De ce e greu cu bebelușul în prima lună? (dulce și amar)
Păi e o luptă neconvențională în primul rând.
El poate folosi orice armă, te topește instant. Beneficiile când n-ai soț? Ooooo, mari, vă spun eu.
Dar dacă sunteți simandicoși nu-i musai să citiți. Ne-am trezit într-o dimineață frunte-n frunte, proaspăt reîndrăgostiți. Din păcate eu am avut probleme cu tranzitul intestinal, meteorismul și-alea și-am scăpat un pârț nevinovat, am adormit la loc dar numai juma de minut. Mooooamăăă, îmi picau și ochii și fierea înspre cearșaf, alerg și schimb copchilu, c-am crezut că se căcase.
Vezi de treabă, ăsta mirosea maxim a lăptic… mirat nevoie mare că descind în forță la 4 să-i scot lui pampersu cu forța.
Aerisit și nani iar. Cred că mâncasem căpșuni c-o zi înainte sau citisem iar părerologii despre alții, pe feisbuc.
Orice convenție ai face o încalci în maxim 3 zile și-apoi ce convenție, c-abia fugi să scoți căruțu din keller darmite să mai ajungi cu-avioane pe la Geneva… Sper că ești o mami norocoasă și ai un loc bun să ții căruțu. Eu îl pun jos în uscător, unde ori a putrezit ceva ori s-a filmat tăcerea mieilor, ori se maturează brânză Rochefort. Nu mai zic nimic că poate mă citește vecina și zbor din cămara aia industrializată cu vehicul cu tot.
Când m-am dus într-o zi la baie și l-am pus în scoicuță n-am știut cum să sar mai repede de sub duș, exact când am reușit să potrivesc apa. Cât e el de mic, dac-a perceput că fâșâie drona în care l-am așezat a început să freamăte și să se agite gata gata să se dea jos. Nu i-a plăcut deloc.
Pe când îl scoți de la sfârc sau îi iei bibi din gură, după ce râgăie, așezi copilul undeva să fugi să înghiți un sendviș. N-apuci să-l așezi că regurgitează ca puii de antilopă și-ți aruncă Nanu te miri pe unde. Deși în casă ai mai multe cârpe și ștergare de bumbac decât chiloți și ciorapi la un loc, exact în momentul ăla nu găsești niciunul. Fuga la chiuvetă cu copilul, te uzi toată că doar nu-i din ceramică să stea să-l ștergi la gură și pe sub gât.
Bucuriile lăuzei
Toți Știu și Sugerează și Indică: trebuie să devii responsabilă c-altfel d-aia se strică societatea asta bună în care coexistăm deoarece nu știi tu să educi copilu din momentul în care scoate un G ca turturica. Și-ăla când are colici.
Te bucuri dacă apuci să-ți tai pielițele, nu te dai cu lac pentru că-l otrăvești pe bebe. Nu mai porți lanțișorul că după ce-ți smulge jumate din păr el găseste întotdeauna altceva. Cu deo nu te dai pe sub braț numai cu piatră de alăun, astringent și hemostatic de-ți stă și colostrul, de-acu miroși discret a mâl. Pe buze nu e bine să pui nimic, de fapt chiar nu ești tentată că cea mai mare bucurie de peste zi e să-l pupi p-ăsta proaspăt ieșit din ou.
Udă.
Eram lângă profi și-o așteptam pe mama când am simțit așa, o căldură sub buric, nespecificat. Copilu era-n sling. Pe moment am crezut că m-am pișat pe mine, că mi s-a defectat vreun robinet. Se pișase el iar eu nu i-am pus bine pampersul.
Reflexul Moro
Poate că ai ațipit lângă bebeluș. Și bebelușu zvâcnește odată în toate părțile de parcă-i în primul rând la reluarea războiului de la Termopile, în 3D. Deschide ochii mari, adoarme instant, dar tu nu mai dormi, dai search pe net ca să nu te duci cu el pe la oareșce descântece pentru deochi.
Ce e greu de fapt? Ca mamă ce n-a făcut copilul c-asa trebuie sau din vreo obligație sentimentala îmbobocită inestetic, ești tentată să ai grijă la fiecare tresărire. Te temi să te îndepărtezi juma de minut deși dacă citești, statistic, copiii nu pățesc nimic dacă-s lăsați singuri cinci minute, corect culcați și neinfofoliți. Eu nu mai îndrăznesc să vă povestesc nici cum a crescut bunica sau mama, mă tem că s-ar înțelege că susțin reîntoarcerea la vatra lu Rebreanu acum când noi am evoluat (cam prost am evoluat în general dar asta e altă poveste.)
