Small talk sau mai bine tac?
Nu stiu cum sunteti voi dar mie nu-mi place sa fac conversatii – care în Romania am observat ca mereu patineaza spre privat.
Ma urc ieri intr-un taxi si drept dovadă că lumea e mica, la volan era un fost coleg .Nici macar de clasa- doar de generatie. Eu tocmai iesisem de la cosmetica si-mi miroseau cositele a Joico. Numa bine ma strecor în norul de fum din masina si se duce dracului mireasma.
„Serus.No si….ce mai faci, pe unde esti ca nu te-am vazut demult“
Am vrut sa-i spun ca-s cam peste tot ca vărsatul de vant dar mi-am dat seama ca în perioada mea zen trebuie sa fiu amabila si întelegatoare. Intrebarea era prea generala si cerea o istorie a existentei mele. I-am raspuns elegant ca domiciliez în alta tară dar platesc taxe la stat si in Romania asa ca vin des p-aci.
Te-ai măritat?
„No, I m still virgin“ Varianta rostita: Nu
„Unde stai în Cluj“ si „Cat ramai în tara“
(what????) „Vai ce aglomerat e“
„Si cu ce te mai lauzi?“
In afara de epilatul inghinal la care-am suferit ca o iguana jupuita nu mi-a venit nimic în minte. N-am casă, n-am masina si n-am un sot de care să mă satur peste 3 ani. Cu toate astea sunt în mare parte fericita si împlinita. Ce raspuns sa-i dau? Am zambit trunchiat si l-am întrebat ce face nevasta-sa, al carei nume nu mi-l aminteam nicicum. Tocmai bine c-a început el sa-si printeze biografia pana la sfarsitul cursei si al calvarului meu.
De ce sa îi dau toate detaliile astea? Ca sa aibă ce vorbi cu nevasta-sa dimineata cand îsi fac senvișul cu caș de Napolact?
Poate ca nu small talkul în sine mă enervează ci momentul în care detectez curiozitate excesiva. Eu nu îndraznesc sa pun astfel de întrebari cunoscutilor. Sunt chestiuni pe care le vorbesc cu prietenii apropiati.
De acord cu tine! Mor când sunt pusă în situaţia de a da din casă amănunte care nu-i privesc pe alţii! De regulă, încerc să rămân calmă şi să păstrez un ton politicos, chiar dacă în locul răspunsurilor monosilabice ascund franze bine împănate cu înjurături de tot felul 😆
N-ai ce să le faci: unii cu asta se hrănesc, cu ce află despre unii şi alţii. Un om educat nu te-ar chestiona la modul ăsta, ar mai păstra un dram de jenă, dacă l-ar măcina într-atât curiozitatea şi chiar ar fi amator de picanterii.
Important e că te-ai descurcat bine 🙂
Stii, eram intr-un oras mic si orice as fi spus , era dat mai departe. Mai ales ca omul respectiv nu intreba pentru ca i-ar fi pasat
Si eu cred ca cineva educat evita astfel de abordari
Clar ! Urasc oamenii astia, candva aveam rabdare si le raspundeam frumos, ca si tine.. dar mi-am pierdut-o pe undeva si nu o mai gasesc deloc, deci daca vine cineva la mine cu intrebari asa de stupide, o sa regrete toata ziua. >:) It’s just not worth it sa iti pierzi tipmul cu asta..
Cateodata, pe moment ma blochez uimita si nici nu stiu ce-as putea raspunde……
Apreciind cu unitatea de măsură a unui oarecare Jan Svensson, cred ca ai fost totuşi excesiv de vorbăreaţă. 🙂 Acest personaj se afla odată într-un compartiment de tren, în Suedia, desigur, împreună cu alţi doi călători pe care nu-i cunoştea. Cei doi vorbeau doar între ei şi se amuzau de minune. De la o vreme Jan, cel politicos, şi-a cerut scuze că-i întrerupe şi s-a prezentat:
– Mă numesc Jan Svensson şi călătoresc spre (cutare oraş). Îmi permiteţi să râd şi eu în compania dumneavoastră?
(Bancul e vechi, obiceiurile s-au mai schimbat între timp.)
Jan a fost foarte curajos.
