Ca să ajungi în parcul botanic, ideal de vizitat cu copii mici sau cu iubi (dacă ești antrenat hormonal, rezisti mai bine), trebuie să treci întai de borna km 18 Bin Ih Ma (bine, măh) și ajungi pe pista Ah Ja Orb Estem (aia vorbește?). Orașul e poliglot. Se vorbește română, aromână, latina pesedium, ortoengleză, aramaică și, pe sub plopii fără soț – după cum veți vedea mai jos- maghiară.
Concetățenii mei se cam feresc să vorbească maghiară, din cauză că românii îi acuză că soții pleoapelor (pleoapa e soața plopului) ar fi dispărut din cauza lor.

Câteva cuvinte despre oraș

Când eram eu mică am aflat, mai bine zis am auzit la piață când mă trimitea mama să caut ridichi (rapanus sativus), că aici, în orașul meu natal, au fost descoperite cele mai multe topoare. Un topor și-un corn de cerb lângă podețul Someșului, un topor din piatră sub Perii Pădureți, un topor din neolitic pe lângă pârăul Fizeș. Având în vedere c-a trecut multă vreme de atunci și nu s-au găsit și hemoglobine aglutinate, vă spun cu mâna pe inimă că mai buni, mai înțelegători, mai blânzi și mai drăguței oameni ca-n orașul nostru nu estem. Decat specia invidiosum cronicus, ocrotită prin lege, precum ciorile.

Se mai găsesc si astăzi piese litice precum paloșul ardelenesc, deocamdată nerevendicat.

Ciorile ocrotite prin lege

Pe când nu eram bătrână, păsărele mici, colorate, vrăbiuțe și porumbei albi ca vata veneau să pape din cornul meu primit la școală. Sau al prietenului, depinde cu cine mă plimbam. Acum nu mai vezi gheară de pasăre. E plin de Corvus și de puii lor căcăcioși (mă scuzați, am să redau imaginile). Se spune că sunt pe cale de dispariție, ei bine, tot pe această cale vreau să anunț autoritățile să stea li-niș-ti-te, fix ca până acum. Toate ciorile din toate subspeciile neenumerate sunt în parcul botanic din orașul meu! Cu pui, cu covrigi, cu păstăi furate dracu știe de unde, cu neveste (initial am crezut că le protejăm noi, ortodocșii, că-s monogame).

Read more →