Lumea lui Hapi

  • Acasă – oriunde m-aș afla

    Alaltăieri. Marți seara. Urc într-un accelerat în apropiere de Cluj.In vagon , vreo doo compartimente erau luminate, restul în semi /întuneric. Nu făcea economie CRFul, cel putin așa am crezut la început. Doar că era ora 22 și pesăngerii mai romi sau mai români dormeau.Cu picioarele pe câte 2 scaune și perdeaua trasă ca să nu apară vreun călător nesimțit să îi deranjeze. Bag seama că-s de doua feluri cutiile….

  • Să ne jucăm de-a aparențele

    Deunăzi o rădașcă ambulantă căreia nu i-a plăcut ce scriu despre produsul pe care îl vinde , a căutat abitir printre rândurile mele coșcovite, a văzut ca pun multe puncte si a presupus că ar trebui să-mi îmbunătățesc vocabularul, tâmpită fiind. Am considerat că e pierdere de vreme să-i explic că scriu cu picățele uneori nu pentru că mi s-au scămoșat sinapsele ci pentru că așa îmi place mie ……..să-i…

  • Dincolo de nori……….

     Sf Bacterie și-a închipuit raiul plin de Coca-Cola (numai el stie ce-o fi găsit pe sub capace) si m-a întrebat indirect ( am gasit provocarea în urma unei vizite inopinante) cum mi-aș imagina Paradisul. Acu, eu n-am priceput daca e vorba chiar de cel pe care l-am pierdut când și-a lăsat Eva amprenta dentara într-un măr ………..pentru că știm cu toții că trebuie sa cam decedezi ca sa ajungi acolo………..si…

  • A venit toamna….acopera-mi inima cu ceva

    M-am uitat aseara la Zone Reality si am visat ca  medicii mi-au inlocuit inima cu o chichineata cu baterii .Apoi am visat ca alerg pe Arena aceea la care i-au zburat fulgii dupa primul meci si deasupra mea zburau rachete din Deveselu si m-am  gandit imediat ca trebuie sa cumpar macar o vaca acolo, daca nu   chiar o bucata de teren arabil pe care sa-si planteze americanii morcovi. Apoi o…

  • Am nevoie de un sfat. Poti sa nu mi-l dai, te rog?

    Am avut mai demult un coleg cu tulburari de atasament. Tocmai divortase de nevasta , se certase cu doua din cele nu-stiu -cate prietene, isi ura la un moment pisica, masina si locul de munca (pentru care altii ar fi facut infractiuni). Venea la serviciu cu o fata de parameci torturat desi el incepea pe la 9 ,45 , nu ca noi Zorelele- la 7 45. Cand prindeam o pauza…

  • Despre bunici……

     Scorpio m-a intrebat  odata de ce nu scriu despre bunici…… Ei bine, pentru ca mi-e greu sa compar vremurile de atunci cand aveam intre 10 si 20 de ani si zburataceam pe la  casa de la tara, prin livada si prin sufletul bunicii mele vioaie, crezandu-ma nemuritoare si nepasandu-mi de tremerile oamenilor care stiau deja ca se indreapta catre moarte………. ……………cu vremurile de acum in care casa mi se pare veche…

  • Memento mori……..

    ( am scris despre un subiect sensibil inserandu-i un gram de umor . Am vrut sa ajung la concluzia : moartea nu e asa grava cum pare. Nu stiu daca am reusit………) Nu stiu ce mi-a venit sa scriu despre moarte. E un subiect despre care ma mir ca nu a devenit la fel de tabu ca Holocaustul, pentru ca trezeste fiori la simpla conjugare a verbului.In urma cu cateva…

  • Mi-ar placea ……

    bulina –sa mi se citeasca o poveste sa-mi citeasca in cafea sau in palma un clarvazator sa dispara gravitatia pentru o zi. Va puteti imagina toate hainele de la Zara plutind in aer pe umerase??? sa-mi pot face masaj singura.Sunt foarte serioasa cand spun asta sa pot sa cant fara sa ma expun riscului de a fi data in judecata sa pot vedea aurele oamenilor sa nu inhib niciodata persoana…

  • Sunt mandru, deci gafez…..

    Daca mandria ar veni la pachet cu o durere de testicule sau 2-3 hemoroizi, multi am bantui prin viata strangand din fund sau din ochi, fiecare dupa simtamant. Zilele trecute m-am infiintat la poarta unei firme cu un brat de facturi.Opresc, salut din masina si spun unde merg. Poate aveam mutra de razvratita hormonal, altfel nu-mi explic de ce portarul care ma vazuse de 3 ori pana atunci, a tinut…

  • Despre principii…

    Diana  a remarcat probabil in ce pana de inspiratie ma aflu si mi-a livrat o leapsa despre principii. Acu, avand in vedere ca tocmai mi s-a tras anestezia din masele spre creier, momentul e ideal, ma spovedesc imediat. Am recunoaste ca ne-am incalcat principiile?Ohooo. Le-am (in)calcat si le-am sifonat atat de tare de-a lungul vietii incat au devenit principii second hand si nici ca le-as mai purta….Dar se tin scai…