Eu n-as fi indraznit sa intreb pentru ca daca ar fi raspuns “da” ar fi trebuit sa fac si eu small talk. Nu-mi prea place 🙂
Lol
Dacă aveați mai mult timp cred c-ar fi intrat în detalii . Împărtășim aceeași „pasiune” de a povesti lui X și Y cum mai merge viața mea sau cum mai sunt . Urăsc chestiile astea . Oricum , dacă nu e un prieten apropiat , ci doar o cunoștință , ori nu-i pasă , ori se duce să sharuiască la tot familionul ce și cum . :))
Da, e clar ca era setat pe Share 🙂
de parca traim la comun:)) fiecare cu treaba lui, nu? asa gandesc si eu. intreb cateodata de politete Ce mai faci? si incepe moartea caprioarei, un veac de singuratate, ceva in genu’ asta. nu retin nimic, nu ma intereseaza si fereasca Domnu’ sa ma mai intalnesc, o ia de la capat cu istoria vietii lui.si culmea, cred ca fatza exprima plictis la greu nicidecum interes sau dorinta de cunoastere de mai bine. oi fi inadaptata sau cum?:d
M-am obisnuit cu cemaifaci-ul asta , e o intrebare generala care poate fi fentata usor. Ma amuza ca de obicei unii incep o adevarata istorie cand se poate raspunde usor cu “bine, ma duc sa cumpar lapte de bivolita. Tu?”
eu suport cu stoicism povestile lor:d
eu raspund ceva ambiguu si apoi o dau spre el “ati vazut ce cald e afara?” chestii de interes general. uneori unii insa ma lovesc asa de rau cu indiscretia ca fac pauza sa mestec intrebarea si sa gasesc un raspuns care sa contina minimul acceptat de cuvinte interzise in dictionar 😉
Răspund monosilabic pînă cînd reuşesc să schimb vorba spre banalităţi.
Nu întreb şi nu-mi place să fiu întrebat prea multe. Atunci cînd am eu ceva de spus, spun. Inclusiv pe blog. Cred că aşa este cel mai bine şi am avut confirmarea pe unde am fost.
@Tiberiu… te-nteleg atât de bine, doar traiesc aci de 32 ani si de câte ori revin în România, tac… 🙂
Eh, curiozitatea e boala grea, Hapi. Daca cumva vecinul/colegul a ajuns mai bine decat tine? Vezi de ce s-a inventat discutia despre vreme? Eu o practic chiar si pe blog. 😀 In rest, la intrebarile capcana, raspund ambiguu si monosilabic. 😛
N-am tendinta asta sa ma compar cu alti oameni dar recunosc ca o aveam inainte. M-am “dezvatat” traind in alte lumi…….
In astfel de cazuri eu raspund generalisim:
– Ia, si eu pe aici, imbatranesc … supravietuiesc … apoi o dau spre vreme, spre ‘tu ce mai faci?’, spre starea economica-sociala generala a tarii, spre pe vremea noastra nu era asa de … si gata
Dar mi se pare stanjenitoare toata situatia si abia astept sa scap
Ha, ha… amuzant subiect.
Unii se “hranesc” cu asta.
Nu-i prea placut sa-ti intre in suflet asa cu tot felul de intrebari…totusi,eu ,daca ma intalnesc cu vreun coleg cu care nu m-am vazut de multa vreme ,fac un “small talk” …dar nu-mi place aia “cu ce te mai lauzi”?
de regula intreb de sanatate….
“iguana jupuita”…am si vazut faza 🙂
Da….ceara de zahar cum folosesc araboiacele. Era sa-mi dau duhul
daca trec pe la tine pe blog da’n-am nimic de comentat la moment, te superi ? 😀
Asa sa stii,ca te citesc, chiar daca nu ma bag in vorba de fiecare data ,ca simt ca n-am ce spune 😉
Nuuu e absolut nicio problema. Ma bucur daca mai gasesti cate ceva care-ti place. Imi plac comentariile naturale dar nu trebuie sa se screama nimeni pe blogul meu 😉 Stiu cat de greu e cand nu prea ai ce sa spui la un articol
M-am amuzat oleaca.Pe mine chiar sambata mi s-a intamplat asta cu un taximetrist.Si am tras concluziile: se intampla numai in orasele mici si/sau cu taximetristii.Fie incearca sa fie amabili intretinandu-ma intr-o conversatie (el nu stie ca prefer sa ma plictisesc decat sa intru in discutii plictisitoare),fie te cunosc si dau vorba mai departe.Cu “floricele“,stii cum se spune.Am invatat sa raspund evaziv,fara a intoarce intrebarile (nici macar de complezenta) sau,daca treaba-i serioasa,o sun pe sora-mea (ea se prinde imediat ca vorbesc doar ca sa scap de ceva anume).
iooi,ce exprimare “pe mine“ in a doua fraza.Scuze,sunt cu ochii in PC de cateva ore.:)
Hai ca m-am amuzat si eu 🙂 Abia acum am observat dar e funny intreaga cusatura lingvistica
Mai nou port mp3-ul cu mine
@Hapi,
ce-i ala “joico”, bitte? never heard of! 😀 If you’re still a virgin, n-ai decât sa asculti melodia Madonnei… like a virgin! 😀 =))
Mel, ti-ai schimbat nickul 🙂
Joico e o gama de produse de ingrijire- pentru podoaba capilara. La un moment dat le gaseai numai in saloane acum sunt peste tot. Scumpe si…….inutil de cumparat pentru acasa
@Hapi, ba s-avem pardon, nu-i nick, ci prenumele-mi real atasat de urbea mea, deh, asa-i când esti la stapâni-WP, ordinilii se executa, nu se discuta… 🙂 Danke pentru info, nu cunosteam. Folosesc de ani sampoane cu argila si anason stelat sau argila si cédrat, citrica hibrida, seamana cu o lamâie lunga, uneori în forma de banana! 🙂
tu esti vorbareata doar pe blog?
