Tu ce fel de băutor ești?

Cred că-n primul episod din Anatomia lu Grey, când s-a peredit Meredith cu-n kil de tequila, mâncam biscuiți și mă miram de ce-l parașutează a doua zi pe Derek. Mi-amintesc și-acum trupul ei gol, armonios, era pieptănată parcă, obosită doar prin prisma intuiției privitorului. O durea în slipii aruncați prin casă de “cine-i ea,” “cine-o fi el” și ce-a spune orașul Seattle la rubrica DI-VINĂ.

N-am băut tequila în viața mea. Fix la asta m-am gândit în dimineața în care am deschis un sfert de pleoapă și m-am mai gândit că tot ce trebuie să fac e… să stau liniștită sau să strig, eram undeva sub dărâmături, fusese cutremur, o să mă găsească cineva… Ar fi păcat să mor fără să știu ce gust are tequila… și atunci un pompier mi-a dat părul la o parte, doi ochi frumoși, albaștri, m-au privit de parcă chiar ar fi văzut ceva grozav și-o voce a șoptit măgulitor de stânjenitor, stânjenitor într-o ipostază care ar fi fost banală (dar nu era): God, ai băut mai mult ca mine. Fără reproș. Doar o șoaptă, un zâmbet de-al lui și-o bănuială personală: nu eram sub dărâmături. Mă aflam în patul meu și bărbatul nu era pompier (niciodată nu mi-au plăcut poveștile cu pompieri).

Încet, membranele postsinaptice începeau să picure cognac sau brandy pe fiecare nerv și ca urmare mi-am amintit brusc că am (sau nu mai am) un iubit, doi șoareci, 22 de probleme din care 14 nerezolvate și-am sărit direct înspre dulapul Victoria cu patru uși: puteam să mă mișc! Lucru de altfel vizibil căci mânerele de la ușă și colțul patului mi-au taxat imediat acrobațiile olimpice.

Capul îmi unduia oarecum în timp ce mă întrebam de ce-am dat drumul la mașina de spălat și bărbatul de pe marginea  patului  privea amuzat cum îmi torn betadină pe picioare încercând să-mi desfac  flaconul în care lăsasem pastilele de nurofen plus.

(să-l întreb cum îl cheamă? Nu, vreau să mor fără să știu cum îl cheamă!)

Șoarecii urlau după frunze de salată, eu vedeam licurici verzi iar lumina de afară îmi părea portocalie ( după ce și-a făcut efectul pastila aveam să aflu că nu era nicio lumină, era încă beznă). Stai așa, cum îi văzusem ochii?

-E aprinsă veioza. Vrei apă?

Vorbisem în loc să gândesc.

Buclele-mi stăteau pe jumătate într-un alt sertar deschis în timp ce eu îmi căutam probabil lenjeria. Și-atunci am înjurat-o în gând pe Meredith și aerul distins pe care l-ar fi avut orice băutor care se respectă. Simțeam că-mi fug ochii pe sub nas și-n creierii mei, două sarcini neutre se pregătesc să-și… dea drumul.

-Am avut grijă de tine. Doar te-am adus acasă.

(limba mea lipită de cerul gurii, cum de mai aveam boltă palatină, cum de nu s-a topit de la tărie??)

Despre primul pool party privat am să vă povestesc curând, a fost absolut bestial, da acesta e cuvântul, despre năzdrăvăniile exuberante de după 8 ani de absolută abstinență n-ar povesti nici Meredith în film darmite Hapi pe blog.

Poate voiam să mor înecată în alcool. C-așa, să mor de bună voie, nu vreau. Așa că de ce să ai grijă de mine? (în sfârșit, vorbeam și realizam asta. Doamneeee, mi-a zis c-am băut mai mult ca el, o să fac voluntariat de mâine, mă re-botez, mă mut la graniță cu Turcia și ajut copiii răniți)

Așa făceam oricum. Am stat lângă tine, am avut grijă să nu te îneci. Oricum, cine te chemase, pregătise probabil și plasa de pescuit în caz că nu mai ieșeai. Poate pare ciudat dar…

Nu părea, cine mă invitase nu-mi cunoștea întru totul drama dar îmi ierta nebunia de după două shoturi. Iar eu pe-a lui n-o socoteam, ne obisnuisem. C-acelea neprefăcute, după  care își iau oamenii timp să mediteze și să vadă ce mai licărește la final, care-i baza și de unde totuși se poate naște ceva sublim, acelea-s amiciții.  În fond trăim într-o lume plină de sclifosiți care nu te întreabă ce mănânci mâine dar te pun în gazetă când te simt praf.

Câtă valoare poți da unui om care spune: ai grijă de ea și care-a mai avut grijă s-ajungi în siguranță…când tu nu mai voiai nici siguranță și nici să gândești? Ce e cu adevărat merituos în om nu se poate da. E acolo sau nu, indiferent de hramul la care nu te-ai dus sa pe care-l porți. Omul acela, căruia îi va păsa de voi într-o circumstanță care vă depășește e mult peste semenii care nu te-au întrebat o dată: pot să fac ceva pentru tine?

Numai lianele și jungla mi-ar fi lipsit, nu știu ce efect au drogurile dar știu că alcoolul m-a transformat de vreo 8 ori în haimana -de când m-am întors din presupusul meu paradis. Osciland între: să mai rămân sau să plec?

Și-astfel, în momentul în care orice fațetată văruită, obosită și prefăcută si-ar fi dat ochii peste cap analizând efectele alcoolului asupra extazului meu, cineva treaz, intuitiv, eventual nebun și el sau nebuni și ei s-au ridicat de pe scaunele care le pătrățeau fundul, au dat muzica mai tare ca să mă distrez s-au mirat probabil că am putut bea atât (și n-am murit!!) și-au zâmbit și-au tăcut.

Sunt așadar o băutoare abstinentă, cel puțin intenționez să fiu, cică lucrurile se fac toate la timpul lor și cu măsură… De parcă am tras ceva de la gură… cuiva 🙂

E bine măi sub clopotul de sticlă dar ești cam estompat psihic atunci când ieși din el. Marea de oxigen, felul în care i-ai perceput greșit pe ceilalți, surprizele, loviturile pe care nu apuci să le parezi, te copleșesc.

Dar oricât de beat ai fi, nu uiți textura mâinilor care ți s-au întins.

 

Ei, ai curaj  să-mi spui ce fel de băutor ești? (da, știu, tu care mă vei citi prima bei doar o guriță de spumant o dată la 3 luni, seara, cu iubi, când vă uitați la Moara cu noroc pe TVR1 😉 Să mă înveți și pe mine, s-ar putea să nu mai fug sub clopot!

 

(această postare este un pamflet, o auto-ironie marca Hapi, felul meu de-a le spune celor care contează: mulțumesc că ați intuit ce e după cortină, ați intuit fără să trageți de ea. Că alții trag cu ochiul de ani de zile și tot se zbat între penele mele, încercând să le motroșească și se mai zbat între aripile lor… lipsite de pene.)

img theodysseyonline