Nu, nu e așa cum scrie pe tot internetul că e foarte greu cu un copil, nu mai speriați mamele. De copilul ăla mic te îndrăgostești până peste măsura descrierii în cuvinte dacă nu ești o egoistă tălălaie.
(E adevărat că nu îți imaginezi înainte, eu am crezut că nu-mi voi iubi copilul și-am plâns luni întregi)
Mie de viitor mi-e teamă, e drept, mă tem mult mai mult ca înainte și sunt aproape decisă-n mintea mea ca peste un an, doi, să plec de aici. Dacă eu eram leoaică și-mi apăram drepturile, mahalagioaică nu vreau să devin, demult am declarat că cearta și orice dispută mă obosește.
Îmi vine să plâng când merg cu căruțu pe mijlocul străzii pentru că trotuarele înguste, pe care oricum nu încape căruciorul sunt blocate. Îmi vine să plâng de ciuda ca încă nu pot urca trăsurica-n multe mijloace de transport. Că n-avem lifturi, rampe, că-l arunc la propriu în aer pe Căpșunel când îl scot la plimbare pe toate hartoapele pe care până acum nu le-am observat.
Apoi e greu că lumea te judecă aspru și pe sub geană și pe la spate și oricum deși n-au curajul să te infiereze în față: dacă esti singură esti disfuncțională și doamne ferește să ai un copil bolnav că dacă nu te doboară suferința, aici societatea te distruge încet și sigur! Numai cei și cele care sunt cu adevărat puternici pot rezista la șușoteli și stupizeniile încuiaților care se cred centrul lumii. Hai, cât e mic, merge dar când crește copiluțul, vai de capul și statutul tău.
Sunt multe, multe neajunsuri dar Greu îmi era și înainte, așa, pe rând, acum sunt pur și simplu ocupată în alt fel. Și am satisfacții care-mi lipseau, îmi lipseau cu adevărat, întâmplări și lucruri pe care le consideram amuzante și importante nu mă împlineau de fapt, recunosc. Dar nici nu m-am gândit o clipă că mi-ar lipsi… un copil.
Ce a fost greu, ce-a fost diferit în inima, viața și-n casa voastră?
Am constatat și eu cu dezamagire ca nu avem loc pe trotuar, nu avem trotuar și nu avem rampe. Si dacă faci slalom printre mașinile parcate, te claxonează cei pe care “ii încurci”. O distracție sa ieși la o plimbare, da. Cât despre carucior, eu am ales unul pliabil, sa îl pot tine in mașina. Asta era criteriu de baza in alegere, constrânsă fiind de spațiu.
Nici eu n-am crezut că mi-ar lipsi tocmai un copil! Toata sarcina am fost numai o uimire. În primele trei luni şi jumătate la ora cinci fix îmbrățișam toaleta, apoi puteam să-mi văd de treburi fără alte incidente. Am făcut naveta la muncă până în opt luni, am mers la facultate la cursuri în tot acest timp, iar la opt luni și jumătate mi-am dat a doua licență, după ce trecusem cu bine de ultima sesiune. Dormeam cu capul pe cărți…a fost într-un fel mai bine că n-am avut timp să am o grămadă de gânduri negre…drept pentru care, odată intrată în concediul de îngrijire al copilului am căzut cu toată forța într-o depresie zdravănă, probabil şi din lipsa de activitate intensă pe care o avusese până atunci,din care am ieșit cu ajutorul indirect ce-i drept, adică citind şi vorbind pe net cu Marilena Guduleasa, Anda Docea, Alina Grozea, Delia Soare, Mihaela Stratu și Hapi Riverwoman. Da, ai fost una din persoanele care m-au ajutat să mă ridic de jos. Citindu-te, comentându-ți postările.Nu ti-am multumit niciodată. O fac acum:mulțumesc fin suflet!
