Afecțiuni astrale

Tin minte ca mi-am citit odată horoscopu , în revista Dracula, imediat dupa revolutie, da, noi la 8-9 ani știam să citim. Si scria acolo la semnu meu c-o sa am probleme cu oasele si cu învelitoarea/prelata.
Haha, am trecut la ce ma interesa cu adevarat. OZNurile zărite în |Dobrogea de 2 martori alcooculari.
E drept avusesem cateva bube la viața mea.
Cel mai greu am uitat veziculele aparute dupa ce-am facut pipi în tufa de urzici, noaptea la bunica în grădina. Eram prea obosita ca s-o nimeresc p-aia cu lăcrămioare sau pătrunjel . Nu m-am dat pe bicicletă 3 zile.
Apoi erau țântarii care întotdeauna au tras la mine, mă sugativau pana nu mai puteau zbura, dimineata aproape ca picau singuri de pe pereti.
In rest, varicela n-am avut, nici pojarul nu l-am făcut ca lumea. Imi iesisera vreo 6 bube pe burta si pe maini dar ma scărpinam pe picioare.
Cu oasele am stat bine până catre 30 de ani simandicosi cand am decis eu si medicii ca e cazul sa mai adăudam os la maxilar, sa implantam, sa mai taiem, sa mai foram. In „vacante“ cand nu eram la chirugie maxilo faciala, eram acasă cu capul cat lubenita , scuipam sange cate 3 zile la rand si sorbeam supa de pui cu paiul.
Revenind la piele.
Aveam un bebe. Ma rog, sa refac propozitia. O proastă , pe care n-o pot numi mamă, avea un bebe pe care-l abandonase în spitalul orasenesc. Timp de juma de an, cat l-a putut „ține“ pediatria am mers de 3-4 ori pe saptamana sa îl scot afara, sa îl plimb, sa îl iau în brate. Avea vreo 6-7 luni cand l-a luat cineva în brate cu adevarat- adica nu pentru injectie, nu pentru schimbat, nu pentru cantarit, nu pentru mutat.Era blond si frumos. Nu plângea nici la injectie. Nu l-a scos nimeni niciodata afară.
Cand a vazut prima dată soarele si frunzele într-o zi de vara , în curtea spitalului, si-a băgat năsucul în scobitura gâtului meu si s-a frecat la ochi cu mânuța. Nu vreau sa spun povestea asta mai departe că nu are rost, a fost o ruptură si n-am stiut încotro a plecat acel copil dulce născut dintr-o brută numita dupa dex: mamă.
Fara legătura cu ceva anume,m-am umplut de pustulache mici , cat o neghina, ca niste varfuri marunte de ac. Pe decolteu, pe sâni si acum se întindeau ca râia pe gât. Luasem milium coloid de la bebelache . Contrar oricăror studii, acesta nu-l făcuse în nici un caz de la soare ci de hăinutele pline de transpiratie si de la caldură .
O oră a scos doamna doctor , frumos ,cu acul fiecare buburuză de pe pieptul meu. Am stat cuminte ca o păpusa din cârpă gândindu-mă la micuța făptură și la suferintele buzelor care nu pot vorbi.
sursa foto:wellsphere.com
Sunteti predispusi la anumite afectiuni?
Aceste “mame” care isi uita copilul prin spitale “fata” nu nasc. Ma abtin pentru ca sunt tare suparata pe asemenea animale si ma ia ulcerul.
Revenind la afectiune…am avut marea surpriza sa descopar in acest an ca sunt alergica la soare, fac o “chestie” pe unde ma prind razele solare si ma mananca in draci.
Vestea buna ar fi ca se poate sa-ti treaca , eventual sa fie un efect advers al anumitor substante, etc
Oricum, aplica factor mare de protectie
Eu de cativa ani nu stau la soare fara SPF 50. Hai, treaca de la mine 30 cateodata
Dermatologul mi-a zis ca este de la doza foarte mare de Eutyrox, si sa ma dau cu crema cu factor de protectie mare, acum folosesc ceva pentru nou nascuti cu SPF 80, dar seara tot simt o mica mancarime.Asta este!Ma transform in vampir, o sa umblu numai noaptea 🙂
Am niste zone/ organe vulnerabile, dar nu seamana cu cele din horoscop 🙂
Si bebelusi s-au tot cuibarit acolo, in scobitura gatului. Dar sunt o norocoasa. Alte colege s-au ales cu paduchi, raie, eczeme, etc – eu, nimica, nimica 🙂
Ei, nu asta micu era curatel, il ingrijeau fetele cat puteau, il spalau, mirosea a sapun si a lapte .
