • January 27, 2012 at 5:31 pm
    Permalink

    Oh, da Am I 🙂 Numai ca al meu nu crede, spune ca sunt cea care consuma comoara din casa 😀

    Reply
  • January 27, 2012 at 7:19 pm
    Permalink

    nu pot să nu remarc faptul că am început să mă tem să citesc posturile tale, pentru că-mi amintesc de perioada când era mic fiul meu… adică de perioada dificilă, cea în care făcea pe el… şi nu se putea abţine… de râs, devin el… 🙂
    ok, am şi eu o temere, nu de bronzaţi, că nu mi-e frică de ei, îi înfrunt, dar mi se pare că o s-o iau până la urmă de la ei, pentru că am aşa curaj să-i contrez. şi ştiu şi cum, pe când eram mică am citit că se poate asta şi că ei sunt cei mai pricepuţi la aşa ceva: cică pun o lamă cumva în palmă şi ei nu se taie, dar când te mângâie pe tine pe faţă… ajungi să ai obrajul franjuri…
    ce lilieci, ce insecte…
    de-a dreptul desprins din demonic… 🙂

    Reply
  • January 27, 2012 at 7:45 pm
    Permalink

    wow..ce de-a temeri…eu nu vreau sa ma gandesc ca imi vin idei…si nu cred ca ma ajuta cu ceva. Traiesc momentul, frumos, incerc sa elimit tot ce imi provoaca inconfort, pe orice plan, sa zambesc, sa ma gandesc la concediu, soare si mare…
    Majoritatea temerilor sunt doar in mintea noastra si nu au o reala corelatie. Cand am fost mica imi era cumplit frica de intuneric…asta pana m-am confruntat cu ea intr-o noapte cu ceata foarte deasa, in care am fost nevoita sa merg la bunici sa le duc ceva important.MI-a mai fost teama de morti pana am stat langa bunicul meu preferat dupa ce a murit…nu il vazusem de multa vreme si il revazusem mort…trist dar am scapat si de frica asta. Insecte, animale, oratanii…nici o reactie…am vazut prea multe in formol.., in realitate …etc.

    Reply
    • January 28, 2012 at 11:28 am
      Permalink

      Cand stam noi la taclale nu avem timp sa discutam si asa ceva……..Trebuie sa recuperam. Gata, cand te intorci din Togo, imi arati poze si apoi imi povestesti despre temerile tale 🙂

      Reply
  • January 28, 2012 at 7:42 pm
    Permalink

    Mie mie frică că o să mor şi nu o să am timp să fac tot ceea ce mi-am propus! Mie frică să nu rămân singură toată viaţa. Şi să dorm în aceeaşi casă cu un om mort. (cred că majoritatea au temerile astea) Şi-n rest mai am da’ alea se vindecă 😛

    Reply
    • January 28, 2012 at 10:45 pm
      Permalink

      Asta cu omul mort ma amuza . Oarecum. Oamenii morti – sunt niste trupuri care se duc la morga sau la capela….nu cred ca mai sta nimeni cu ei in casa, sau ma insel?
      De altfel ai pus punctul pe I cu fricile tale. Da, si eu le am cateodata 🙂

      Reply
      • January 28, 2012 at 11:18 pm
        Permalink

        Eu-s de la ţară 😀 La mine încă se practică ţinutul mortului în casă 😀

        Reply
      • January 30, 2012 at 5:23 pm
        Permalink

        Pe strabunica saraca au tinut-o in casa cand am murit-. Si am vegheat-o cu totii numai ca eu nu aveam mai mult de 10 ani. Insa mi-a fost multa vreme frica sa mai intru singura in casa desi o iubisem pe “buni” foarte mult
        N-am prea priceput eu ce e cu muritul 😀

        Reply
  • January 30, 2012 at 10:55 am
    Permalink

    Goangele, in general. Includ la goange şi şoarecii, şi şobolanii.

    Derapajele cu maşina pe gheaţă sau polei.

    Şi … asta e chiar aiurea …. să fiu în operaţie (pe rol de pacient) şi să treacă efectul anestezicului înainte de a fi gata operaţia. :crazy:
    Până acum n-am suferit decât o operaţie, dar când m-am trezit, am deschis ochii şi am văzut becul din tavan, am urlat cât am putut “M-am treziiiiiiiiiiiit” ca, în caz că nu e gata, să se oprească chirurgul şi să-mi dea repede încă o doză de anestezic.
    Eram deja la terapie (sau unde-i duc pe pacienţi imediat după) şi a venit rapid o asistentă să-mi spună că e foarte bine că m-am trezit, dar s-o las moale cu urlatul că mai sunt şi alţii netreziţi încă. Prea târziu însă – de undeva din dreapta s-a auzit o voce de moş “Şi eu m-am trezit”.

