De ce e greu cu bebelușul în prima lună? (dulce și amar)

Păi e o luptă neconvențională în primul rând.

El poate folosi orice armă, te topește instant. Beneficiile când n-ai soț? Ooooo, mari, vă spun eu.
Dar dacă sunteți simandicoși nu-i musai să citiți. Ne-am trezit într-o dimineață frunte-n frunte, proaspăt reîndrăgostiți. Din păcate eu am avut probleme cu tranzitul intestinal, meteorismul și-alea și-am scăpat un pârț nevinovat, am adormit la loc dar numai juma de minut. Mooooamăăă, îmi picau și ochii și fierea înspre cearșaf, alerg și schimb copchilu, c-am crezut că se căcase.
Vezi de treabă, ăsta mirosea maxim a lăptic… mirat nevoie mare că descind în forță la 4 să-i scot lui pampersu cu forța.
Aerisit și nani iar. Cred că mâncasem căpșuni c-o zi înainte sau citisem iar părerologii despre alții, pe feisbuc.

Orice convenție ai face o încalci în maxim 3 zile și-apoi ce convenție, c-abia fugi să scoți căruțu din keller darmite să mai ajungi cu-avioane pe la Geneva… Sper că ești o mami norocoasă și ai un loc bun să ții căruțu. Eu îl pun jos în uscător, unde ori a putrezit ceva ori s-a filmat tăcerea mieilor, ori se maturează brânză Rochefort. Nu mai zic nimic că poate mă citește vecina și zbor din cămara aia industrializată cu vehicul cu tot.

Când m-am dus într-o zi la baie și l-am pus în scoicuță n-am știut cum să sar mai repede de sub duș, exact când am reușit să potrivesc apa. Cât e el de mic, dac-a perceput că fâșâie drona în care l-am așezat a început să freamăte și să se agite gata gata să se dea jos. Nu i-a plăcut deloc.

Pe când îl scoți de la sfârc sau îi iei bibi din gură, după ce râgăie, așezi copilul undeva să fugi să înghiți un sendviș. N-apuci să-l așezi că regurgitează ca puii de antilopă și-ți aruncă Nanu te miri pe unde. Deși în casă ai mai multe cârpe și ștergare de bumbac decât chiloți și ciorapi la un loc, exact în momentul ăla nu găsești niciunul. Fuga la chiuvetă cu copilul, te uzi toată că doar nu-i din ceramică să stea să-l ștergi la gură și pe sub gât.

Bucuriile lăuzei

Toți Știu și Sugerează și Indică: trebuie să devii responsabilă c-altfel d-aia se strică societatea asta bună în care coexistăm deoarece nu știi tu să educi copilu din momentul în care scoate un G ca turturica. Și-ăla când are colici.

Te bucuri dacă apuci să-ți tai pielițele, nu te dai cu lac pentru că-l otrăvești pe bebe. Nu mai porți lanțișorul că după ce-ți smulge jumate din păr el găseste întotdeauna altceva. Cu deo nu te dai pe sub braț numai cu piatră de alăun, astringent și hemostatic de-ți stă și colostrul, de-acu miroși discret a mâl. Pe buze nu e bine să pui nimic, de fapt chiar nu ești tentată că cea mai mare bucurie de peste zi e să-l pupi p-ăsta proaspăt ieșit din ou.

Udă.
Eram lângă profi și-o așteptam pe mama când am simțit așa, o căldură sub buric, nespecificat. Copilu era-n sling. Pe moment am crezut că m-am pișat pe mine, că mi s-a defectat vreun robinet. Se pișase el iar eu nu i-am pus bine pampersul.

Reflexul Moro
Poate că ai ațipit lângă bebeluș. Și bebelușu zvâcnește odată în toate părțile de parcă-i în primul rând la reluarea războiului de la Termopile, în 3D. Deschide ochii mari, adoarme instant, dar tu nu mai dormi, dai search pe net ca să nu te duci cu el pe la oareșce descântece pentru deochi.

Ce e greu de fapt? Ca mamă ce n-a făcut copilul c-asa trebuie sau din vreo obligație sentimentala îmbobocită inestetic, ești tentată să ai grijă la fiecare tresărire. Te temi să te îndepărtezi juma de minut deși dacă citești, statistic, copiii nu pățesc nimic dacă-s lăsați singuri cinci minute, corect culcați și neinfofoliți. Eu nu mai îndrăznesc să vă povestesc nici cum a crescut bunica sau mama, mă tem că s-ar înțelege că susțin reîntoarcerea la vatra lu Rebreanu acum când noi am evoluat (cam prost am evoluat în general dar asta e altă poveste.)

Nu, nu e așa cum scrie pe tot internetul că e foarte greu cu un copil, nu mai speriați mamele. De copilul ăla mic te îndrăgostești până peste măsura descrierii în cuvinte dacă nu ești o egoistă tălălaie.
(E adevărat că nu îți imaginezi înainte, eu am crezut că nu-mi voi iubi copilul și-am plâns luni întregi)

Mie de viitor mi-e teamă, e drept, mă tem mult mai mult ca înainte și sunt aproape decisă-n mintea mea ca peste un an, doi, să plec de aici. Dacă eu eram leoaică și-mi apăram drepturile, mahalagioaică nu vreau să devin, demult am declarat că cearta și orice dispută mă obosește.
Îmi vine să plâng când merg cu căruțu pe mijlocul străzii pentru că trotuarele înguste, pe care oricum nu încape căruciorul sunt blocate. Îmi vine să plâng de ciuda ca încă nu pot urca trăsurica-n multe mijloace de transport. Că n-avem lifturi, rampe, că-l arunc la propriu în aer pe Căpșunel când îl scot la plimbare pe toate hartoapele pe care până acum nu le-am observat.

Apoi e greu că lumea te judecă aspru și pe sub geană și pe la spate și oricum deși n-au curajul să te infiereze în față: dacă esti singură esti disfuncțională și doamne ferește să ai un copil bolnav că dacă nu te doboară suferința, aici societatea te distruge încet și sigur! Numai cei și cele care sunt cu adevărat puternici pot rezista la șușoteli și stupizeniile încuiaților care se cred centrul lumii. Hai, cât e mic, merge dar când crește copiluțul, vai de capul și statutul tău.

Sunt multe, multe neajunsuri dar Greu îmi era și înainte, așa, pe rând, acum sunt pur și simplu ocupată în alt fel. Și am satisfacții care-mi lipseau, îmi lipseau cu adevărat, întâmplări și lucruri pe care le consideram amuzante și importante nu mă împlineau de fapt, recunosc. Dar nici nu m-am gândit o clipă că mi-ar lipsi… un copil.

Ce a fost greu, ce-a fost diferit în inima, viața și-n casa voastră?