De ce ești singur(a) și cati au fost?

Nu te plange de fostele iubiri.

Dar nici nu le lăuda prea mult.

Știai că astăzi, în era tehnologiei, oamenii de pe planetă se simt tot mai singuri? Și că unii chiar sunt singuri?

Oare nu se găsesc acolo afară oameni fără prieteni sau fără partener de toate rasele, religiile, vîrstele? Urâței, frumușei? ba da. Și în timp ce unii chiar suferă de singurătatea lor, alții o îmbrățișează și nu doresc să-și schimbe statutul.

Nu că aș fi în măsură, m-am săturat să mă tot explic dar am cateva concluzii la întrebarea: să-i spun sau să nu-i spun despre foștii?

Și de ce x sau y e singur(a) la 40-50?

Pe reddit, pe grupurile Fb sau pe alde matrimoniale și bineînțeles în realitate (am eu un prieten pățit) întalnești oameni care-ți spun că fosta a fost… dureroasă. A FOST. Asta e ideea. Și fostul meu cu care-am stat 100 de ani (mă rog, 8), nu poate trece- de zici că-s podu Cernavodă- peste faptul că ne-am despărțit. De-aia, de la 1000 de km (asta e real), de 10 ani! nu mai vorbește cu mine și nu I se mai prăjește bine ratota! Zice la mulți ani de Paște și haudoyouwant de Christmas. Sau invers.

Dacă înainte foștii se numărau ca să vadă sfinții cât de perversă e lumea și rea, azi e curiozitate: de ce esti singur la 45? Păi de-aia că uite, sunt bine așa acum și ultimul s-a făcut că nu-l vede pe fii-meu, eu nu l-am mai văzut pe ultimu următoarea zi, end of story. Apoi fii-meu a crescut și n-am chef, timp, vreme de întreținut relații, pe riscul meu, știu în ce investesc. Și da, risc și e ok, e decizia mea.

Cu cei rămași blocați în trecut nu ai ce face. Mvai, de ce-a plecat? Ce mai contează?? Nu-s pregătiți de relații emoționale. Jur, du-te, sau rămaneți prieteni, eu sunt o ființă solitară, cumva am perioade in care mă retrag, dar asta nu e despre mine. Am făcut greșeli: și să spun și să nu spun.

Rezultatul?

• dacă am spus, ăla a crezut că încă-s in love cu ultimul, adevărul e că singura mea mare dragoste e moartă și îngropată, cinic, nu-I așa?
• dacă n-am spus, ahaaaa, cine știe cu cine tot tîrgul am fost eu și de-aia nu zic.

Nu e bine nicicum. Nu-I spune în primele 3 luni, poftim J

Cei rămasi în trecut: Adică heloooou, aia nu te mai iubește și punct. Dracu știe dacă te-a iubit cum visezi tu. Ideea e că n-ai nici un motiv să intri într-o relație cu cineva blocat în trecut. Nu e nimic rău cu el/ea dar lasă-l să-și revină, să fie tipul sau tipa care ar putea zice peste 10 ani bătrînicioși: măi, era de treabă maimuțica aia care vorbea mult. Bine că m-am ales cu Gioconda de la mall.

Să știți că din alt unghi, majoritatea avem relații trecute chiar ok. Ultima relație serioasă a mea: da, era mai bătran și lumea credea că nu-l iubesc dar n-ai cum să stai într-un atașament emotional atația ani dacă nu aveți puncta commune. Și noi aveam și la început chiar radeam mult împreună.

Da, au fost apoi și părți urațele dar în principiu, am amintiri frumoase, adică nu m-aș întoarce sub absolut nicio formă, dar nici nu i-aș da delete din creierul meu dacă aș putea.

Datorită lui am învățat germana.

Am fost acceptată de o familie extinsă de musulmani nemți cu tot cu unchii din Sharm el Sheikh, nepoți, bunici, oamenii ăia nu se prefăceau și nici nu duceau boli de nervi în sacoșe. Erau fericiți în general și asta-I făcea buni cu mine. Cea mai îndreptățită, ca-n filme ar fi fost fiica cea mare care să zică: această fotomodelă îi strică banii lu tata, ia să-I spun io la ureche ce fac cu ea dacă-l dezamăgește.

Nici vorbă de așa ceva! Un respect pentru părintele care i-a crescut și o bunătate a inimii, ceva mai rar. Uneori cred că copiii lui veneau de pe altă planetă. Au fost ani frumoși, cu călătorii, certuri, împăcări (dar nu separări)și tot felul de întamplări ciudate sau amuzante.