Râie, nici nu stiam ca mai exista 🙁
eu am un sistem endocrin anapoda… şi o sensibilitate teribilă a pielii. colegele mele obişnuiau să-şi testeze parfumurile pe mâinile mele ştiind că cele nu tocmai originale (şi care au o concentraţie mai mare de alcool) îmi provocă mie nişte reacţii, erupţii, de zici că m-au frecat cătuşele.
Oaw ce interesanta mi se pare chestia cu parfumurile si de fapt e foarte logica!
Dar parfumurile normale, cu ingrediente controlate le suporti? Cremele?
evident că le suport… îţi dai seama că ar fi tragic să nu! 🙂
Hehehe, sigur, toti avem predispozitii genetice si pe unele ni le si punem in practica :D. Ale mele sunt de sange. Genetica e Regina si eu ma inclin in fata ei ca asa e frumos cu doamnele :D.
Asa e
Dar si MEDIUL e rege….si traditia. Modul de viata.
Da si nu.. Nici un mediu si nici un stil de viata nu vindeca o mutatie genetica :D. In plus e nu ma inclin in fata nici unui Rege :D. In fata unei regine insa…alta treaba 😀
A, nu ma gandeam la mutatii genetice cum c-ar putea fi influentate de mediu
Ma gandeam strict la informatia genetica mostenita si care nu seactiveaza la toti.
Unii suntem mai predispusi la cancer decat altii, unii la drug/alchool/etc addiction din partea parintilor, boli de metabolism. Dar nu ne imbolnavim toti. Iar aici eu zic (si studiile) ca modul de viata joaca un rol important
Povestea cu bebeul mă întristează… Unii nu sunt în stare să se gândească dincolo de marginea patului, iar sufleţele ca bebeul trag o viaţă întreagă pentru asta, deşi n-au nicio vină. 🙁
Am o sinuzită rebelă de mulţi ani, de la stat în frig probabil. Când mă apucă strănutul şi cursul nasului, nu mă mai opresc. 🙁 🙁
Opereaza-te la un medic bun!
In nici un caz sa nu-ti mai faci punctii, are useless
E nu prea sunt predispusa la afectiuni, n-am alergii la nimic, nu-mi iese nimic pe piele. Ma ard vara usor la soare daca nu ma dau cu factor de protectie mare, insa nu e alergie, sunt doar arsuri “simple”.
Dacă sunt predispusă? Draga mea, sunt răsfăţata afecţiunilor!
Sorry. Cardul tau de sanatate like s this?
Povestea despre bebelus m-a impresionat pana la sange, poate si pentru ca sunt incrancenata de cat de mult imi doresc un copil. Ce adanci sunt apele tale, Hapi, chiar si (sau mai ales) cand par linistite!
Sunt, sa stii (adanci apele). dar e mai bine sa le arat doar luciul, superficialitatea.
Bietul copilas! 🙁
Eu am luat de la fiu-miu , cand a fost micut , niste bubite care lui i-au trecut rapid si mie dupa cateva luni.Mi se pare tare ciudata chestia asta , s-ar presupune ca adultii sunt “imunizati” , nu?
Tin minte cum , o data , i-am facut baie lui fiu-miu , in cadita lui….cata murdarie putea lasa , la baita , un bebe de 3-4 luni? Intentionam sa spal parti din mine in apa aceea…pentru economie [nu ma intind cu povestea , spun numai ca stateam intr-o casa de chirpici] si o aud pe soacra-mea spunandu-mi sa nu ma spal , totusi , ca ma pot alege cu vreo bucurie.Ce era aia bucurie , nu am priceput , insa cine o baga pe batrana in seama?Asa ca nu i-am dat importanta si m-am spalat , evident.Si tot evident , m-am ales cu bucuriile acelea , prin parti nestiute!
Predispozitii la boli?Pai ,daca ar fi sa ma iau si eu dupa horoscopul zodiei mele 😀 , ar insemna ca sa fiu non stop la ginecologie! 😀
Din pacate , la mine , de cand ma stiu , durerile de incheieturi ma aduc la stadiu de gemete infundate si luat pastile de durere cu pumnul.La fel durerile de cap.
Depinde de bubite- daca e viral sau bacterian , bine ar fi ca orice boala odata trecuta sa ne dea si imunitate
Predispusa la afectiuni? Da! Cateva mostenite genetic…altele aparute. Conform horoscopului sunt predispusa la afectiuni renale si genitale… True!!!!
Dar…mai e loc de cate ceva…inca. :))
Deci e adevarat si la tine un horoscop? 🙂
Dap!
