Astăzi am simțit că înnebunesc. Și e bine să taci și să nu spui că simți că azi înnebunești

Und sie sagte von 3 Jahren…

Astăzi, dintre toate zilele de când a coborât Sacha înspre mine, astăzi am simțit că înnebunesc. Pur și simplu. Că o să mi se strice capul și n-o să mai știu ce să iau din hipermarket. C-o să sar în cap cuiva, legănându-mă amabilă printre coșurile lor cu care se păleau neglijenți unul pe-altul.

C-o să le strig că aparenta lor nepăsare vine de la alprazolam sau vodkă sau poate-au fumat ceva sau poate s-au îndrăgostit proaspăt și nu n-o să țină. Și-o să fie iar nefericiți.

Și nu, nici excursia aia de 7 zile n-o să le iasă grozav că drumu-i cel mai frumos, pregătirea bagajului, entuziasmul nopții care precede plecatul, hainele alese pe tren, pe avion, pe mașină. Că se vor trezi acolo unde și-au dorit, la două ore de zbor distanță de România și se vor gândi fiecare la altcineva: ei, cum ar fi cu… dar ce frumos zambește ea, las c-o văd săptămâna viitoare…

Sau: ce obraznic mă privește el, se vede clar că-i plac, oare are pe cineva?

Însă ceva sau cineva a decis că nu pot înnebuni, cel puțin nu până nu plătesc la casă. 205 roni. 2 pachete scutece nr 5. Ce-am făcut?   Eu am nevoie de scutece nr 4!

Văd, între toți oamenii de la casele de marcat și paznicii și toate angajatele care ajutau oamenii care nu știau să plătească la automate (dar se buluciseră exact acolo) văd o Femeie. Și era tristă. Și obosită. Undeva la 48-55 de ani, cu părul strâns la spate cu-n elastic mov. Genul de persoană care-ar trece neobservată și dac-ar avea două codițe roz, împletite. Dar femeia avea ochi pentru fiecare aparent nimic, femeia aceea nu era robotizată. Terminase de plătit în locul unui client care bombănea și fug la ea cu pungile, transpirată și hiperventilată. Puhoiul acela de oameni parcă-mi mânca sufletul.

S-a întors spre mine cu salopeta ei roșie prea purtată de alți colegi care probabil renunțaseră demult la jobul obositor și a schițat un zâmbet.

Read more

Nu îl iubeam, de ce să mă mărit?

E vremea să zâmbim. Acest articol e un pamflet, o telenovela de orășel. Dar mi-am zis că e păcat să-l las în draft

Nu știu de sunt lucruri sunt mai dezagreabile în pseudo-realitatea asociațiilor de persoane traditionale din România decat muierea aproape frumoasă și nemăritată, bărbatul foarte șarmant și însurat, masa de Crăciun fără sarmale și ficăței în whisky.

În vest, daca te întreabă unul dacă ești sau ai fost măritată și spui nu, zice: Bine. Îți arată dinții si eventual, schimbați un număr de telefon. Ori păreri despre ultimul film de la Cineplex.

Aici, nu trebuie să spui nimic, asociațiile de persoane știu. Mai trebuie să afle doar cu cine te (mai) culci ca să poată intui lângă cine te-ai trezit. Că parcă despre asta e măritatu: culcat, sculat.

Bărbații seriosi te întreabă daca nu bei o cafea. Sincer, dacă beam jumate din fiecare ceașcă ce mi s-a oferit de când am venit în oraș, făceam ADHD. Așa că-mi beau cafeaua din expresoru ăla roșu din Auchan iar bărbații serioși au dispărut ca prin minune.

Cei divortați – de când n-ai mai făcut sex-  că cică dragostea trece prin stomac și nu vor să te șocheze. De obicei le spun că-s frigidă și rânjesc dar jumate din cei patru care m-au interogat pe stradă, până acum, nu știau ce-I aia și m-au întrebat dacă pot să-mi recomande vreo marcă sau să-mi care frigideru-n casă.

