Acasă – oriunde m-aș afla
Alaltăieri. Marți seara. Urc într-un accelerat în apropiere de Cluj.In vagon , vreo doo compartimente erau luminate, restul în semi /întuneric. Nu făcea economie CRFul, cel putin așa am crezut la început. Doar că era ora 22 și pesăngerii mai romi sau mai români dormeau.Cu picioarele pe câte 2 scaune și perdeaua trasă ca să nu apară vreun călător nesimțit să îi deranjeze. Bag seama că-s de doua feluri cutiile. Alea în care lampa e aprinsă, încă se bea și se discută despre religie (culmea) și cele în care cheflii au adormit. Intru într-o cutie din ultima categorie. La propriu.Un nene sforăia și tușea în același timp, zvârcolindu-se pe 4 locuri. O clipă m-am gândit că poate arătarea mușcă și e mai bine sa stau pe coridor. Apoi m-am obișnuit cu mirosul de șosete murdare (o, da, era desculț), am văzut ca e sub efectul diazepalincăi si m-am așezat vis a vis. Când am scos cartea despre Energia Ki s-a făcut beznă. Oricum, pot sa uit despre exercitiile pentru controlul respiratiei. Mă bucur dacă nu leșin până ajung la destinație.
Pe întunericul deplin în care abia mă percep eu pe mine, între sforăitul lu nenea si zgomotul rotilor de tren, apare în compartiment o doză de inspirație, așa că mă apuc să tastez versuri pe telefon.Intre timp Inspirația îmi cere biletul la control si deduc ca tocmai a intrat boactarul.
Pân la urmă dau sms unei prietene:
Topîrceanu a scris demult cum trecea Acceleratu
Dar sunt sigură că-n strofă, era vorba despre altu
Dac-ar apărea acum , poetul pe culoar
Ar avea nevoie bietu de….transplant testicular.
Ieri. Miercuri după amiază. Urcăm într-un regional la Koln. Eu și partenerul cumpărasem un bilet de 5 persoane.Numai că eram 3 . Noi și bagajul de 30 kg care conținea comoara: 2 kile de nuci din anul ăsta și alifiile mele.Trolerul mare si greu sta langa mine pe scaun. Sunt locuri destule , trenul e curat, luminat, spațios desi ar fi echivalentul unui „personal românesc“. Duduia de vis a vis începe să mârăie cînd observă că pun papornița pe scaun. Ma uit mai atentă si văd că de fapt mârâie un pudel maro care ocupă și el un loc pe același culoar. Langa stăpâna lui care tocmai își agățase unghiile în fermoarul de la geanta LV si nu se putea ocupa de potaie.
In sfarșit Pinguina nu se mai poate abtine, pe ea nu o deranja cainele din spate ci bagajul meu. Mă informează că nu ar trebui sa îl pun acolo. Partenerul meu e sensibil la reacțiile celorlalți, așa că mă abtin. Se uită la mine sub forma de „ te rog să taci de data asta”.Mă conformez.De altfel , aș putea sa îi comunic pinguinei că mă enervează mutra ei de pește naufragiat care se holbează în continuu la ce fac altii, dar că lumea în care traim e destul de harcea-parcea ca să aiba loc în ea si bagajul meu si fundul ei………Când sunt foarte obosită, sare obraznicia din mine fără să-mi ceară acceptul.
S-ar putea să vă gândiți că am fost mai nefericită într-un tren decât în altul…….si că la un moment dat mi-ar fi trecut prin minte că n-ar trebui să mă aflu acolo. De fapt oamenii sunt la fel peste tot. Cel care-a dormit marți pe 4 scaune în acceleratul Iasi-Timisoara poate că va construi saptamana urmatoare o casă pentru cineva . Poate că doamna Pinguină care m-a detestat marți își va încânta nepotii peste cateva zile……..Iar cea cu cătel maro poate ca a pierdut o mare iubire, s-a urcat în alt tren, a distrus un om si în alta zi a salvat o viată………
M-ai întrebat unde mă simt acasă…….Am fost mereu acasă, indiferent unde m-am aflat atunci cand inima mea era calmă și se afla în echilibru. Iubirile pot să vina si să plece, la fel ca trenurile , casele se pot vinde sau dărâma si iarba…….are aceeasi culoare peste tot :). In fiecare moment am fost exact acolo unde trebuia sa fiu .Am știut să-mi regăsesc prietenii la întoarcere…….
Acum aștept să se coacă prajitura marmorată, beau un capucinno fierbinte , ascult Marc Lavoine si………sunt acasă.
Geniale versuri. =))
Ei, nevoia te invata……:))
Ce ai postat astazi este exact ce ma asteptam sa fie.
Ma bucur ca am savurat versurile inainte si dupa…Ma bucur cand ajungi acasa si te intalnesc pentru ca stiu ca ii vezi pe cei dragi si esti fericita dar ma bucur cand pleci pentru ca stiu ca o sa ai realizari sau o sa te bucuri de o vacanta, cine stie pe unde, si ca o sa te intorci si poate o sa imi povestesti cum a fost. Da, zambetul ramane acolo fie ca vii sau pleci si asta pentru esti o persoana exceptionala si o prietena deosebita.
