Bărbatul, bigam sau monogam?

Articol scris de Gargbird aka Pasquinel.

Notita lui Hapi: sa stiti ca am vrut sa impart acest articol in doua ca sa nu vi se para prea lung. Dar m-am spart de râs citindu-l, lucru care-mi parea aproape imposibil in aceste zile. Nu pot sa il impart pe bucati. Garg scrie intr-un stil unic – rar, original si cu-n umor pe care eu nu l-am mai gasit in alta parte. Fara sa exagerez, il declar cel mai bun articol publicat pe hapi.ro in ultima luna. Nu te bucura Garg, am publicat si pe Ralix 😉

20:07

Aaaaaah, ce bine e sã fii bogat!!!

Mã aflu ȋn livada mea imensã de cireș (da, cireș, nu cireși, cã am doar unul, ȋntr-un colț al livezii care – fie vorba ȋntre noi – nu e chiar livadă, ci un fel de teren viran, aflat ȋn fața casei mele de chirpici ecologic), cu laptopul plasat strategic, cu vedere spre vecini, cu un pahar de bere ȋn fațã (deci la PET, nu orice bere, da?), stȃnd comod, cu genunchii la gurã, pe un ciot putrezit (și ud, din ce simt de vreo douã minute), la +4 grade celsius, intr-un tricou cu decolteu, ȋn șlapi de cauciuc și cu un negligeaux (belgiană, that is) mulat pe genunchi și cu prohab dublu, făcut la comandă.

Mă invidiați, știu, dar nu am ce să fac, așa sunt eu, bogat.

Privesc Luna.

Arată ca un bostan tăiat fix ȋn două cu o sabie de samurai.

Privind Luna, nu pot să nu fac o analogie și să nu-mi dau seama că suntem in luna Mai. Luna Mai mă scoate din minți. E cea mai frumoasă lună din an. Luna perfectă. Verdele de Mai e inconfundabil. Ochii mei nu se satură de verdele de Mai. E o nebunie. Iarba, copacii, câmpiile, munții, limba mea, mămăliga pe care am uitat-o in frigiderul stricat vreo trei săptămâni, marea, toate sunt impregnate cu acest verde dureros de crud. E un verde cosmic. Ȋmi dă idei. Mă face să mă gândesc la tot felul de probleme existențiale: unde se duce mâncărimea când o scarpini? Cu ce ar putea fi ȋnlocuită hârtia igienică, ȋn afară de ziare, frunze, degete sau chiloți?

Printre aceste gânduri care ȋmi fac fruntea să arate ca o bășică de porc pusă la uscat pe gard, mă străbate unul exact ȋn secunda ȋn care o vecină apetisantă de 76 de ani trece aproape ȋn fugă, sprijinindu-se cu voluptate de cadrul ajutător din aluminiu ranforsat, prin fața mea buhăită: ce sunt eu, bărbatul? Bigam, sau monogam?

21:01

Ciudat, Luna nu s-a mișcat deloc, desi a trecut mai bine de o oră de cănd mă holbez la ea. Ȋn schimb, berea se mișcă vertiginos atât ȋn interiorul meu generos, cât și ȋn exteriorul infinit, spre a-și găsi calea cosmică spre alte universuri.

De când mă știu am fost un romantic, deși nu am recunoscut-o niciodată, nici măcar când am fost interogat o noapte ȋntreagă la poliție cu privire la un cuțit ajuns din ȋntâmplare ȋn buzunarul meu, ȋntr-un club de noapte din oraș.

Copil fiind, mi-am luat o carabă peste bot de la maică-mea când m-am uitat sub fusta ei, profitând de un moment de neatenție. Această experiență m-a ȋnvățat că femeilor nu le plac surprizele vizuale.

Am perseverat, doar că am schimbat obiectul interesului, ȋndreptându-mi privirea tulbure de psihopat ȋnspre femei mai abordabile prin distanța de minim zece metri dintre mine și ele.

