Ce bună erai si nu mai esti!

Ce bună erai si nu mai esti!

atlantic Pe cuvant, voiam sa va scriu astazi despre altceva. Despre aruncatul in valuri, in Atlantic. Despre o ora de fericire. Despre momentul in care realizezi cat esti de mic- in fața lumii, nu in fața oamenilor!
Dar, am virat. Dreapta. Undeva.


“Nu mai puteam de râs deci cum ai putut sa-mi faci asta?”

Cam stii ce fel de blogher esti, la un moment dat.
La inceput habar nu ai de ce le scrii lor, oamenilor necunoscuti si nu gusti magia unui jurnal pe care sa-l lasi sub perna. Sigur că nu-i includ pe cei care îsi deschid bloguri pentru adventoriale, e o alta sectiune, e activa, e normala.

Incet, daca nu esti „de nișă“ iti gasesti drumul si scrii despre orice. E bine sa scrii despre ce cunosti sau ai testat sau ai simtit, altfel îi trimite google pe cititori la dracu, nu la tine pe blog.
Si într-o zi te trezesti cu 600 de unici si mai atingi si mia si te bucuri. Pur si simplu.
Dar bucuria nu dureaza mult.

Florica – înflorea cand îti găsea articolele, mai ales că tot ce scriai tu la categoria sentimente, îi trecuse si ei prin cap sau pe sub buric, da nu stia cum si cui s-o spuna, psihologul o redirectionase. Iti dă follow peste tot, te-ar pupa ca pe un boboc de rață daca te-ar prinde în carlige si intr-o zi , gaseste articolul ăla despre copilul care te-a enervat. Mai cauta doua si dă peste celalalt cu „am fost si eu amantă“. Se identifică nu numai cu urzicile din spatele blocului ci cu toate nefericirile ce i s-au intamplat pana la ultima menstruație si gata, pentru Florica tu nu mai esti un personaj care scrie. Ea te cunoaste, „te-a crezut“ altfel, „cum te-ai putut schimba“?

Read more