Apropos de calatoriile cu trenul, eu am avut o companie placuta – astazi. Se numeste Nordin, e din Eindhoven – Olanda si calatoreste aproape in toata lumea. Are un proiect in Columbia – School for Minus Valid sau ceva de genul si doua proiecte in Africa, unul ce sprijina educarea femeilor si altul ce ofera copiilor orfani suport social si invatandu-i engleza, germana, spaniola sau neerlandeza.
Ma urcasem in tren, imi cautam locul si cum am deschis usa compartimentului s-a oferit sa ma ajute cu trolerul meu. La prima vedere erau 4 persoane trecute de 50 ani si Nordin. Credeam ca o sa ma plictisesc pana la Cluj dar el a inceput sa vorbesca si el era de neoprit. Am discutat asa despre calatorii si proiectele lui, despre oameni, telefoane, ceasuri, carti. El ne povestea in engleza, germana si eu traduceam celorlalti calatori sau vice- versa. Atunci cand vorbea in spaniola sau italiana, lumea il intelegeam…cred ca au vazut prea multe telenovele…doamnele…:).
Am sfarsit sa il conduc la hotel deoarece persoana ce trebuia sa il astepte nu a mai venit.
A fost placut…Sper sa visez la fel de frumos.
Deci…nu pot sa cred cat de norocoasa ai fost :))) Parca tu ai calatorit prin Bruxelles, nu pe aceleasi linii care trec de Cluj 😀
Si ma bucur ca te-a amuzat poezia, ma gandeam eu ca te fac sa zambesti……..:)
Airkiss
Combinatia Cluj + tren sincer ma inspaimanta. Am facut niste drumuri Tm-Cj, Cj-Tm si mi-a cam ajuns.
Din cand in cand savurez cu placere cate-o doza din realitatea cotidiana……Ma face mai constienta si mai recunoscatoare 🙂
Mica ta poveste (inclusiv versurile!) mi-a adus aminte de perioada în care am fost nevoit (doar un an ) să fac naveta cu trenul… Cred că lume mai pestriţă decât în acea perioadă n-am mai văzut…
Dar banuiesc ca a fost si interesant intr-un anume fel……..
eşti atât de amuzantă şi în modul cum comentezi, dar şi în modul cum reuşeşti să te detaşezi de lucruri. “testicularul” m-a făcut să-mi imaginez ce-ar zice Topîrceanu dacă ar trăi în zilele noastre. şi mi-am propus să scriu o postare despre cum s-ar răsfrânge prezentul în opera literaţilor mei preferaţi. merci de idee. 🙂
să ştii că înţeleg sentimentul tău de acasă peste tot. suntem cele mai fericite persoane, dacă judecăm astfel lucrurile, pentru că orice ni se întâplă ne acomodăm. dacă n-ar fi aşa, ar fi vai de noi, la cât de mult tre să schimbăm peisajul. chiar îmi pare rău pentru cei care au astfel de drumuri de făcut şi le privesc de parcă ar fi chin.
eu le ador şi mă simt bine oriunde…
bine-ai revenit acasă, plecând de acasă. 🙂
Iti multumesc frumos pentru urare 🙂
Comentez da, cand se zbanagane Inspiratia in jurul meu……Uneori am zile in care nu pot sa scriu nimic.
Daca o sa scrii pe blog despre prezent si felul in care s-ar fi adaptat unii clasici……oaw, citesc cu placere!
Daca astepti sa se coaca prajitura marmorata ,sigur esti acasa ,chiar daca te-ai intors tot de acasa.Cat despre calatoriile cu trenul ,mie imi plac foarte mult…chiar mi-e dor de una :)bine ai revenit!
Bine v-am regasit 🙂
Mi-ar place sa citesc cum e cu trenul pe la voi……..mai bine ca in Ro? Am fost acum doi ani cu un “personal” in Tunis :))) si m-am simtit oarecum…….ca si in metroul parizian. Doar ca oamenii nu erau atat de eleganti……..
Aici nu prea circula oamenii cu trenul;este o linie spre Siria,trenul este vechi …nu sunt trenuri moderne ca in Ro…
Nici in Ro nu sunt trenuri moderne :)))
Numai preturile sunt moderne din pacate.
Nu degeaba se spune că acasă e mai mult o stare de spirit…
Da…….Ma bucur ca notiunea nu e linkata de 4 pereti in ceea ce ma priveste….
da, nu intotdeauna trenul pleaca si garile raman … se mai intampla si invers. 🙂
Se mai intampla, da…..Altfel ne-am plictisi 🙂
bine ai venit, acasa…
Merci, Ovi
Nu degeaba se spune, in sens larg, ca Terra este casa noastra, a oamenilor. Normal ca ne simtim “acasa” oriunde pe cuprinsul ei. Glumesc!
