Viziunea lui Aristotel despre (noțiunea de) Dumnezeu

Gandirea logică este importantă pentru cunoașterea Universului. Totuși nimeni nu poate ajunge la perceperea adevărului Suprem

Cei devotați anumitor religii nu au rolul de a îndeplini anumite fapte pentru a face pe plac zeilor.Prin credință , ei “simt emoții și intră intr-o anumită stare” care-i apropie de Divin

O teorie renumită cu care mulți nu sunt de acord  dar care ocupă un loc fruntaș în multe rituri din zilele noastre este cea a Katharsisului conform careia tragedia duce la purificare.Deznădejdea, durerea, teama, incapacitatea de-a schimba situația seamănă cu experiența nașterii.Multe din ideile lui Aristotel se regasesc în creștinism.

In “Fizica” filosoful spune că în varful ierarhiei existențiale se află Mișcătorul Nemișcat identificat ca fiind Dumnezeu.El este pur, imobil , spiritual , nicidecum material așa că nu poate fi perceput prin știință sau prin alte mijloace pe care Materia le oferă.El transcede Materia care este imperfectă și muritoare.El pune lumea în mișcare printr-un proces de atracție căci toate ființele sunt atrase de Ființa Insăsi.Intelectul este darul divin cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe om.Prin previziune si Intuiție omul își poate autodepăși Sinele, contemplând Adevărul (pe Dumnezeu?) Contemplarea cu ajutorul gandirii raționale nu este posibilă.

Totodată Aristotel afirma că

– nu Dumnezeu a făcut lumea, el nu ne călăuzeste si nu intervine în actiunile noastre

Lăsând filosofia la o parte vreau să vă întreb cand ați simtit prezența Lui în viața voastră?S-a întâmplat odată, de mai multe ori………niciodată?

 

 

Similar Posts

47 Comments

  1. Prin previziune si Intuiție omul își poate autodepăși Sinele, contemplând Adevărul (pe Dumnezeu?) Contemplarea cu ajutorul gandirii raționale nu este posibilă.” … contradictie logica: sinele, adica ego, e rezultatul functionarii ratiunii … si fara ratiunea care creeaza acea dihotomie intre “Eu” si “Nu eu”, pana si ideea de “a simti” e ilogica (adica “cine simte? eu? care eu? noi? care noi? voi? care voi? care ei? ceva atotcuprinzator … da’ atunci cum se face distinctia intre prezenta si absenta?”). fara ratiune exista doar NIMIC (sau TOT) … da’ in nici un caz nu poate exista perceptia acelui ceva (tocmai fiindca perceptia necesita un receptor). de aici rezulta logic (desi, daca tinem cont de ce-am scris anterior, nici nu mai conteaza) ca insasi existenta sinelui e piedica insurmontabila in perceptia adevarului … iar acesta (sinele), odata “autodepasit”, elimina perceptia.

    da’ ca sa raspund: niciodata … oamenii din viata mea ocupa tot spatiul existent.

  2. Nu e nicio contradictie 🙂
    Este vorba despre Sinele Superior care nu are nicio legatura cu Ratiunea .Si nici cu Egoul -acesta este perceput de unii ca o a doua personalitate. De fapt ce crezi tu despre tine si ceea ce esti de fapt sunt doua lucruri diferite

    1. ok … da’ eu voi ramane la: fara ratiune nu exista nici un fel de Sine (inferior, superior sau de orice natura/tip). in fond, pana si biblia/religia spune ca Dumnezeu e in tot si toate (ceea ce-i si logic din moment ce “In the beginning God created the heaven and the earth” si “ceea ce a existat initial” = “God”) … adica “fara Sine” tocmai pentru ca din acea perspectiva nu-i nici o diferenta intre un neutron si intreg universul (sau orice altceva, chiar si “un gand”).

      1. Spui ca fara Ratiune nu exista nici un fel de Sine
        Ratiunea este definita ca facultate a omului de a cunoaste si de a gandi logic
        Sinele este notiunea intima care ne diferentiaza de ceilalti. Unii il numesc “suflet”
        Psihologii il definesc altfel
        Iar filosofii incearca sa ajunga la el cu ajutorul gandirii logice.Ei bine, pana acum , nu mi se pare ca ar fi reusit vreunul 🙂
        Exista oameni bolnavi cu disfunctii intelectuale grave care nu pot rationa. Dar nu se poate spune ca ei nu au Sine sau Ego 🙂

  3. Eu cred ca undeva acolo sus exista totusi Cineva. Unii ii spun Dumnezeu, altii destin, cert e ca am ajuns la concluzia ca , ceea ce trebuie sa se intample sigur se va petrece, cu sau fara voia noastra. E scris in stele. 🙂
    Si da, am fost convinsa ca exista Dumnezeu in momentele in care s-au ivit ca din senin solutii la anumite probleme ce le credeam de nerezolvat. Cineva acolo sus, ma iubeste, cred eu. Si nu e vorba de vecinul de la 4. 🙂

      1. Nu e o recunoastere conditionata. Cred ca este cineva/ceva acolo care ne calauzeste destinele. 🙂
        Nu prea calc pe la biserica . Am o parere foarte proasta despre majoritatea preotilor. Consider ca daca e credinta in suflet,nu e musai sa te rogi in biserica, poati face asta oriunde consideri ca e bine. Probabil ma crezi o ciudata.

  4. Cineva a pornit in căutarea lui D-zeu si a recunoscut ca nu a vrut sa-l găsească, pentru ca asta ar fi însemnat sa-si schimbe modul de viața.

  5. Sunt intru totul de acord cu Corina. Multora nu le convine sa accepte existenta lui Dumnezeu pentru ca atunci ar trebui sa-si schimbe modul de a gandi.
    Nu cred ca exista un om sincer, care sa nu recunoasca faptul, ca cel putin la un moment dat i s-au intamplat lucruri care nu puteau veni decat de …Sus!

  6. Zilnic Îi simt prezenţa şi zilnic Îi mulţumesc pentru asta….Cât despre filozofie….Părintele Arsenie Boca în “Cărarea Împărăţiei” spunea că nu putem să recunoaştem pe Dumnezeu, “până nu recunoaştem că avem îndoită fire şi îndoită viaţă: una pământeană şi alta cerească fără de sfârşit ….până atunci tot afară ne ţinem de rostul la care vrea Dumnezeu să ne ridice. Trebuie să ştim toţi…că suntem făpturi cereşti, trimise vremelnic în corpuri pământeşti, spre o mare probă şi anume – să vedem şi să se vadă, încotro înclinăm cu inima şi cu mintea şi înspre ce înclinăm – aceea să avem pentru totdeauna!….căci noi fiind pieritori cu firea pământeană, dar nemuritori cu firea cerească, veşnicia noastră de noi atârnă, unde s-o petrecem. Dumnezeu ne-a adus din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mântuiască nu poate fără noi”. ….cu alte cuvinte Liberul nostru Arbitru şi numai el este cel care ne salvează sau ne distruge, prin fiecare decizie luată, prin fiecare alegere între a face rău sau a face bine…

    1. Iti multumesc pentru vorbele frumoase desprinse din cuvantarile lui Arsenie. Nu i-am citit cartile. Stii de ce? Pentru ca probabil pune foarte mult accent pe ortodoxie si pe dogmatica……..lucru cu care eu nu sunt de acord
      Dar a fost un spirit superior, asta fara indoiala! Si unul dintre putinii care au vietuit atat de aproape de modelul lui Iisus

  7. da…
    eram student… aveam examen la instalatii frigorifice… nu prea iubeam specialitatea asta, desi aveam un profesor… Hera… de toata cinstea… nu invatasem absolut deloc… dar deloc, deloc… nici nu deschisesem cel putin caietul cu notite sau cartea…
    in dimineata respectiva, eram asa de ingandurat si de trist… simteam ca voi avea prima restanta… si… am simtit un indemn sa ma rog… si m-am rugat in gand… ca dumnezeu sa ma ajute la examen, ca sa nu raman cu restanta… ( am terminta studentia fara sa am nici o restanta… iar in liceu nu am avut nici o corigenta… asta ca sa ma laud… )
    am tras biletul cu subiectele… erau obligatoriu doua… si… culmea… amandoua erau cu ceva foarte similar de la alte discipline… chestii de tevi si conectii… de suporti… nimic de principii frigorifice… am laut nota 9…
    acum… considera tu daca a fost atunci, prezenta lui dumnezeu… intamplare… sau orice altceva…

