Tipuri de femei pe care ar (fi) trebuit să le cunoști

Admir oamenii care-au reușit singuri. În toate. Eu n-am nicio abilitate extraordinară, deși, după cum se uită la mine, adminul de la scara 5, mă bănuiește de alde proprietăți electrice care-ar strica și prizele din casă. Eu mă cam tem de el.

Ca femeie, am câte puțin din toate și o sumă mare de nimicuri absolut necesare ca să trec relativ lin prin viața asta țepoasă.

Nu sunt extraordinară la stabilitea corectă a task-urilor, nu excelez la micile activități de management, nu știu găti, iar dacă bat un cui, la dexteritatea mea, ori îl răstignesc pe vecinu ori cade peretele. Odată m-am apucat de pictură, împreună cu fostu. Mi-au acceptat trei desene la un centru pentru bătrânii cu boli degenerative. Le-au vândut cu câte 5 lei într-o zi de-aceea în care populația conștientizează că 20% din ea nu va intra vreodată la Zara să caute blezer la reducere. Așa că, în mărinimia lor, mi-au cumpărat pictura cu lacul, barca și doi pești, M-am simțit ca Picasso, că înainte participasem la desenele de machiaj pentru copiii din alt centru.

Posesivele

Sunt în general niște jivine mici, pot avea picioare lungi, bot ascuțit, țepi și un zâmbet care-ar topi orice statuetă de gheață din ghidul miresei 2018. Prin ziua a cincea, la Geneză, ele-au fost singurele Eve care-au luat notițe, crestand arborii cu unghia ca să fie sigure c-au înteles corect: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste …”

Ele erau cele pe care-n Roma antică, sclavele-n chiloți de lâniță și cu părul ondulat, le îmbrăcau cu mătase-stola, le machiau cu șofran sau înălbitori, de-arătau ca hoitarul alb. Le parfumau și le aranjau părul în formă de suliță ca să le predea soțului. Fapt care odată realizat, îi oferea sclavei trei zile libere, cât să se spele într-un lighean și să înceapă telenovela cu soțul Augustus Sclepțios. Soția de rang înalt ardea smirnă și se scălda-n lapte de măgăriță ca să-și atragă bărbatul, că pe-atunci nu putea să-i dea cu tigaia-n cap guvernatorului iar dacă-si bătea sclava, ăla o iubea și mai mult pe sărmana supusă la suplicii erotice.

Astăzi, posesivele se găsesc în turme mici care se răzlețesc invariabil: avocata prietena cu magistrata, asistenta ce-i amica doftorei, secretara prietenă cu nevasta șefului și casierița care-i confidenta economistei, etc. Posesiva e măritată, își adoră amantul și-și iubește soțul la fel de mult precum cariera la care-a muncit din greu. Nu va renunța nicicând la unul din ultimele două, atașamente pe care le privește ca pe o prelungire a Sinelui.
Este prima care declară că are o căsnicie fericită și un job care-o satisface și-o reprezintă. Nu va menționa niciodată intervalul orar în care se întâmplă una din aceste două minuni.
Posesiva e ca linzerul cu brânza de la panemar: te face să te simți în al noualea cer, dar pana la urmă ai gust de mălai cu lapte toată ziua.

Dependentele

În general frumușele și alintate, smerite sau din contră rebele tatuate, dependentele există din vremea în care Profetul declara că poți să ții încă trei so-ții dacă e de acord și cămila și dacă nu mureai în timp ce te jucai cu sulițe în jurul Meccăi. Pe atunci, o dependentă era o adevărată regină: mânca zahăr ars cu fistic și curmale, auru-l purta la glezne, copiii îi erau îngrijiți de servitoare iar dacă stăpânul nu era acasă se mai putea culca și prin așternuturile colegei de colibă.

Obosite de-atâta fericire și de puținele detalii despre ce le așteaptă pe ele în viața de apoi, dependentele sunt cele care-au descoperit ciocolata și faptul că iarba nu este numai pentru fiarele câmpului. Precum nu erau nici alea patru pahare cu vin obligatoriu pentru iudei, cu ocazia Pesah-ului.

Astăzi, dependentele sunt singurele care recunosc că nu au reușit să supraviețuiască singure pe planeta asta plină de bărbați, secretele Victoriei, praline, 4-5 religii una mai sfărâmicioasă ca alta și o societate pervertită care nu te lasă nicio secundă să renunți la masca perfectiunii. Unde mai pui la socoteală multiplele orgasme și magazinele Swarovski despre care unele au citit numai în reviste după ce s-au săturat de fițuicile cu oferte de la Lidl.
Dependentele sunt în general fidele ambilor soți -si celui de-acasă și cumnatului. Cam reîntoarsă la instincte primare, femeia dependentă e ca Mozzila Firefox, navighează neintrerupt și nu știe niciodată unde să rămână.

Sper că nu am dat impresia ca vreuna dintre femei ar ști cu adevărat ce dorește. Imediat ce atingem fericirea supremă, dacă suntem norocoase – noi femeile cădem într-o depresie sau într-o groapă și stăm 3 luni cu picioru-n gips. Dacă nu suntem norocoase, murim și gata dar ce vrem, nu știm!

Dar dacă te iubește cea ce mai sus, o să vrea să se salveze de ea însăși, moment în care-o să începi să o cauți pe…

Femeile Belladonna (mătrăguna)

Sunt cele care-au rămas în atlasul minții mele ca fiind una dintre cele mai importante categorii. Cu tulpina groasă sau subțire, femeia belladonna ar trebui interzisă datorită substanțelor active invizibile pe care le împrăștie printre semeni. Însă s-a ajuns la concluzia că în afară de colici, spasme și erectii spontane, ea poate fi un adevărat panaceu la casa omului.

O recunoști ușor: are între 35 și 50 de ani, e aproape nemăritată, are unul sau cinci copii cu trei soți sau-si o pisică, un cățel și alți acoliți cu patru piciorușe pe care-i îngrijește ca pe ochii din cap. Femeia belladonna nu dorește să intre într-o căsnicie deși e invitată des, ea funcționează ca schimbătorul automat. Cunoaște că de la vârsta asta nu se mai pliază nimeni pe mofturile ei și nici ea nu mai leșină de-amor după alcaloizii fraților care-i ajung în preajmă. Mă rog, nu într-atât încât să renunțe la mătura pe care ar putea zbura noaptea-n jurul blocului pentru presupusul beneficiu de a sta cuminte-n dreapta unui carnivor simpatic și eventual gurmand.

Ca remediu homeopatic funcționează – are efect imediat- asupra bărbaților inteligenți, trecuti de 35, puțin mai frumoși ca maimuțele Campbell din Nordul Africii. Ea e frumoasă, nu are frumusețea aceea de revistă, e frumoasă-n minte și-n vorbe, are un stil aparte de-a otrăvi exemplare masculine și feminine cu prezența ei. Motiv pentru care Societatea Română a Drept curioșilor misogino-masoni o potrivește imediat pe-o axă din latura psihiatriei. Frumoasă și singură sau femeie de treabă singură? Nu există așa ceva. Copilul, cățelul, ariciul nu contează. Sigur Maria Antoaneta, regina exceselor, e mic copil pe lângă ea.

Belladonna are replici halucinogene și, de obicei, bun simț, nu îi place să producă stări febrile sau halucinații decât dacă vede că cineva încearcă să abuzeze de ea. Își exprimă clar și amabil simpatia sau lipsa de interes față de celelalte plante.

Poate vindeca aproape orice afectiune a inimii prin punerea mîinilor pe cardul iubitului, dacă-l întâlnește la locul, malul sau mall-ul potrivit, depinde de starea ei de moment.

Iubește pe cei care-o iubesc și nu pe cei pe care-ar trebui „să-i iubească pentru că ADN”. Nu e total independentă deși va declara asta mereu, cu voce tare, ca să se convingă pe ea însăși. În clorofila ei știe foarte bine care-au fost frunzele, florile și spinii care i-au netezit și i-au presărat grădinița vieții

Voi ce tipuri de femei mai cunoașteți?