“Acceptă impulsiv activități care-i depășesc experiența sau controlul.” It wasn t me Shaggy – planeta pământ către Mom. Introduc repede notițele-n rucsac.

În cimitirul mare din sat, cu familia mică adunată – că și ceilalți au mers pe unde-au avut buni si străbuni-  se întrevedea o zi absolut normală.

Dan mai avea de aprins câteva candele, eu citeam și notam ceva – și trăgeam cu ochiul la Kint. Lua candele mici și câte-o lumânărică de la mormintele bogate și le muta la cei adormiți sub grămăjoare simple de pământ.

– Scuze. Ia uite, și pentru tine. Și se apleca, se uita la poză sau la litere, saluta respectuos ca într-un joc, trecea la alt mormânt sărac-bogat cu schimbul candelelor.

– Haide măi, că or să se enerveze oamenii.

– Păi le fac iluminație. Cum să se enerveze mama? Și ce-or să facă? Nu tu ai zis că e bine să împarți la cei care n-au?

– Jucăriile, nu candele, mormăi eu.

Bună întrebare. Frate-meu râde. Hai zic, s-o luăm și pe buni și mergem acasă. Frate-meu e de acord, mai avem de adunat niște frunze și-l chem pe copil să mă ajute. Vine el, cam neliniștit așa…

– Crezi c-o să încăpem toți? În mașină adică/ Copilul mă  privește îngrijorat.

– Te rog, hai aici și ajută-mă să strâng frunze. Kint nu se mișcă. Știu c-am promis acasă că te ascult da eu nu vreau să calc pe ea. Că chiar nu cred că e foarte frumos din partea ta.

În sfîrșit. Și-și mai bat capul alții cu halouinu, dacă faci tu acasă bostani sau nu faci.

– Cum o s-o luați pe buni? Nu mai bine-o lăsăm aici pe bunica ta? Să știi că mă simt puțin timid și mi-e foame.

Scumpule, dar n-o luăm pe asta, bunica mea este la cimitir, bunica ta este la mătușa, stai liniștit că cei vii stau cu cei vii și cei care au murit, ah, e… ți-e foame și iarăși e un subiect complicat și nu știu cum să. Aș fi continuat să vorbesc dar Kint zice: