Poveste cu-n arab și doi Fifis

Poveste cu-n arab și doi Fifis

fata cu hijabBun, mergem la Felix cu familia dar unde ne lăsăm șoarecii?

Că eu am convingeri primordiale când e vorba de gugulicile mele. Hani când le dă o bucată de morcovel stă la un metru distanță, să nu-l înghită. Mătușa mea îi hrănea după ce-și trăgea mănușile chirurgicale. Bine, Hani s-a obișnuit cu ele și-i sunt dragi mai ales când plâng după mâncare, de fapt când aud pungi fâșâind prin casă, dar n-o să-l vezi luând-o pe una din cușcă să o motroșească.
Inițial i-am spus că intenționez să-i las cheia lui Mihai, să vină într-o zi să le hrănească, c-am mai făcut așa când am lipsit două nopți. Pe o perioadă mai lungă, le duceam acasă la mama, dar acum nu era cazul.
Hani are o idee mai bună ca să nu-l deranjeze pe Mihai în timpul săptămânii când vine obosit de la clinică: dar dacă le las la birou la mine?
– Minunat, grozavă idee, zic eu. Da… ele trebuie hrănite, schimbat apa, mă rog… ce-o să spună colegii?
Și-l sună Hani pe Alin și pune telefonul pe speaker, cum face el de obicei. Adevărul e că și Alin îl suna destul de des pentru diverse probleme.
– Bune, Alin, am o întrebare. Eu pleci două zile, poți lași ceva la birou?
– Da, sigur, ce să vă las? răspunde amabil tânărul.
– Nu, nu, eu lași, am doi Fifis și nu are cine să stai cu ele.

Read more