May 15 2017
Am fost la film – Pălăria fatală și Horthy în regia lui Adrian Munteanu
Într-o dimineață mă trezesc cu-n fel de mesaj invitație în locul alarmei de pe telefon sau a celei din pampersul care-mi doarme alături: avea să fie premiera filmului clujean Răzbunarea țigăncii, partea a doua. La Cinema Florin Piersic mai specifica mesajul, într-o seară de vineri. La câteva zile după operația mea de cezariană. Hm, ce să răspund?
Amicul meu -un personaj zurliu ca mine dar sofisticat și erudit ca el, cum altfel, cu nebunia ce șade bine unui regizor, mă invita la premieră.
Inițial am zis că nu merg, că nu pot fizic, nu credeam că pot. Să mai și arăt oarecum în formă, presimțeam eu că-și adună oameni frumoși, eleganți, veseli. Apoi am fost îndemnată să ies, îmi plăcuse prima parte și acum aveam ocazia să-l văd pe ecran mare.
Așa că m-am șters de lapte, am lăsat provizii, m-am îmbrăcat frumos și bine am făcut c-a fost plin de lume bună. Și cum îi place lu Munteanu (regizorul filmului) să epateze, deh, a reușit, costume frumoase, jazz live în surdină, sala plină, gulere cu ștaif și invitați care mai de care. Vreau să spun că a recreat puțin atmosfera în care plonjam în curând -în acțiunea filmului. Mi-a plăcut mai mult decât primul. Din prima variantă nu am înțeles de la început desfășurarea acțiunii, combinarea scenelor și apoi umorul mi-a părut pe-atunci sec.
E drept, nu citisem absolut deloc sinopsisul, descrierea, nimic, doar l-am urmărit la rece. Nu recomand niciodată și nu citesc descrieri ale unui film decât dacă acestea ocolesc esența jocului de scenă și sunt obiective: ce, cum și unde se întâmplă. Ei bine, asta găsiți pe Facebook pe pagina de prezentare a filmului.