Toamna amanților – poezie

A trecut întâi o boare pe deasupra crengilor
Noaptea-i rece, merg încet iar podeaua face scârț
Undeva în blocul nou
Doamna Toamnă scap-un pârț

– Iubito, s-aducă jăratec, îmi strigă amantul iubit
El scrie, visează, iubește
Iubirea furată-i mai demnă
Dar Toamna ne-a obosit
– Ce faci, mișcă-ți fundul încoace
Zâmbesc și ascut un cuțit
– Mai fierb quinoa dragul meu, s-avem proteine destule
M-am săturat de-atata carne și de neveste nebune
O tipă blondă bate-n geam, e despletită, te cheamă pe tine

Iubitul mănâncă jăratec și drept în picioare se ține

La geam se adulmecă ei. Eu stau privindu-i demn.

Mi-am uns o pâine prăjită cu-n strat de sudocrem.

– Nevastă iubită, e toamna din noi, ascultă, mi-s mațele goale
De-atâta amar de proteină, mă-ntorc la tine rupt de foame

Dar ea îl blesteamă goală la geam
– Să mori, să dispari în neant
Să stai la inspirata asta.
Eu mi-am găsit un azilant.
E toamnă aici, rămâi deci la bloc
Eu am patrușdoi și-o singură viață
Îți las și cabana din Beliș
Și plec în maroc…

Iubitul nostru stă în geam.
Ea strigă-n continuare:
Tu să rămâi pe veci vegan
Mă voi gândi la tine
Când însoțită de-al meu prinț
Voi savura tajine…

Am un apel pierdut. Și ies. Aici nu-i casa mea
Și las în urmă, ce vacarm!!! Desigur, Toamna fu la geam
Mă urc în tren și-nghit cu nepăsare
Puțin bromazepam.