Varicela.. Nici eu n-am avut. Si deja am 23 de ani..
Ar fi cazu sa ma lipsesc de cineva care are.
eu am facut la 24 de ani, a fost groaznic ca am facut o forma severa 🙁
Pai….eu m-am tot lipit de copii cu varicela si n-am facut-o
Sper sa sar peste
Poate ma hotarasc si-mi fac vaccinul
Da, fac alergii multe! la oua, la capsuni, numai la chestii care imi plac de altfel 🙂
Si ma ard de fiecare data cand ma vede soarele! ma fac ca un rac!!! :(((
ps: draguta povestea cu copilul, pacat ca a avut asemenea soarta 🙁
Si mie-mi pare rau
Cand auzi e altfel, parca te distantezi
Dar cand se intampla langa tine, iti lasa cate-o amprenta in suflet
Hmmm… e prima oara cand aud de chestia asta 😀 N-am avut “norocul” sa ma aleg cu asa ceva.. nici nu sunt eu foarte sensibila, vindecandu-ma aproape instantaneu de orice as avea.. pana si operatia de cezariana mi-a fost ok in doar trei zile…:D :))
Adriana , chestia cu “afectiuni astrale” e de fapt un joc de cuvinte, o figura de stil 🙂
Pe lângă faptul că toate insectele trag la mine, mai rămân şi cu nişte vânătai (vreo două spătămâni, nimic mai mult) dacă mă scarpin unde m-au ronţăit gângănile.
Dacă este s-o iau după genetica familiei mele o să am probleme ginecologice şi cu sistemul cerebral (am două exemple de atacuri vasculare cerebrale – AVC- în familie şi două pe gineco).
Deci- controale periodice dupa o anumita varsta. Pe gineco , dupa ce ai inceput viata sexuala, anual 🙂
Ce poveste trista :(.
Am cunoscut si eu anul trecut un baietel pe care il cresteau bunicii pentru ca, tatal a plecat din tara iar mama a fugit la altul. Telenovela de la tara. Iar baietelul in varsta de 2 ani si ceva a sarit si s-a atasat de mine de cand m-a vazut. Ma pupa, ma lua un brate, imi mangaia parul si se juca cu cercei mei. Parca eram intr-un vis. Am zis ca asta e semn si semn a fost pentru ca in anul ala am ramas insarcinata cu Eduard. Mi se parea ciudat ce se intampla pentru ca la mine n-au tras copii niciodata si nici eu nu m-am apropiat de ei..prea mult. Il cheama Narcis pe micut si ii ducea lipsa mamei lui :(. Mi-as fi dorit sa am posibilitatea sa-l cresc eu.
Eram destul de copila pe atunci si nici n-aveam posibilitatile pe care eventual le-as avea acum. Deci nu m_am gandit nicio clipa c-as putea sa il cresc eu dar m-am atasat de el incredibil de tare!
Of, prea multi copii ai nimanui prin spitale! E ciudat cat de cuminti sunt copiii astia abandonati, nu plang sa nu deranjeze pe nimeni, nu cer nimic si le sticlesc ochisorii la orice gest de bunavointa.Zici ca nu asteapta nimic bun de la viata, se nasc resemnati.
Cat despre predispozitii…ca orice Peste care se respecta am probleme cu picioarele(platfus, entorse, fracturi) si cu plamanii (astm).De la pacienti n-am reusit sa iau nimic, nici macar paduchi!:))
Ai spus bine- ca se nasc resemnati 🙁
multi copii tristi si adandonati 🙁 ma intristeaza teribil asemenea povesti :((
am lipici la boli, rar care-mi scapa 🙁 din pacate nu am imunitatea asa de buna si de multe ori adun virusii si bacteriile, le iau cu mine 😀
cel mai mult ma doare capul 🙁 in primavara am descoperit ca sunt alergica la puful de plop, atata am stranutat de la acest puf :P, credeam ca veci nu se mai termina cu acest puf
mi-ar placea sa nu fiu asa bolnavicioasa dar nu prea am cum schimba situatia, decat sa o accept 🙂
M-a durut capul in perioada in care luam anticonceptionale.
Acuma… ce-o zice horoscopul în cazul meu… nu știu. Dar cu pielea le trag și cu stomacul.
Cu pielea… ehhh… m-am trezit la sfârșitul clasei întâi cu alergodermie de am fost bănuită vreo 2 luni de râie. 😆 Cu tratamente de desensibilizare, una, alta, s-a mai ameliorat.
