Merg destul de frecvent pe lângă niște chioșcuri lipite între ele. Unele din sticlă mată, veche, groasă și spartă pe-alocuri, altele cu uși termopan, uși ce par a fi uitate de prin 90, de la înființare, cu folie pe ele. Mai e și Panemar tot acolo – ciudat că-n mod normal brandul pare atent și dichisit, cu locațiile îngrijite – au un chioșc amărât și murdar pe dinafară. Apoi văd coaforul de sub bloc și câteva anunțuri: Reparații. Reparații telecomenzi, televizoare, mașini de spălat. Scris cu litere din acelea care precedă vârsta abecedarului și-mi amintesc de copilărie. M-apucă nostalgia tinereții observând combinația lucrului de mântuială de dinafară, disproporțiile. Nu c-ar fi singura porțiune de acest fel din cartier, dar mă fascinează oarecum câteva ateliere de reparații.

Cum telecomanda și-a revenit singură, după ce-am scăpat dulapul pe ea când am mutat mobila, n-am ce să repar.

Televizorul, nu-l mai stimulează nici Lia Olga când apare cu decolteu, tot purici tot colorat chicios, deh, pân-oi avea casa mea nu investesc.

Mi-amintesc cum râdeam noi, deșteptele de la Liceul Teoretic de-ăștia de la profesională.

Ni se lipise ca brusturele-ntre bretele ideea că profesională e-un soi de cort cu tăntălăi veniți de la țară, incapabili să buchisească tabla înmulțirii și că asta e ceva de rău augur. Când ne-amenințau părinții pe sub mustăți cu profesionala, ceream subtil să ne sacrifice pe malul Someșului.

Read more →