Nu îl iubeam, de ce să mă mărit?

E vremea să zâmbim. Acest articol e un pamflet, o telenovela de orășel. Dar mi-am zis că e păcat să-l las în draft

Nu știu de sunt lucruri sunt mai dezagreabile în pseudo-realitatea asociațiilor de persoane traditionale din România decat muierea aproape frumoasă și nemăritată, bărbatul foarte șarmant și însurat, masa de Crăciun fără sarmale și ficăței în whisky.

În vest, daca te întreabă unul dacă ești sau ai fost măritată și spui nu, zice: Bine. Îți arată dinții si eventual, schimbați un număr de telefon. Ori păreri despre ultimul film de la Cineplex.

Aici, nu trebuie să spui nimic, asociațiile de persoane știu. Mai trebuie să afle doar cu cine te (mai) culci ca să poată intui lângă cine te-ai trezit. Că parcă despre asta e măritatu: culcat, sculat.

Bărbații seriosi te întreabă daca nu bei o cafea. Sincer, dacă beam jumate din fiecare ceașcă ce mi s-a oferit de când am venit în oraș, făceam ADHD. Așa că-mi beau cafeaua din expresoru ăla roșu din Auchan iar bărbații serioși au dispărut ca prin minune.

Cei divortați – de când n-ai mai făcut sex-  că cică dragostea trece prin stomac și nu vor să te șocheze. De obicei le spun că-s frigidă și rânjesc dar jumate din cei patru care m-au interogat pe stradă, până acum, nu știau ce-I aia și m-au întrebat dacă pot să-mi recomande vreo marcă sau să-mi care frigideru-n casă.

Ăștia trecuți de 69 de ani, dacă bănuiesc c-ai avut un trecut presărat cu gerontofilie, te invită măcar să le scoți banii din bancomatul de la Banc Prost că ei nu au ochelarii la ei, în rest, e floare la ureche să apese touch scrinu. Extrag sume de-astea care ar trebui să amețească orice mămică suptă de toate puterile de pruncu din dotare. 500 de lei doamnă, scoateți doamnă 700, să fie acolo.

– Ia uitați-vă, îi îndemn de fiecare data, haideți să vă arăt. Nici eu nu știam până acum patru ani. Pun frâna la căruț. Ei se scarpină-n fund sau sub brat: dapoi lăsaț că ș-așhe nu mă știu io. Nu văd. Nu pricep. Nu țân minte. Nu nimeresc.

Read more

Alo, aici mama singură către băiatul ei de patru ani…

Am vrut să oferim felicitări făcute de noi, fetițelor, la grădi de 8 Martie. Din păcate n-a fost voie, ai fost destul de supărat.

Astăzi trăim zile în care oamenii mari vorbesc foarte deschis, uneori prea brut despre părinții lor. Nu e ceva rău, doar că scriindu-ți acum, mă voi expune și eu, cu dragoste, la critica ta de peste ani. Mai mult povestesc autorii de carte despre părinți, sper că vei deveni baschetbalist sau matematician, așa aș scăpa.

Dragul meu, mă simt foarte vinovată. Eu am trăit atat de multe la viața mea, am avut vacanțe la bunici, am mers mult cu mașina, am avut copii cu care să mă joc, verișori și rude.

Tu nu ai pe nimeni, aproape.

De patru ani, pot număra pe degete de câte ori ai fost luat în brațe de un bărbat. Însă cu puțin efort și pentru că Dumnezeu ne-a deschis calea, am găsit o bonă cu o familie mare, minunată. Acolo, frații ei, părinții ei te iubesc și se joacă cu tine și te drăgălesc, fac tot ce nu-ți pot eu oferi. Iți arată normalitatea frumoasă și grea a unei familii mari, creștine.

Esti foarte activ, plin de energie, o consumi repede, apoi obosesti si incă nu știi gestiona tensiunea acumulata din oboseală și stres. Pe scurt, alergi si mai dai din greseala peste un copil sau o fetita. Nu lovesti niciodata si n-ai lovit intentionat copii sau alt adult! Decat pe mine si pe bunica, a doua mama a ta. Lumea ne judecă, de-o vreme, lovesti in noi în public când te luam de la joacă. Trei zile am fost triste și chiar te-am certat rău.