Ăștia trecuți de 69 de ani, dacă bănuiesc c-ai avut un trecut presărat cu gerontofilie, te invită măcar să le scoți banii din bancomatul de la Banc Prost că ei nu au ochelarii la ei, în rest, e floare la ureche să apese touch scrinu. Extrag sume de-astea care ar trebui să amețească orice mămică suptă de toate puterile de pruncu din dotare. 500 de lei doamnă, scoateți doamnă 700, să fie acolo.

– Ia uitați-vă, îi îndemn de fiecare data, haideți să vă arăt. Nici eu nu știam până acum patru ani. Pun frâna la căruț. Ei se scarpină-n fund sau sub brat: dapoi lăsaț că ș-așhe nu mă știu io. Nu văd. Nu pricep. Nu țân minte. Nu nimeresc.

Read more
Liniștea din familia monoparentală

Liniștea din familia monoparentală

brendaAm scris azi pentru că mi-am amintit de-un cântăcios de la o emisiune TV. Una destul de vizionată, cred. Întrebat fiind de ce nu are o iubită, sau de ce nu locuiește cu ea sau de ce nu vrea să se căsătorească niciodată (el a provocat cumva întrebarea), a răspuns că vai și tulai, faptul că ȘTIE că femeia aia face cachi înseamnă moartea pasiunii, a sculăriei, a neuronilor. Darmite s-o ia de nevastă, să i se balige prin casă? Ar înnebuni, ar divorța în secunda doi și n-ar mai iubi-o.

Pe cuvânt că nu exagerez, îl admiram tare pe cântăcios sau jurat sau ce-o fi fost… nu mi-a venit să cred urechilor. Nici n-am mai căutat forma corectă a balegii. Dar așa ceva mi-a desenat imaginația. Cum măi, mai nou asta înseamnă sintagma “iubirea trece prin stomac”??

Ia de-aici, cu bebeluși

(foto credit: summerandmuu.com)

Au trecut aproape 7 luni, și nici într-un fel nu m-am pierdut cu firea în preajma copilului. Concret: să nu mai suport plânsetele sau sa intru-n panică la o anumită manifestare, să nu știu ce săfac, să sun medicul sau alopedi de urgență, să zic c-am epuizat tot și îmi vine să-l las în coșuleț la ușa lu Moșu din scara vecină. Ați spune că e și noroc, da eu zic că ne-ajută Dumnezeu.

Individual, pe toate le am și nu aș fi preconizat nici eu să fiu o “cât de cât mama bună”: cad în disperare, plâng, am 3 feluri de ochelari să pot purta și dimineața, să nu se vadă când dă sensibilitatea pe-afară. Dar m-am călit destul de mult. Mă mai înhață câte un atac de panică în hipermarket – când e plin de lume și am multe de cumpărat- și sunt singură. Raționez: tută, ai mâncat? da. Ești hidratată? da. Ți-e foarte cald și te simți nașpa și ai impresia ca văd toți că ți-e cald și te simți nașpa și ai o mie de gânduri? Ah, daaaa. Noh, dezbracă-te (nu de tot) și continuă shoppingu de Nan, pampers și drumu la legume fructe și ciocolată. Că înseamnă că nu prea ai motive să crăpi acu, în plus, ăștia din juru tău îs plini de probleme ca stupu, nu se uită nici dracu l-ale tale.

Și-mi trece 🙂 Și-mi zic, vaaaai, ce deșteaptă-s uite că nu există atac de panică, am identificat the problem. Și de-astea.

M-am întrebat cu-n an în urmă:

ce poate fi așa greu cu-n bebeluș?

Primul an: mănâncă, doarme, se cacă (mă scuzaț da chiar așa face, cachi e deja fruct sharon, nu-ți imaginezi peri picați din nas și alte calamități). Se joacă, iar doarme, mănâncă, face-n pampers, zice eventual Gâhhhh când tu dai cu aspiratoru și apoi adoarme și… se pare că dorm foarte mult mormolocii ăștia mici. E clar! Trebuie doar să nu-i deranjezi, că ei nu deranjează, cum scrie-n cartea lu Dr Spock. Nu-ți schimbă cu totul viața și tranzitul intestinal.

O noapte liniștită în familia monoparentală

Read more