In loc de lumânări (Luminația)
Prima „luminatie“ la care am participat a fost organizata de mine . Unul dintre pisoii de la tara se pregatea sa se ospateze cu un soarece iar eu i l-am luat. Eram încă sub influenta ultimei serii din Michey Mouse si mă gandeam ca orice suflet merita o ceremonie funerara. Am îngropat blănosul în gradina si am plantat deasupra vreo trei pătrunjei sunt privirile nedumerite ale pisoilor ramasi fara cină
Ne e greu sa ne gandim la cei „trecuti“ .Unii spun ca durerea pierderii e prea mare dar eu cred ca ne temem de propria disparitie. Ii cinstesc pe bunicul si pe strabunica mea draga. Nu ma intereseaza pretul la crizanteme si nici cat se dă oficial sau ne – preotului.Strabunica si bunicul sunt o parte din mine. Pentru ca EU nu însemn doar un trup, asa cum se consideră (si se poarta ca atare)multi oameni. Si de la mii de kilometrii distanta patrunde sufletul meu si al dragilor mei adormiti- pe poarta aceluiasi cimitir vechi de la tara în fiecare 1 noiembrie.
Am mai pierdut o doamnă. O profesoară, cea care mi-a desăvarsit cu ani în urma dragostea pentru literatura.Poate ca daca ma gandeasc astazi la ea , va simti si lumea ei frumoasa se va încărca cu încă un strop de energie . Va stii ca o iubesc cum o iubeam pe cand traia si c-am înteles în sfarsit cum Sacrul si Profanul se întrepatrund 🙂
In loc de lumanari am s-aprind boabe de tamaie din Ierusalim si-am sa ma gandesc la voi.
O intrebare! Aceasta zi “este tinuta” in Ardeal de catre cine? Catolici? Ortodocsi? Pentru ca pe la noi pomenirea adormitilor se face inainte de intrarea in post la “Mosii de iarna”. In timp ce scriam comentariul m-am uitat si anul acesta “Mosii de iarna” sunt pe 5 noiembrie.
Luminatia e un obicei citadin, extins in satele din Transilvania, imprumutat de la catolici. In unele sate se tine primavara…….Asadar e un fenomen social de comemorare care are de-a face mai mult cu Traditia decat cu Religia.
Si totusi eu cred ca trebuie sa aprinzi si o lumanare. Se spune ca aceasta lumina ajunge acolo la cei care “au trecut dincolo de porti” (asa imi place mie sa spun).
Ai dreptate, lumanarile au rolul lor…………
Mai, tu esti vara-mea sub acoperire? Ca si ea ingropa soareci inttr-o veselie in copilarie. Le facea si pietre funerare :)).
De pietre nu stiam pe vremea aia. Probabil c-am improvizat o cruce, ceva, doar era soarece de pe langa casa bunicii, crestin 100% 🙂
Si eu cred ca lumina ajunge acolo la ei…candva ,ma temeam de propria mea disparitie…de la o varsta insa se termina cu aceasta temere…nu stiu daca la toata lumea…Nu mi-a trecut prin minte sa ingrop soareci dar l-am ingropat pe motanul nostru cel mare Merlan,care a fost otravit de vecina din cauza ca i-ar fi papat puisorii de sub closca.Eu am plans cu siroaie de lacrimi si i-am dat ulei pe gat sa il salvez ,am zis rau de vecina dar cu toata stradania mea Merlan a plecat la cele vesnice .Nu i-am pus patrunjei ci doar florile de soc pe care le stransese mama mea sa ne faca socata…imi amintesc foarte clar .
Iti multumesc pentru sinceritatea ta legata de disparitie….de a noastra, a tuturor.
Asa m-am gandit si eu ca dispare cu varsta -si cu cunoasterea. Nu ma tem de moarte dar recunosc ca ma tem de suferinta si de singuratate. Insa am pe cineva in familie care se teme, se teme pur si simplu de sfarsit si se gandeste adesea ca s-ar putea indrepta intr-acolo desi nu e cazul. .Nu stiu cum as putea sa corectez eu aceasta frica…….daca nu au corectat-o scripturile, cartile………viata, experienta
Imi pare rau pentru motanelul tau. In locul tau faceam tocana cu cel putin 3 pui din curtea vecinei. Im heartless I know
După o anumită vârstă, simţi că nu prea îţi mai pasă, începi să te împaci cu ideea. La urma urmei, toţi suntem datori cu o moarte, aşa e în firea vieţii. Că va veni mai devreme sau mai târziu, aste depinde de “câtă aţă pe mosor” mai ai, cum spunea un unchi de-al meu…
Dar un gând dedicat celor plecaţi deja nu poate decât să-ţi mai facă puţină curăţenie prin suflet.
Max, iti multumesc si tie pentru gandurile sincere 🙂
E draguta asta cu “ata pe mosor” :)))
Eu cred ca orice ocazie de a-i pomeni pe cei care au trecut din aceasta viata e binevenita. Da, suntem o parte din stramosii nostri iar dragostea care a existat intre noi, de ce s-o lasam sa dispara daca ei nu mai sunt printre noi? De fapt singura valoare care nu piere, nu e dragostea? Toate rugaciunile pentru cei raposati au rostul lor, pentru ei, pentru noi…
Dumnezeu sa-i ierte!
Sa ii ierte Dumnezeu!
Nu stiam despre aceasta sarbatoare, insa seamana putin cu Invierea, numai ca mortii oricum nu invie, indiferent de numele sarbatorii.
Poate am timp azi sa aprind si eu o lumanare. Iti doresc o ata lunga si un cosor trainic, Hapi!
Unii oameni chiar cred ca mortii vor invia intr-o zi
Sau poti sa privesti Invierea ca pe o …pilda.
Eu inca nu m-am hotarat daca ar fi interesant sau nu sa inviu dupa ce mor 😀