Fumători, nu-i chiar așa de rău!

o cafea si o prietenaCred că  nu-s mai agitati pe subiect fumătorii sau Ne sau cei care s-au lăsat ori cei care nu au fumat niciodată. Părinții mei nu au fumat. In afara de bunicul si de mine, n-a fumat nimeni în familie. Eu și Geta am șterpelit în clasa a opta un pachet de Mărășești și unul de Kent, le-am fumat 2 săptămâni în buza ferestrei de la baie si de-atunci fumătoare am fost. Culmea că mă abțineam în vacanțe. Imi era frică de părinti desi nu m-au bătut vreodată. De  bunica-mi era rușine. Uitam de vicii în vacanță.

Bunicu a decedat din cauza cancerului la prostată. Era un om dur și aparent mohorât dar în casa bunicii n-a mirosit niciodată a fum. Aaaa, pardon. Până am terminat eu liceul și m-am simtit îndreptățită să-mi vântur viciul pe sub nasul tuturor.

Nu e vorba că-mi pare ciudat că făceam asta. Fumam până nu demult si niciodată, dar absolut niciodată nu mi s-a părut anormal să-i intoxic pe alții. Si declar cu mâna pe pojartier sau pe inimă, cum se mai zice, că probabil dacă aș încă fuma, aș percepe lucrurile la fel, aș fi de partea baricadei cu fumătorii pentru că aș simti că mi se retrage un drept. Culmea, nu-i adevărat, trebuie să văd că un drept care mi s-ar retrage mie în anumite locații, le oferă altora mai multă libertate.

În sfarșit. Bunica a murit intrand in insuficiență cardio-respiratorie. Da, de batranete cum s-ar zice dar nu cred că e totuna dacă mori de infarct sau mori sufocandu-te. Ea n-a fumat dar în timpul războiului a răbdat frig, foame, n-a avut o viață ușoară si nici nu si-a tratat răcelile. Nici la 10, nici la 80 de ani nu-i totuna cum pleci. Că pân la urmă nu de moarte ne temem, cu ea dispărem și nu mai știm nimic, de suferinta, de agonie ne temem.

Read more