Similar cu poza… am o problemă cu soarele. Dacă mă uită memoria prin mai și nu încep să mă frec bine cu creme de protecție solară… pfff… arsuri frumoase în 15 minute de soare, bubițe de căldură (uneori și din alea cu lichid… ufff)… și se mai miră unii de ce aplic protecție solară ca nebuna. Doar așa îmi păstrez pielea frumoasă… și merită să o îngrijesc.
Cu stomacul mi-am făcut-o singură în primii trei ani de facultate. Sărit peste mic dejun, mâncat aiurea, mâncat prostii… nici acuma nu e revenit total stomacul, dar poate-poate îl pun pe picioare la un moment dat.
Diana, mi-a fost dor de tine, cu cine ma mai contrazic eu din cand in cand ? 😀
Asadar avem epiderma ….asemanatoare .
Stomac: chestii naturale, probiotice , carbune.
In rest sper ca esti bine cu serviciul si cu restul
Eh… eu mereu sunt cică pe aici… chiar urmăresc toate blogurile pe care le urmăream înainte, sunt abonată, citesc articolele… sunt doar mai leneșă la comentarii. 🙁
Și în ultimele 2-3 luni n-am avut energie să mă contrazic cu nimeni. 😆
Cu restul… când merg bine cu unele, când rău cu altele… viața ca de obicei cu bune și rele. Începe să se cam termine anul marilor schimbări (deși se lungise pe un an jumate)… deși uneori parcă mai ieri era ianuarie 2012 și îmi mâncam creierii cu ce să mai scriu pe blog. 😆
eu pana acum am remarcat doar sensibilitatea mea deosebita de la ovare. daca mi-e frig la picioare, ma dor ovarele de mor.
Multe avem sensibilitatea asta. Noroc ca e doar pe moment
pai predispozitii pentru anumite boli, conform horoscopului, ar fi la cap : interior si exterior 🙂 .
pe exterior boli de piele : am avut o eczema in copilarie care-mi afecta scalpul mai ales vara – am scapat de ea dupa niste ceaiuri de plante, ca medicamentele pe care l-am tot incercat n-aveau nici un efect. mai nou am o iritatie a fetei si gatului pe care nimic nu reuseste s-o trateze. mai incerc 🙂 .
pe interior sunt putin depresiva. ma tratez cu soarele tunisian, calatorii, credinta si prieteni.
si uneori o pastila de hapi 🙂 .
Putin depresiva cu soarele ala de care ai tu parte toata ziua? Ah, nu-l subestima !
Aici e raritate
bietul copilas…..eu nu am avut probleme pana acum, nici macar banalele bubitze nu m-au invadat vreodata…in schimb, am fost la mare si cred ca din cauza soarelui m-a cam mancat pielea:(( senzatia era foarte aiurea si parca se acutiza spre seara…sper ca e ceva trecator si ca nu-nseamna nimic (gen ca-mbatranesc, cum afirmau carcotashii:D)
Stiu cum e , alergie solara am facut si eu odata
Incredibil, ce prurit si e mai rau daca te scarpini!
Am ceva probleme cu coloana… Cam atat. Am avut si de vreo trei ori crize cand nu m-am putut ridica din pat. Dupa ceva fizioterapie am ramas doar cu dureri mai usoare cand si cand, de regula daca stau mult in picioare. Crizele s-au dus pe pustii.
Povestea bebelusului m-a induiosat… O fi maricel acum…
Eu am probleme cu dinţii. Am tras cu ei de când mă ştiu. Aş fi fost bună ca material de studiu pentru clinica de maxilo-buco-facială, dar nu i-am dat voie decât unui singur medic să-şi exerseze talentele pe ei. 🙂
Şi mă trage “corentu'” cât ai clipi. Uite, ieri am stat un pic pe terasă, iar acum mă doare de căpiez o juma’ de faţă. Ceilalţi, care au stat tot timpul, n-au nici pe naiba. 🙁
Parca am citit si eu un horoscop despre afectiuni si predispozitii, dar nu mai tin minte ce scria la balanta. Desigur as putea sa aflu, in mare parte indiferent de subiect nu le-am dat (prea mare) importanta.
In afara de coloana nu am probleme grave, descoperite, mai sunt alte bube din cauza sistemului imunitar si acelui nervos. Problema kg-lor in minus unii au lasat-o in seama unui copil, uitand de cea grava.
n-am afectiuni din astea “din stele” si sper sa nu dezvolt pe masura ce ma indrept spre partea mai putin placuta e vietii.
cat despre bebe, era unul super dulce cand am nascut eu, tot asa abandonat, de vreo 5-6luni, mult mai mare decat bebeii nostri, trecea pe la toti medicii si asistentele in brate! imi amintesc ca ma uitam cu drag la el si cu multa parere de rau…