Astăzi am simțit că înnebunesc. Și e bine să taci și să nu spui că simți că azi înnebunești

Und sie sagte von 3 Jahren…

Astăzi, dintre toate zilele de când a coborât Sacha înspre mine, astăzi am simțit că înnebunesc. Pur și simplu. Că o să mi se strice capul și n-o să mai știu ce să iau din hipermarket. C-o să sar în cap cuiva, legănându-mă amabilă printre coșurile lor cu care se păleau neglijenți unul pe-altul.

C-o să le strig că aparenta lor nepăsare vine de la alprazolam sau vodkă sau poate-au fumat ceva sau poate s-au îndrăgostit proaspăt și nu n-o să țină. Și-o să fie iar nefericiți.

Și nu, nici excursia aia de 7 zile n-o să le iasă grozav că drumu-i cel mai frumos, pregătirea bagajului, entuziasmul nopții care precede plecatul, hainele alese pe tren, pe avion, pe mașină. Că se vor trezi acolo unde și-au dorit, la două ore de zbor distanță de România și se vor gândi fiecare la altcineva: ei, cum ar fi cu… dar ce frumos zambește ea, las c-o văd săptămâna viitoare…

Sau: ce obraznic mă privește el, se vede clar că-i plac, oare are pe cineva?

Însă ceva sau cineva a decis că nu pot înnebuni, cel puțin nu până nu plătesc la casă. 205 roni. 2 pachete scutece nr 5. Ce-am făcut?   Eu am nevoie de scutece nr 4!

Văd, între toți oamenii de la casele de marcat și paznicii și toate angajatele care ajutau oamenii care nu știau să plătească la automate (dar se buluciseră exact acolo) văd o Femeie. Și era tristă. Și obosită. Undeva la 48-55 de ani, cu părul strâns la spate cu-n elastic mov. Genul de persoană care-ar trece neobservată și dac-ar avea două codițe roz, împletite. Dar femeia avea ochi pentru fiecare aparent nimic, femeia aceea nu era robotizată. Terminase de plătit în locul unui client care bombănea și fug la ea cu pungile, transpirată și hiperventilată. Puhoiul acela de oameni parcă-mi mânca sufletul.

S-a întors spre mine cu salopeta ei roșie prea purtată de alți colegi care probabil renunțaseră demult la jobul obositor și a schițat un zâmbet.

Read more