Amuzant articol, ca de obicei. Mie prima luna mi s-a parut foarte grea fiindca nu am avut lapte si cu biberonul, sterilizatul tetinelor etc iti i-a mai mult timp din putinul timp pe care il ai liber. Am fost zombi si eu si sotul. Tin minte ca ne omora caldura (am nascut in ianuarie) asa ca bagam centrala in forja, ca sa fie cald in casa, pt bebe. Drept urmare noi eram lesinati. Locuiam intr-un studio asa ca ne trezeam amandoi, chiar daca faceam treaba cu schimbul. Eu mai mergeam si la universitate, la laboratoarele obligatorii, dar eram tot stresata si pe fuga, inapoi acasa la cel mic. Imi lipsea mult, il vroiam aproape non-stop. Era cumintel, nu plangea mult si ne zambea des. Ne topeam amandoi instant. Insa dincolo de starea generala de oboseala, eram extrem de fericita si implinita!
Eu sunt ciudata… Pe de-o parte abia astept sa mă întorc la munca, pe de alta mi-s dragi de mor.
Dar na, eu sunt si genul care are nevoie sa verbalizeze si sentimentele negative si mai puțin acceptabile social. Sunt ale mele, am dreptul sa le simt. Si nu vreau sa o iau pe câmpii numai pentru ca societatii nu i se pare corect. 😉
E greu ca nu mai reusesc sa dorm ca lumea. Deja de doi ani.
E greu ca nu mai am timp de ale mele acasa. Dar noroc ca am job relaxant unde mai apuc sa plătesc si doua facturi.
La prima a fost greu ca urla noaptea. Mult. Al doilea e mai calm.
Dar la al doilea e greu ca trebuie sa ii dau atentie si ei. Si mi se rupe sufletul ca nu pot sa mă rup in doua cand plâng amândoi.
E greu la al doilea ca trebuie sa i-l mai dau si sitului si ma simt mama naspa ca pe ea doar eu am bibilit-o.
Offf, e greu in multe feluri. Dar când mă uit la ea la cei doi ani ai ei mi se pare atât de frumoasa (nu doar fizic, per ansamblu) si îmi dau seama ca merita. Adica chiar am sanse sa produc niste oameni mai buni ca mine.
Ce a fost greu pana acum (bebele meu are 7 saptamani):
– primele doua saptamani in care ma recuperam inca dupa cezariana au fost cumplite din cauza durerilor pe care le aveam la fiecare miscare;
– alaptatul in prima luna a fost groaznic si neasteptat de dureros;
– zilele caniculare care nu ii priesc deloc goangei mele;
– vomatul cu bolta- am fost socata cand a vomat asa prima data, noroc ca nu se mai intampla; ceva de genul https://www.youtube.com/watch?v=p6TLxeL6eww
– si mie imi e greu sa-l scot la plimbare cu ditamai caruciorul, mai ales ca nu prea am pe unde sa-l plimb, stau intr-un catun plin de hartoape si balega de cal.
La inceput eram mult mai stresata, intre timp m-am mai linistit. Nici eu nu credeam ca voi fi vreodata mama, nu mi-am dorit asta pana acum un an, iar acum sunt foarte fericita si rupta de oboseala 🙂 Asa e de simpatic cand face ca un iedut si cum se screme si cum isi ridica piciorusele in aer ca sa traga o besina. Nu stiam ca bebelusii fac asemenea zgomote nostime, stiam doar de urlat.
cu trotuarele ocupate de masini am avut mult de furca, exasperare…zau ca-mi venea sa port un cui in mana :)))
Eu imi aduc aminte de mine cand ma mulgeam si plangeam de durere. Ma simteam neputincioasa, plina de lapte si totusi nu puteam sa-l hranesc normal. Am reusit pana la urma si a durat 1 an dar a fost tare greu in prima luna, sau poate chiar primele 3. Si ma durea si spatele foarte rau si eram depresiva, imi venea sa plang din orice. Dar eram indragostita cum nu credeam ca pot fi. imi picau ochii de somn si oboseala dar eu voiam sa-l privesc incontinuu cum doarme. Mi-e dor de perioada aia.
Si acum e frumos, fiecare perioada are farmecul ei dar unoeri imi lipseste ce a fost, suna ciudat dar nu stiu cum sa explic altfe. Poate ca o sa simti si tu asta la un moment dat.
Va imbratisam cu drag!
apai eu nu imi mai aduc aminte decat franturi. Au trecut peste 9 ani.
Da’ stiu ca m-am trezit noaptea pana o avut fata vreo 4-5 ani. Atata nedormit insa nu mi-a priit.