Cam la 3 zile după ce s-a declarat starea de urgență sau alertă, grosso modo- (nimeni nu știe diferența, e ca vremea), și-am citit că-n Italia au murit vreo 600 într-o zi, de Covid 9, mi s-a pus un junghi, așa, parcă mă durea și păru-n cap. Numai gâtul nu, n-am avut nici febra, așa ca m-am bucurat gândindu-mă că e foarte posibil să am gută. Că doar am 40 de ani, trăiesc în Romania, mă încadrez oarecum în descrierea bacilului de mucegai din capul Streinului. Și junghiul se muta, cuminte, dupa câte 4-5 zile ba la un genunchi, ba la coaste, ba la cervicală, numai coccisul nu m-a durut.

Eram ori fericita de-a binelea, ori nebună pe jumătate că am gută, asta fiind legată de acidul uric, vechii egipteni si Hipocrate. Ce mi-e o gută și-o zona zoster, în comparatie cu ăia care mor pe holuri, la televizor, cu telefoanele sunând în gol?

Febra si unchiul conspirationist

Tot la 3 zile după starea de urgenta, s-a manifestat oarecum si mama. Buhăia precum cimpoiul, când ies maramureșenii de Anu Nou. Ce ai? Că n-are nimic, numai multiple informații de la televizor și-a mâncat tofu rece din frigider. I-am aruncat in brate un pachet de bomboane cu tantrum verde , 3 folii de magnerot, zinc, si am pus telecomanda în rucsacul copilului.

După alte trei zile a uitat să tușească, nervoasă foc că a pierdut telecomanda.