    Reply
    • January 30, 2012 at 5:25 pm
      Permalink

      Esti mortala :))
      Asta cu trezitul in timpul operatiei e o moda in filmele….de profil
      In Dr Grey o doamna se trezeste cand erau cu mainile in ea si anume la o operatie pe cord deschis. O anume medicatie interferase cu narcoza. Brrrr

      Reply
  • February 7, 2012 at 12:38 am
    Permalink

    Situatii de panica:
    avionul – cel mai urat si mai sinistru mijloc de transport inventat de oameni vreodata.
    doctorii – dupa avion, inventarea bolilor, spitalelor, asistentelor, doctorilor – oribil; niciodata un doctor/asistenta nu imi poate lua tensiunea reala sau sa-mi poata face EKG;
    gandaci, paianjeni, bondari – imediat intru in colaps la vederea vreunui astfel de specimen odata s-a intamplat sa lesin.
    disparitia cuiva drag – asta e panica maxima, dezorientare, nu stii cum si unde s-o apuci
    politia – panica maxima, chiar daca nu am facut nimic, cand se prezinta de la politie ma albesc complet.

    Reply
      • February 7, 2012 at 3:23 pm
        Permalink

        Avion = nu
        Doctori = vinerea de obicei
        Ganganii = niciodata
        Politia = in ultimul timp cam desisor, mai ales ca mi-am facut prieteni printre ei.

        Reply
      • February 7, 2012 at 4:39 pm
        Permalink

        Da, e bine sa ai prieteni printre politisti.Eu ii detest si n-am reusit sa-mi astfel de prieteni. Motive evident subiective 🙂
        Daca mai gasesti si o iubita doctorita sau asistenta, scapi de doua fobii deodata. Iti poate lua sange cu blandete 🙂

        Reply
  • September 30, 2012 at 5:30 pm
    Permalink

    Nici eu nu ma simt bine in aglomeratie. Ma apostrofez mereu cand simt asta, ma port de parca as fi salbatica. De aceea prefer sa cumpar de pe net sau sa merg in magazine dimineata, cand e liber. Urasc sa merg la evenimente unde este foarte, foarte aglomerat. Doar daca fiecare are scaunul lui si nu se impinge si nu se atinge nimeni de mine.
    Imi este teribil de frica de esec. Imi este teama de viitor, de anumite schimbari.

    Reply
    • September 30, 2012 at 6:17 pm
      Permalink

      Iarasi subscriu la tot
      Si eu care credeam ca suntem destul de diferite….

      Reply
  • September 30, 2012 at 5:48 pm
    Permalink

    Amuzant, foarte, mai ales felul în care ai relatat. Să zic că sunt asemenea, aş minţi. Dar şi eu mă panichez din cele mai stupide motive. Lucrurile majore nu sunt nici pentru mine atât de speriat ca micile nimicuri de care are parte toată lumea. Cel care reacţionează foarte ok în situaţi dificile şi este mereu stăpân şi când se întâmplă nimicuri este soţul meu. În plus, reuşeşte să mă calmeze şi pe mine…

    Reply
    • September 30, 2012 at 6:18 pm
      Permalink

      Inteleg ca te panichezi rar , eventual intri in alerta

      Reply
      • September 30, 2012 at 6:20 pm
        Permalink

        Mă panichez des, dar poate că nu se vede asta pentru cei din afară. Totuşi faptul că devin logoreică … ar fi un indiciu clar :))

        Reply
    • September 30, 2012 at 6:16 pm
      Permalink

      Nu-i nimic.,,in viata noastra toate-s noi si vechi toate 🙂

      Reply
  • September 30, 2012 at 6:13 pm
    Permalink

    Atac de panica nu am avut (inca)
    Intalnit sarpe, vreo 2-3 de fapt – tipat, fugit, nu tin sa mai revad specia decat in poze
    Mi-e frica de paianjeni, gandaci si alte bazdaganii – nu neaparat panica si urlete, dupa tipatul miiiic initial, omor singura bazdagania daca nu s-a refugiat pe undeva. In schimb mi-e frica noaptea – imi imaginez ca-mi poate intra in gura sau in ureche (mai ales de cand mi-a spus mama de cazul unuia de-a ajuns la doctor cu o fosneala in ureche si au gasit o familie de paianjeni acolo). Idem cu soarecul – ziua tip, incerc sa-l omor intr-o cursa gen Tom&Jerry (am la fel de mult succes ca si motanul), si am cosmaruri ca ar putea sa se urce in pat nenorocitul.
    Nu am vazut niciodata pe viu, dar cred ca mi-ar fi frica daca as vedea un vultur venind spre mine (iubitoare de pasari ce sunt, dar astea de prada sunt un caz special) – pentru mine vulturul a fost bau-bau cand eram mica – ai mei puneau mana pe stecherul de la televizor (nu aveam telefon) si sunau vulturul sa vina sa ma ia fiindca sunt obraznica 🙂
    In rest, am vise-frici din astea morbide cu boli fatale gen cancer, tumoare pe creier etc. si orice situatie care m-ar transforma intr-o povara pentru altii.

    Reply
    • September 30, 2012 at 6:23 pm
      Permalink

      Foarte amuzant ai povestit
      Cand eram mica si dormeam la buni aveam o frica imensaaa- sa nu-mi intre urechelnite in ureche

      Reply
      • September 30, 2012 at 7:19 pm
        Permalink

        Uitasem de astea – si urechelnitele sunt pe lista ganganiilor, cu frica tot de prin copilarie, ceva cu “daca iti intra in ureche, surzesti” :))

        Reply
  • October 1, 2012 at 8:23 am
    Permalink

    panica ? rar !!!…paranoia…??? …chestia cu oamenii dragi !!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *