Poveste cu-n arab și doi Fifis

Bun, mergem la Felix cu familia dar unde ne lăsăm șoarecii?

Că eu am convingeri primordiale când e vorba de gugulicile mele. Hani când le dă o bucată de morcovel stă la un metru distanță, să nu-l înghită. Mătușa mea îi hrănea după ce-și trăgea mănușile chirurgicale. Bine, Hani s-a obișnuit cu ele și-i sunt dragi mai ales când plâng după mâncare, de fapt când aud pungi fâșâind prin casă, dar n-o să-l vezi luând-o pe una din cușcă să o motroșească.
Inițial i-am spus că intenționez să-i las cheia lui Mihai, să vină într-o zi să le hrănească, c-am mai făcut așa când am lipsit două nopți. Pe o perioadă mai lungă, le duceam acasă la mama, dar acum nu era cazul.
Hani are o idee mai bună ca să nu-l deranjeze pe Mihai în timpul săptămânii când vine obosit de la clinică: dar dacă le las la birou la mine?
– Minunat, grozavă idee, zic eu. Da… ele trebuie hrănite, schimbat apa, mă rog… ce-o să spună colegii?
Și-l sună Hani pe Alin și pune telefonul pe speaker, cum face el de obicei. Adevărul e că și Alin îl suna destul de des pentru diverse probleme.
– Bune, Alin, am o întrebare. Eu pleci două zile, poți lași ceva la birou?
– Da, sigur, ce să vă las? răspunde amabil tânărul.
– Nu, nu, eu lași, am doi Fifis și nu are cine să stai cu ele.

– Ce aveți?
– Doi animale…
Liniște. Cred că Alin revedea toate scenele SF din filmele văzute-n ultimul timp, întrebându-se ce animale or fi Fifis.
– A… nu e problemă, dar sunt mari? Ce animale sunt? Câine, pisică?
– Nuuu, nu sunt mari, nu pisică, fifis e… două fetițe.
Iarăși liniște, mna, Hani e un fel de îndrumător, Alin rămase surprins, Hani părea om serios așa…
– Ihâm…
– Ele stat în cutie, nu fuge, trebuie dat de mâncare dache te rog frumos. Și schimbat apa. O dată pe zi. Las eu mâncare, morcov, petersilie, bobiță.
Alin n-a mai rezistat și-a izbucnit într-un râs sănătos explicându-i scurt care-i treaba cu fetițele care stau în cutie și mănâncă morcov și bobițe în România. Hani râdea de nu mai putea vorbi la telefon, se înroșise tot de rușine, el nici bancuri deochiate nu ascultă pentru că nu le înțelege rostul. Când îi revine vorba, continuă:
– E ca și șoarece dar mai mare, aduc mâine.
– Mușcă? Dacă fug când nu e nimeni la birou?
– Oooo, dar ele nu fuge, nu lași deschise numai dache te joci și chind dai mâncare. Mușcă numai puțin.
Nu știu ce gândea el că înseamnă mușcă, a doua zi ne-am prezentat la birou cu-n balot de fân, ingrediente pentru o salată, cușca și numa zâmbete. 3 minute cât am stat acolo, Alin a părut foarte fericit. Mă rog, cred c-ar fi preferat alt gen de fetițe. În plus Hani i-a spus să vorbească cu ele. Eu insinuam că dacă se poate, e bine să audă ceva peste zi, o voce, radio, dar el s-a exprimat ca și cum era musai să li se citească din Neghiniță.
A pornit radioul în biroul lu Hani și noi duși am fost.