Sunt medic ATI, am cancer mamar, am trecut prin toate etapele tratamentului si n-au rămas decat urmele taieturilor si a chimioterapiei, dar…

(partea a doua a interviului, prin what s app, numele sunt modificate, intamplarile sunt reale) prima parte o gasiti aici https://www.hapi.ro/sunt-medic-ati-eu-ii-adormeam-in-sala-acum-stateam-acolo-cu-cancer-la-san-si-parca-n-jur-era-o-sceneta/

– Dar câteodată, când privesc strada goală si văd bus-ul cu care mergeam la muncă, acum când colegii mei nu mai știu unde-i orizontul…

Stella tace si priveste in sus, spre un tablou. E acasă, in camera de joaca impreuna cu copiii. Soțul a trebuit sa mearga la farmacie pentru că au sosit medicamentele comandate. Suntem pe what s app. Merge bine video și, chiar daca nu e langa mine, ca la prima conversatie, simt conexiunea reală. Eu intru in viața ei si în acelasi timp, trebuie să mă deschid ca să pot pune întrebări incomode și s-o las să-mi vadă propriile fobii. E ca un transfer energetic, dar nu e deloc malign. Prezența Stellei mă face mai calmă – mental.

– Așa, ce se întamplă când vezi bus-ul ăla?

(eu beau cola, lăbărțată pe sofa si crăp după o țigară. Stiu că n-ar zice nimic dacă aș fuma dar nu fumez acasă. Înainte ar fi zis, acum nu mai judecă oamenii, pentru că e imposibil să mai faci asta după ce treci printr-o dramă, imi amintesc de vorbele ei de la gradina botanica)

Râde zgomotos și-și trece mâna stangă, ca o aripa de porumbel, zglobie, prin părul scurt si creț care se pare c-a crescut foarte repede!

– Mă opintesc brusc de la fereastra, fug in baie și-mi spăl mainile cam 40 de secunde, apoi le dezinfectez cu spirt. Apoi vreau să îmi sun colega să-i spun ce-am citit despre un nou produs testat… Ma striga M (si initialele sunt modificate) si atunci realizez ca am mai facut asta si ca nu-i nevoie sa devin si obsesiv compulsivă. Și că nu-s capabilă de bilocație. Încă.

– Stella, ți-e frică? De coronavirus?

Mă simt ca la realitatea tv. Ea stă la masă și mangaie niște cărți, meditativ.

– Mă întrebi dacă mi-e frică să nu mor pentru că am si boala asta?

Stella se răsfață jucându-se cu podoaba capilară. Ieri m-am împiedecat în aspirator, era să-mi sparg capul, am călcat pe draperia asta minune pe care-o vezi c-atârnă-n spate. A picat grinda mobilă din lemn. Apoi am călcat pe trenulețul lui M. Că nu mi-a spart capul lețul ăla e o minune dar când am călcat pe trenulet, m-a trăsnit o durere de-am pomenit toti strămoșii.

Nu evit întrebarea, Ioana. De cand am fost diagnosticata cu cancer, in viata mea s-a schimbat tot. Și nu m-am plâns. A fost atat de greu încat, eu cu voința mea si cu ajutorul familiei, am căpătat al șaselea simț. Pur si simplu simt, știu, cred, lucruri despre care aș fi râs inainte. Acum sunt uimită de tot ce înseamnă Viață și de câte semne avem pe drumurile alese de noi. Sunt acelasi medic care-si iubeste meseria. Mă feresc de Coronavirus si-mi feresc familia, in primul rând de panica, isterie, evit cat pot tot ce inseamna media. Aflu în timp real ce știu si ce ar trebui să știe colegii mei, clar că mă gândesc: ce mă făceam dacă eram acolo? Nu-ți pot da mai multe detalii legate de cei carevor fi în linia 1 si anume personalul ATI, tot ce ține de UPU, etc. Cateodata evit discuțiile cu colegii, tocmai pentru că așa o necunoscută, noi nici nu ne-am fi imaginat. Tot mai des uit că am avut cancer si că acum sunt bine, desi abia au trecut de tot efectele unei chimioterapii destul de puternice.

Stăm în casă.

Soțul iese după cele necesare si momentan, nu putem schimba asta. Nu, nu ne-am făcut provizii.

Ce faci în casă, nu ai prea mult timp să gândești, să te sperii, să faci scenarii?

-O, Ioana, am timp să îmi cunosc copiii, să mă revăd pe mine prin ochii si fricile lor . Am timp să le corectez, să-i învăț să fie mai empatici de mici, uite, inainte nu m-ar fi lăsat 5 minute să deschid o carte, acum, dupa ce ne petrecem timpul împreună, se joacă toti trei iar eu pot citi. Mai intervin doar când se încaiera de la vreo jucărie

Brusc Stella strigă:

– Denis, ai prins ceva?

O voce plictisită de copil răspunde:

– Nuuu, mama, da mai arunc porumb.

Stella își dă ochii peste cap a mirare si-mi explică:

– Cel mare pescuiește-n vană, de-o juma de oră. Alaltăieri a adus al meu trei pești mari, de la țară. Că deh, acu gata si cu pescuitul, dar daca a avut drum cu mama, nu s-a putut abține. Denis e pasionat de pescuit ca tat-su. Asa ca i-am dat porumb, mălai, si acu, stă acolo, langa cadă, dă la plută, peștii sar pe faianță ca electrocutați, bine că sifonu e curat acu si nu=mi rămane decat să șterg.

Stella râde-n hohote. Așa, vezi, boala asta si apoi începutul epidemiei, m-au resetat complet. Eu eram pregătită să merg la serviciu după ultimele analize. Acum mă bucur de zile, de timpul nostru împreună, de filme, de serialele la care adormeam că veneam epuizată. Nu eram in stare să citesc o carte nici intr-o lună, că mereu intervenea altceva, ceva medical cu care trebuia să mă pun la punct. Apoi mai erau conferințele, stiu că din afară pare palpitant. Dar eu intrasem demult pe pilot automat, trăiam la un sfert din capacitate. Si trupește si emoțional. Am reinceput să citesc cărți bune si să fac introspecție, in timpul chimioterapiei.

-Oncologul n-a vrut să mă sperie si la inceput mi-a spus ca voi avea doar o sedinta, ceea ce înseamna doua perfuzii albe, doua rosii, cam la trei săptămani.

Nu intru in detalii. Apoi, văzând că le suport asa bine, vorba lui, a zis că hai să mai facem preventiv una. Si le-am făcut.

-Mi-ai spus c-ai trecut usor prin chimio… cum?

– Mi-am resetat moralul. Nu, nu a fost ușor dar m-am pregătit să accept cele mai dure efecte. Pentru copiii mei, pentru soț, am decis că voi trăi, asta inseamna sa faci tot ce depinde de tine, ce-ti oferă știinta si apoi, să te bucuri de grația divină. Sunt niște mici secrete legate de chimioterapie.

Oncologii îți spun să mananci de toate si să te hrănesti bine, ca să reziste organismul. Am ales o dieta, nu prea stricta, una de care simteam ca are nevoie corpul meu. Si inainte de chimio, nu mancam. Beam foarte multă apa si acum mai beau.

– daca bagi multă papa inainte de chimio, inevitabil vei voma, iti va fi foarte greață, vei fi si mai slăbit iar senzatia aia de rău, apare oricum. Însă pacienții trebuie să stie că exista medicamente puternice care chiar o inlatura. Totusi, eu nu as recomanda mancatul înainte de chimio. După prima sedinta, nu am avut nici un fel de neplăceri.

– cam după 14 zile îți cade părul. Nu am asteptat atat. Mi-am luat soțul de mana dupa ce copiii au adormit si l-am rugat sa ma tunda cu aparatul. Trecusera 7 zile si părul meu frumos devenise tern, friabil. Mi-a fost teama să mă uit în oglinda cand a dat drumul la aparat dar apoi, m-am concentrat pe ochii mei mari, pe zambet, am râs că mă gâdila, am cântat. Stiu că lui i-a fost mai greu. La sfarsit mi-a spus că sunt o femeie foarte frumoasă. Nu stiu daca s-a dus apoi să plângă, eu eram ocupata cu noul look.

Următoarele sedinte au adus mici schimbări dar nu le-am lăsat să-mi schimbe ritmul, oricum, nu mai mergeam la serviciu.

Stiam că daca incep să zac în pat, să mă odihnesc, devin o păstaie leneșă si mereu obosita. După perfuziile albe – despre care se spune ca sunt mai usor de suportat- mie mi-a fost mai rău fizic. Gustul a dispărut aproape în totalitate, puteai să-mi dai mămăligă sau gutuie, erau la fel. Gust metalic amarui, mereu, inclusiv apa. Cam de o săptămana a dispărut efectul…

Stella povesteste ca si cum ar fi citit despre viata altcuiva. Si nu s-a obosit. Copiii mai vin să mă vadă si unul dintre ei își suceste urechile spre mine si scoate limba. Fac la fel. Copilul se uită mirat la Stella, să vadă dacă mami e supărata că partenera de videoconferință e ca si nevasta lu Shreck. Dacă vede că Stella râde, copilul face alta grimasă si-l imit si de data asta, asa ca, apare curand sa-mi arate jucării. Sunt interesanta dar mai bine s-o las pe mami…

– Unghiile. Oricum le aveam scurte. Foarte sanatoase. Acum, sub unghiile mele e… nimic, e gol, abia stau în patul unghiei… vezi?

Își apropie degetele de ecran, par unghii scurte, lipite cu superglue. Adică nu e acel rozaliu sub ele. Încerc să nu par îngrozită.

Ioana, îți distruge mucoasele, arde pe interior, colonul devine iritabil, mergi si vii de la baie, omoară celulele canceroase dar rupe si din cele sănătoase. Fiecare organism e diferit. Eu am fost foarte activa, cred că asta m-a ajutat mult. Cu soțul alaturi, am urmat si schema nutriționala pe care mi-am ales-o, mi-am îndeplinit în continuare sarcinile in casă, cu copii, treburile prin oras, așa, cu mască și perucă. Mă mai opream când mă lua ameteala dar medic fiind, stiam, bănuiam, mă rugam: ei hai, ca doar n-o să mor aici, acum, ar fi banal, penibil si fără rost. Tocmai m-ai făcut un om mai bun asa ca ajuta-Ma!

Cel mai greu in perioada tratamentului este cand realizezi ca cei de la care te-ai fi asteptat să fie acolo, lipsesc ori se tem ori se prefac.

Cel mai greu e că te întrebi mereu: de ce? Ce le-am făcut? Cand vorbeste acum despre oamenii, poate despre colegii cu care-a lucrat atatia ani, despre prietenii de pana atunci, în ochi îi apar lacrimi. Si continuă:

– Nu exista un raspuns la intrebarea de ce, așa că, te obisnuiesti cu realitatea. Dumnezeu mi-a scos in cale persoanele pe care altfel, nu le-as fi întalnit. Nu mai e nimic la fel în viata mea. Cand am spus asta unei colege de suferință, anul trecut, in timp ce otrava ne picura-n vene, mi-a raspuns ca si pentru ea, a fost cel mai îngrozitar an din viață. I-am răspuns că pentru mine, e unul binecuvântat. Că altfel, trăiam în Matrix.

Frica de Coronavirus? Daca nu aș fi avut cancer, mi-as fi terorizat familia. Teama colectivă de ceva necunoscut, poate.

Ai mei sunt obisnuiti cu pulsiunile mele, spălat, dezinfectat, etc. Puteam să mor pe masa de operații, puteam să mor mai tarziu, de cancer într-o faza gravă. Să cedez psihic. E un motiv pentru care toate astea nu s-au întamplat si simt că nu numai eu ci întreaga populație a lumii se va schimba. Îți sună nebunește, așa-i?

– Nu. Si eu cred la fel. Fac tot ce trebuie să fac. Nu mi-e frică. Dacă nici acum nu învățăm că Dumnezeu înseamnă iubire neconditionată… Numai că tac, ar zice cunoscuții c-am luat-o razna, stii, eu am un stil mai agresiv uneori. Ca si cum nu mi-ar păsa…

– Haha, stiu, te-am citit, dar te-am citit dincolo de cuvinte. Lucrezi in furnizare servicii si rămâi la muncă. Rămâi pentru ai tăi dar si pentru atatia necunoscuti. Te-ai putea închide în casă dar n-o faci, c-ai trecut de Hezbolah (Stella râde. Râdem amandoua). Vezi ce multe am citit? Și mai esti si condamnata penal că nu ți-ai ținut gura.

Stella adopta o mină gravă: nu te astepta sa te înteleaga oamenii. Dacă nu simți că te înghite pamantul si te scuipă, nu poti să evoluezi si să-ți vezi altfel apropiatii. Nu e nimic de iertat, de plătit, de inteles. Cand acceptăm că toate acestea se întamplă indiferent ce facem si că nu e nimeni vinovat, începem să ne interconectăm unii cu altii. Asta e iertare. Să te oprești în a te întreba de ce, de mie, de ce acum, de ce s-a retras cutare, cu ce am gresit. Ioana, scrie undeva în biblie cred, despre cei pacatosi pe care-i va inghiti pamantul si-i va scuipa. Acum am inteles si eu metafora. Nu e dincolo, nu e Cândva, e acum, e exact in momentul în care ti se întampla.

Nu e iadul, e evoluția noastra aici pe Pamant. Toti rămânem în praf pan la urmă dar unii răman ca cersetorii neajutorati care nu mai fac nici un efort, altii ca niște luptători plini de răni dar nu cedează.

Ce i-as sfătui acum pe oameni? Eeeeu?

– nu mai mergeti la pescuit (soțul e pasionat de pescuit, ti-am spus in loc de linguri de lemn am lansete prin bucatarie)

– stati acasa ca oricum vi se va impune. Ideea e ca-i protejati pe cei din jur, pe varstnici, pe cei cu boli cronice. Igiena maximă! Dezinfectat!

– nu mai fiti agresivi cu altii că nu le știti voi viata. Respectati-i pe cei din medicina, pe cei care raman in magazine ca voi sa aveti ce manca, fortele de ordine care se vor implica maxim, nu uitati că sunt oameni care merg zilnic la serviciu ca sa avem medicamente, apa, curent electric, gaz, sunt gardienii din închisori, șoferii care vă duc marfa în magazine.

Ioana, cred ca in doua zile, Dumnezeu ne-a făcut să vedem mai departe de eroismul pe care ni-l asumam c-am ajutat o batranica sa treaca strada.

Mai palavragim un pic si ne luam la revedere. Ne promitem una alteia că data viitoare, ne vom întalni la gradina botanica, dupa ce va trece pandemia, ne facem un selfie si eu voi posta poza cu fața ei blurată.

– Ce păcat că trebuie să stau incognito, Să vezi tu ce inele si ce bucle o sa am in cateva luni!

Comentariu autor: am ales pseudonimul Stela după numele actritei Stela Furcovici, cea care-a jucat-o pe Ecaterina Teodoroiu in filmul lui Dinu Cocea.