Ceea ce ai surprins tu si redat atit de inspirat nu este specific pentru “acasa”. De fapt nu reprezinta decit interfata dintre adevaratul “acasa” (fiindca ce-ar fi sa te lovesti prin sufrageria sau dormitorul tau de astfel de scene) si lumea in care traim. Iar tocmai distanta geografica in care le-ai surprins ne dovedeste ca natura umana poate lua oriunde, ce infatisari doreste. Dar, important, noi vom putea trece intotdeauna peste asemenea “faze” tocmai cu ajutorul gindului ca ne asteapta cu adevarat un “acasa” unde sa ne regasim fericirea si linistea interioara.
Exact, acasa e locul in care iti regasesti linistea interioara……Daca m-as putea teleporta acum in Cuba sa stau sub un palmier si sa trag dintr o havana……..as fi tot acasa :))))
🙂 dar totusi n-ai ajuns cam repede de la Cluj la Köln??
Wizz Air face 1 ora si 40 minute. Im a low cost addicted 😀
Faza cu duduia care maraia 🙂 mi s-a parut super…
Eu nu ma simt nicaieri..acasa..ciudat!
Stii , de fapt, femeia chiar plescaia si ingana ceva in barba cu ochii pe trolerul meu. Cainele era cuminte…..
N-am mai fost cu trenul de fooooarte mult timp, din adolescenta mai exact. Si sper ca nici sa nu am nevoie de un astfel de mijloc de transport prea curand, am citit prea multe povestiri “de bine”.
Eu acasa nu ma simt decat…acasa la mine. Nici macar acasa la parintii mei, unde am locuit pana la 19 ani. M-am obisnuit cu casa mea, cu patul, si doar acolo ma simt bine…
Mie mi-ar fi greu acum sa ma opresc din alergat si sa spun “aici sunt acasa”
In adolescenta aveam acelasi sentiment pe care il ai tu acum……..dar a disparut pe parcurs. Poate e o modalitate de a face fata provocarilor vietii, cum spunea cineva mai sus……..
M-am distrat copios :))))) Ce povestești tu aici îmi amintește fix de drumul Galați-Tg. Mureș 😀 Unde mai pui că eu îmi împărțeam bancheta cu bidonul de varză al călătorului drăguț ce urcase de undeva din Adjud :))
Ei vezi….macar era drăgut calatorul. Puțea varza nu el…….
La mine era noapte totala 😀
si eu am vrut candva sa scriu despre asta. Niciodata nu mi-a fost greu sa ma simt undeva ca acasa … fie ca stau cateva zile la o colega in cealalta parte a orasului, fie ca petrec o saptamana in cealalta parte a tarii(nu zic a lumii, nu am inca o experienta atat de vasta), unde nu cunosc prea multi oameni nu-mi ia prea mult timp sa ma adaptez si sa ma simt ca acasa (sau mai ceva ca acasa). Niciodata nu am inteles ce e, dar am observat ca am ceva care-i face pe majoritatea oamenilor sa ma placa imediat (desi uneori sunt o mica viepra si nu-mi trebuie prea multe ca sa musc pe oricine ma calca pe coada).
Cu trenul … am avut si eu muuulte experiente ciudate (daca-ti amintesti, chiar am pus la un moment dat o poza cu un copil care-si facea nevoile pe culoar) dar in ciuda lor intotdeauna mi-a placut sa calatoresc cu trenul …
Da, imi amintesc de poza aceea, parca mergeati undeva in tabara……….
da, eram prin clasa a VII-a si ma intorceam de la Navodari
“M-ai întrebat unde mă simt acasă…….Am fost mereu acasă, indiferent unde m-am aflat atunci cand inima mea era calmă și se afla în echilibru. I In fiecare moment am fost exact acolo unde trebuia sa fiu .Am știut să-mi regăsesc prietenii la întoarcere…….”
foarte frumoasă încheiere
Merci Di 🙂
Ma bucur sa te mai vad pe aici, te astept oricand cu drag……Si te rog sa-mi aduci piure de castane data viitoare : flowers:
After reading your blog post I browsed your website a bit and noticed you aren’t ranking nearly as well in Google as you could be. I possess a handful of blogs myself and I think you should take a look here: XXXXX You’ll find it’s a very nice tool that can bring you a lot more visitors. Keep up the quality posts
Vezi de treaba Mario, ca nu mai am locuri de cazare.
Buni is cei pe care ii am.
U read my post o laie.
Saracul Topirceanu … 🙂
Acasa unde? 😀
hapi, o reteta simpla. Cand mergi cu trenul sau autocarul du-te obosita. Si ai sa dormi pe tot parcursul calatoriei. Numai sa ai gijra, sa nu ajungi in alta tara ca mine (am luat autocar din arad catre oradea iar eu parfumata fiind inca dupa seara dinainte am adormit. m-am trezit la unguri ca imi cereau pasaportul)
Asta e problema mea! Nu dorm niciodata, obosita sunt mereu cand calatoresc. Si daca ma ajut cu-n juma de diazepam tot nu dorm., Si daca stau cu ochii inchisi tot nu adorm 🙂
Cand merg cu trenul in Ro, nu dorm de frica