Apoi mi-am revenit. Ești ca mine, ai trecut prin procesele mele, ai avut si tu singurătatea si grijile mele-n sarcină. Într-o zi, aici în oraș, o copila cu care te mai joci mi-a spus că-i e foame si tu ai întrebat naiv daca e săracă. S-a uitat mirată și eu te-am luat deoparte pe tine si pe ea si v-am spus că săraci sunt alții și mai sunt si răi. Că eu, când erai în burtică am avut zile în care nu aveam bani de mancare căci nu-mi ajungea salariul. Așadar, sunt eu săracă sau cea mai vrednică ființă, dat fiind că-mi ești alături? Ne-am dus si am luat niște iaurturi și cornuri. Esti pe cat de energic, pe atat de sensibil.

Te comporti excelent în familiei fetei care are grijă de tine când noi nu putem! Te laudă și tu-i iubești! Pentru că îi respecti si pentru că au răbdare să înțeleagă că copilul de 4 ani din curtea lor nu e rău, așa cum ne-a spus pe stradă o tanti. Ai roșit tot, te loviseși când alergai de fetița dânsei. Ai zis: dar eu nu am vrut, mama… .

Read more
Liniștea din familia monoparentală

Liniștea din familia monoparentală

brendaAm scris azi pentru că mi-am amintit de-un cântăcios de la o emisiune TV. Una destul de vizionată, cred. Întrebat fiind de ce nu are o iubită, sau de ce nu locuiește cu ea sau de ce nu vrea să se căsătorească niciodată (el a provocat cumva întrebarea), a răspuns că vai și tulai, faptul că ȘTIE că femeia aia face cachi înseamnă moartea pasiunii, a sculăriei, a neuronilor. Darmite s-o ia de nevastă, să i se balige prin casă? Ar înnebuni, ar divorța în secunda doi și n-ar mai iubi-o.

Pe cuvânt că nu exagerez, îl admiram tare pe cântăcios sau jurat sau ce-o fi fost… nu mi-a venit să cred urechilor. Nici n-am mai căutat forma corectă a balegii. Dar așa ceva mi-a desenat imaginația. Cum măi, mai nou asta înseamnă sintagma “iubirea trece prin stomac”??

Ia de-aici, cu bebeluși

(foto credit: summerandmuu.com)

Au trecut aproape 7 luni, și nici într-un fel nu m-am pierdut cu firea în preajma copilului. Concret: să nu mai suport plânsetele sau sa intru-n panică la o anumită manifestare, să nu știu ce săfac, să sun medicul sau alopedi de urgență, să zic c-am epuizat tot și îmi vine să-l las în coșuleț la ușa lu Moșu din scara vecină. Ați spune că e și noroc, da eu zic că ne-ajută Dumnezeu.

Individual, pe toate le am și nu aș fi preconizat nici eu să fiu o “cât de cât mama bună”: cad în disperare, plâng, am 3 feluri de ochelari să pot purta și dimineața, să nu se vadă când dă sensibilitatea pe-afară. Dar m-am călit destul de mult. Mă mai înhață câte un atac de panică în hipermarket – când e plin de lume și am multe de cumpărat- și sunt singură. Raționez: tută, ai mâncat? da. Ești hidratată? da. Ți-e foarte cald și te simți nașpa și ai impresia ca văd toți că ți-e cald și te simți nașpa și ai o mie de gânduri? Ah, daaaa. Noh, dezbracă-te (nu de tot) și continuă shoppingu de Nan, pampers și drumu la legume fructe și ciocolată. Că înseamnă că nu prea ai motive să crăpi acu, în plus, ăștia din juru tău îs plini de probleme ca stupu, nu se uită nici dracu l-ale tale.

Și-mi trece 🙂 Și-mi zic, vaaaai, ce deșteaptă-s uite că nu există atac de panică, am identificat the problem. Și de-astea.

M-am întrebat cu-n an în urmă:

ce poate fi așa greu cu-n bebeluș?

Primul an: mănâncă, doarme, se cacă (mă scuzaț da chiar așa face, cachi e deja fruct sharon, nu-ți imaginezi peri picați din nas și alte calamități). Se joacă, iar doarme, mănâncă, face-n pampers, zice eventual Gâhhhh când tu dai cu aspiratoru și apoi adoarme și… se pare că dorm foarte mult mormolocii ăștia mici. E clar! Trebuie doar să nu-i deranjezi, că ei nu deranjează, cum scrie-n cartea lu Dr Spock. Nu-ți schimbă cu totul viața și tranzitul intestinal.

O noapte liniștită în familia monoparentală

Read more