Din pacate (sau din fericire pentru unii ) DA. Vorbesc cat e nevoie. La telefon nu-mi place sa vorbesc deloc. Dar o fac ca n-am de ales.
Nici eu nu pun foarte multe intrebari si niciodata nu insist pe ceva. Mereu m-am gandit ca daca vrea sa-mi spuna, o sa-mi spuna si fara sa-l/ sa o bat la cap.
Cat despre intrebarile adresate mie…am cam acelasi raspuns mereu. Fac bine, lucrez, n-am mai facut nimic deosebit. 🙂
Nu-mi plac situatiile astea neam…nu te vezi cu persoane cu care abia abia daca te salutai…te cunosti asa doar din vedere..iar cand te reintalnesti atat de interesata este persoana respectiva de tine de parca ati fost si sunteti cei mai buni prieteni…dupa cum esti tu Hapi,gaseai o metoda comica de a-i taia craca…insa e posibil sa lasi impresia ca esti ingamfata si uiti de unde ai plecat…si ce daca?
App..ce mai faci Hapi?:))))))))))))
🙂
Ioana, am mici batai de cap pe-aici prin tara noastra draga dar ma descurc. Ce mi-as dori foarte mult: sa petrec mai mult timp in aer liber dar relaxandu-ma nu verificand lucrari.Sa stau pe o patura, sa citesc , sa joc scrabble si sa mananc ardei copti pe grill 🙂
Si eu care ma asteptam sa-mi descrii o telenovela ceva:))
Insa nu-i rau…am sta mereu afara la aer si la soare 🙂
vai…. :))
ce misto faceam de el daca eram in locul tau…ii ziceam ca sunt urmarita de politie, ca am un pistol in geanta si ca sa ma duca repede, repede la destinatie :)) LOL
Asa cum “vesnicia s-a nascut la sat”, small talk-ul s-a nascut in Romania. Discuti despre orice cu oricine, asa suntem noi, poate sinceri si amabili, unii, poate din interese obscure altii.
uite asta e… lasi taximetristii sa se obisnuieaca cu vederea ta… apoi… nu te ascunzi si nu mai te vad… si te mai miri si de mirarea lor…
:P)
in general… ti place sa domeni… sau mai bine zis, sa conduci tu dialogul???
uneori… imi place sa raspund… alteori… dimpotriva.. dupa primul raspuns nu mai vine o alta intrebare…
dar… de cele mai multe ori… eu sunt cel care intreb… de ce oare o fi asa???
hmmm… nu stiu… probanil pentru ca nu am raspuns intrebarilor… mele sau ale altora…
Nu imi place sa domin dialogul, ba chiar prefer sa lipseasca. Mai ales cand persoana imi e cam necunoscuta.
Nu sunt foarte sociabila.
hmmm…
chiar m-ai surprins cu asta…
de pe blog… si dupa el…. te percepusem o fiinta foarte sociabila… cu o usurinta, demna de invidiat, in discutii…
Chiar am vrut sa scriu la un moment dat o postare pe blog despre chestia asta. Cineva ma acuza (nu numai o persoana) ca sunt sarcastica si ironica si nesimtita si mai stiu eu cum. Ei bine eu sunt asa pe blog pentru ca in realitate nu pot si nu vreau sa fiu asa!
E o latura a meape care o accept si pe care o transpun ….in scris 🙂
In ultima vacanta acasa decid sa fac o plimbare in parc impreuna cu copii..intalnesc o cunostinta hapi crede-ma conversatia era un”interogatoriu” era atat de curioasa incat uitase unde trebuia sa mearga ..initial am raspuns politicos si educat …eram deja pe aceeasi banca si tipa nu avea nici o intentie de a-si vede-a de drumul ei .. M-am intors acasa 🙁
Ma distreaza si ma enerveaza felul asta de “doamne radio sant ” reusesc fara nici un efort de a interpreta ceea ce tu spui sau ai vrea sa spui ..iti fac un fel de raze x ..cum esti imbracata …cate kg ai ..
Cand ai ajuns…
Doamne, asta imi aminteste de o amica ce mi-a povestit ca intalnindu-se cu o fosta colega de facultate (mare avocata parca) a avut surpriza sa primeasca remarca: vai tu ce bine te mentii, ma asteptam sa te vad mai ramolita.