Desigur că mi-am perfecționat tehnica pe măsură ce am crescut (și) ȋn vârstă, ajungănd, la doar 14 ani, să mă ȋntâlnesc ȋntr-o seară de vară nu cu una, ci cu două colege de clasă, spre a fuma o țigară (viciu chiar atunci descoperit, care m-a părăsit după alți 14 ani, pentru totdeauna – zic eu).

Pe când aprindeam țigările ȋn bezna orei 22:30, una din colege m-a ȋntrebat, cu vocea gâtuită de frica aceea mult căutată de către tineri: “Dar dacă vine cineva?”
Eu, rezemat de gardul de doi metri din spatele nostru, am tras cu sete din țigara proaspăt aprinsă, zicând cu vocea lui Elvis Presley cănd era mort: “Beibi, atâta timp cât sunteți cu mine, nimic rău nu se poate ȋntâmpla”.
Colegele mele m-au privit topite (sau cel puțin așa mi-am ȋnchipuit eu, pentru că era o ȋntunecime de-ți băgai degetele in ochi). Din pacate, după nici măcar un minut, s-a auzit o voce arțăgoasă de femeie, ȋn afara perimetrului nostru: “Ce faceți acolo, dracilor?”
Ȋntr-o fracțiune de secundă am abandonat țigara, colegele și demnitatea, escaladănd gardul enorm cu o viteză care l-ar fi făcut invidios pe tipul ăla care se cațără pe cladiri, apoi am gonit cu vreo 35 de kilometri la ora până acasă, de unde nu am mai ieșit 14 ore.
Norocul meu că era vara și nu m-am mai ȋntâlnit cu fetele ȋn cauză până ȋn toamnă, când a ȋnceput școala.
Această experiență m-a ȋnvățat că un bărbat se descurcă mult mai ușor dacă nu este ȋngrădit de o relație (sau două, ȋn cazul meu de atunci). Mi-ar fi luat o veșnicie să le arunc pe colege peste gard ȋnainte să fug.

21:42

Am intrat ȋn casă.

Casă, dulce casă, vorba austriacului.

Mirosul de ciorapi și de câine ud mă face să-mi dea lacrimile și mă inspiră, ȋn același timp. E ca un drog, ȋți dă senzația pe care am avut-o când a trebuit să vopsesc un butoi metalic de 200 de litri pe interior, fără mască de gaze. Diluantul a fost fantastic. Când am ieșit din butoi, eram printre nori, păscând trifoi cu gust de vodcă.

Avea dreptate popa: “O să paști, bă (bă eram eu, n.a.), pe câmpii unde nu există ură.” Eu l-am ȋntrebat: “Dar ȋntristare?” “Nici ȋntristare”, mi-a răspuns ferm, bând direct din sticlă.

Ȋn curând voi avea 41 de ani. Ce să fac? La tăț ni greu, vorba poetului.
Am iubit Femeia dintotdeauna, pentru totdeauna. Am avut parte de un lucru pe care nu mulți bărbați ȋl au ȋn agitația lor veșnică la care sunt condamnați căutând femeia ideală: liniștea contemplativă.
Ah, de-aș fi fost căutător de fotomodele! Câte minuni feminine ar fi defilat prin fanteziile barbaților datorită mie! Câte femei mi-ar fi oferit satisfacția bijutierului care a terminat de șlefuit un diamant!
Sau măcar de-aș fi fost un artist. Venus din Milo, sau Mona Lisa, sau fata de la fereastra lui Salvador Dali ar fi părut caricaturi ȋn fața femeilor care s-ar fi lăsat descoperite de mine!

Cât de multe sentimente incap intr-un suflet de barbat? Dar in sufletul unei femei?

Care din voi, cei doi cititori ai mei (din care unul sunt chiar eu) a putut vreodata să-și măsoare capacitatea sufletului? Care din voi a știut căt de mult poate să iubească sau să urască?
Sufletul este, pe lângă versatilitatea obligatorie, imun. Poate să primească o infinitate de sentimente, timp de o infinitate de vieți, fără să-i fie alterată prospețimea fiorului de ȋnceput, iar și iar. Poate chiar acesta este secretul ȋnseși existenței noastre.

