Dacă ești singur la 35-40 de ani ai o problemă

Ai mai multe pentru că după ce trece E-Onu vine Digi, Electrica și apa-canal plus vreo amendă dacă nu ești cetățeancă model sau formular -cum se obisnuieste la noi.

Se sugerează că te ții prea sus pentru ăilalți. Că ți-ar fi plăcut ție să te dai în hintuț cu alți indivizi. Serios. O apropiată mi-a sugerat odată, prin liceu că mă-sa n-o lăsa să fie prietenă cu mine pentru că m-a văzut vecina lu unchiu-so când m-am dat jos dintr-un Cielo și eram ușuratică. Mă rog, ea era crăcănată și mă scuipa printre dinți când vorbea așa că am fost în acord total cu mă-sa.

In ă rileișionship.

Când s-a deschis prăvălia facebook aveam alt cont și vreo 3000de prieteni. O tot urmăream pe una, mi se părea cea mai grozavă țâțoasă din listă. Pe lângă glumițele mele despre relații, bărbați, femei, ea era un pește Koi și eu crapul de apă dulce. De fiecare dată când eram eu la ciclu, fata asta era in a relationship și-mi era ciudă de muream că nu știam unde-i găsea, frumoși pe sprânceană. Și-i dădeau like la toate postările tembele că pe atunci nu apăruseră inimioarele. O dată am postat și eu un tricou galben pe care scria “sunt cu echipa națională a României” și-n ziua aia toată familia mi-a dat unfriend. Pe când fata asta avea relații stabile, nu glumă.

Am ales singurătatea din multe motive. Primul ar fi că nu am dorit niciodată să-mi certific sentimentele și al doilea că nu mă înduram să-mi părăsesc amantu. M-a luminat Domnu și doamnele și-am înțeles că-i mare păcat și raritate s-ai amant, m-am cumințit și am intrat și eu într-o relație pe termen lung.

Acum n-am de gând să mă acuplez cu vreun bărbat decât dacă mor de dragu lui, mă face să râd, e cu picioarele pe pământ când eu devin nepricepută, naivă și zăpăcită, mă pot baza pe el, mi-ar fi și prieten bun. Si este absolut de acord cu faptul că nu-i musai ca o femeie să știe să facă tocană iar ratota cu ardei căliți și clătitele sunt un nutrient absolut necesar la casa omului.

Și cum nu există posibilitatea de-a întâlni un asemenea specimen decât dacă-mi cade pe balcon când mă duc eu să întind haine (caz în care și-ar petrece singur luna de miere la UPU) m-am întrebat: măh, eu sunt singură? Varianta cu balconu ar funcționa dacă aș lua în calcul, pe viitor, să mă mut aproape de Cincu dar numai când mai vin piloții americani. Că am văzut eu la televizor că parașutele noastre nu-s de treabă. Până atunci mă mulțumesc să resping cererile de prietenie de la locotenenții schizoizi din România.

O, nuuu, nu sunt @single sunt în mai multe rileișonship.

E moșu care vrea să mă lingă până la cot când ies în parc cu căruțu.

Prima dată am fost tare veselă că s-a oprit un pensionar să-mi laude bebelușul, mă și gândeam să-l întreb cine i-a montat așa frumos ghipsul la piciorul drept, dacă bastonul trebuie calibrat și alte povești de mămică.
Frateee,  când s-a aplecat să-mi pupe falangele și i-am simțit buzele între două dejte m-a luat așa, c-o moliciune în mâna ailaltă de-am vrut să-i trag o scaltoacă în cap cu rucsacu din dotare dar nu-mi mai permit un ultraj contra ușoarelor moravuri. Așa că acum, când îl văd, direcționez căruțu printre pomi și înjur printre dinți lipsa suspensiilor și a suspensorilor din viața mea.

E tânărul cu ochelari cu rame mov pătrate, vinețiu în jurul ochilor, tânărul din pivniță.

Păi da, că-i pivnița lui și acolo-mi țin eu autoturismu cu buline. Mereu l-am bănuit pe vecin că întrece limitele ciudățeniei: genul de IT-ist cuminte care poate sparge conturile pentagonului, în schimb el tranșează potârnichi în beci și locuiește cu tat-su ăl bătrân de când stau eu aici, n-am văzut picior de femeie. Bun, m-am convins că-n beci nu-s cadavre deși a durat vreo două săptămâni până am primit cheile: numai două rânduri de cizme puturoase. Aha, tot are o grădină undeva. Deci ce face, cultivă pătrunjei?
Într-o zi am intrat veselă să parchez și el era cu-n măturoi în mână, la bustu gol și cu niște chiloțoi largi verzi, fosforescenți. Cică făcea curățenie dar acolo îți trebuie o companie de salubritate ca să se vadă o diferență. Bănuiesc că m-a văzut de pe geam că veneam și m-a întrebat precipitat: sunteți singură? Îi tremura vârful nasului și observasem că rama era fără lentile. De spaimă i-am zis că-s cu mama și-afară m-așteaptă doi copii.

E drept că m-aștepta mama supărată nevoie mare că-i tot scria unu pe privat și pentru că nu i-a răspuns, ăla a tastat: no, duten spital. I-am răspuns ăluia că-l bag eu repede dacă dorește, c-am pile, i-am arătat mamei unde-i block și mi-am văzut de socializare în lumea reală.

E bărbatul cu trup musculos și tatuaj cu sirenă pe biceps

Aveam să aflu târziu că cel mai important lucru din lume în întreținerea parcurilor este drujba aia care suflă frunze și scoate un zgomot înfiorător. Nu există oră rezonabilă la care să ies și nu se sustrage nicio alee din cele 25 de la împrăștiatu zilnic al frunzelor. În timp ce ăilalți 14 din echipă stau și mănâncă pâine cu cârnați și beau bere, bărbatul cu sirenă, mânat de-un romantism îngrijorător înfrumusețează parcu. Am și eu o oră de aur în care-mi doarme copilu afară în căruț până m-ajunge blestemu celor patru vânturi și de niciunde apare omul ăsta cu suflătoarea lui de mai lipsește Ioan și se dezlănțuie apocalipsa. Bebe sare-s sus cât îi permit curelele, băbuțe nevinovate care stau la umbră încep să-și regleze aparatu auditiv, viespii de la țâșnitoare dispar iar mie-mi zboară cartea din mână da important e că nu cade-o frunză fără s-o urmărească acela în tot parcu! Mă întreb ce face omu ăla pe timpul iernii și mă ia cu fiori. De-ăștia de 2 volți.

Când mai troznește câte-o furtună și a doua zi rămâne ceva încrengărură blocată pe aleea principală știu că peste o săptămână vor sosi și cei de la întreținerea spațiilor verzi. Dar cu siguranță toate frunzele vor fi dispărut ca prin minune.

Și mai am…

Cu toate astea, numai eu nu mi-am schimbat statusul: într-o relație complicată.