Adica What?? 🙂
Hapi ce sa-ti spun …te inteleg perfect 🙂 intr-o zi cu soare imi pregatesc copii pentru o plimbare in parc..eram la mama acasa deci aveam timp..ies din bloc si dau de o tipa cunoscuta mai mult din vedere..Ma pupa fericita ca m-a intalnit ,imi face complimente copiilor ..la un moment dat incepe cu intrebarile eu raspund politicos ..insa nu aveam o conversatie era un interogatoriu..am grabit pasul .. eu alergam ..ea gafaind in urma mea,insista ce mai draga hapi eram disperata..am ajuns in parc.. pe aceeasi banca..ea uitase ce treburi avea de rezolvat ! Am gasit o scuza si m-am intors acasa..spre dezamagirea copiilor.Ma bucur si eu cand intalnesc persoane cunoscute e placut sa mai schimbi doua cuvinte..insa doamnele ,,radio sant,, alea care vor sa stie tot si de toti..care fara nici un efort reusesc sa-ti faca radiografia raze X …Cum esti imbracata..cate kg ai pierdut … etc 🙂
Chestii de genul: ai divortat? esti casatorita? (Nu esti Doamne, ce stricata!!!),ai copii (o fi infertila) Astea sunt cele mai horor
Daaaa exact ..nicicum nu-i bine !!!!
🙂
Din nou trebuie să-ţi dau dreptate, aici semănăm! 😀
Nu-mi plac oamenii care încearcă să mi se bage în suflet. De multe ori, “small talk” mi se pare doar pierdere de vreme, chiar dacă ar fi, să spunem, cu un fost coleg pe care nu l-am mai văzut de vreo trei ere geologice şi cu care n-am fost în relaţii prea apropiate.
dar asta nu mi se pare small talk. Pentru mine small talk este o discutie absolut insipida care ma plictiseste teribil, in care se schimba informatii irelevante.
Ai dreptate. Si eu urasc oamenii bolnavi de curiozitate. Daca vreau eu sa povestesc ceva,e bine, dar cand incearca sa stoarca tot felul de informatii personale mi se pare deplasat.
Am patit-o si eu cu un taximetrist in capitala, dar nu mi-a pus nicio intrebare insa. Dupa ce i-am zis destinatia, a inceput sa-si verse amarul pe moldoveni. Imi povestea omul inversunat ca toti moldovenii au venit in Bucuresti si au stricat capitala. Ca sunt..ca fac..etc. Eu sunt moldoveanca, nu i-am zis nimic, insa bacsis n-a vazut de la mine :))
Doamne, ce aiurea din partea lui 🙂
Am mai nimerit si eu pe necunoscuti care-mi povesteau stupizenii dar mai nou indes castile in urechi. Astfel dau de inteles ca nu sunt adepta conversatiilor. Bine, cu asta de mai sus nu puteam sa fac asa pentru ca ne cunosteam.
eu vorbesc muuuuult, dar oamenii din jurul meu si mai mult.
oamenii nevorbiti, cei care au chef de discutii, sunt bineveniti atunci cand ai si tu chef… dar atunci cand ai vrea sa taci si sa zaci … iar ei cer discutii despre implinire si filosofia vietii…
tu esti chiar curajoasa curajoaselor ca ai spus ca esti din stainatate… tu stii ce patesti in bucuresti daca se prind de lucrul asta… poate ai vostri in ardeal sunt mai zen, dar ai nostri te jupuiau de bani! eu, care vorbesc cu oricine ma ia de vorba, oricum nu ma bag in discutii din intentia mea si nici nu dau amanunte private.
mi-ajunge jurnalul… 🙂
m-am simtit intotdeauna incoltita pe timpul calatoriilor cu trenul, inca din liceu si mai apoi studenta fiind faceam drumuri lungi pana acasa. degeaba raspundeam monosilabic, oamenii se incapatanau sa insiste, stii bancul ala cu al cui esti maica din camerun? n-am fost niciodata sloboda la gura cu persoane necunoscute si nu fac conversatie de dragul conversatiei, asa sunt eu si nu sunt draguta 😛
la un moment dat mi-am cumparat un walkman si tineam mereu castile pe urechi si ochii inchisi chiar daca bateriile murisera de mult, cu ala am castigat multa liniste 🙂
n-am sa uit cand am plecat intr-o vacanta din iasi, de data aceasta cu o colega foarte volubila. pana am coborat eu trecuse in revista pentru ceilalti pe ea si familia ei si era deja la al ei si familia aferenta, iar eu stateam si ma intrebam ce-o sa mai aiba de zis pana la destinatie, mai avea inca pe atat de mers 🙂