Dincolo de vulgara justificare a acțiunilor bărbatului, care este “programat” să “vâneze” femei ȋntru perpetuarea genelor lui de ușuratic, trebuie să mai fie ceva. Altfel bărbatul nu ar căuta și altceva, pe lângă plăcerea carnală și pe lângă sentimentul de ȋmplinire al scopului existenței sale.

Și atunci? Unde este, de fapt, problema? La bărbat? La femeie? La ambii?

Poate “problema” nici nu e o problemă, sau poate că ar trebui privită așa cum o privesc eu, bărbatul bogat din livada de cireș, cu prohab la comandă: un singur suflet, o singură femeie, o singură ființă, nu poate să cuprindă toate sentimentele care ar face monogam pe oricare dintre noi.
La ȋnceput e fantastic. Nu vezi, nu vrei să vezi pe altcineva. Buzele ei au gust de petale de trandafiri, ochii ei sunt porți spre un ocean de fericire, zâmbetul ei ȋți ia mințile, o ȋmbrățișare de-a ei ȋți face inima să tresalte, contopirea cu ea te trimite ȋn paradis. Apoi, ȋntr-o zi, buzele ei sunt uscate. Ȋn altă zi ochii ei te fac să simți un fior de neliniște. Ȋn altă zi observi că zâmbetul ei nu mai e doar pentru tine. Asta doare. Ȋți apleci privirea, ȋți privești mâinile. Ți-e frică, dar nu poți să recunoști, pentru că ești bărbat. Te amăgești, ȋți spui că doar ți s-a părut. Cauți scuze pentru ea, te gandești că tu nu te porți cum trebuie. Ȋn gândurile tale se strecoară viermele ȋndoielii: dacă are pe altcineva?…

Ești un prost. Dacă gândești așa, ȋnseamnă că tu ȋnsuți cauți pe altcineva. De ce?

-De ce?
-Pentru că și ea…
-Nu e adevărat, totul e doar ȋn mintea ta. Ea te iubește la fel ca la ȋnceput. Toți ne iubim la fel ca la ȋnceput, dar ne cramponăm de Darwin. De preoți. De părinții noștri. De noi ȋnșine. Vrem mai mult, sau nu neaparat mai mult, ci altfel.
– Ce ȋmi lipsește?
– Ȋți lipsește infinitatea de sentimente pe care nici tu, nici ea, nu le aveți, pentru că nu sunteți decât oameni cu limitele oamenilor, dar le căutați cum caută moliile lumina. Pare absurd, dar gândește-te și spune-mi: care e cea mai mare iubire despre care ai auzit?
-Iubirea de Dumnezeu?
-Corec (copyright gargbird 2008).
-Dar eu nu sunt un tip religios.
-Nici nu trebuie. Eu exist chiar dacă tu nu crezi ȋn mine, și iubirea mea este perfectă.
-Dar cine ești? Ești Dumnezeu? Ești gândul meu? Ești ȋnsumi eu?

-Da.

-Și eu ce să fac acum?

-Faci ce vrei.

………………………………………………….

22:46

Oare luna Mai nu poate fi o femeie? Din ce pot sa cuprind cu privirea, ar fi foarte bine. Verdele crud, Luna retezată ȋn două de o sabie de samurai, norii cu tentă stacojie pe margini, ȋmpodobind orizontul, aerul ȋncă umed și rece, liniștea… liniștea…

Cât aș vrea să plâng, să-mi curgă lacrimile ȋn fântâna sufletului și să o curețe de regrete, de dorințe, de viața pe care țin cu disperare să mi-o amintesc ȋn viața viitoare, dar care se pierde ca o ceață ȋn partea ȋntunecată a Lunii, acolo unde toate iubirile din lume se ȋntâlnesc și se privesc indiferente, ca niste călători străini ȋntr-o gară uitată din Univers…

Sunt barbat? Nu, să nu-mi răspundă nimeni, pentru că știu. Sunt.

Sunt bigam sau monogam? Să nu-mi răspundă nimeni, niciodată, sau măcar atâta timp cât mai am ȋntipărită ȋn suflet amintirea unui Dumnezeu cum l-am vrut eu pe când eram copil.

22:57

Nu mai vad Luna. A plecat.

Gargbird