    1. S-a intamplat acest lucru. Am propus prin rugaciune curata ceva si s-a intamplat, s-a indeplinit. Dar fata de distrugerea omului si a planetei a fost foarte putin. Adica viteza de coruptie sufleteasca si fizica e foarte mare. Am vrut o alta lume… poate raiul.

  8. nu pot sa nu te intreb de concert! Sper sa postezi impresii ( bune si rele ) si sa pui si poze! De ce nu mergi si la Smokie? Sunt curios si cum a fost organizarea?

    1. Paul, avand in vedere ca te-ai suparat pe mine si nu mai treci pe aici, ar fi hilar sa postez acum impresii despre concert 🙂
      Sa ii iubim pe cei ce ne iubesc e foarte usor
      E foarte greu insa sa ii acceptam pe cei care nu ne plac 🙂

  9. Cu siguranta, s-a intamplat de multe ori, si in lucruri mari si in lucruri mai marunte!
    Dar, cel mai mult L-am simtit in viata mea in urma cu vreo 6 ani, cand eram bolnava si disperata ca as avea… cancer…M-a ajutat, cu adevarat, sa depasesc anul acela de groaza dar, apropo de chatarsis, din pacate, n-am stiut sa ma bucur, atunci, cum se cuvine de minunea primita in dar…

    P.S.
    Precizez ca nu sunt o credincioasa habotnica, nici macar o ortodoxa practicanta (doar ortodoxa). Merg, cand si cand, la biserica – cel mult de 1-2 ori/luna si destul de rar la slujbe. M-am spovedit doar de 3 ori in viata mea. Practicile religioase, in general, ma cam lasa rece – ca sa ma exprim elegant. Daca voi mai spune si ca prima slujba de inviere la care am asistat a fost in DE si nu in RO, acum 10 ani, poate ca deja am spus totul.
    Bisericile ma linistesc (in special cele catolice), preotii ma obosesc (in special cei ortodoxi)!

  10. pentru mine, Dumnezeu este o prezenţă permanentă. dar dacă este să vorbim despre momentul fantastic în care-a intervenit… sunt mai multe :-), toate la fel de fantastice… să redau ceva tare, dar nu cel mai tare. 🙂
    hai să redau unul: stăteam la ocazie, era iarnă, nicio maşină nu oprea pe gerul acela, cu zăpada de 1 metru, abia se târau maşinile, singura maşină care-a oprit nu mi-a inspirat deloc încredere (era un jeep cu 4 tineri complet dezaxaţi, mi-a fost frică şi am refuzat să urc în maşina lor – dacă aş spune adevărul, că am auzit şi o voce care a spus clar: Nu te urca… dar eu nu credeam în Dumnezeu pe atunci şi am trecut peste ea, abia apoi am luat-o în seamă, când, ca românul, am primit şi eu mintea din urmă…)
    când în final m-a luat şi pe mine cineva, după 20 de km de mers, am găsit jeepul izbit de un copac, salvarea ridica trupurile celor 4, toţi morţi.

  11. Prezența Lui se simte foarte intim și personal, dincolo de învățăturile din cărți. Desigur, cărțile (mă refer în primul rând la cele religioase) deschid drumul, crează o imagine… Dar a-L simți, este cu totul altceva, e o stare de liniște, este atunci când știi că totul e bine, și totul se rezolvă – ca în copilărie, când ne simțeam ocrotiți de părinți. Și mai este o stare de ”desprindere” în care înțelegi totul, și nu mai poți fi supărat pe nimeni, pentru că ”îl vezi” pe dinăuntru.

    De fapt, e posibil să o simțim mai mult pe Ea. Maica divină… dar la început, nu facem diferența.

    Foarte interesantă temă, ca toate de pe aici ! Și importantă pentru viața noastră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *