Spune-mi că mă iubești!
Mihaela mi-a fost muză. Altfel as fi scris despre iubire numai ca sa gâdil în tălpi si sa va fac sa zambiti
Tatal meu nu mi-a spus niciodata ca ma iubeste. Iar eu nu m-am gandit niciodata c-ar fi trebuit. Nu a fost un tată rău. Numai ca a devenit cu timpul alcoolic si s-a desprins cu totul de noi. De mine si de mama
Mama mi-a spus foarte des ca ma iubeste. Si mai mult decat atat mi-a arătat si am simtit mereu. Simti cand esti iubit si stii ca e o diferenta între „iubit“ si „placut“ sau „acceptat“. Eu nu prea-i ziceam ca o iubesc pentru ca mi se agătau vorbele astea de limbă, nu stiu cum. Doar e mama, sigur că stie c-o iubesc
„Evident, mami, e clar ca si eu……Paaaaaaaa“
Amanților mei rătăcitori nu le-am spus ca îi iubesc . Nici cand ne pupam sub brazi, nici cand ne plimbam mana în mana , nici cand dansam alcoolizati la discotecă. Ma gandeam ca daca spun „te iubesc“ urmatoru pas e spovedania și măritișu. Si eu nu vroiam sa ma mărit
Cand l-am întalnit pe doctorul nevragiilor si-al inimii mele, mi s-a descretit limba si-au zburat cuvintele ca din arc si da, m-am simtit bine
Bunica mi-a demonstrat mereu ca ma iubeste. Ma pupăcea, îmi strangea nuci, mergea dupa văcuțe în locul meu cand aveam vacanta si stateam la dansa, îmi cocea pancove si ciurigi. Imi facea pom daca era iarna si-mi croseta sosete, îmi aducea mieluții în casă primavara cand fătau oile si-mi spunea seara povesti – pana dânsa adormea si eu o trezeam sa termine povestea.
Anul trecut , o asistenta o împingea într-un căruț vechi pe bunica înlacrimată pe holurile sectiei de Ofta. „Buni, o sa fie bine“. Buni a mea nu mai vedea deloc, avea cataracta.
Probleme cu plamanii si o sedare nu mergea.
Adusesem oricum anestezist sa stea langa ea , ca sa nu se întample ceva in timpul operatiei. Mi-a multumit de o mie de ori ca am platit acea interventie si am plans de rusine. Cum Doamne, sa nu platesc , daca statul nu acopera asa ceva decat dac-as umbla 6 luni sa ma milogesc pe la CAS cu un teanc de hartii?
Buni a iesit din operatie si pe sub pansament îi curgeau lacrimi multe.Stiam că a durut-o si c-a fost foarte speriată pentru ca era treaza si habar nu avea ce se întampla si ce fac atatia oameni în jurul ei. Nici nu auzea bine si evident ca nu întelegea ce vorbeau ei,
Si am dat-o la o parte pe asistenta si am preluat-o eu pe buni, i-am spus ca va fi bine si c-o iubesc. Mi-a spus si ea ca ma iubeste mult, mult.
Nepoata mea îmi spune ca ma iubeste , ori de cate ori vorbeste cu mine.Iar eu sunt topită după ea. Si dupa atatea declaratii de iubire mi s-au descatusat si mie corzile vocale si acum spun mai des si din suflet cuvintele magice.
Spune ” te iubesc” cand simti nevoia. Pentru ca ESTE o nevoie….
Cred că odată cu anii, ne înţelepţim şi noi. 🙂
M-ai făcut să mi se umezească ochii… 🙁
As zice ca-mi pare rau dar nu pot sa spun…ma bucur. Chiar asta am vrut 🙂
trebuie sa spui “te iubesc” atunci cand simti, sa exprimi acest sentiment, sa dovedesti ….cred ca dovada face mai mult decat vorba…desi recunosc ca toti avem auzul mai dezvoltat si ne gadila bine la ureche acest “te iubesc” si ca de multe ori ignoram dovezile si avem nevoie de cuvinte 🙂
Eu îi spun si la Mishu (pisoiul) atunci cand ne alintam ca îl iubesc…. De fapt ai citit blogul meu, cand iubesti pe cineva, de ce e greu sa îi spui ca îl iubesti?
Am citit pe blogul tau dar iti dai seama ca n-am citit tot:)))
>Si daca nu-mi amintesc derespectivul articol inseamna ca probabil nu l-am citit
La mine in familie nu prea s-a zis te iubesc, deci nici mie nu mi-a fost niciodata usor. Adica stiu ca familia ma iubeste si eu ii iubesc pe ei, insa nu ne zicem asta niciodata. Eu doar sotului meu ii zic. Si, de altfel, doar el imi zice mie.
Invatam mii de cuvinte din Dex iar pe acestea, scurte si usoare, evitam sa le spunem.Parintii mei nu mi-au dat niciodata dovezi de afectiune, s-au rusinat s-o faca.In idilele mele adolescintine, de cate ori auzeam “te iubesc” raspundeam doar “da, bine”, nimic mai mult.Replica asta am invatat-o cel mai greu si-mi pare rau ca n-o folosesc mai des, desi am alaturi un om care o merita cu prisosinta.Poate mai tarziu, cand mi-oi pune proteza in pahar seara, la culcare, o sa o molfai printre gingii:))
Facem implanturi si mai tarziu, o sa fim babe cool, ce proteza 😀
Nici eu nu spun prea des asta… poate doar sotiei si fiului meu, oarecum sporadic.
Multumesc pentru lectie si reamintire, Hapi.
Spune-le mai des…..mai ales fiului tau. E grozav pentru un copil sa auda de la tatal său cuvintele astea. Cred eu….
Ce frumos ai scris…mi-ai amintit de bunica mea, si ea imi aducea primavara miel mititel in casa, il aducea langa mine si ma trezea cu zambetul pe fata. Nu o s-o uit niciodata :(…
In familia mea nu prea s-a stiut de existenta expresiei “te iubesc”, desi am fost o familie unita si ne-am inteles bine tot timpul (fam. mea= eu, mami si fratele). Fratiorul meu imi zice foarte des ca ma iubeste si mereu cand aud imi dau seama ca eu n-o zic deloc…dar pretentii am, vreau sa aud din cand in cand si eu!
Iti zicea dar cred ca te mai si tragea de coditele alea blonde :)))
Parintii mei sunt oameni mai retinuti in manifestari de genul acesta. Desi au existat intotdeauna foarte multe indicii ca suntem iubite (eu si sora mea), ne-au spus explicit acest lucru relativ rar, dar in momente in care a contat.
Eu sunt cu totul altfel. Daca o simt o spun si de doua ori pe zi, si de cinci. :))
Si fara a avea pretentia la reciprocitate. Imi place ca o asemenea declaratie sa vina spontan. Daca vine. Daca nu…asta e.
Nici eu nu astept reciprocitate
E atat de frumos s-o spui!
Am lăcrimat aici. Chiar când spuneam că mâ faci să râd în articolul precedent… Dar asta este la fel de important. Scrii atât de bine încât transmiţi emoţia sentimentelor tale. Da, este important să spunem te iubesc – de asta eu spun oamenilor dragi destul de des tocmai pentru că n-aş vrea să se întâmple ceva şi să-mi pară rău că nu mi-am exprimat sentimentele. Bunica ta mi-a adus aminte de a mea. A murit de foarte demult şi îi simt lipsa şi acum. Era mereu foarte bună cu mine şi mă iubea mult, ştiam asta, mi-a spus-o, dar o ştiam şi fără să-mi fi spus – era privirea aceea blândă şi frumoasă din ochii ei care mi-o arăta. În plus ştiam că ar face orice pentru mine, oricât de obosită ar fi fost.
Multumesc Biblio
Apropo de oboseala. Eu spun atat de des ca sunt obosita….pe ea n-am auzit-o niciodata in atatia ani. Nici dupa ce-a trecut de 80….
Zicea doar “ma intind putin ca-i la amaiaza” 🙂
Roxana pentru prieteni vechi, aşa ca tine 🙂 Oricum, nu ştiu cum se face că nici eu nu le-am auzit pe bunicile mele văitându-se atâta cum o fac eu. De fapt nici mama mea nu se plânge. Eu reuşesc să mă descarc de dureri, probabil, prin văicăreli 🙂
Sublim articol ai scris!
La mine tocmai invers, tata mi-a aratat si spus ca ma iubeste, mama s-a trezit acum la batranete sa-si rectifice macar verbal incapacitatea de a-mi arata si vocaliza ca ma iubeste. Cat sunt vorbe cat si cat sentiment, habar nu am si nici nu ma intereseaza. Too little, too late. Pana una alta ma multumesc cu iubirea pisicului si sa speram cea a viitorului meu copil. De iubit la randul meu iubesc, dar dupa cum spuneai in alt mesaj draga Hapi, nefericirea uneori vine din asteotarile pe care le avem de la cei din jur. Daca ne-o bazam in ei, d-zeu cu mila cateodata.
Eu as spune ca niciodata nu e prea tarziu dar in cazul tau, tu stii mai bine, nu e bine sa ma pronunt…
Mi-ai adus aminte de bunica mea cea draga din partea mamei si imi ofteaza inima. Ce dor imi de ea. Nu am apucat sa o mai vad odata inainte sa moara. 🙁
Eu am avut ani de-a randul o mare dificultate in a spune “te iubesc”, insa afectiunea persoanelor din jurul meu si, mai ales, a sotului meu, am descoperit ca nu e atat de greu sa ii spui celui de langa tine cat de mult il iubesti. Toata viata mea am fost mai “rece”, nu eram genul care sa imbratisez mereu pe cei dragi sau sa le fac declaratii. Consideram ca e mai important sa arati ceea ce simti pentru cei din jur, decat s-o declari. Inca sunt de parere ca vorbele care nu sunt “dublate” de fapte sunt zero. Pup. PS: Mi-a placut foarte mult postarea ta, incepe sa-mi placa blogul tau din ce in ce mai mult. Noroc cu Cristina ca te-am descoperit!
Iulia, ma bucur ca “m-ai descoperit”, nu stiu carei “Cristina” sa-i multumesc :)))
Nu stiu, mereu spunem ca e important sa arati, sigur ca e dar….cat de bine te simti cand iti spune cineva “te iubesc”? E frumos sa-ti cumpere placinta, flori, un inelus sau sa te pupaceasca seara dar si cuvintele- sunt magie
Cristina e Blue Roses 🙂 PS: Nu am zis nimic despre paragraful tau despre bunica pentru ca m-am intristat putin: bunica mea (mamaia cum ii ziceam eu), mi-a fost ca o mama si a plecat de multa vreme dintre noi 🙁 dar asta e viata…
M-a emotionat tare tare tare povestea cu buni…
Mda nici la mine in familie nu s-au spus si nu se spun lucrurile astea pentru ca…sunt evidente…probabil da; nu ni s-a dezlegat limba…in schimb,in noua mea familie…ne soptim si ne strigam non stop,pentru ca da..este nevoie,si nevoia se simte!
Ioana, ma bucur ca aveti des oportunitatea asta si da….. la voi chiar se vede ca va iubiti 🙂 Sunteti o familie tare frumoasa si tu zambesti des
Te iubesc! 😀
Si eu te iubesc Fede 🙂
A spune “Te iubesc” trebuie sa vina din inima… de cele mai multe ori ea stie cui sa ii zica si cand, asta in legatura cu relatiile, dar in ceea ce priveste familia cred ca tine de cum esti invatat, eu una spun te iubesc la persoanele pe care le iubesc si le si arat normal… dar cu timpul inveti fie ca e bine sa spui ca iubiesti fie ca e mai bine sa taci cand vine vorba de cele doua cuvinte ( ca in melodia de la taxi ;)) )
Tot bunica, draga de ea zicea ca “orice invat are si dezvat”.
Chiar daca unii nu aud in familie cuvintele astea, le pot simti si arata pe parcurs…..
Concluzia ta spune totul… si sunt de acord cu ea deplin. Si eu il spun atunci cand simt… oricum eu sunt o incapatanata si o excentrica (dupa parerea unora) si nu spun lucruri decat daca le simt cu adevarat… ca daca nu simt, nu vad care-i rostul sa-mi racesc gura de pomana…
Eu cred ca daca am spune mai des celor din jurul nostru ca-i iubim, lumea ar fi un loc mai bun… uneori parca nu-i de-ajuns doar sa simtim ca suntem iubiti, ci trebuie sa ni se si spuna… ca au si cuvintele astea doua rolul lor… unul magic 😉
Pai, nu ne ramane decat sa spunem si…sa speram ca ni se raspunde cu aceeasi moneda. Dar daca nu, tot am castigat ceva
Bun sfat… multumim!
am avut un unchi de care am fost foarte apropiat asa ca i-as putea spune “bunic” si-mi aduc aminte cit de fericit a fost cind s-a operat de cataracta si a reinceput sa vada! Nu stiu daca aveam 10 ani atunci …
Da, a fost o senzatie de nedescris
Numai ca medicul nu a facut operatia la ambii ochi (nici nu stiu daca se face la ambii) si apoi, dansa n-a mai vrut sa mearga pentru al doilea a zis ca-i ajunge sa vada cu unu . A fost neplacut, dureros si a fost tare speriata. Eu nici nu eram atat de ingrijorata , tocmai pentru c-am tinut anestezistu langa ea, desi n-.a facut altceva decatsa povesteasca cu asistentele. Dar vroiam sa fiu sigura ca o resusciteaza daca face un stop. E urat sa te gandesti la asta cand iubesti pe cineva – poa sa aiba si 100 de ani
🙁
De ce imi faci asta????
Am spus ,,te iubesc” de doua ori in viata mea.Nu stiu cat a fost luat in serios, eu nu spun lucruri gratuite.Cu timpul s-a demonstrat ca nu merita sa spun. Si nici nu voi mai repeta greseala vreodata.
Spun ,,te iubesc” de cate ori am ocazia, fiului meu…si el stie asta si o spune la randul lui.Asta da iubire.
Mie -mi pare bine pentru fiecare “te iubesc” pe care l-am lansat in lumea asta
Si sunt sigura ca si te iubescurile tale au adus multa bucurie, atunci cand le-ai rostit – in sufletul cuiva
Na ca m-ai facut sa plang. Eu nu le-am spus niciodata parintilor “te iubesc” si nici ei mie, dar au stiut ca ii iubesc si ei pe mine. Am stiut prin tot ceea ce au facut pentru mine, prin grijile si sacrificiile lor. Iar ei au stiut ca ii iubesc pentru ca atunci cand am crescut mare am avut grija de ei in masura in care am putut. Atunci cand tatal meu a murit mi-am dat seama cat de mult as fi vrut sa ii spun “te iubesc” dar nu am mai avut cui. Citirea articolului tau coincide cu faptul ca astept sa vorbesc cu mama mea pe net. Din fericire fratele meu se afla in tara si poate sa mearga la ea cu laptopul si ne putem vedea. Dupa ce pleaca nu stiu pana la anul cand o sa mai imi vad mama din nou. De aproape 1 an decand am plecat asta e a doua oara cand o vad si ma vede. Deci e cazul sa ii spun “te iubesc mama”.
Sa/i spui c/o iubesti
O sa vezi ce bine te simti dupa 🙂
Nici eu nu am spus prea des “te iubesc!”.
Am impresia că acest lucru se simte mai mult din gesturi, din fapte, din atitudini.
În fine. Dacă vrei musai, îţi spun: te iubesc. 🙂 Ştii tu pentru ce. 🙂
Impresia ta e gresita! Spune-le din cand in cand alor tai, nici nu stii cat de mult conteaza! Chiar daca nu o s-o arate, o sa-ti poarte cuvintele in suflet mereu!
Big hug 🙂
Hapi
Tare aş vrea să ştiu cîţi soţi, după 36 de ani de căsnicie, nu uită să-şi dea pupic de cîteva ori pe zi. 🙂 Ce spui, face mai mult decît vorbele? 🙂
Şi da, mereu îi spunem fiului că îl iubim, dar el e mai departe aşa că…
Oh….atunci felicitarile mele Tibi!
Nici in familia mea nu s-a auzit “te iubesc” vreodata, asa era mentalitatea pe atunci – “copii se pupa in somn” Acum ne straduim sa schimbam asta, sper insa sa nu il transformam in “buna ziua” cum au facut americanii “see u, love u; bye, love u; hi, love u; morrning love u” si-ar pierde din farmec, n-ai mai avea nici o tresarire
Important e sa se auda de-acum , Bogdana 🙂
vesnica problema cu “te iubesc”. Stiu ca sunt o persoana foarte iubita … ai mei ma iubesc, prietenii mei ma iubesc si pana si cam toti “amantii mei” au ajuns sa-mi spuna “te iubesc” fapt care de cele mai multe ori m-a speriat si pur si simplu nu mai intelegeam ce caut acolo. De la mine un “te iubesc” pe care sa nu-l spun in gluma il scoti greu. Nu e vorba ca nu iubesc, din contra, ii iubesc pe toti cei din viata mea, dar foarte putini au fost cei care au auzit acele cuvinte, si culmea, majoritatea le-au auzit prea tarziu.
🙂
Se vede in poze ca esti iubita si rasfatata!
Frumos articol. Spun te iubesc fetitei mele cand ma topesc de bucurie, si spun te iubesc prin gesturi oricarui om care imi inspira asa ceva, chiar daca nu am niciun motiv concret in afara unei trairi iubitoare.
Si mare dreptate ai cu faptul ca nu e nevoie de reciprocitate, doar asta e iubirea, un act de daruire neconditionata.
🙂
Cati ani are fetita ta? 🙂
un an si aproape 10 luni, e Balanta 🙂 ca mami!
Ii spun mereu baiatului meu ca il iubesc, iar el imi raspunde cu aceleasi vorbe. Sotul meu ma copleseste cu declaratii de iubire, iar eu nu vreau sa ma las mai prejos. In rest, nici nu imi aduc aminte cand am mai spus cuiva ca il/o iubesc.
Imi place mult felul in care ai scris.
Si mie-mi place felul in care ai raspuns
Parintii tai (in caz ca sunt ok) nu merita declaratii?
Tatal meu a murit cand aveam 16 ani, iar mamei nu i-am putut spune niciodata, nu stiu de ce. Dar i-am dovedit de nenumarate ori.
🙂 ok
Eu nu pot sa-i spun “te iubesc” decat prietenului meu. Cel actual, ca celor din urma nici cu ceara daca ma picai, nu reuseam sa le fac declaratii. Celui din prezent ii spun non stop iar el e fericit si se amuza pe seama mea. Iar eu sunt fericita cand e el fericit. 😛
Eu spun deja multor persoane ca LE IUBESC si sunt sincera. Si lucrul asta ma face fericita!
Spun te iubesc tuturor celor pe care ii iubesc , pentru ca maine s-ar putea sa-ti para rau ca n-ai apucat sa spui cuiva cat de mult il iubesti .
Te felicit pentru atitudine
Cand e din inima , e usor si nu te costa nimic ! E ca si zambetul , nu te costa nimic , dar e nepretuit !
spun…..e frumos sa spui…si sa auzi !!!
Ma regasesc in categoria celor care spun greu “te iubesc“.Si mi-ai amintit ca nici tatal meu nu-mi spunea niciodata ca ma iubeste.A invatat insa in timp,obligat cumva sa-mi raspunda.“Te iubesc“ e acum la ordinea zilei,in familie.In rest,nu sunt omul care sa vorbeasca despre iubire (nici daca ma gadili la talpi).
Mi-au placut tare mult randurile tale,Hapi!
Deci niciodata nu e tarziu sa spui te iubesc
Eu stiu ca nu voi auzi asta niciodata de la tata . Dar m-am obisnuit cu ideea si e ok, tocmai pentru ca sunt inconjurata de persoane care ma iubesc 🙂
M-ai facut sa plang..( al meu disperat ma intreaba daca a gresit ceva:) )
Bunica mea buna mi-o amintesc vag aveam 6 ani cand ne-a lasat dar stiu cat am iubit-o de mica…si imi amintesc cat am plans probabil vazand-o pe scumpa mea mama plangand..
Tatal meu cam aceeasi poveste cu a ta..insa nu e departe a ramas acasa si continua sa ne faca zile disperate ..are si o latura buna in zilele sobrie isi cere scuze si ne spune cat de mult ne iubeste..da e cam greu de crezut insa tocmai iubirea il salveaza ..faptul ca mama il accepta il apara il ajuta chiar daca in sufletul ei e trista !!
Al meu imi spune “ti amo ” in fiecare moment eu raspund “si eu” insa ne aratam prin fapte chiar prin o privire …insa adevarata iubire e pentru copii mei ! Cred ca nu exista un sentiment mai sincer neconditionat etern ..tu esti tare simpatica si ma distrezi cand descrii raportul tau cu acel bebe’ doar pentru ca nu ai unul 🙂 crede-ma …
Fiecare lucru la timpul lui 🙂
Te pup cu mare drag ..tare ma bucur ca m- ai gasit 🙂
Of Crina……mai intai trebuie sa-ti mai spun odata ca esti tare norocoasa si eu ti-am vazut pozele cu el cand mai aveai Fbul si pare un tip de treaba si se vede ca te iubeste dupa cum te privea ! Esti norocoasa ca l-ai gasit si ma bucur mult pentru tine
Cat despre parintele alcoolic- imi pare rau dar sfatul pe care il dau sincer si din suflet oricarei doamne este DIVORTATI!
Hapi draga ..sunt de accord cu tine si eu spun la fel ..insa mama nu ar lua o decizie de genul asta nici moarta ..din pacate
Spune sa ne ducem crucea ..oricat de grea ar fii ..
Eu spun rar, rar de tot ” te iubesc “. Prefer s-o fac prin gesturi, prin priviri. Nu stiu daca asta e bine sau rau, dar asa sunt acum. Posibil ptr ca intr-un timp am abuzat de acest ” te iubesc ” si l-am spus excesiv unori persoane ce … ce, na 🙂
Exceptie fac copiii mei. Adica intr-un fel copiii mei. Lucrez intr-un centru plin ochi de copii abandonati. Si lor le-o spun. Cat de des simt nevoia. Iar ei imi raspund. In felul lor. Cel mai original ” te iubesc ” a fost ” mamiii, te cheee ” – spus de cel mai drag omulet de pe pamant, un copilas despre care am sa-ti povestesc candva 🙂
Ai o meserie frumoasa
ai pus degetul pe rană, Hapi. Şi ai dreptate.
Ok, dar sper ca l-am pus cu manusa sterila ca nu mai “duc” in spate alti virusi si alte bacterii decat p-ale mele 🙂
In primele randuri parca ai vorbi despre tatal meu. Nici mie nu mi-a spus niciodata “Te iubesc”…
Unii asa sunt “conceputi”
Ma regasesc oarecum …nici mie nu mi-a zis tata niciodata ca ma iubeste dar o arata , doar ca nu aud cuvintele astea din gura lui , nu le zice nici mamei , nu de fata cu mine , nu am auzit asta pana acum , mama mea nici ea nu e darnica in vorbele astea , ea nu e nici in dovezile iubirii parintesti …toate astea m-au facut poate pe mine sa-i zic piticului meu asta zilnic , din clipa in care l-am tinut peima data in brate , acum e maricel , imi zice si el , cred ca o face zilnic si asa din senin fara sa vb despre aste , doar ne jucam si imi zice ”Mamica esti dragutza , te iubesc .” imi creste inima cand il aud. In ceea ce priveste barbatii am zis de doua ori asta , am zis cand am simtit ca asa este , azi nu imi doresc sa o mai zic barbatilor 🙂 dar e o vorba sa nu zic niciodata , niciodata , asa ca mai bine tac 🙂
m-ai impresionat cu art asta. nu pentru faptul ca e vb de iubire, ci pentru cum ai pus problema. ii doresc multa sanatate bunicii tale!!!
🙂 merci Blondie
Pup
Hapi, povestea cu bunica ta m-a emotionat tare mult, ma emotioneaza mereu bunicii. Felul in care ai povestit despre ea si cum te rasfata cand erai copil… uf, Doamne, sanatate bunicii tale!
p.s. cred ca mi-ar fi placut si mie sa am un iedut pe langa mine, eu n-am avut bunici la tara.
Dar ce-s pancovele? Clatite in Ardeal?
Pancovele sunt un fel de gogoase. Dar iti dai seama ca buni nu avea reteta de la patiserie, insa erau cele mai bune!
Parca ai vorbit de mine…mi s-au umezit ochii si m-am certat in gand pentru ca am avut “inspiratia” sa citesc la serviciu 🙂 Sa nu uit sa o “cert” pe Mixy, pentru ca datorita ei te-am descoperit. Noua tata nu ne-a spus niciodata ca ne iubeste, dar o simtim in fiecare secunda. Mama, in schimb, daca ar putea ar spune-o de mii de ori pe minut. Eu, la fel ca tine, sunt mai reticenta in a o spune, incerc s-o demonstrez cu fiecare ocazie. Si mi-e groaza ca, in ceea ce-i priveste pe unii dintre oamenii din inima mea, timpul se scurge din ce in ce mai repede…
Shori, bine-ai venit, ii multumesc lu Mixy pe calea asta, e o draguta si eu o citesc zilnic cu placere 🙂
In general chiar e recomandat sa ma citesti la servici ca scriu chestii superficiale.Cam o data la doua saptamani afisez articole mai sentimentale 🙂
Si mie imi este greu sa spun ”te iubesc”, dar sper ca odata si odata imi va fi mai usor.
in adolescență am citit Jocul de-a vacanța și am văzut piesa de teatru Corina, după teatrul lui Sebastian. acolo un personaj spunea despre o altă persoană că strigă des în telefon că îl iubește pe bărbatu-său, de parcă n-ar avea și el dreptul la puțină odihnă și de parcă ar fi credibilă. era ironic și deși mi-era drag personajul cu asta n-am fost de acord… strigatul iubirii face parte din tiparul unora. al altora, nu. dar dacă face parte din tiparul cuiva și nu-l pune în practică, păcatul lui să fie. și dacă nu face parte și nu-l învață, amărât să fie (și el, că partenerul oricum va fi! 🙂 )
eu strig te iubesc după oricine mi-e drag și nu-mi pasă cine aude. fiul meu a învățat de la mine și adaugă te iubesc la orice frază, desigur, față de mine, pentru că știe că eu înțeleg aceste cuvinte, nu față de alții care nu le-au rostit în viața lor…
mie îmi place să-mi demonstrez dragostea, nu doar să o spun, dar îmi dau seama că mai mulți o arată decât o spun, așa că prefer să împroșc în stânga și-n dreapta cu vorbe frumoase pentru că e nevoie mare de așa ceva. mai mulți au murit îmbuibați cu mâncare și îmbrăcați în aur din cauza singurătății decât sărăcuți, dar mângâiați de alții, cu care au împărțit puținul lor!
mie imi placea sa merg sa iau vaca de la cireada, desi mereu imi era teama ca n-am s-o recunosc, in mod ciudat, ma recunostea ea pe mine…
scrii foarte frumos..m-ai captivat
Multumesc c-ai trecut pe aici….mi-am recitit postarea, mi-am amintit intamplarea din spital si de data asta am plans…..